Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina nu cedează ușor. Kievul a trimis în Donbas sisteme de apărarea antiaeriană S-300V1
Forțele terestre
Data publicării:
Ucraina transmite semnale clare că nu este dispusă să accepte cu ușurință o înfrângere în Donbas. Ieri dimineață, unul dintre sisteme de rachete antiaeriene considerare rare în arsenalul Forțelor Armate ale Ucrainei a fost observat în deplasare în estul țării.
Sistem S-300 / Forțele armate ale Ucrainei
Sistem S-300 / Forțele armate ale Ucrainei

Sistemul de rachete antiaeriene S-300V1 (SA-12 Gladiator/Giant, în codificare NATO) care a fost observat în Donbas, este privit ca tehnică rară în înzestrarea trupelor ucrainene și din motive de securitate.

Astfel, conform statisticii oficiale din 2021, Forțele Armate aveau „câteva” astfel de sisteme - al căror număr nu este obligatoriu la publicare, fiind tehnică defensivă -, în timp ce sursele deschise ucrainene indicau la un moment dat faptul că Forțele Armate ale Ucrainei aveau patru divizioane de S-300V1 în serviciu.

În 2018, Ucraina anunța oficial că va moderniza sistemele S-300V1 cu care intenționa să asigure o apărare solidă “împotriva rachetelor balistice, rachetelor de croazieră și aeronavelor” inamice.

S-300V1 a fost dezvoltat pentru a oferi o capacitate avansată de apărare aeriană pe câmpul de luptă, precum și a elementelor strategice din adâncimea proprie. Acest sistem nu face parte din seria S-300, fiind proiectat de dezvoltatorul Antey, spre deosebire de S-300 dezvoltat de Almaz, iar rachetele 9M82 și 9M83 utilizate au fost proiectate de uzina Novator.

Un divizion de rachete antiaeriene S-300V1 cuprinde un vehicul cu postul de comandă, un radar de supraveghere circulară, un radar de scanare sectorială, patru radare de ghidare a rachetelor și până la 24 de vehicule de lansare.

Sistemul poate distruge elicoptere și aeronave care zboară la orice altitudine cuprinsă între 25 și 30.000 de metri, ținte cu amprentă radar redusă, cum ar fi rachetele, vehiculele aeriene fără pilot și avioanele stealth. Acesta poate angaja până la 24 de ținte simultan, cu 48 de rachete 9M83(82).

Probabil, decidenții ucraineni au menținut un număr de astfel de sisteme în rezervă, pentru apărarea Kievului și a altor orașe considerate strategice, precum Odesa.

Introducerea lor în luptă acum, în est, indică disponibilitatea Ucrainei de a-și asuma riscuri pentru menținerea controlului în regiunile Lugansk și Donețk sau faptul că, între timp, din vest au fost primite noi mijloace de apărare antiaeriană de la statele care sprijină constant efortul ucrainean.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Moscova ajunge la fundul sacului cu vechituri. Blindatele sovietice din depozite sunt trimise obligatoriu în uzine pentru recondiționare
Cum au construit SUA un Frankenstein cu turelă pe care acum l-a scos din priză. Eșecul M10 Booker a costat SUA peste un miliard de dolari aruncați pe geam
”SUV” transformat în vehicul militar. Americanii vor să impresioneze armata britanică și Europa cu o camionetă de uz civil
K2 Panther, în timpul unei demonstrații pentru România, care a avut loc în Coreea. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Demonstrație de forță impresionantă a tancurilor K2 pentru România. Avantajele tehnice și de ce K2 se potrivește mânușă României
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Faceți cunoștință cu SAROM, noua companie care va produce Cobra II românești. Chiar și blindatele 4x4 venite din Turcia au „amprentă” românească
Siguranță aeriană la un nou nivel: Elbit prezintă PAWS-2 (HR), un sistem revoluționar de avertizare cu infraroșu
AbramsX va fi un monstru printre tancuri, dar e oare suficient? De ce sunt unii sceptici în SUA și cântă deja prohodul noului Abrams
Încă o lovitură dureroasă, încasată de ruși: Câteva dintre prețioasele lansatoare Iskander au fost lovite de ucraineni
Sursa foto: EuroSpike.
EXCLUSIV
România cumpără blindate de desant aerian germane Enok AB care intră în dotarea Forțelor pentru Operaţii Speciale. Vehiculele, adaptate pentru apărare anti-tanc
Și totuși, China. Rusia folosește lasere chinezești împotriva dronelor ucrainene. Ce știm despre sistemul „Silent Hunter” ce are la bază un laser cu fibră optică
România mai cumpără un lot de vehicule blindate VAMTAC ST5. Contractul, 2 milioane de euro
Până cumpără România MLI-uri, ar putea fi dezvoltate variante fără pilot: Japonezii de la Mitsubishi au prezentat primul proiect-concept
Încleștarea titanilor la granița rusă: Competiție între Leopard 2, Challenger 2, AMX-10 sau Centauro (Video). Ce tanc ar reprezenta România?
MRAP, scos spectaculos de sub foc inamic (VIDEO). Un blindat M1224 ucrainean lovit de ruși a ieșit spectaculos din ambuscadă
Cele 70 de tone ale Abrams le dau bătăi de cap și americanilor, nu doar României: „Covor” metalic special pentru tancuri Abrams în SUA
Cel mai negru scenariu: Câte tancuri și piese de artilerie poate Rusie produce până în 2027 pentru un război major în Europa. Există însă o condiție esențială
De la „anticul” AK-47 la RPL-20. Kalașnikov se laudă cu noua mitralieră dezvoltată pentru ruși în baza războiului din Ucraina și anunță când începe producția în serie
Cum și-a pus România piedică singură și a ratat „big time” șansa de a produce blindate Piranha 5 pentru două țări din regiune
Tancurile Abrams nu vor mai fi „vârf de lance”. SUA schimbă modul în care vor purta războaie: Blindatele americane, deși formidabile ca putere de foc, vulnerabile în conducerea asalturilor
Sistemele Piorun sunt la mare căutare pe frontul din Ucraina. Un stat NATO, convins să cumpere câteva sute de sisteme de tip MANPAD
Dacă ați crezut că e „aglomerație” de obuziere de 155 mm, tocmai a mai apărut unul: Nemesis, cel mai nou produs de pe piață țintește înlocuirea unui obuzier consacrat
De ce au instalat israelienii sisteme de protecție activă în grabă pe tancuri Merkava Mk.3 Astfel de sisteme sunt punctul forte al Israelului
”Frankensam” are de acum un nume: Raven. Sistemul antiaerian folosește rachete ASRAAM, luate de la vechile avioane Tornado
Armata britanică trimite Ucrainei zeci de machete-momeală, la pachet cu adevăratele tancuri Challenger 2 sau obuziere AS90
Armata rusă așteaptă lansatoarele iraniene. Fath-360 pot fi camuflate în camioane comerciale obișnuite și vor prelua din sarcinile Iskander
A apărut în public o nouă versiune a tancului T-72. Experții au analizat-o și au catalogat-o într-un singur cuvânt: „Dubioasă”
Orice e bine primit. SUA au construit tancuri M10 Booker cu care nu au ce face, dar prima care ridică mâna e Ucraina
Artileria e regina iar francezii spun că au caimacul. Franța a livrat 78 de obuziere Caesar și dezvăluie câte a pierdut Ucraina în luptă
HIMARS blindează granița cu Rusia: Estonia primește cele șase lansatoare de rachete promise

