Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trei copii au fost uciși într-un bombardament ruso-sirian în provincia Idlib
16 iul, 15:10
Cel puţin nouă civili, între care trei copii, au fost ucişi marţi în raiduri ale regimului asupra provinciei Idlib, în nord-vestul Siriei, a indicat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP.

Regimul lui Bashar al-Assad şi aliatul său rus şi-au intensificat de la sfârşitul lunii aprilie bombardamentele asupra provinciei Idlib, unde trăiesc circa trei milioane de persoane, şi asupra zonelor adiacente în provinciile limitrofe Alep, Hama şi Latakia.

Nouă persoane, între care trei copii, şi-au pierdut viaţa marţi în urma loviturilor asupra periferiei oraşului Maaret al-Noomane, în provincia Idlib, potrivit OSDO.

Mai multe persoane au fost grav rănite, a adăugat organizaţia neguvernamentală.

Idlib scapă în continuare controlului regimului şi este dominată de jihadiştii grupării Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta aripă siriană a Al Qaida). Alte facţiuni rebele şi jihadiste sunt de asemenea prezente.

Peste 600 de civili au fost ucişi aici de la sfârşitul lunii aprilie în bombardamente ruse sau siriene şi peste 50 în urma tirurilor insurgente sau jihadiste, potrivit OSDO.

Circa 330.000 de persoane au fugit din calea luptelor, conform ONU, care se teme de o catastrofă umanitară.

Recrudescenţa violenţelor intervine în pofida acordului încheiat în septembrie 2018 între Rusia şi Turcia, care susţine anumite grupări rebele, pentru a evita o ofensivă de anvergură din partea regimului sirian.

Declanşat în 2011, războiul din Siria s-a soldat cu peste 370.000 de morţi, conform statisticilor internaţionale.

Vezi și: Rusia a declanșat ample bombardamente într-o zonă demilitarizată a Siriei

Ştiri Recomandate

SUA: Sistemul MK-41 care a lansat racheta, o altă versiune față de cel din România
Turcia, reacție după ce avioanele rusești au atacat un convoi militar turc
Putin, asigurări după explozia rachetei: Nu există niciun risc
Avioane F/A-18 Hornet elvețiene au escortat un Il-96 în care se afla delegația Rusiei - VIDEO
SUA au lansat o rachetă interzisă de tratatul INF. Țintă lovită cu precizie după 500 km de zbor
Leș: F-16 și Patriot asigură o capacitate ridicată de apărare a României. Eforturi pentru o tehnică modernă
Exercițiu naval israelian de amploare
Un grup britanic probează participarea militarilor ruși în conflictele din Ucraina - Video