De aceea analiștii doresc să înțeleagă dacă viitorul conflict militar deschis, pe care actualul președinte ucrainean Zelenski îl pregătește, are sau nu caracteristicile istorice ale unui război fondator al unei noi statalități kievene. Va trebuie să înțelegem dacă acest proces istoric, care se îndreaptă vizibil și rapid spre un deznodământ fratricid (deci sângeros), va aduce beneficiul unei Ucraine stabilizate și gata să devină membru de drept și de fapt al comunității europene sau ne aflăm în fața unei simple ambiții geo-politice a Washingtonului alăturată, de data aceasta natural, necesarului de supremație a aristocrației centralizatoare și birocratice de la Bruxelles.
Indiferent de situație, ceea ce președintele Volodomir Zelenski dorește reprezintă un pariu pe cât de periculos pentru implicațiile sale europene în general și cele est europene în particular, devenind de-a dreptul iresponsabil din partea Bruxelles dacă fondarea noii Europe de la Atlantic până la Urali, integrate post pandemic prin șoc militarizat, va implica reducerea umilitoare a Moscovei la statut de vecinătate minoră a noului imperiu european. Napoleon și Hitler au încercat acest lucru, fiecare la timpul său, uzând de resursele europene desenate de ambițiile lor deșarte, ca astăzi să plătim aceste aroganțe imperiale a centrului european la adresa Rusiei.
Pentru Kiev cât și pentru Bruxelles pare a fi vorba de războaie fondatoare. Fiecare dorește să își confirme propria putere, să și-o legitimizeze, devenind astfel actori ai noii globalități post pandemice. Dacă Ucraina are nevoie de ștergerea crimei originare din celebra insurecție naționalist extremistă “Revoluția demnității” (2014), pentru conducerea centralizată europeană de la Bruxelles se pare că este vorba de primul conflict armat cu șanse de succes (având în vedere sprijinul clar al actualei administrații Biden pentru revenirea – ironie amară a istoriei – la granițele ucrainiene ordonate de Stalin si Hrușciov), care să îi ofere legitimitatea atât demult clamată și niciodată justificată de vreun vot democratic real.
Reamintim că insurecția așa zis pro-europeană din piața Maidan a fost provocată de legile naționalist extremiste aprobate de către parlamentul de la Kiev împotriva tuturor minorităților naționale din Ucraina, prin interzicerea practic a folosirii altor limbi decât cea ucraineană pe întreg teritoriul național, care a dus la alegerea unui guvern pro-rus.
Această guvernare rusofonă a refuzat șantajul geo-economic impus de negocierile de integrare în UE a statului ucrainean. Renunțarea la aceasta integrare a fost pusă pe umerii guvernului pro-rus de la Kiev (s-a dovedit a fi fost o manipulare grosolană din partea celor de la Bruxelles). Mișcarea insurecțională a fost extrem de bine organizată de naționaliștii ucrainieni, de-a lungul unei lungi perioade de timp din octombrie 2013 până în februarie 2014 și nu a fost niciodată pedepsită pentru crimele pe care le-a permis, transmise în direct de televizoare incandescente ale democrațiilor europene. Desigur că nici astăzi nu au fost identificați lunetiștii care au făcut un măcel în celebra piață, dar efectul acelei crime fondatoare a noului naționalism ucrainean a dus la destructurarea statului și dispariția fizică a oricărei forme de control statal asupra unor părți importante din teritoriu.
Mafia, traficul de arme, tranzitul masiv de droguri dinspre Afganistan către Europa de Vest și în sens invers dinspre America Latină către China, via Mongolia, traficul de carne vie (care are o latură ce se desfășoară prin Moldova și România), execuțiile extrajudiciare zilnice, atomizarea teritorială și permeabilitatea granițelor sale, sunt doar câteva elemente din lungul șir de fenomene criminale distructive care au înlocuit statul ucrainean și autoritatea sa.
Niciunul dintre președinții post Maidan, care s-au succedat la Kiev, nu a reușit să oprească disoluția statului ucrainean și dispariția autorității legii. Ca atare, astăzi când vorbim, statul ucrainean este un stat eșuat, măcinat nu numai de corupție internă sau externă, dar și de xenofobie, antisemitism instituțional, naționalism gregar oricând capabil să dezlănțuie crime de masă, mafie și dezechilibre de legislație care fac practic imposibilă revenirea ori la starea veche de autoritate sovietică ori la o arhitectură noua de integrare în structurile europene actuale.
Această stare de dezechilibru major la granița cu Uniunea Europeană și la doar mica distanță de expansiunea NATO spre Asia (căci aici este jocul NATO și nu altul) produce nu numai discomfort puterilor lumii, dar permite tot felul de jocuri politicianiste ieftine cum a fost cel al fostei administrații Trump, care aproape a aruncat în aer SUA cu acuzațiile fabricate de ucrainieni care, în realitatea erau agenți ai Rusiei, la adresa actualului președinte Biden și familiei sale.
