Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trei bombardiere americane B-52H au zburat din nou prin spațiul aerian ucrainean
Forțele aeriene
Data publicării:
Pe 14 septembrie, însoţite de avioane de vânătoare ale Forțelor Aeriene Ucrainene, trei bombardiere strategice B-52H ale Forței Aeriene SUA s-au aflat pentru a doua oară, în mai puţin de zece zile, în spațiul aerian ucrainean. 

În cursul zilei de ieri, ministerul ucrainean al Apărării a precizat, pe pagina oficială de Facebook, că sub escortă avioanelor de vânătoare ucrainene, bombardierele americane B-52 au tranzitat spaţiul aerian al Ucrainei, îndreptându-se spre Marea Neagră pentru exerciţii comune cu statele partenere în domeniul securității colective.

Forţele Aeriene Romane, alături de unul dintre cele trei bombardier strategic american de tip B-52 Stratofortress, aflate în spaţiul aerian al Mării Negre, au participat în cursul acestei de ieri la exercițiul aerian South Paw.

În spațiul aerian românesc, exercițiul a fost coordonat de Componenta Operațională Aeriană din Statul Major al Forțelor Aeriene și de Forțele Aeriene Americane dislocate în Europa (USAFE) și a inclus misiuni de interceptare și escortă executate cu cinci aeronave de tip F-16 Fighting Falcon din dotarea Bazei 86 Aeriană de la Borcea, alături de o aeronavă americană B-52 Stratofortress.

 

Bombardiere americane B-52H, pentru a doua oară în spațiul aerian ucrainean

 

Amintim că, în cursul zilei de azi, 4 septembrie, Forțele Aeriene americane au confirmat că trei bombardiere B-52 au efectuat un exerciţiu militar pentru creşterea gradului de interoperabilitate cu avioane de vânătoare ucrainene, în spațiul aerian al Ucrainei şi în apropiere de Peninsula Crimeea – anexata şi ocupată abuziv de Rusia, în anul 2014.

