Un avion An-12 rus s-a prăbușit în Siberia. Nu există niciun supraviețuitor
Un avion cargo de tipul Antonov An-12, aparţinând companiei Grodno din Belarus, s-a prăbuşit şi a luat foc miercuri la aterizarea pe aeroportul din oraşul rus Irkutsk, toate cele şapte persoane aflate la bord pierzându-şi viaţa, au anunţat autorităţile ruse, potrivit Agerpres, care citează Reuters.
Conform autorităţii aeronautice ruse Rosaviaţia, avionul a ratat prima încercare de aterizare, iar în timpul revenirii la aterizare s-a pierdut contactul cu aparatul.
La bordul avionului se aflau numai membri ai echipajului, trei belaruşi, doi ruşi şi doi ucraineni. ''Singurul lucru pe care-l putem vedea este că, din păcate, toată lumea a murit'', a declarat Igor Kobzev, guvernatorul regional din Irkuţk.
Imaginile de la locul accidentului arată pompieri luptând cu flăcările, în condiţii de ninsoare.
Avionul cargo, fabricat în anul 1968, nu avea încărcătură la bord şi decolase din oraşul rus Iakuţk.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News