Pornind de la aceste definiții și enunțuri, vom încerca să analizăm graba cu care Kievul se pregătește de război cu Rusia, folosindu-se naționalist și violent de sentimentele anti-rusești al ucrainienilor din partea vestică a țării care trăiesc sub influența culturală și ideologică iliberală și profund nocivă ale dreptei religioase poloneze și obsesiilor rasial periculoase anti-rusești provenite din spațiul Baltic. Vom încerca să analizăm momentele definitorii ale unei politici ucrainiene confuze, deseori corupte sau ineficiente față de puterile central europene precum și efectele grave pe care aceste politici le au asupra Bucureștilor. Căci fără a ne ascunde după degete, un conflict dintre Ucraina și Rusia, în care România va fi implicată cu sau fără voie prin apartenența sa la NATO și, mai ales, prin parteneriatul său strategic de securitate cu SUA, va avea efecte atât imediate cât și de lungă durată asupra evoluției sale europene și de putere la Marea Neagră.
Politic, geo-economic, strategic sau simplu militar, contextul Mării Baltice și regiunea Mării Negre diferă atât ca expresie a intereselor europene cât și ca model de expansiune militară al NATO în vecinătatea imediată a Rusiei. Deși ne-am fi așteptat astfel la o diferențiere a acțiunile Rusiei în ambele spații, observăm un fenomen foarte interesant.
Moscova de astăzi, capitala unei Rusia născute din colapsul sovietic, are aceeași abordare comună și aceeași strategie, așa cum a avut-o din timpul țarismului, perfectată de către Uniunea Sovietică. Viziunea comună asupra celor două spații, Baltică și Marea Neagră a fost oficializată prin doctrina de securitate concepută de către generalul Gherasimov, actualul șef al Marelui Stat Major ar forțelor armate ruse.
Ofițer de tancuri, născut în mijlocul fostei republici sovietice tătare și locuitor al celui de-al doilea oraș ca mărime din Rusia, Kazan, generalul de armată Gherasimov preia comanda statului major rus la momentul în care acesta era măcinat de o decădere națională și internațională a imaginii sale.
Ca să înțelegem exact filozofia militară a lui Gherasimov trebuie sa subliniem că în profilul său de comandat apar atât funcții militare de răspundere în spațiul Baltic, cât și în cel caucazian (participă la cel de-al doilea război din Cecenia) sau comandă de integrare strategică în spațiul vestic. Va avea o experiență de comandat militar în armata de aer și desigur va fi cel care va reface capacitatea de supraputere nucleară a Rusiei.
Gherasimov este un general care se identifică cu linia marilor militari ai Rusiei, de altfel toate școlile militare pe care le-a absolvit începând de la 14 ani vor purta numele unui Koutuzov, Souvorov sau Malinovsky. Este generația completă a Uniunii Sovietice. El este produsul militar sovietic al lumii bipolare dominate de către Războiul Rece cu SUA. Gherasimov reprezintă ceea ce este mai bun astăzi în casta militară a Rusiei. Disciplinat, ordonat, obsesiv în acuratețea ordinelor, strateg atât la nivel celular cât și la nivel macro, generalul Gherasimov este apărătorul măreției armatei ruse, implicit al măreției națiunii ruse. Este din Kazan, al doilea oraș fondator al statalității ruse. Are gândirea statală și proiecția militară a puterii naționale. Adică este un om cu care nimeni nu joacă democrația de tip Maidan sau de sorginte Bruxelles. Mai mult este generalul căruia nu i se poate impune teatrul absurd al naționalismului ucrainean gregar, sub falsul patent al integrării europene.
Pentru orice profiler, este clar că acest general cunoaște la perfecție atât teritoriul cât și tehnica. Înțelege atât puterea cât și slăbiciunea militară a Rusiei. Un general care, cu meticulozitate și perfectă coorodonare a readus Crimeea sub autoritatea Kremlinului, dislocând nu numai Ucraina ca stat din matca puterii sale europene moștenite de la dictatul stalinian, dar provocând un cutremur regional pentru NATO. Cu un astfel de general, Kievul pare să dorească a face război!
Conceptul de securitate integrat promovat de către Gherasimov vizează transformarea ordinii europene de securitate prin menținerea la același nivel a nivelului de influență militară și de calitate a tehnicii militare a Rusiei. În traducere liberă, menținerea ca putere europeană principală a Rusiei.
Că vorbim de tancuri, infanterie, marină sau spațiu, Gherasimov va produce un adevărat șoc când va permite utilizarea, pentru prima data în istoria militară a următorului concept: ”Rusia poate exista fără lume, dar nu va exista o lume fără Rusia”. Fraza este pe cât de revelatoare pentru maximalismul său militar cât și pentru soluția de securitate pe care o presupune. Într-o lume aflată în permanentă mișcare și reconstrucție, nimic din ceea ce interesează Rusia nu va fi decis, de către nimeni, altfel decât cu acordul Moscovei, iar armata rusă este garantul permanent și gata oricând de acțiune al acestei voințe naționale.