Ştiri Recomandate

Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) își întărește capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
„Ochii din cer” nu mint (FOTO/VIDEO): Masacrul din El Fasher, o epurare etnică documentată din satelit. De ce tace Occidentul?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Lovitură strategică în Crimeea (FOTO/VIDEO): Ucraina a distrus „creierul” unui sistem S-400. Operațiunea fracturează apărarea aeriană a Rusiei
Războiul viitorului, decis acum. Statele Unite forțează crearea „scutului” laser anti-dronă
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
Noul portavion chinez Fujian e un salt tehnologic demn de o superputere, dar China mai are de învățat: Fujian e la 60% din capacitatea USS Nimitz, un portavion bătrân de 50 de ani
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
Războiul ca un joc pe calculator: Sistemul "viral" prin care Ucraina își recompensează operatorii de drone pentru distrugerea infanteriei ruse
Indonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
„Să se lupte între ei”. Abandonul strategic al Statelor Unite. Analiza deciziei care oferă Rusiei undă verde și lasă Ucraina pe cont propriu
Rusia anunță că forțele sale de ocupație avansează în interiorul orașului ucrainean Pokrovsk
Răspuns la amenințarea Rusiei: Cehia crește ținta de recrutare și vizează o armată de 37.500 de soldați
Anul 2008-Invadarea Georgie de către trupele armatei ruse
EXCLUSIV
Epilog pentru alții: Rusia sfidează decizia CEDO privind despăgubirile cuvenite Georgiei, în timp ce guvernul țării afectate se complace în vasalitatea față de Moscova
De ce are NATO nevoie de o nouă strategie nucleară. Alianța se concentrează pe arme și pe loialitatea SUA, dar ignoră problema fundamentală: lipsa unui plan credibil în fața Rusiei
Noua armă enigmatică a Chinei: O navă de luptă semi-submersibilă și fără echipaj ce ar putea schimba paradigma războiului naval
Imagine foto cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Forțele Navale Române
EXCLUSIV
Iluzia miliardelor: Lecții pentru România din acordul istoric Pakistan-SUA privind zăcămintele rare 
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier
87 de rachete Iskander și 14 hipersonice Kinjal, lansate de ruși în 30 de zile. Calculele arată o intensitate de cinci ori mai mare după acumularea stocurilor
Cum arată armada americană fără precedent din Caraibe. USS Gerald R. Ford, cel mai scump și modern portavion construit vreodată, în fruntea forței SUA din jurul Venezuelei
Rusia a lansat la apă misteriosul submarin nuclear Habarovsk. Rușii se laudă că submarinul va putea lansa 6 „supertorpile” Poseidon
TOP 10 arme „invincibile” ale Rusiei: Topul marilor eșecuri, de la bombardierele PAK de generația a 6-a, la Su-75 și tancurile „fantomă”
Eroare strategică și risc de compromitere a capacității defensive? Viitoarea rezervă voluntară a României riscă să fie formată doar din soldați, fără ofițeri
pixel