Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un distrugător britanic și o fregată olandeză au intrat în Marea Neagră. Rusia monitorizează activitățile acestora
Forțele navale
Data publicării:
Centrul Național pentru Conducerea Apărării Federației Ruse (CNCA) a informat, pe 14.06.2021, că Flota rusă a început monitorizarea acțiunilor unor nave militare din Marea Britanie și Olanda, care au intrat în Marea Neagră.
Distrugătorul HMS Defender, sursă foto: Royal Navy
Distrugătorul HMS Defender, sursă foto: Royal Navy

“Forțe și mijloace aparținând Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au trecut la controlul acțiunilor distrugătorului Defender aparținând Forțelor Navale ale Marii Britanii și a fregatei Evertsen din cadrul Forțelor Navale ale Olandei, care, pe 14 iunie 2021, au intrat în Marea Neagră”, se arată într-un comunicat de presă al CNCA, preluat de agenția de presă Interfax.

Anterior, pe 11 iunie, în Marea Neagră a intrat și distrugătorul american Laboon. FRMN efectuează, de asemenea, și monitorizarea activităților acestuia în regiune.

Comentariul autorului: Intrarea distrugătorului Defender și a fregatei Evertsen în Marea Neagră a fost confirmată și de sursele locale turcești de pe Twitter. Acestea au postat fotografii cu trecerea navelor prin Strâmtoarea Bosfor.

Cele două nave de luptă, care fac parte din gruparea portavionului britanic Queen Elisabeth, au venit din portul Istanbul, unde au efectuat o escală de mai multe zile.

Probabil, în Marea Negră, navele de luptă ale NATO vor desfășura activități comune cu forțe și mijloace din statele membre ale Alianței, precum și din țările partenere.

Este de așteptat ca acestea să participe la exercițiul ucraineano-american Sea Breeze-2021, care va începe pe 28 iunie în nord-vestul Mării Negre și pe teritoriul Ucrainei.

Ținând cont de prezența navală întărită a NATO în Marea Neagră, se poate aprecia că, în perioada următoare, nave de luptă ale FRMN și aviația din sud-vestul Rusiei vor desfășura activități de pregătire pentru luptă de amploare, în contrapartidă.  


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

U.S. Navy încredințează companiei Lockheed Martin misiunea de a dezvolta racheta Trident II D5 lansată de pe submarinele din clasa OHIO
Cel mai nou membru din clubul țărilor cu portavioane. Iranul a transformat o fostă navă de transport containere
Marina SUA a testat cu succes armele laser: HELIOS, folosit împotriva unei drone aeriene
Coreea de Sud își integrează cele mai puternice nave de luptă într-o singură flotă. Măsura, luată ca urmare a amenințărilor nucleare și cu rachete ale Coreei de Nord
Moment istoric pentru estul Mării Mediterane: Navele de luptă rusești au plecat din Siria
China își etalează iar puterea militară: Simularea unei blocade a Taiwanului urmărește să descurajeze o intervenție a SUA?
Noi atacuri cu drone în Ucraina, pe malul Dunării: Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat pentru monitorizarea situației aeriene
Turcia devine un jucător în clubul select al statelor care dețin portavioane. Baza portavioanelor va fi în Mediterană iar lucrările pentru infrastrucutră au început deja
Revoluția armei submarin: Pentru prima dată submarinele vor putea doborî din imersiune elicoptere sau avioane. Capacități anti-aeriene, integrate de nemți
Premieră militară pentru Ucraina (Video): Sistemul VAMPIRE a interceptat pentru prima dată o rachetă rusă de croazieră Kh-59, de pe o navă ușoară
Totul pentru „Patria Albastră”: Turcia investește masiv în puterea sa navală. Mediterana, principalul obiectiv pentru proiecția forței Turciei
Navele rusești atrag atenția statelor membre NATO: Marea Britanie a monitorizat o navă de cercetare oceanografică suspectată de spionaj
Prezența rusă în estul Mediteranei, în pericol: Acordul cu Rusia pentru închirierea portului Tartus, reziliat de noile autorități siriene
Rusia dă târcoale rețelelor de comunicații din Europa. Aviația militară a Portugaliei, alarmată de o navă rusă de cercetare (Foto)
Navele de război ale Flotei Ruse, țintuite în largul coastei Siriei de două săptămâni. Rușii nu au voie să intre în port
SUA au dat numele următoarelor două portavioane din clasa Ford: Clinton şi Bush. Construcția va începe în următorii ani
Turcii au modificat clasa Istanbul: Imaginile cu cea de-a doua fregată trădează un nou sistem de lansare (Video). Rachete mai puternice?
O navă din „flota din umbră” a Rusiei a rămas în offside și în întuneric, la propriu. Nava a eșuat lângă coasta Germaniei
De teama Chinei se investește masiv în flote navale amfibii. Mai multe țări pariază pe nave de debarcare într-un posibil război împotriva Chinei
S-a terminat cu cablurile tăiate de ruși. 10 nave de luptă aliate vor „patrula” în Marea Baltică, unde „flota din umbră” a Rusiei a fost foarte activă
Singurul submarin diesel-electric al Rusiei din Marea Mediterană a părăsit regiunea. "Novorossiysk" ar putea avea probleme tehnice
Turcia e de neoprit în noul an: A început construcția portavionului MUGEN, dar și a mult așteptatului distrugător TF-2000 și a unui submarin
Pentru prima dată, ucrainenii au doborât un elicopter rusesc cu o rachetă trasă de o dronă navală
Sabotajele din Baltica, avanpremieră pentru proiectele României din Marea Neagră? NATO intensifică patrulele, iar UE promite ”măsuri mai puternice”
Marina rusă a primit în dotare încă un submarin nuclear multifuncțional. Submarinul “Arkhanghelsk” din clasa Yasen-M a fost livrat Flotei de Nord
Un al doilea F/A-18 Super Hornet american a fost aproape lovit de ,,focul prieten'': Crucișătorul USS Gettysburg ar fi lansat dintr-o eroare două rachete
Accident ori sabotaj: Cargoul rusesc Ursa Major n-a mai ajuns la Tartus, scufundându-se în vestul Mării Mediterane
,,Expresul sirian'' se îndreaptă spre portul Tartus: Trei nave mari de desant și două cargouri rusești au intrat deja în Marea Mediterană
De frica Ucrainei rușii extind Flota Mării Negre în Marea Caspică. Noua navă Tucha din clasa Karakurt e „bună de luptă”, dar departe de front
Ciudatul caz al unui F/A-18 doborât din „friendly fire”: SUA pierd un F/A-18E lovit din greșeală de o rachetă a crucișătorului USS Gettysburg

