Turcia cere Rusiei să pună presiune pe Armenia pentru a se respecta acordul de încetare a focului
Şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, i-a cerut omologului său rus Serghei Lavrov să facă presiuni asupra Armeniei pentru a respecta termenii acordului intermediat de Moscova în Nagorno-Karabah, a informat duminică Ministerul Afacerilor Externe al Turciei, citat de Reuters.
Acordul de încetare a focului din Nagorno-Karabah - teritoriu azer locuit de o majoritate armeană -, încheiat după negocieri-maraton care au avut loc la Moscova cu sprijinul preşedintelui Vladimir Putin, avea ca obiectiv încetarea luptelor pentru a permite forţelor etnice armene din Nagorno-Karabah şi forţelor azere să facă schimb de prizonieri şi de victime ale conflictului.
Într-o declaraţie, Ministerul de Externe al Turciei a condamnat în termeni fermi atacul cu rachete al armenilor asupra Ganja, al doilea oraş ca mărime din Azerbaidjan, comis duminică dimineaţa. Turcia este un aliat apropiat al Azerbaidjanului, aminteşte Reuters.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News