De aceea analiștii doresc să înțeleagă dacă viitorul conflict militar deschis, pe care actualul președinte ucrainean Zelenski îl pregătește, are sau nu caracteristicile istorice ale unui război fondator al unei noi statalități kievene. Va trebuie să înțelegem dacă acest proces istoric, care se îndreaptă vizibil și rapid spre un deznodământ fratricid (deci sângeros), va aduce beneficiul unei Ucraine stabilizate și gata să devină membru de drept și de fapt al comunității europene sau ne aflăm în fața unei simple ambiții geo-politice a Washingtonului alăturată, de data aceasta natural, necesarului de supremație a aristocrației centralizatoare și birocratice de la Bruxelles.
Indiferent de situație, ceea ce președintele Volodomir Zelenski dorește reprezintă un pariu pe cât de periculos pentru implicațiile sale europene în general și cele est europene în particular, devenind de-a dreptul iresponsabil din partea Bruxelles dacă fondarea noii Europe de la Atlantic până la Urali, integrate post pandemic prin șoc militarizat, va implica reducerea umilitoare a Moscovei la statut de vecinătate minoră a noului imperiu european. Napoleon și Hitler au încercat acest lucru, fiecare la timpul său, uzând de resursele europene desenate de ambițiile lor deșarte, ca astăzi să plătim aceste aroganțe imperiale a centrului european la adresa Rusiei.
Pentru Kiev cât și pentru Bruxelles pare a fi vorba de războaie fondatoare. Fiecare dorește să își confirme propria putere, să și-o legitimizeze, devenind astfel actori ai noii globalități post pandemice. Dacă Ucraina are nevoie de ștergerea crimei originare din celebra insurecție naționalist extremistă “Revoluția demnității” (2014), pentru conducerea centralizată europeană de la Bruxelles se pare că este vorba de primul conflict armat cu șanse de succes (având în vedere sprijinul clar al actualei administrații Biden pentru revenirea – ironie amară a istoriei – la granițele ucrainiene ordonate de Stalin si Hrușciov), care să îi ofere legitimitatea atât demult clamată și niciodată justificată de vreun vot democratic real.
Reamintim că insurecția așa zis pro-europeană din piața Maidan a fost provocată de legile naționalist extremiste aprobate de către parlamentul de la Kiev împotriva tuturor minorităților naționale din Ucraina, prin interzicerea practic a folosirii altor limbi decât cea ucraineană pe întreg teritoriul național, care a dus la alegerea unui guvern pro-rus.
Această guvernare rusofonă a refuzat șantajul geo-economic impus de negocierile de integrare în UE a statului ucrainean. Renunțarea la aceasta integrare a fost pusă pe umerii guvernului pro-rus de la Kiev (s-a dovedit a fi fost o manipulare grosolană din partea celor de la Bruxelles). Mișcarea insurecțională a fost extrem de bine organizată de naționaliștii ucrainieni, de-a lungul unei lungi perioade de timp din octombrie 2013 până în februarie 2014 și nu a fost niciodată pedepsită pentru crimele pe care le-a permis, transmise în direct de televizoare incandescente ale democrațiilor europene. Desigur că nici astăzi nu au fost identificați lunetiștii care au făcut un măcel în celebra piață, dar efectul acelei crime fondatoare a noului naționalism ucrainean a dus la destructurarea statului și dispariția fizică a oricărei forme de control statal asupra unor părți importante din teritoriu.
Mafia, traficul de arme, tranzitul masiv de droguri dinspre Afganistan către Europa de Vest și în sens invers dinspre America Latină către China, via Mongolia, traficul de carne vie (care are o latură ce se desfășoară prin Moldova și România), execuțiile extrajudiciare zilnice, atomizarea teritorială și permeabilitatea granițelor sale, sunt doar câteva elemente din lungul șir de fenomene criminale distructive care au înlocuit statul ucrainean și autoritatea sa.
Niciunul dintre președinții post Maidan, care s-au succedat la Kiev, nu a reușit să oprească disoluția statului ucrainean și dispariția autorității legii. Ca atare, astăzi când vorbim, statul ucrainean este un stat eșuat, măcinat nu numai de corupție internă sau externă, dar și de xenofobie, antisemitism instituțional, naționalism gregar oricând capabil să dezlănțuie crime de masă, mafie și dezechilibre de legislație care fac practic imposibilă revenirea ori la starea veche de autoritate sovietică ori la o arhitectură noua de integrare în structurile europene actuale.
Această stare de dezechilibru major la granița cu Uniunea Europeană și la doar mica distanță de expansiunea NATO spre Asia (căci aici este jocul NATO și nu altul) produce nu numai discomfort puterilor lumii, dar permite tot felul de jocuri politicianiste ieftine cum a fost cel al fostei administrații Trump, care aproape a aruncat în aer SUA cu acuzațiile fabricate de ucrainieni care, în realitatea erau agenți ai Rusiei, la adresa actualului președinte Biden și familiei sale.