Misiunea națională astfel identificată, generalului Gherasimov i-a revenit rolul de a asigura tehnologia punerii ei în practică. Și prima decizii strategică a militarului Gherasimov a fost să stabilizeze armata în ansamblul ei, marcând locul ei fizic atât în interiorul granițelor Rusiei cât și pe harta europeană sau globală. Această stabilizare a fost cheia succesului fundamental al reformelor care au reclădit imaginea de putere militară globală a Rusiei.
Ca atare, coordonarea politicilor militare a devenit un proces atât de centralizat încât Kremlinul are astăzi proiecte de răspuns aproape identice pentru cele doua spații care ne interesează – Baltica și Marea Neagră.
Zona Baltică este teren comun de interes pentru ambele entități, UE și NATO iar Marea Neagră devine din ce în ce mai mult un spațiu de interes eminamente american, desigur cu o extensie NATO datorită influenței pe care SUA o au asupra alianței nord atlantice. Ca urmare a acestei stări de fapt Rusia va unifica elementele sale de autoritate militare, în primul rând pacificând Caucazul prin războaie succesive, imersându-se în războiul din Siria și dezvoltând singura sa baza tehnico-militară de la Tartus pentru marina sa din Mediterana.
În paralel și cu o atenție permanenta asupra evoluției sentimentelor extremist anti-rusești ale vecinilor săi imediați europeni, a întărit permanent cele două puncte geo-strategice cruciale în relația sa cu UE și NATO, Kaliningrad și Crimeea. Rusia va dezvolta, prin modernizare accelarată a tehnicii militare prezente local, atât regiunea Kaliningrad cât și nou câștigata peninsula a Crimeii.
Astăzi practic, fără un sacrificiu uman și material pe care nimeni din UE și absolut nici un membru al NATO nu dorește să îl plătească, cei doi piloni ruși în relație directă cu UE și NATO sunt practic inexpugnabili. De aceea o primă concluzie este că devine o iluzie periculoasă obsesia apărării granițelor staliniste ale unei Ucraine eșuate, prin provocarea unui nou război al Crimeei.
Trebuie înțeleasă astfel importanța critică a celor două teritorii, definite ca elemente centrale al aceleiași strategii de proiecție a puterii militare rusești în dialogul cu NATO și UE, pentru a definii corect amplitudinea și eficiența strategică a proiectului celor Trei Mări. Deși utilizată propagandistic în mod greșit de nepricepuții trimiși de către fostul președinte Trump în Estul Europei, strategia celor Trei Mări nu a fost gândită în van.
Ea nu s-a bucurat de sprijinul decisiv al celor două mari puteri fondatoare europene, permițând Poloniei să asume un rol de putere regională peste puterile sale reale sau unor țări Baltice incapabile să își rezolve, nici astăzi, problemele interne date de prezența minorităților rusofone care sunt perfect ghetoizate de legi care impun dominația religioasă sau lingvistică a nativilor naționali, principia numai democratice sau europene nefiind acestea.
Mai mult, deși arhitectura unei linii de comunicații și transport unice care se coboare din Baltică la Marea Neagră este nu numai o greșeală de tehnică a răspunsului la expansiunea rusească dar și o eroare serioasă de strategie a proiectării, România este obligată, ca efect al unui posibil conflict cald dintre Ucraina și Rusia să impună strategic ca proiectata construcție de căi de transport militare să înceapă de la Mare Neagră spre Baltică, asigurând Moldova republicană.
Această asigurare de securitate este crucială pentru că implică direct stabilitatea Bucureștilor ca pilon oriental atât al NATO cât și direct al SUA precum și echilibrarea autorității asupra cordonului ombilical de interese comerciale și de securitate cu Turcia prin Bosfor. Cele Trei Mări nu pot deservi cauza naționalistă a fondării prin război a unui nou stat ucrainean ci trebuie să asigure, prin stabilizarea pentru deceniile următoare a Bucureștilor, aplicarea directă a securității oferite de cele două blocuri asupra Mărilor Egee si Ionică, teatrul unor permanente și adversariale incidente calde pe tema gazului dintre UE și Ankara.
Altfel lăsăm, în numele nașterii prin durere și sânge a unei ipoteticenațiuni europene, la cheremul oricărui supărăcios de la Moscova, stabilitatea orientală a Europei, dezechilibrând și mai mult Turcia și joncțiunea Mediterană a marilor intersecții de interese economice euro-asiatice. Cine va exploata perfect aceasta fragilitate obținută de un război fondator pentru Ucraina și birocrația de la Bruxelles, dacă nu China? Adică exact adversarul sistemic al UE și competitorul strategic al SUA.
De aceea proiectul celor Trei Mări devine esențial (prin prisma masivității doctrinei Gherasimov aflate în contrast vizibil cu imaturitatea adolescentină a puterii de la Kiev, susținută fără discernământ de țări din zona Baltică) în construcția unei reacții reale, răspunzând exclusiv intereselor naționale ale unui stat matur și european cum este România, care are și responsabilitatea unei Moldove republicane aflate astăzi în derivă constituțională și politică, tocmai datorită influențelor nocive ale Moscovei.