La momentul respective, opt avioane de vânătoare ale Forţelor Aeriene Ruse – patru Su-27 și patru Su-30 – ale unităților de apărare aeriană din districtul militar sudic au încercat să intercepteze cele trei bombardiere strategice americane B-52H Stratofortress, dar acestea nu s-au apropiat de regiunea ucraineană Crimeea şi nici nu au încălcat spaţiul aerian al Rusiei.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Un sfert de escadrilă. Bulgaria primește încă două avioane F-16, dar Forțele Aeriene nu îndeplinesc încă misiuni de protecție a spațiului aerian
"Puffy Neptune". Ucraina prezintă varianta 3 a rachetei de croazieră care a distrus nava Moskva
Se vinde „F-ul chinezesc” care a doborât primul Rafale din istorie. A doua țară din lume care cumpără avioane J-10 din China
Drone de război electronic, o "cărămidă" importantă pentru zidul de drone al NATO. "EW-UAS" se află în faza de teste
S-a „scurs” o imagine rară cu avionul rus Su-75 Checkmate. Deși caută să resusciteze Su-57, rușii par să insiste pentru un avion de generația a 5-a cu un singur motor
Cu ce reușesc ucrainenii să lovească rafinăriile Rusiei. Flamingo e ”bijuteria coroanei”, dar greul îl duce o dronă de 55 de mii de dolari
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Europa, ”vizitată” iar dinspre Est: 25 de baloane meteorologice din Belarus au cauzat închiderea aeroportului din Vilnius
Rusia folosește în Marea Baltică tactici la limita războiului, acuză danezii / Kievul îi învață pe europeni cum să doboare dronele. ”Piloții de drone Sting au primit zeci de întrebări”
F-16 pakistaneze doborâte? India publică propriul bilanț, la câteva luni după scurtul război cu Pakistanul
Un model ce ar putea fi aplicat și de România? Ucraina țintește să devină „vioara întâi” în materie de drone, cu transfer tehnologic masiv din SUA
Se caută avioane Mirage 2000 pentru Ucraina. Un stat european spune că simte presiuni pentru a-și vinde flota de Mirage 2000
O nouă livrare în Europa de F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-16. Jumătate din numărul de avioane comandate de Slovacia a fost bifat
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Rușii folosesc o nouă armă: Bombă aeriană cu motor de pe AliExpress. Racheta de croazieră ”Banderol” poate fi lansată din drone
Avioane de luptă Gripen, ca și sosite în Ucraina? „Când le veți vedea în aer, veți înțelege”. Ucraina așteaptă încă un lot de F-16 și va deține o flotă occidentală mixtă
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1
Într-un final primul IAR-99 modernizat de Avioane Craiova a zburat și va efectua trageri în poligon. Rămân însă semne de întrebare privind întârzierile record
Avioane suedeze Gripen: Secretele negocierilor dintre Ucraina și Suedia, dezvăluite indirect de prim-adjunctul ministrului ucrainean al Apărării
Au cu adevărat Statele Unite planuri pentru viitoare atacuri chirurgicale în Venezuela? Washingtonul ar avea pe masă opţiunea utilizării dronelor şi avioanelor de vânătoare
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Contraofensivă ieftină: Cum vânează militarii ucraineni de pe avioane Yak-52 roiurile de drone ruseşti Shahed (Video)
Danemarca a înregistrat un nou incident cu drone deasupra celui mai mare aeroport militar din țară
Rusia isterizează Europa cu ”operațiunea drona”: Germania și Danemarca spun că au suspiciuni de sabotaj și spionaj
„Rusia ne monitorizează sateliții”. Ministrul german al Apărării: Investim 41 de miliarde de dolari în programe spațiale
Rușii au spus „da”: Prețul salvării avionului Su-57 de către o mare putere mondială va fi accesul acesteia la codul sursă și la toate datele sensibile
SUA trimit F-16 pentru a intercepta patru avioane rusești Su-35 și Tu-95 în apropierea Alaskăi
Sfidarea a fost totală: Rușii au „salutat” avioanele F-35 cu aripile avioanelor MiG-31 în timpul incidentului fără precedent în care au intrat în spațiul aliat
Calm și decis în fața provocărilor: Cum trebuie interpretat răspunsul NATO la escaladarea rusă în spațiul aerian estonian