Pornind de la aceste definiții și enunțuri, vom încerca să analizăm graba cu care Kievul se pregătește de război cu Rusia, folosindu-se naționalist și violent de sentimentele anti-rusești al ucrainienilor din partea vestică a țării care trăiesc sub influența culturală și ideologică iliberală și profund nocivă ale dreptei religioase poloneze și obsesiilor rasial periculoase anti-rusești provenite din spațiul Baltic. Vom încerca să analizăm momentele definitorii ale unei politici ucrainiene confuze, deseori corupte sau ineficiente față de puterile central europene precum și efectele grave pe care aceste politici le au asupra Bucureștilor. Căci fără a ne ascunde după degete, un conflict dintre Ucraina și Rusia, în care România va fi implicată cu sau fără voie prin apartenența sa la NATO și, mai ales, prin parteneriatul său strategic de securitate cu SUA, va avea efecte atât imediate cât și de lungă durată asupra evoluției sale europene și de putere la Marea Neagră.
Politic, geo-economic, strategic sau simplu militar, contextul Mării Baltice și regiunea Mării Negre diferă atât ca expresie a intereselor europene cât și ca model de expansiune militară al NATO în vecinătatea imediată a Rusiei. Deși ne-am fi așteptat astfel la o diferențiere a acțiunile Rusiei în ambele spații, observăm un fenomen foarte interesant.
Moscova de astăzi, capitala unei Rusia născute din colapsul sovietic, are aceeași abordare comună și aceeași strategie, așa cum a avut-o din timpul țarismului, perfectată de către Uniunea Sovietică. Viziunea comună asupra celor două spații, Baltică și Marea Neagră a fost oficializată prin doctrina de securitate concepută de către generalul Gherasimov, actualul șef al Marelui Stat Major ar forțelor armate ruse.
Ofițer de tancuri, născut în mijlocul fostei republici sovietice tătare și locuitor al celui de-al doilea oraș ca mărime din Rusia, Kazan, generalul de armată Gherasimov preia comanda statului major rus la momentul în care acesta era măcinat de o decădere națională și internațională a imaginii sale.
Ca să înțelegem exact filozofia militară a lui Gherasimov trebuie sa subliniem că în profilul său de comandat apar atât funcții militare de răspundere în spațiul Baltic, cât și în cel caucazian (participă la cel de-al doilea război din Cecenia) sau comandă de integrare strategică în spațiul vestic. Va avea o experiență de comandat militar în armata de aer și desigur va fi cel care va reface capacitatea de supraputere nucleară a Rusiei.
Gherasimov este un general care se identifică cu linia marilor militari ai Rusiei, de altfel toate școlile militare pe care le-a absolvit începând de la 14 ani vor purta numele unui Koutuzov, Souvorov sau Malinovsky. Este generația completă a Uniunii Sovietice. El este produsul militar sovietic al lumii bipolare dominate de către Războiul Rece cu SUA. Gherasimov reprezintă ceea ce este mai bun astăzi în casta militară a Rusiei. Disciplinat, ordonat, obsesiv în acuratețea ordinelor, strateg atât la nivel celular cât și la nivel macro, generalul Gherasimov este apărătorul măreției armatei ruse, implicit al măreției națiunii ruse. Este din Kazan, al doilea oraș fondator al statalității ruse. Are gândirea statală și proiecția militară a puterii naționale. Adică este un om cu care nimeni nu joacă democrația de tip Maidan sau de sorginte Bruxelles. Mai mult este generalul căruia nu i se poate impune teatrul absurd al naționalismului ucrainean gregar, sub falsul patent al integrării europene.
Pentru orice profiler, este clar că acest general cunoaște la perfecție atât teritoriul cât și tehnica. Înțelege atât puterea cât și slăbiciunea militară a Rusiei. Un general care, cu meticulozitate și perfectă coorodonare a readus Crimeea sub autoritatea Kremlinului, dislocând nu numai Ucraina ca stat din matca puterii sale europene moștenite de la dictatul stalinian, dar provocând un cutremur regional pentru NATO. Cu un astfel de general, Kievul pare să dorească a face război!
Conceptul de securitate integrat promovat de către Gherasimov vizează transformarea ordinii europene de securitate prin menținerea la același nivel a nivelului de influență militară și de calitate a tehnicii militare a Rusiei. În traducere liberă, menținerea ca putere europeană principală a Rusiei.
Că vorbim de tancuri, infanterie, marină sau spațiu, Gherasimov va produce un adevărat șoc când va permite utilizarea, pentru prima data în istoria militară a următorului concept: ”Rusia poate exista fără lume, dar nu va exista o lume fără Rusia”. Fraza este pe cât de revelatoare pentru maximalismul său militar cât și pentru soluția de securitate pe care o presupune. Într-o lume aflată în permanentă mișcare și reconstrucție, nimic din ceea ce interesează Rusia nu va fi decis, de către nimeni, altfel decât cu acordul Moscovei, iar armata rusă este garantul permanent și gata oricând de acțiune al acestei voințe naționale.
Misiunea națională astfel identificată, generalului Gherasimov i-a revenit rolul de a asigura tehnologia punerii ei în practică. Și prima decizii strategică a militarului Gherasimov a fost să stabilizeze armata în ansamblul ei, marcând locul ei fizic atât în interiorul granițelor Rusiei cât și pe harta europeană sau globală. Această stabilizare a fost cheia succesului fundamental al reformelor care au reclădit imaginea de putere militară globală a Rusiei.