Răspunsul pe care aceasta inițiativă îl caută trebuie adresat împotriva presiunilor dinamice ale unei Rusii extrem de iritată de intențiile deloc prietenești ale vecinului său ucrainean, nicidecum la ajutorarea construcției unei biologii semi-legitimizate naționalist, deci anti european, a unei puteri kievene, care, acum și în viitor, este și va fi fragilă din punct de vedere al normelor europene de stabilitate democratică.
Răspunsul recent venit printr-un interviu publicat în presa românească de către actualul șef de misiune diplomatică a SUA la București denotă o lipsa profundă de esență a proiectului atât de bine propagandistic vândut numai acum luni în urmă. Atunci când faci referire la lipsa investiției americane în infrastructura celor Trei Mări dar apelezi la virtuale fonduri europene, fragilizezi imediat poziția României și a Moldovei, efect sperat și dorit de către Moscova. Nu poți să începi echilibrarea pe Marea Neagră cu sprijin pentru politicile iliberale de la Varșovia sau Talin. A fost și rămâne o vulnerabilitate profundă procesul decomplexat, nediplomatic, personalizat de un limbaj redus ca dicționar și produs de o gândire unică și unilaterală, de provocare a Rusiei și Chinei, în același timp, de pe teritoriul României.
București este, conform normelor celor mai clare ale politicii de securitate americane, aliatului cel mai important de la Marea Neagră după Turcia, Ankara primind și confirmarea menținerii rolului său primordial prin declarații repetate americane de prietenie și respect.
Ca printr-un interviu public să trimiți pe cei care chestionează existența resurselor de sustenabilitate a unei astfel de politici, exact spre europenii care de peste 20 de ani refuză finanțarea ei, pentru analiștii serioși a fost exact o greșeală fundamentală de strategie. A fost o vulnerabilizare a poziției României, în calitatea sa de aliat, prin reducerea așteptărilor românești promovate de către tocmai ambasadorul SUA recent dat afară de noua administrație Biden. România a parcurs etapele maturizării sale europene, cu mari sacrificii, de aceea nu se înțelege de ce ar trebuie sa fie generoasă cu un guvern care astăzi, ca și ieri, refuză dreptul la exprimare în limba maternă a minorității românilor din Cernăuți, refuzând dreptul lui Eminescu de a fi publicat sau bisericilor românești de a exista.
Pe de altă parte pentru a fi clar, fără zona sa de est, rusofonă și integrată lingvistic cu Moscova și fără Crimeea, statalitatea noii Ucraine nu se poate dezvolta natural, astfel că riscul exploziilor naționalist- xenofobe, de extremism, vor deveni cotidian politic si militar la Kiev. Pojghița de gheață pe care patinează elita Ucrainei de astăzi este extrem de subțire iar căderea în infernul unicității ideologice, religioase și/sau naționale a acestui nou stat european va provoca daune iremediabile expansiunii NATO și/sau UE din Baltică până la Marea Neagră. Aflate între doua rele, politica europeană cât și cea americană riscă să aleagă dintre cele două tocmai pe cea care va produce pierderi substanțiale efective și directe pentru exact vecinii Kievului pe care se presupune ca ambele entități le apără.
Iată deci primul palier al pericolului pe care România și Moldova îl au în față, atât în raport cu naționalismul extremist, de dreapta și bine încurajat de forțe naționaliste, iliberale din diverse state vecine cum ar fi Ungaria, Balticile sau Polonia, acoperit (cum altfel?) de o falsă propagandă a politicilor pro-europene și pro-americane ale unei puteri kievene derivate din masacrul naționalist din 2014 cât și în raport cu explozia de mânie Federației Ruse care nu va accepta niciodată reîntoarcerea Crimeei la Ucraina. Din momentul izbucnirii jocului periculos care se prefigurează în aceste zile, Chișinăul și Bucureștiul sunt efectiv ținte vii ale unor interese care nu le aparțin și pentru care nu există infrastructură militară, economică sau umanitară a NATO sau UE pentru un răspuns eficient.
De aceea este bine de înțeles profilul fiecărui actor angrenat în acest joc, căci pentru a participa la un război fondator al unei puteri emergente europene și a unei centralizării birocratice la Bruxelles, pentru toți analiștii serioși, prețul plătit de ceilalți din jur pare a fi tocmai destructurarea unor echilibre deja existente și bine rodate.
În episodul viitor vom analiza rolul fiecărei forțe angrenate în ceea ce se prefigurează a fi una dintre cele mai serioase încercări ale SUA, aliate, de data aceasta, cu cel mai mare adversar al lor, birocrația centralizată de la Bruxelles, de a destructura definitiv și prin forță influența Rusiei atât în relația sa cu Uniunea Europeană cât și în raporturile militare mai largi cu NATO. Doar pentru a dovedi că Rusia este doar ”o putere regională care exportă numai materii prime și poluare” cum a definit-o, la moment public de nervozitate, un Barak Obama obsedat de complexul pivot Asiatic pe care îl declanșase, ignorând până la insultă o Europă ce devenea tot mai germană, fără a lua în considerare riscurile de delocalizare generațională sau vectorială a vecinilor direcți europeni sau din fostul spațiu ex-sovietic, este nu numai o politică naivă, dar periculoasă în întreg ansamblu ei.