Ştiri Recomandate

Războiul dronelor, dincolo de mit. De ce eșuează tehnologia occidentală scumpă în fața „improvizațiilor” de pe frontul din Ucraina
Paradoxul „petrolului ieftin”: Viktor Orban obține derogare de la Donald Trump, dar sacrifică 19 miliarde de euro de la UE
UralVagonZavod - singura întreprindere rusă care realizează asamblarea în serie a tancurilor, atât pentru nevoile armatei ruse cât și pentru export.
EXCLUSIV
Radiografia colosului cu picioare de lut. De ce „invincibila” industrie de apărare a Rusiei, sufocată de datorii și dependentă de China, nu mai poate reface armata din 2022
Mize și piedici: De ce producția blindatelor germane Lynx în Ucraina este blocată de „detaliul” esențial numit finanţare
Rusia a efectuat un nou atac violent asupra Ucrainei. Trupele ruse au folosit un număr record de rachete aerobalistice Kinjal
,,Supremația Patriot'', contestată pe frontul din Ucraina. Sistemul european SAMP/T se dovedește mai eficient împotriva rachetelor Iskander modificate de ruși
JAS 39 Gripen "Made in Ukraine": De ce acordul cu Suedia este un "game-changer" strategic absolut pentru ucraineni
Trump confirmă că retragerea parțială a trupelor SUA s-a luat în coordonare cu Casa Albă, dar afirmă că "Relația cu România este foarte bună"
IAR-99 Șoim. Sursă foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Privatizarea, ultima șansă pentru IAR-99 Șoim? Mișcare tectonică în industria românească: O companie, interesată de Avioane Craiova
Rusia pregătește terenul pentru recrutarea din zonele ocupate ale Ucrainei. Regiunile anexate, incluse în Regiunea Militară Sud
Șpagă pentru înzestrarea Armatei României: Ministrul Moșteanu a refuzat orice contact cu o persoană care a încercat să ofere 1 milion de euro pentru influență. Dosarul, pe masa DNA
Vânătorul de mine HMS Blyth din clasa Sandown. Foto: Royal Navy
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru Marina României: Încă un vânător de mine, în contextul în care 9 nave comerciale au fost avariate de mine marine în Marea Neagră
Eurofighter vs. Rafale în „bătălia” pentru echilibrul strategic din Mediterană. Cum mută grecii după achiziția istorică a Turciei de 44 de avioane Eurofighter
Comisia Europeană a înăsprit regulile privind vizele pentru ruși
Ucraina a pulverizat un centru logistic vital al Rusiei (VIDEO): 1.000 de drone Shahed, distruse pe aeroportul din Donețk transformat în bază militară
Probleme pentru Lukoil în SUA: Vânzarea activelor, blocată de Departamentul Trezoreriei care a etichetat cumpărătorul Gunvor drept ”marionetă a Kremlinului”
Industrializarea Siberiei cu veterani din război. Propunerea lui Șoigu trădează colapsul demografic al Rusiei
Lavrov, în dizgrație după convorbirea telefonică eșuată cu Rubio? Kremlinul respinge speculațiile
Inovație după modelul Ucraina: Germania are o nouă armă anti-dronă. Sistemul Skyranger primește upgrade-ul mult aşteptat
Măcelul din Pokrovsk: Rusia își schimbă tactica și aruncă rezervele de elită în luptă, dar Ucraina transformă ofensiva într-un „cimitir al blindatelor”
Are Europa, de fapt, o armată? Studiul care arată deficitul uriaș de trupe și de ce depindem de SUA și de rezistenta Ucrainei pe front
Fake news major despre intrarea României în război. Ministrul Ionuț Moșteanu sesizează CNA și acuză o „formă de trădare morală” ce alimentează propaganda rusă
Jocul de-a războiul s-a terminat. Armatele viitorului se mută într-un spațiu virtual, un „metavers” militarizat
„America First” lovește Flancul Estic. Congresul SUA se revoltă împotriva retragerii trupelor din România, în timp ce NATO încearcă să calmeze spiritele
Photo source: NATO
EXCLUSIV
Să învățăm de la Ucraina: Flota de drone. Am. Pierre Vandier, Comandantul Suprem pentru Transformare: Am discutat și cu România. Modelul e deja testat și poate fi adus și în Marea Neagră
Fabrică de armament, sursă foto: Romarm
EXCLUSIV
Ce cumpărăm de cele 16 miliarde din SAFE? Și cum facem ca România să fie producătoare de arme, nu simplu client | Viorel Manole, directorul Patromil, la Obiectiv EuroAtlantic
Kazahstanul se alătură istoricelor Acorduri Abrahamice privind recunoașterea Israelului. Lovitură strategică cu manta a SUA în Asia Centrală, în fața Rusiei și Chinei?
Rușii au livrat un nou lot de Su-34, „calul de bătaie” al aviației în Ucraina. Câte avioane Su-34 au fost pierdute de la începutul invaziei
Pregătiri pentru vizita lui Erdogan? Ministrul de Externe, Oana Țoiu, vizită în Turcia unde a fost primită la Ankara de omologul ei
Rusia acuză că soldații ei sunt uciși în Ucraina de muniția și armamentul livrat de „fratele sârb”. Rușii arată pisica vecinilor noștri
Încă un pas în afara orbitei Moscovei: Sprijinită intens de Turcia, Armata azeră se aliniază la standardele NATO
„Țintă de mare valoare” lovită de ucraineni (FOTO/VIDEO). Cum a fost distrusă baza de drone Shahed din Donețk
pixel