Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Donald Trump: Nu așa se vorbește cu Statele Unite
News
Data publicării:
Donald Trump a dat miercuri în faţa presei o explicaţie despre motivul care l-a determinat să-şi anuleze vizita în Danemarca, el afirmând că premierul danez i-a răspuns ''urât'' la ideea unei vânzări a Groenlandei către SUA şi că ''nu aşa se vorbeşte cu SUA'', relatează website-ul thehill.com.
Presedintele SUA, Donald Trump
Presedintele SUA, Donald Trump

Evocată mai întâi de presa americană, apoi de un consilier al lui Trump şi în final de Trump însuşi, ideea ca Danemarca să vândă Statelor Unite teritoriul autonom Groenlanda a fost calificată duminică drept ''absurdă'' de către premierul danez, Mette Fredriksen, care a cerut să se pună punct acestei discuţii, după ce şi executivul din Groenlanda i-a transmis liderului de la Casa Albă că acest teritoriu nu este de vânzare.

Drept urmare, Trump şi-a anulat vizita pe care urma să o efectueze în această ţară pe 2 şi 3 septembrie.

''Am considerat că a fost un mod urât de a spune ceva. Ei (danezii n.red) ar fi putut să-mi spună ''nu'', a argumentat miercuri Trump în faţa presei la Casa Albă. ''Ar fi trebuit să spună doar că nu ar vrea să facă asta. Nu să spună că este o idee absurdă. Ea (Mette Fredriksen - n.red.) nu vorbea cu mine, vorbea cu Statele Unite ale Americii. Nu aşa se vorbeşte cu Statele Unite'', a adăugat Trump.

Această afirmaţie a sa contrastează cu tonul conciliant al şefei guvernului de la Copenhaga, care în aceeaşi zi s-a arătat ''contrariată'' de decizia lui Trump privind anularea vizitei, dar a asigurat totodată că nu există ''o criză'' în relaţiile Danemarcei cu SUA.

Resursele naturale ale Groenlandei (petrol, gaze, aur, uraniu, zinc, plumb, diamante etc) şi încălzirea climatică ce deschide noi rute de transport maritim i-au stârnit lui Trump interesul pentru acest teritoriu autonom din cadrul Danemarcei.

Trump se comportă ca un ''stăpân colonial ignorant'', a declarat pentru AFP analistul politic danez Marc Jacobsen, specialist în Groenlanda la Universitatea din Copenhaga.

"Fără niciun motiv, Trump consideră că o parte (autonomă) a ţării noastre este de vânzare. Apoi, el îşi anulează într-un mod insultător o vizită pe care toată lumea o pregătea. Oare bucăţi din SUA sunt de vânzare? Alaska?", şi-a exprimat indignarea şi conservatorul danez Rasmus Jarlov, cerând "mai mult respect".

Vezi și: SUA ar putea cumpăra Groenlanda. Trump, plan pentru extinderea teritoriului american


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Reforma în educație a Ucrainei nu „țintește” minoritatea română. Șeful Administrației Militare Cernăuți: Orice copil va putea învăța în limba română, Ucraina va asigura întreaga logistică
Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Comisarul UE pentru Apărare: Provocările cu drone rusești din Polonia, România și baltice arată că Europa încă nu se poate apăra eficient de drone. ”Rușii învață. Noi?”
Gazprom accelerează proiectul conductei de gaze către China. Costurile sunt uriașe; doar faza de proiectate înghite miliarde de dolari
Locuitorii din Plauru și Ceatalchioi, evacuați după ce o navă cu GPL a fost lovită de dronă și a luat foc. Explozia ar putea avea impact pe o rază de 4,5-5 km
Polonia, victima a două acte de sabotaj asupra liniilor de cale ferată din estul țării
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA

Ştiri Recomandate

G7 promite o apărare antiaeriană mai bună a sectorului energetic ucrainean. Problema e că Patriot și alte sisteme pot lovi avioane ruse doar dacă sunt expuse pe front
Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
Mesajul tranșant al generalului ucrainean Sîrski pentru Rusia: „Nu ne vom împăca niciodată cu rolul unei țări slabe”
Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
Cum am ajuns în acest punct? Premieră absolută în spionajul european: Danemarca a ajuns să clasifice Statele Unite drept „ameninţare de securitate”
SUA și NATO monitorizează constant situația de pe flancul estic. Mai multe active ISR au activat în spațiul aerian al României și deasupra apelor neutre ale Mării Negre
pixel