Notă DefenseRomania: Analiza reprezintă opinia autorului
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a distribuit în Pentagon un document secret care definește un sistem de securitate și priorități strategice ale SUA.
Președinții Finlandei și SUA s-au întâlnit pentru a conveni asupra achiziției de spărgătoare de gheață pentru SUA.
Ministrul olandez al Apărării, Ruben Brekelmans, a avertizat că Rusia ar putea fi pregătită să remobilizeze o armată uriașă la aproximativ un an după orice încetare a focului sau acord de pace în Ucraina.
Regiunea arctică este un subiect de interes crescând în rândul puterilor mondiale. Rusia și-a sporit prezența militară în regiune în ultimii ani, modernizându-și bazele, instalând sisteme suplimentare de apărare aeriană și introducând noi spărgătoare de gheață nucleare pentru a facilita traficul pe tot parcursul anului. China nu este atât de prezentă militar, dar este evident interesată din punct de vedere economic de zona care este considerată ultima parte necucerită a lumii.
România are în prezent două escadrile complete de F-16 Fighting Falcon, dislcocate la Borcea și la Câmpia Turzii, urmând ca a treia escadrilă să fie livrată în cursul acestui an. E vorba de 17 avioane care formează prima escadrilă, achiziționate din Portugalia în 2012 și 32 de avioane F-16 care formează următoarele două escadrile, achiziționate din Norvegia.
Într-un peisaj marcat de tensiuni geopolitice reaprinse și de un sentiment din ce în ce mai mare de vulnerabilitate strategică, Europa da tot mai multe semne că este dispusă să se angajeze într-o călătorie ambițioasă pentru a-și consolida capacitățile de apărare. De la programe comune de achiziții la doctrine strategice și desfășurări de trupe, continentul este martorul unei schimbări semnificative în arhitectura sa de securitate.
Apropierea dintre Statele Unite și Rusia și îndepărtarea de NATO au relansat discuțiile la nivel internațional între vechii aliați - de la Berlin și Varșovia la Seul și Tokyo - cu privire la dezvoltarea propriilor arme nucleare, potrivit Financial Times. În conformitate cu Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare (NPT), numărul statelor care dețin oficial arme nucleare este limitat la Statele Unite, Rusia, China, Franța și Regatul Unit. India, Israelul și Pakistanul, care nu au semnat niciodată tratatul, au dezvoltat, de asemenea, arme nucleare, ca și Coreea de Nord, singura țară care s-a retras din NPT.
Presa sârbă anunță că Vucic negociază cu Ungaria o alianță militară, ca răspuns la acordul semnat săptămâna trecută între Croația, Kosovo și Albania.
O livrare de tancuri Abrams australiene second-hand către Ucraina s-ar putea confrunta cu posibile complicații după recentul îngheț temporar impus de președintele american Donald Trump asupra asistenței militare acordate națiunii devastate de război. În timp ce Departamentul australian al Apărării recunoaște că transferul militar internațional rămâne „complex”, ABC dezvăluie, de asemenea, că ministrul ucrainean al apărării Rustem Umierov este programat să viziteze în curând Canberra pentru a discuta despre sprijinul continuu al Australiei.
Astăzi, 23 martie 2025, în Riad, Arabia Saudită, au început negocierile trilaterale între Statele Unite, Rusia și Ucraina, având ca obiectiv principal stabilirea unui acord de încetare a focului în conflictul care durează de peste trei ani.
Germania a aprobat oficial un pachet masiv de ajutor militar în valoare de 3 miliarde EUR (3,25 miliarde USD) pentru Ucraina, după luni de amânări. Comisia pentru buget a parlamentului german a dat undă verde pentru echipamente de apărare esențiale, inclusiv muniție, drone, vehicule blindate și sisteme avansate de apărare aeriană.
Cele mai mari puteri militare din Europa elaborează planuri pentru a prelua treptat mai multă responsabilitate pentru apărarea continentului în locul Statelor Unite, a relatat Financial Times, facand referire la patru oficiali europeni din domeniul apărării. Ziarul scrie că aceasta include și o propunere a administrației președintelui american Donald Trump de a transfera aceste responsabilități statelor europene în următorii cinci până la zece ani.
Realpolitik reprezintă așa-zisul pragmatism politic. Se bazează mai mult pe circumstanțe decât pe teorii politice, deși în fundal există întotdeauna o anumită tendință dată de un curent politic. Nu este nimic nou pentru că acest mod de a face politică datează din cele mai vechi timpuri. Unele curente sau teorii politice sunt menite să nu se manifeste niciodată în practică deoarece sunt catalogate drept utopii.