Ca atare, coordonarea politicilor militare a devenit un proces atât de centralizat încât Kremlinul are astăzi proiecte de răspuns aproape identice pentru cele doua spații care ne interesează – Baltica și Marea Neagră.
Zona Baltică este teren comun de interes pentru ambele entități, UE și NATO iar Marea Neagră devine din ce în ce mai mult un spațiu de interes eminamente american, desigur cu o extensie NATO datorită influenței pe care SUA o au asupra alianței nord atlantice. Ca urmare a acestei stări de fapt Rusia va unifica elementele sale de autoritate militare, în primul rând pacificând Caucazul prin războaie succesive, imersându-se în războiul din Siria și dezvoltând singura sa baza tehnico-militară de la Tartus pentru marina sa din Mediterana.
În paralel și cu o atenție permanenta asupra evoluției sentimentelor extremist anti-rusești ale vecinilor săi imediați europeni, a întărit permanent cele două puncte geo-strategice cruciale în relația sa cu UE și NATO, Kaliningrad și Crimeea. Rusia va dezvolta, prin modernizare accelarată a tehnicii militare prezente local, atât regiunea Kaliningrad cât și nou câștigata peninsula a Crimeii.
Astăzi practic, fără un sacrificiu uman și material pe care nimeni din UE și absolut nici un membru al NATO nu dorește să îl plătească, cei doi piloni ruși în relație directă cu UE și NATO sunt practic inexpugnabili. De aceea o primă concluzie este că devine o iluzie periculoasă obsesia apărării granițelor staliniste ale unei Ucraine eșuate, prin provocarea unui nou război al Crimeei.
Trebuie înțeleasă astfel importanța critică a celor două teritorii, definite ca elemente centrale al aceleiași strategii de proiecție a puterii militare rusești în dialogul cu NATO și UE, pentru a definii corect amplitudinea și eficiența strategică a proiectului celor Trei Mări. Deși utilizată propagandistic în mod greșit de nepricepuții trimiși de către fostul președinte Trump în Estul Europei, strategia celor Trei Mări nu a fost gândită în van.
Ea nu s-a bucurat de sprijinul decisiv al celor două mari puteri fondatoare europene, permițând Poloniei să asume un rol de putere regională peste puterile sale reale sau unor țări Baltice incapabile să își rezolve, nici astăzi, problemele interne date de prezența minorităților rusofone care sunt perfect ghetoizate de legi care impun dominația religioasă sau lingvistică a nativilor naționali, principia numai democratice sau europene nefiind acestea.
Mai mult, deși arhitectura unei linii de comunicații și transport unice care se coboare din Baltică la Marea Neagră este nu numai o greșeală de tehnică a răspunsului la expansiunea rusească dar și o eroare serioasă de strategie a proiectării, România este obligată, ca efect al unui posibil conflict cald dintre Ucraina și Rusia să impună strategic ca proiectata construcție de căi de transport militare să înceapă de la Mare Neagră spre Baltică, asigurând Moldova republicană.
Această asigurare de securitate este crucială pentru că implică direct stabilitatea Bucureștilor ca pilon oriental atât al NATO cât și direct al SUA precum și echilibrarea autorității asupra cordonului ombilical de interese comerciale și de securitate cu Turcia prin Bosfor. Cele Trei Mări nu pot deservi cauza naționalistă a fondării prin război a unui nou stat ucrainean ci trebuie să asigure, prin stabilizarea pentru deceniile următoare a Bucureștilor, aplicarea directă a securității oferite de cele două blocuri asupra Mărilor Egee si Ionică, teatrul unor permanente și adversariale incidente calde pe tema gazului dintre UE și Ankara.
Altfel lăsăm, în numele nașterii prin durere și sânge a unei ipoteticenațiuni europene, la cheremul oricărui supărăcios de la Moscova, stabilitatea orientală a Europei, dezechilibrând și mai mult Turcia și joncțiunea Mediterană a marilor intersecții de interese economice euro-asiatice. Cine va exploata perfect aceasta fragilitate obținută de un război fondator pentru Ucraina și birocrația de la Bruxelles, dacă nu China? Adică exact adversarul sistemic al UE și competitorul strategic al SUA.
De aceea proiectul celor Trei Mări devine esențial (prin prisma masivității doctrinei Gherasimov aflate în contrast vizibil cu imaturitatea adolescentină a puterii de la Kiev, susținută fără discernământ de țări din zona Baltică) în construcția unei reacții reale, răspunzând exclusiv intereselor naționale ale unui stat matur și european cum este România, care are și responsabilitatea unei Moldove republicane aflate astăzi în derivă constituțională și politică, tocmai datorită influențelor nocive ale Moscovei.
Răspunsul pe care aceasta inițiativă îl caută trebuie adresat împotriva presiunilor dinamice ale unei Rusii extrem de iritată de intențiile deloc prietenești ale vecinului său ucrainean, nicidecum la ajutorarea construcției unei biologii semi-legitimizate naționalist, deci anti european, a unei puteri kievene, care, acum și în viitor, este și va fi fragilă din punct de vedere al normelor europene de stabilitate democratică.
