Trump a pledat nevinovat pentru toate capetele de acuzare, care vizează inclusiv subminarea alegerilor din 2020
Fostul preşedinte american Donald Trump a pledat vineri nevinovat la noile acuzaţii aduse împotriva sa la sfârşitul lunii iulie privind gestionarea neglijentă a unor documente confidenţiale, relatează Agerpres, care citează AFP.
Donald Trump, depunând jurământul în 2017 în timpul ceremoniei de învestire în funcția de președinte al SUA. Photo credit: White House photo @Official
El a pledat deja nevinovat la capetele de acuzare pentru care a fost deja inculpat în iunie în acest dosar federal, care va fi judecat în mai 2024, în Florida (sud-est).
Într-o sesizare scrisă adresată instanţei competente, Trump pledează nevinovat la aceste noi acuzaţii şi renunţă să asiste la prezentarea oficială a noilor acuzaţii împotriva sa programată pentru 10 august.
Într-un document al instanţei făcut public pe 27 iulie, procurorii federali îl acuză că a încercat să suprime imagini video de pe camerele de supraveghere care erau utile pentru anchetatori.
El a fost vizat anterior de 37 de capete de acuzare, între care "reţinere ilegală de informaţii privind securitatea naţională", "obstrucţionarea justiţiei" şi "mărturii false".
Doi dintre asistenţii săi, Walt Nauta şi Carlos de Oliveira, sunt de asemenea urmăriţi penal.
Fostul preşedinte este acuzat că a compromis securitatea Statelor Unite prin păstrarea unor documente confidenţiale după plecarea sa de la Casa Albă în ianuarie 2021. Aceste documente, între care planuri militare sau informaţii privind armele nucleare, au fost păstrate în reşedinţa sa din Florida, în loc să fie predate Arhivelor Naţionale conform prevederilor legale.A
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News