Într-un interviu acordat controversatului jurnalist american Tucker Carlson, publicat vineri, 21 martie, trimisul special al SUA, Steven Witkoff, a declarat că autoritățile ucrainene au convenit să organizeze alegeri prezidențiale. "Da, o vor face. Au fost de acord în privința asta. Vor fi alegeri în Ucraina", a răspuns Witkoff întrebării puse de Carlson, fără a preciza cine anume de la Kiev și-a dat acordul sau când ar putea avea loc alegerile. Kievul nu a comentat până în prezent aceste declarații.
Un efort evident de a disemina informații false cu privire la conflictul din Ucraina a fost descoperit recent în urma încercărilor unor surse afiliate Rusiei de a prezenta drept autentică o primă pagină modificată a ziarului Hull Daily Mail. Pe imaginea falsă se afirmă în mod inexact că 70 000 de soldați ucraineni au pierit „în zadar” în regiunea Kursk - o astfel de afirmație fiind complet ruptă de realitate.
O posibilă zonă unde Rusia ar putea declasa o agresiune împotriva NATO s-ar putea să nu fie statele baltice, ci nordul bătrânului continentului . Oficialii ruși au făcut chiar afirmații într-o formă sau alta împotriva Norvegiei pentru presupusa „militarizare” a Svalbard, deși Tratatul Svalbard din 1920 prevede statutul demilitarizat al insulei.
Au fost publicate primele imagini din satelit cu baza aeriană strategică „Engels” unde Rusia are stationate cateva bombardiere Tu-95MS și Tu-160. Imagini din satelit de înaltă rezoltuie au dezvăluit rezultatul real al recentului atac din 20 martie, efectuate de fortele ucrainene cu o serie de drone cu raza lunga de actoiune.
Într-o declarație plina de determinare, președintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că singura modalitate reală de a descuraja Moscova este de a „militariza Ucraina până în dinți”. Remarcile sale vin în urma informațiilor conform cărora președintele rus Vladimir Putin a ordonat noi atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, la doar câteva ore după ce a fost de acord să oprească astfel de atacuri.
După trei ani de agresiune neprovocată a Rusiei, asistăm la evoluții turbulente, iar Republica Cehă continuă să susțină foarte ferm Ucraina. Acest lucru a fost declarat de președintele ceh, Petr Pavel, într-o conferință de presă după întâlnirea de astăzi (21.03.2025) cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la Kiev. Potrivit președintelui ceh, orice încetare a focului trebuie să reprezinte un pas către o pace durabilă, condițiile sale trebuie să fie acceptabile pentru toți, iar ucrainenii trebuie să fie de acord cu ele.
Forțele de menținere a păcii din Ucraina vor include nu numai trupe terestre, ci și aviație și forțe navale din țările aliate, relatează Bloomberg. La 20 martie, prim-ministrul britanic Keir Starmer a organizat o reuniune închisă cu lideri militari din mai multe țări pentru a discuta despre forțele de menținere a păcii în Ucraina.
Camera Landurilor Germane (Bundesrat), care reprezintă interesele celor 16 state federale, a aprobat vineri un pachet financiar cuprinzător care va debloca sute de miliarde de euro pentru investiții în apărare și infrastructură.
Uniunea Europeană a publicat Cartea Albă pentru Apărarea Europeană, recunoscând Rusia drept o amenințare fundamentală și prezentând un plan de dezvoltare strategică pentru consolidarea capacităților de apărare atât ale UE, cât și ale Ucrainei în următorii cinci ani. Acest lucru este afirmat în Cartea Albă pentru Apărarea Europeană, care a fost publicată de Comisia Europeană.
Președintele francez Emmanuel Macron a făcut apel la națiunile europene să își regândească dependența de echipamentele militare fabricate în America, îndemnându-le să înlocuiască avioanele de luptă F-35 ale Lockheed Martin cu Rafale ale Franței și să renunțe la echipamentele americane.
Autoritățile ruse au raportat un atac „masiv” al dronelor ucrainene asupra bazei aeriene Engels din regiunea Saratov în cursul nopții, Ministerul rus al Apărării susținând că a doborât 54 de drone deasupra zonei. „Saratov și Engels au suferit astăzi cel mai masiv atac cu drone din toate timpurile”, a scris Roman Busargin, guvernatorul regiunii Saratov, pe Telegram. Oficialul rus a vorbit despre un incendiu puternic izbucnit pe aerodrom, dar și despre pagube la aproximativ 30 de case din zonă.
Planul de acțiune privind oțelul și metalele este esențial pentru a putea obține rezultate în ceea ce privește„Planul ReArm Europe/Readiness 2030”.
Pentru prima dată, forțele aeriene ucrainene și-au împărtășit experiența în ceea ce privește operarea sistemului modernizat de apărare aeriană Buk-M1, îmbunătățit în cadrul programului FrankenSAM. Această inițiativă adaptează platformele de apărare aeriană din perioada sovietică pentru a lansa rachete occidentale, sporind capacitatea Ucrainei de a contracara amenințările aeriene, în ciuda diminuării stocurilor de muniții sovietice.