Răspunsul recent venit printr-un interviu publicat în presa românească de către actualul șef de misiune diplomatică a SUA la București denotă o lipsa profundă de esență a proiectului atât de bine propagandistic vândut numai acum luni în urmă. Atunci când faci referire la lipsa investiției americane în infrastructura celor Trei Mări dar apelezi la virtuale fonduri europene, fragilizezi imediat poziția României și a Moldovei, efect sperat și dorit de către Moscova. Nu poți să începi echilibrarea pe Marea Neagră cu sprijin pentru politicile iliberale de la Varșovia sau Talin. A fost și rămâne o vulnerabilitate profundă procesul decomplexat, nediplomatic, personalizat de un limbaj redus ca dicționar și produs de o gândire unică și unilaterală, de provocare a Rusiei și Chinei, în același timp, de pe teritoriul României.
București este, conform normelor celor mai clare ale politicii de securitate americane, aliatului cel mai important de la Marea Neagră după Turcia, Ankara primind și confirmarea menținerii rolului său primordial prin declarații repetate americane de prietenie și respect.
Ca printr-un interviu public să trimiți pe cei care chestionează existența resurselor de sustenabilitate a unei astfel de politici, exact spre europenii care de peste 20 de ani refuză finanțarea ei, pentru analiștii serioși a fost exact o greșeală fundamentală de strategie. A fost o vulnerabilizare a poziției României, în calitatea sa de aliat, prin reducerea așteptărilor românești promovate de către tocmai ambasadorul SUA recent dat afară de noua administrație Biden. România a parcurs etapele maturizării sale europene, cu mari sacrificii, de aceea nu se înțelege de ce ar trebuie sa fie generoasă cu un guvern care astăzi, ca și ieri, refuză dreptul la exprimare în limba maternă a minorității românilor din Cernăuți, refuzând dreptul lui Eminescu de a fi publicat sau bisericilor românești de a exista.
Pe de altă parte pentru a fi clar, fără zona sa de est, rusofonă și integrată lingvistic cu Moscova și fără Crimeea, statalitatea noii Ucraine nu se poate dezvolta natural, astfel că riscul exploziilor naționalist- xenofobe, de extremism, vor deveni cotidian politic si militar la Kiev. Pojghița de gheață pe care patinează elita Ucrainei de astăzi este extrem de subțire iar căderea în infernul unicității ideologice, religioase și/sau naționale a acestui nou stat european va provoca daune iremediabile expansiunii NATO și/sau UE din Baltică până la Marea Neagră. Aflate între doua rele, politica europeană cât și cea americană riscă să aleagă dintre cele două tocmai pe cea care va produce pierderi substanțiale efective și directe pentru exact vecinii Kievului pe care se presupune ca ambele entități le apără.
Iată deci primul palier al pericolului pe care România și Moldova îl au în față, atât în raport cu naționalismul extremist, de dreapta și bine încurajat de forțe naționaliste, iliberale din diverse state vecine cum ar fi Ungaria, Balticile sau Polonia, acoperit (cum altfel?) de o falsă propagandă a politicilor pro-europene și pro-americane ale unei puteri kievene derivate din masacrul naționalist din 2014 cât și în raport cu explozia de mânie Federației Ruse care nu va accepta niciodată reîntoarcerea Crimeei la Ucraina. Din momentul izbucnirii jocului periculos care se prefigurează în aceste zile, Chișinăul și Bucureștiul sunt efectiv ținte vii ale unor interese care nu le aparțin și pentru care nu există infrastructură militară, economică sau umanitară a NATO sau UE pentru un răspuns eficient.
De aceea este bine de înțeles profilul fiecărui actor angrenat în acest joc, căci pentru a participa la un război fondator al unei puteri emergente europene și a unei centralizării birocratice la Bruxelles, pentru toți analiștii serioși, prețul plătit de ceilalți din jur pare a fi tocmai destructurarea unor echilibre deja existente și bine rodate.
În episodul viitor vom analiza rolul fiecărei forțe angrenate în ceea ce se prefigurează a fi una dintre cele mai serioase încercări ale SUA, aliate, de data aceasta, cu cel mai mare adversar al lor, birocrația centralizată de la Bruxelles, de a destructura definitiv și prin forță influența Rusiei atât în relația sa cu Uniunea Europeană cât și în raporturile militare mai largi cu NATO. Doar pentru a dovedi că Rusia este doar ”o putere regională care exportă numai materii prime și poluare” cum a definit-o, la moment public de nervozitate, un Barak Obama obsedat de complexul pivot Asiatic pe care îl declanșase, ignorând până la insultă o Europă ce devenea tot mai germană, fără a lua în considerare riscurile de delocalizare generațională sau vectorială a vecinilor direcți europeni sau din fostul spațiu ex-sovietic, este nu numai o politică naivă, dar periculoasă în întreg ansamblu ei.
Notă DefenseRomania: Analiza reprezintă opinia autorului
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Maratonul diplomatic de cinci ore desfășurat marți la Kremlin, între președintele rus Vladimir Putin și trimișii speciali ai președintelui american Donald Trump, s-a încheiat exact așa cum a început: fără nicio mișcare semnificativă, fără un acord și fără vreun semn că Moscova ar fi dispusă să își reconsidere cererile maximaliste.
