Tancuri Abrams și vehicule Bradley, în drum spre Europa. Soldații SUA și tehnica de luptă vor ajunge și în România
Forțele Armate ale Statelor Unite din Europa (USAREUR) au anunțat că au început dislocarea în Europa a unor soldați americani împreună cu tehnica de luptă.
Tanc american Abrams. Foto: U.S. Army
Este vorba despre Brigada 1 Blindată din cadrul Diviziei 1 Cavalerie a SUA cu sediul în Fort Hood (Texas), brigadă supranumită Ironhorse, care va începe să ajungă pe bătrânul continent încă de la finalul acestei săptămâni.
Potrivit USAREUR, brigada va fi dislocată temporar în Europa, ea urmând să participe la operațiunea Atlantic Resolve și să înlocuiască Brigada 2 Blindată din cadrul Diviziei a 3-a Infanterie a SUA.
Brigada 'Ironhorse' ajunge în Europa în sistem de rotație și se va afla aici pentru următoarele nouă luni.
USAREUR precizează că dislocarea soldaților a început, primii dintre urmând să ajungă pe cale aeriană în Germania, Polonia și România. Totodată, US Army transmite că tehnica militară va fi dislocată printr-un transport maritim care va ajunge din SUA în Europa în portul Anvers din Belgia.
Tancuri Ambrams, vehicule de luptă Bradley și obuziere autopropulsate M109 Paladin, în drum spre Europa
Pentru Brigada 1 Blindată din cadrul Diviziei 1 Cavalerie - Ironhorse - este cea de-a șasea rotație în Europa. USAREUR precizează că, în contextul pandemiei de COVID-19, cu scopul limitării răspândirii virusului, toți militarii care vor fi dislocați în flancul Estic au fost testați de noul coronavirus.
Americanii nu precizează însă numărul de soldați și tehnica militară care vor ajunge în Europa. Totuși, un articol pe acest subiect care datează din luna septembrie a acestui an, publicat de Military.com, precizează că vor fi dislocați 3.700 de soldați ai brigăzii Ironhorse, 80 de tancuri M1A2 Abrams, 130 de vehicule de luptă Bradley, dar și obuziere autopropulsate M109 Paladin, în număr de 18.
Operaţiunea Atlantic Resolve a fost lansată în aprilie 2014, inițial în ţările baltice şi Polonia, reprezentând o modalitate de a demonstra angajamentul NATO în contextul în care regiunea se confruntă cu provocări majore privind securitatea.
Operațiunea a fost lansată în contextul crizei din Ucraina, unde Federația Rusă a anexat peninsula Crimeea şi sprijină rebelii separatişti din estul Ucrainei, teritorii aflate la numai câteva sute de kilometri de graniţele NATO.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News