Aliații Americii se găsesc într-o situație de neconceput acum câteva luni. Posibila retragere a Statelor Unite din Europa ar putea veni la pachet și cu o serie întreagă de complicații referitoare la accesul necondiționat la tehnologia americană.
Semne de întrebare au apărut mai ales în privința celui mai important program de înarmare al europenilor, la care participă peste 10 state: F-35 Joint Strike Fighter, avionul ”invizibil” de generația a 5-a.
Congresmenii americani Brian Fitzpatrick, Mike Turner și Jerry Connolly, au introdus un proiect bipartizan de rezoluție privind nerecunoașterea anexării de către Rusia a teritoriilor suverane ale Ucrainei.
Odată cu pasul în spate făcut de SUA, Franța e una din cele mai active state în ceea ce privește o poziție clară privind descurajarea statului agresor rus. În acest sens politica Franței - putere nucleară - devine tot mai accelerată în contracararea Rusiei în Europa. Printr-o astfel de poziție Parisul nu avea cum să nu intre în „vizorul” propagandei ruse.
Militarii ucraineni din cadrul Serviciului de Informații al Apărării (GUR) al Ucrainei au executat o serie de atacuri precise în Crimeea, care se află în prezent sub ocupație rusa din 2014, provocând perturbarea activității forțelor ruse. Timp de mai multe zile, trupele ruse de ocupatie ar fi fost supuse unui val de atacuri neobișnuite, sistemele lor avansate de apărare antiaeriană devenind ineficiente în fața operațiunilor precise ale ucrainenilor.
România are în derulare, 27 de programe de înzestrare și achiziții semnificative de echipamente pentru toate categoriile de forțe, iar programul PATRIOT este în capul listei de priorități.
Rusia, țara cu cel mai mare teritoriu din lume, dar în același timp cu una dintre cele mai mici densități de populație, are o problemă sistemică de populație care este într-un accentuat declin demografic. Uriașa suprafață de uscat și de ape teritoriale va deveni imposibil de apărat în următorii 10 – 20 de ani.
Rusia e departe de performanțele înregistrate de americani în ceea ce privește avioanele de generația a 5-a precum F-35 Lightning II sau F-22 Raptor, dar, la fel ca în marile războaie pe care le-a purtat, rușii mizează pe număr nu pe performanță. Lucru pe care îl vedem și în Ucraina, unde Rusia nu ține cont de numărul de morți și de pierderi.
Drona ”Lancet” este, poate, cea mai notabilă inovație militară a rușilor din ultimii ani. Capabil să pândească nedetectată în aer, Lancet s-a dovedit letală pentru blindatele ucrainene, așa că modelul nu avea cum să nu fie preluat și de industria militară occidentală.
Serviciul de presă al Flotei ruse de Nord a anunțat că, pe 18.04.2025, fregata Amiral Golovko a traversat Strâmtoarea Gibraltar și a intrat în Oceanul Atlantic, unde va continua să îndeplinească misiuni în cadrul primului său marș de lungă durată.
Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 19.04.2025, că Gruparea de trupe Nord a eliberat localitatea Oleshnya din regiunea Kursk.
Aeronavele F16-Fighting Falcon din cadrul Escadrilei 48 Aviație Vânătoare, participante la exercițiul Ramstein Flag 25, au revenit săptămâna trecută în Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.
După trei ani în care Federația Rusă nu a dorit să dea curs solicitărilor repetate privind declararea unui armistițiu în zilele de Paște sau de Crăciun, Vladimir Putin anunță astăzi o încetare temporară a focului până la sfârșitul zilei de duminică.
Ucraina a impus vineri sancțiuni asupra a trei companii chineze, susținând că sunt implicate în producția de rachete avansate Iskander.
Moscova a anexat Crimeea în 2014 într-o mișcare pe care marea majoritate a comunității internaționale o consideră ilegală.
„Golden Dome” este viziunea ambițioasă a lui Trump de a construi un scut orbital antirachetă, iar Elon Musk, prin SpaceX, joacă un rol tehnologic și politic central în acest proiect. În timp ce Musk ar putea aduce inovație și rapiditate în desfășurare, implicarea sa ridică mari semne de întrebare privind transparența proiectului. În mod ironic, deși Musk a negat pe platforma X implicarea directă, toate datele sugerează contrariul, indicând un rol cheie în viitorul scutului spațial al Americii.
Reprezentantul permanent al Rusiei la Consiliul de Securitate al ONU, Vasili Nebenzya, a declarat, pe 18.04.2025, că bazele militare rusești din Siria rămân în vigoare, iar Moscova continuă dialogul cu guvernul de tranziție.
Valurile de atacuri cu drone sunt coșmarul oricărei apărări aeriene, nevoită să-și consume prețioasele rachete antiaeriene pe drone de câteva zeci de ori mai ieftine.