Este timpul ca UE să renunțe la strategia ei eșuată de „reacționează, speră, repetă”, consideră directorul Institutului pentru Studii de Securitate al UE (EUISS), Steven Everts.
Iluzia că Unchiul Sam va veni întotdeauna să ne salveze s-a risipit în noroaiele de la Cincu, în urma simulării unor manevre militare efectuate în cadrul Dacian Fall. Într-un amplu reportaj al agenției americane Bloomberg se precizează că scenariul testat de NATO ne arată o Europă descoperită, obligată să înfrunte o eventuală invazie rusă bazându-se strict pe propriile forțe convenționale, în timp ce sprijinul american, altădată automat, devine o variabilă incertă, limitată strict la logistică și nu la bocanci pe teren
Încă de la începutul anului trecut, relațiile egipteano-turce au cunoscut o schimbare strategică rapidă, reflectată clar în sectoarele militar și de apărare.
Presa germană a informat că, pe 28 noiembrie, în Polonia a fost activată apărarea antiaeriană după ce au fost detectate activități intense ale aviației rusești în apropierea flancului estic al NATO.
Vocile care contează la Kiev și în cancelariile occidentale încep să articuleze cu voce tare ceea ce istoricii militari intuiau deja, dar politicienii refuzau să accepte: războiul din Ucraina nu se va încheia cu o paradă a victoriei în Piața Roșie și nici cu prăbușirea imediată a regimului de la Kremlin.
Recentele anunțuri venite de la Kiev, Stockholm și Paris privind posibila achiziție a unui număr impresionant de avioane de luptă europene - 100 de Rafale și până la 150 de Gripen - au generat mult entuziasm în spațiul public. Un total de 250 de aparate de zbor sună, într-adevăr, spectaculos. Totuși, dacă privim situația la rece, dincolo de retorica politică și de scrisorile de intenție, realitatea este mult mai nuanțată.
La scurt timp după întoarcerea dintr-o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin, premierul ungar, Viktor Orban, a acordat un interviu publicației germane Welt am Sonntag, în care a declarat că, după încheierea ostilităților, Ucraina ar trebui să redevină un stat tampon între Rusia și țările NATO.
Președintele american Donald Trump a provocat un val de șoc la nivel global sâmbătă, 29 noiembrie, anunțând pe contul său de pe rețeaua socială TruthSocial că spațiul aerian "deasupra și în jurul Venezuelei" ar trebui considerat "complet închis".
Informațiile recente venite de la Berlin, conform cărora luna octombrie a marcat un record absolut în ceea ce privește activitatea dronelor deasupra bazelor militare germane, nu trebuie citite ca simple statistici ale unor incidente izolate de securitate.
Misterul exploziilor care au zguduit vineri două petroliere aflate la intrarea în strâmtoarea Bosfor s-a risipit mai repede decât fumul negru ridicat de pe punțile navelor avariate. Nu a fost vorba despre mine marine rătăcite aşa cum se credea și nici despre accidente tehnice cauzate de uzură morală a navelor, ci despre o operațiune chirurgicală asumată Ucraina.
Viktor Iușcenko, cel de-al treilea președinte al Ucrainei și omul care a simțit pe propria piele toxicitatea influenței rusești, a ieșit recent la rampă cu un avertisment brutal. Fostul lider de la Kiev compară propunerile de „pace” venite dinspre Washington cu Acordul de la Munchen din 1938.
Într-o Europă care încă dezbate reactiv despre reintroducerea stagiului militar sau despre cum să-și completeze stocurile de muniție, Estonia alege din nou să privească securitatea națională nu ca pe o sarcină exclusivă a armatei, ci ca pe o competență civică fundamentală.
Într-un război de uzură, victoria nu se măsoară doar în kilometri pătrați de teritoriu recucerit, ci și în capacitatea de a „orbi” adversarul, lăsându-l expus și vulnerabil în fața unor lovituri care vizează însăși infrastructura vitală a frontului.
O explozie spectaculoasă, un nor purpuriu toxic și o tăcere asurzitoare din partea Kremlinului. Evenimentele de vineri, 28 noiembrie, de la poligonul Yasny din regiunea Orenburg, par să confirme un nou eșec major în programul de modernizare nucleară al Rusiei. Deși Moscova încearcă să proiecteze imaginea unei forțe strategice invincibile, dovezile vizuale și contextuale indică faptul că „super-armele” promovate agresiv de Vladimir Putin au o problemă fundamentală: refuză să zboare.
Viktor Orban a mers din nou la Moscova, unde a obținut din partea lui Vladimir Putin recunoașterea relațiilor excelente dintre cele două țări.
Vineri seara, Ucraina a primit o lovitură care nu a venit dinspre Moscova, ci din interiorul propriilor sale instituții. Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui și, de facto, al doilea cel mai puternic om din statul ucrainean, și-a prezentat demisia. Nu a fost o retragere onorabilă, ci una forțată de perchezițiile procurorilor anticorupție (NABU) chiar în locuința sa.
Dezvăluirile recente din presa britanică, potrivit cărora Donald Trump i-a trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova pentru a pune pe masa Kremlinului recunoașterea controlului rusesc asupra teritoriilor ocupate, confirma în continuare cum se raportează azi Statele Unite la conflictul din Ucraina.
Sub pretextul unei ofensive tehnice împotriva cartelurilor de droguri, Statele Unite redesenează arhitectura de securitate din America Latină. Acordul recent semnat de SUA cu Republica Dominicană este considerat de experţi ultima piesă dintr-un dispozitiv militar masiv care, privit de sus, seamănă izbitor cu o blocadă navală și aeriană în jurul regimului de la Caracas.
În lipsa unei politici europene unitare de înarmare, reacția naturală a statelor a fost accelerarea programelor naționale de achiziții, fiecare țară prioritizându-și propriile nevoi. Deși Bruxellesul a încercat să dea coerență acestui impuls prin câteva instrumente - achiziții comune de muniție, inițiative în domeniul apărării antiaeriene, mecanisme de finanțare pentru industria de apărare - realitatea arată că grosul achizițiilor este încă la nivel strict național.
Devine tot mai clar că actualul context de securitate din Ucraina nu este despre pace, ci despre formalizarea unei capitulări. Vladimir Putin, aflat într-o vizită în Kârgâzstan, a transmis un mesaj Washingtonului înainte de sosirea delegației conduse de Steve Witkoff la Moscova: Rusia nu negociază, Rusia dictează condițiile. Retorica liderului de la Kremlin, aparent deschisă spre dialog, ascunde de fapt un ultimatum - retragerea trupelor ucrainene de pe propriul teritoriu sau anihilarea lor militară.
Fidel rolului său de „locotenent” al Kremlinului și mereu gata să recite partitura Moscovei, Alexander Lukașenko a transformat, joi, summitul OTSC de la Bișkek într-o tribună de lansare a mesajelor rusești. Liderul de la Minsk a comentat, cu aerul unui expert, versiunea planului de pace scursă în presa americană - un posibil tratat între Rusia, Ucraina și Occident.
Germania pare să fi înțeles, în sfârșit, că epoca „dividendelor păcii” s-a încheiat definitiv. Dezvăluirile recente din The Wall Street Journal și presa germană despre existența „OPLAN DEU” (un plan militar secret de 1.200 de pagini) reprezintă mai mult decât o schimbare a birocraţiei greoaie cu care ne-a obişnuit Ministerul Apărării de la Berlin.
Confuzia diplomatică generată de recentul plan de pace în 28 de puncte și negocierile opace dintre Moscova și Washington scot la lumină o criză profundă de viziune strategică la nivelul administrației americane. Într-un moment în care Europa încearcă să descifreze dacă mai poate conta pe garanțiile de securitate transatlantice, o analiză recentă a generalului (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, oferă o perspectivă pragmatică, lipsită de sentimentalism, asupra erorilor pe care Statele Unite riscă să le comită. Mesajul său este clar: izolarea Europei nu va aduce prosperitate Americii, ci dimpotrivă, va vulnerabiliza însăși economia americană.
Ambiția României de a deveni a doua putere militară de pe Flancul Estic la est de Germania, după Polonia, ambiție menționată în Strategia Națională de Apărare, a fost subiectul unei intense analize a experților militari ruși, care pe lângă narativul narativul deja clasic al propagandei ruse privind intențiile revizioniste ale României în raport cu Republica Moldova, arată că, scoțând Turcia din ecuație și plasând-o în Sudul Flancului, România e deja „a doua cea forță militară a Flancului Estic”.
În ultimele două luni, Ucraina și Rusia au acceptat două încetări temporare ale focului pentru a repara liniile de înaltă tensiune care asigură alimentarea externă a centralei nucleare Zaporojie (ZNPP), aflată sub control rusă din martie 2022. Cele două linii – Dniprovska (750 kV) și Ferosplavna-1 (330 kV) – reprezintă ultimele conexiuni critice dintre centrală și rețeaua electrică ucraineană. Fiecare întrerupere pune în pericol funcționarea sistemelor de siguranță ale centralei și crește riscul unui accident nuclear major.
Autoritățile trebuie să crească numărul persoanelor care se identifică drept ruse și vorbesc limba rusă în teritoriile ucrainene anexate. Acest lucru rezultă dintr-un document publicat marți (25.11.2015), semnat de președintele rus, Vladimir Putin, și raportat astăzi de agenția Reuters. Decretul, numit Strategia Națională de Politică Rusă pentru perioada până în 2036, stabilește obiectivul ca 95% din populația țării să se considere rusă.
România a făcut marți, 25 noiembrie, un pas decisiv pentru a acoperi un gol critic în apărarea sa antiaeriană: semnarea contractului pentru sistemele portabile MANPAD MISTRAL . O investiție de 625 de milioane de euro care ne aliniază, în sfârșit, la realitățile dure ale frontului din vecinătate.
Timp de decenii, după cataclismul celor două războaie mondiale, Germania a fost privată de o capacitate militară majoră. Cu un PIB uriaș de aproape 5 trilioane de euro, dublu față de cel al Rusiei, generat de cea mai puternică economie a Europei, Germania a rămas mult în urmă în ultimele decenii în ceea ce privește puterea militară. Dar lucrul acesta s-a schimbat radical după invadarea Ucrainei de către Rusia.