Israelul nu exclude un atac asupra instalațiilor nucleare ale Iranului în lunile următoare, deși președintele Donald Trump i-a spus premierului Israel i Benjamin Netanyahu că SUA nu sunt dispuse deocamdată să susțină o astfel de mișcare, potrivit surselor Reuters.
Președintele Donald Trump a declarat vineri că negocierile dintre Ucraina și Rusia s-ar putea încheia și a insistat că niciuna dintre părți nu îl „joacă” în eforturile sale de a pune capăt războiului.
Rusia este pregătită să mai facă un pas în escaladarea conflictului și intenționează să trimită militarii nord-coreeni pe teritoriul Ucrainei, recunoscut internațional.
De această dată, armata rusă a pierdut trupele de asalt ale unei brigăzi, fără să înregistreze vreun avans.
În cei peste trei ani de război, Rusia s-a adaptat și a schimbat de mai multe ori tacticile în Ucraina. Însă dacă facem azi o radiografie, aviația militară rusă, cunoscută oficial ca Forțele Aerospațiale Ruse, și Marina Rusă au avut experiențe radical diferite.
Armata rusă schimbă tactica în sudul Ucrainei, atacând cu mai mult de un batalion odată, încercând spargerea frontului la Orikhiv, regiunea Zaporojie.
Analistul de politică externă Ștefan Popescu a atras atenția, într-o ediție specială a podcastului Obiectiv EuroAtlantic moderat de Tudor Curtifan la DefenseRomania, asupra limitelor și implicațiilor reale ale capacităților nucleare franceze în actualul context geopolitic tensionat.
Atacul SUA asupra portului petrolier yemenit Ras Isa de pe coasta Mării Roșii a ucis peste 70 de persoane și a rănit alte 171, potrivit presei locale.
Un pachet de înțelegeri strategice vechi de decenii, care include prezența militarilor americani pe teritoriul statelor aliate din Asia, este pe cale să fie reevaluat din temelii de administrația Trump
Marco Rubio susține că Donald Trump va abandona în curând eforturile de mediere a păcii între Rusia și Ucraina, dacă nu apar rapid semne clare că un acord poate fi încheiat, informează Reuters.
Cetățenii de pe teritoriul Poloniei trebuie să respecte, de vineri, o interdicție strictă privind fotografierea și filmarea anumitor obiecte considerate parte a infrastructurii critice, cum ar fi podurile, tunelurile sau trenurile.
Implicate în programul GCAP, care vizează dezvoltarea unui avion de vânătoare de generația a 6-a, Marea Britanie, Italia și Japonia au anunțat, în decembrie anul trecut, crearea unui jont venture deținut în părți egale de BAE Systems, Leonardo și Japan Aircraft Industrial Enhancement (JAIEC, care reunește Mitsubishi Heavy Industries și Society of Japanese Aerospace Companies). Programul are ca obiectiv dezvoltarea unui avion de generația a 6-a prin fuzionarea programelor Tempest (al Marii Britanii) și F-X al Japoniei. Până aici totul bine, doar că se pare că au început rapid problemele în paradis.
Vineri, 18 aprilie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că „moratoriul de o lună privind grevele asupra instalațiilor energetice ” a trecut.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat China că furnizează arme Rusiei. Cel mai înalt oficial ucrainean a făcut această declarație joi, citând informații de la informațiile armatei.
Donald Trump a declarat joi că nu-l consideră pe Volodimir Zelenski "responsabil" pentru războiul din Ucraina, continuând totodată să-l critice pe preşedintele ucrainean, informează Agerpres și AFP.
Primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, candidatul Coaliţiei Civice (KO) a premierului Donald Tusk, conduce în intenţiile de vot înaintea primului tur ale alegerilor prezidenţiale din Polonia, programat pe 18 mai, indică un sondaj Opinia24 publicat joi de televiziunea privată TVN24, transmit Agerpres și Reuters.
Un avion Boeing care luna trecută a ajuns la un centru de finalizare din China, s-a reîntors în SUA, arată datele de zbor de vineri, o dovadă că cel puţin o companie aeriană chineză a încetat să mai intre în posesia avioanelor comandate anterior producătorului american din cauza tarifelor impuse de preşedintele Donald Trump, transmite Reuters.
Rusia va considera orice lovitură cu rachete germane Taurus împotriva unor ținte ruse drept o ''participare directă'' a Germaniei în conflictul din Ucraina, a indicat purtătoarea de cuvânt a diplomației de la Moscova, în contextul în care Berlinul semnalează că ar putea furniza această armă Kievului, transmit Agerpres și AFP.
Ce știm sigur e că România va produce muniție de 155 mm în două filiale din subordinea companiei de stat Romarm. Obuzele vor deservi obuzierelor autopropulsate K9 Tunetul pe care România le-a achiziționat recent de la gigantul sud-coreean Hanwha. Concomitent, Hanwha va ridica o fabrică în România pentru producerea obuzierelor. Dar ce facem cu muniția? Va putea industria să respecte termenii, mai ales că implicat este statul?