DefenseRomania a participat la conferința internațională „Israel and Central Europe post October 7th” organizată la Budapesta de Europe Israel Press Association (EIPA), unde mai mulți experți, cadre academice și jurnaliști din Europa Centrală și de Est s-au reunit. Subiectele conferinței au fost relațiile Israelului cu statele din regiune, dar și arhitectura geostrategică din Orient după războiul din Gaza generat de atacul grupării teroriste Hamas din 7 octombrie 2023.
Sistemele antiaeriene SAMP/T sunt văzute de mulți drept un Patriot european. Până acum au apărut puține informații despre utilizarea acestora în Ucraina, dar lucrurile ar putea să se schimbe pe viitor, mai ales că francezii intenționează să trimită mai multe SAMP/T NG, noua generație a sistemului antirachetă franco-italian.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat pentru prima dată, în detaliu, cele 20 de puncte ale ultimului plan de pace elaborat de SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina, afirmând că a fost negociat cu reprezentanţi ai Kievului şi Washingtonului şi că a fost trimis spre avizare Moscovei.
În cei aproape patru ani de război, ucrainenii au integrat zeci de sisteme occidentale, pe lângă cele sovietice pe care deja le aveau în dotare, ceea ce pentru orice tehnician e un coșmar nu doar logistic, dar și de mentenanță. În ceea ce privește lansatoarele multiple de rachete, HIMARS au fost cu siguranță un „game changer” în vara și toamna lui 2022, atât pentru a opri ofensiva rusă, cât și în cea mai fructuoasă contraofensivă ucraineană când forțele de apărare ale Ucrainei au reușit să elibereze o mare porțiune din teritoriu.
Primarul Moscovei a anunțat că unitățile rusești de apărare aeriană au distrus o dronă care zbura spre capitala Rusiei.
China investește sume colosale nu doar în sisteme de armament convenționale, dar și în dezvoltarea capacităților nucleare, ori în tehnologii emergente și mai ales în componenta cyber. În unanimitate experții și oficialii sunt de părere că, spre deosebire de Rusia, China ar intra într-o aventură militară care ar risca să atragă SUA în război doar în cazul în care ar avea un plan bine pus la punct de a slăbi capacitatea militară americană. Iar acest plan e unul complex, care vizează și zona cyber.
Primele elemente ale unui sistem antidronă au fost desfășurate la granița Poloniei cu Belarus.
Forțele de apărare ucrainene s-au retras din orașul Siversk din regiunea Donețk, a anunțat marți Statul Major General ucrainean, precizând că obiectivul este „de a păstra vieți omenești și de a menține pregătirea de luptă a unităților”.
Însă avansurile Rusiei sunt plătite scump de către militarii ruși. Doar în ultimii doi ani, Moscova a pierdut 400 de mii de militari pe frontul din Ucraina.
Pakistanul a semnat un acord major de apărare cu Armata Națională Libiană, care controlează estul și sudul Libiei sub comanda lui Khalifa Haftar. Acesta care vine pe fondul polarizării politice din Libia de la căderea regimului lui Muammar Gaddafi, în 2011, și subliniază ambițiile Islamabadului de a-și extinde exporturile de apărare, bazându-se pe parteneriatul său cu China în dezvoltarea de arme avansate. Acordul prevede inclusiv achiziția de către Libia de avioane JF-17, construite de Pakistan împreună cu China.
Decretele de numire în funcţie a noilor miniştri de la Apărare - Radu Miruţă şi Economie - Irineu Darău au fost publicate marţi în Monitorul Oficial.
Istoria aviației militare ar fi putut arăta total diferit dacă americanii ar fi ale un proiect ce azi pare uitat: YF-23 Black Widow II sau „Văduva Neagră”. E vorba de două concepte diferite care au concurat, proces în urmă căruia s-a născut F-22 Raptor, considerat de mulți cel mai performant avion de luptă din lume.
Șeful Statului Major al forțelor libiene a murit într-un 'accident' de avion în timp ce pleca de la Ankara, în Turcia, unde s-a aflat într-o vizită, a anunțat marți seara prim-ministrul libian Abdelhamid Dbeibah, notează Agerpres și AFP.
Compania Lockheed Martin a anunțat că a testat cu succes racheta GMLRS ER (Guided Multiple Launch Rocket System Extended-Range) cu rază mai lungă de acțiune și un sistem de lansare M-142 HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System).
Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrski, declara zilele trecute că Rusia și-a mărit efectivele la aproximativ 710 mii de oameni pentru a desfășura o operațiune ofensivă strategică în Ucraina.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a audiat rapoartele secretarului Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov, și ale șefului Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, Andriy Hnatov, privind rezultatele negocierilor cu delegația americană privind soluționarea războiului.
Serviciul de presă al corporației de stat Rostec din Federația Rusă a anunțat, pe 22.12.2025, că un avion de vânătoare de tip Su-57 a efectuat primul zbor cu un nou motor de generația a cincea, cunoscut sub denumirea de “Produs 177”.
Gazprom negociază cu compania petrolieră ungară MOL o posibilă vânzare a participației sale majoritare deținută la NIS - singura rafinărie a Serbiei -, a anunțat marți președintele sârb Aleksandar Vucic, transmit Agerpres și Reuters.
Pe baza informațiilor de la agențiile de informații britanice, Generalul Gwyn Jenkins, șeful Marinei Regale Britanice, este sigur că războiul din Ucraina a crescut apetitul Rusiei pentru dominație în multe regiuni ale lumii.
Oficialul a avertizat că forțele britanice și NATO în ansamblu și-ar putea pierde în curând avantajul în Oceanul Atlantic. Acest lucru se datorează consolidării semnificative a capacităților navale rusești și consolidării continue de către Kremlin a capacităților sale navale.
Navele vor fi cele mai rapide și de 100 de ori mai puternice decât orice navă construită până acum, s-a lăudat Trump. Prima navă din clasa Trump se va numi "USS Defiant".
Forțele ruse au lansat atacuri la scară largă cu rachete și drone asupra mai multor orașe ucrainene în noaptea de 23 decembrie, vizând, în principal, infrastructura energetică din regiunile din vestul îndepărtat al țării, dar și porturile Ismail și Reni de la frontiera cu România.
Grecia continuă să își consolideze capacitățile militare ca răspuns la ceea ce Atena descrie drept amenințări crescânde din partea Turciei, desfășurând sisteme de rachete cu rază lungă Spike NLOS, de fabricație israeliană, în special în insulele din estul Mării Egee și în regiunea Evros, la frontiera terestră cu Turcia. Sistemele au intrat recent în inventarul Forțelor Armate Elene și se află în curs de integrare operațională.
Armata germană a decis că noile pistoale de serviciu vor fi furnizate de Česká Zbrojovka (CZ). Soldații Bundeswehr vor folosi pistoale de tip CZ P-10.
Micul stat baltic a ales sistemele sud-coreene Chunmoo, care vor ajunge începând cu anul 2027.
Construcția noului portavion se va desfășura în cadrul programului PANG și va avea un cost estimat la aproximativ 10,25 miliarde de euro, fiind unul dintre cele mai ambițioase proiecte militare lansate de Franța în ultimele decenii.
Discuțiile privind un proces de pace în Ucraina, între americani, ucraineni și europeni, avansează lent lovindu-se în continuare de blocaje majore. De negocieri nu poate fi vorba în contextul în care Rusia refuză orice formă de dialog, continuând să aibă solicitări ce sunt mai degrabă o formă de capitulare a Ucrainei. Unul din puținele numitoare comune în discuțiile dintre aliați sunt reprezentate de viitoarele garanții de securitate pentru Ucraina, garanții pentru care au căzut de acord și americanii. Dar cum vor arăta ele?
Testele sistemului de apărare aeriană franco-italian de nouă generație SAMP/T NG (Sol-Air Moyenne Portée / Terrestre de nouvelle génération) au fost finalizate cu succes.
Aeronavele de luptă rusești sunt ținta preferată a serviciilor de informații ucrainene. Aseară, un SU-27 și un Su-30 au fost lovite pe aerodromul Lipețk din Rusia.
Compania cehă Tatra Defence și compania germană KNDS Deutschland au semnat un contract pentru producerea de carene pentru tancurile Leopard 2A8. 150 de exemplare vor fi produse în Republica Cehă, cu o opțiune pentru încă 300.
Cu mai puțin de o săptămână înainte de Crăciun, când toți creștinii de pe glob se pregătesc de una dintre cele mai mari sărbători ale lor, forțele ruse din linia întâi au lansat, sâmbătă, unul dintre cele mai mari asalturi din acest an. De asemenea, ultimele zile au fost caracterizate de o intensificare a loviturilor cu rachete și drone asupra regiunii Odesa.
Departamentul Apărării al SUA a atribuit companiei Raytheon, parte a grupului RTX, un contract de vânzări militare externe (FMS) în valoare de 168 de milioane de dolari pentru furnizarea de echipamente suplimentare destinate sistemului de rachete Patriot al României. Această achiziție subliniază efortul accelerat al României de a-și consolida arhitectura de apărare aeriană și antirachetă în contextul presiunilor de securitate fără precedent din regiunea Mării Negre.
Guvernul cancelarului Friedrich Merz a inițiat procesul de redactare a unei legislații care va modifica structural autoritatea Serviciului Federal de Informații (BND), oferind agenției permisiunea de a trece dincolo de mandatul tradițional de monitorizare/spionaj către acțiuni active de sabotaj în afara teritoriului național.
În timp ce vehiculele terestre fără echipaj (UGV) și-au găsit deja locul în logistica militară modernă, un nou proiect tehnologic din Silicon Valley forțează limitele integrării roboţilor la nivel infanterie. Start-up-ul Foundation Future Industries (FFI) a trasat un plan industrial extrem de ambițios, propunând livrarea a 50.000 de roboți umanoizi Phantom către Armata Statelor Unite în următorii doi ani.
Paza de Coastă a SUA confiscă petrolierul „Centuries” care transporta țiței venezuelean cu destinația China. Pe 20 decembrie 2025, Paza de Coastă a Statelor Unite, sprijinită de forțe militare, a desfășurat o operațiune de interceptare, în apele internaționale din estul Barbadosului, în Marea Caraibelor. Forțele americane au abordat și confiscat petrolierul Centuries, sub pavilion panamez, care transporta aproximativ 1,8-2 milioane de barili de țiței din Venezuela către China.