Ştiri Recomandate

Situaţia de securitate de la Marea Neagră, revine în atenţia SUA: După 11 luni de absență, dronele americane de cercetare RQ-48 Global Hawk au revenit 
Să nu mai existe dubii cu privire la interesele Rusiei: Obiectivul imperial al lui Putin blochează pacea în Ucraina
Forțele Aeriene ale Ucrainei au confirmat pierderea unui avion F-16 şi oferă noi detalii: În timpul unei misiuni de luptă, pilotul a doborât trei ţinte inamice
Povestea „Careului de Ași”: Escadrila de distrugătoare a României, de la scufundarea Moscova la evacuarea forțelor române din Crimeea și ce s-a întâmplat cu ea după război
Ilie Bolojan a făcut o escală în Bosnia pentru a-i saluta pe militarii români care asigură pacea în regiune
Rușii s-au dus la Istanbul să ceară capitularea Ucrainei nu să negocieze. Moscova a cerut inclusiv retragerea Armatei ucrainene din teritoriile pe care rușii nu le controlează
Kremlinul pune întâi o condiție pentru ca Vladimir Putin să se întâlnească cu Zelenski
Ucraina se concentrează pe F-16 și Gripen, un stat european scoate din joben avioane MiG-29 cărora aviația militară ucraineană nu le-ar spune „nu”
Ofițer ucrainean: „În 2022 navele de luptă ale Rusiei au ajuns în zona României. Azi sunt în șah”. Câte nave ruse mai sunt în Crimeea ocupată
Zelenski spune că Rusia a mai ratat o șansă de pace la negocierile de la Istanbul. Ucraina cere sancțiuni și presiune mai mare pe ocupant
A reapărut ayatollahul. Khamenei cere SUA să „părăsească Orientul” și vrea extirparea Israelului pe care îl consideră o „tumoare canceroasă”
Generalii americani trag un semnal de alarmă: Un eventual război cu China pentru Taiwan ar putea ajunge direct pe teritoriul SUA
Statele Unite, mesaj pentru aliaţii europeni: "Nu mai avem răbdare" – Se anunță discuții pentru reducerea trupelor desfăşurate în Europa
O campanie agresivă de dezinformare vizează alegerile din România, folosind pagini false şi inteligență artificială
Turcia primeşte în sfârşit ce-şi dorea din Statele Unite: Avioanele sale F-16V vor fi echipate cu rachete avansate AMRAAM și Sidewinder
S-a spart gheața? Germania și Marea Britanie anunță primul proiect bilateral de armament strategic
Armata poloneză îşi consolidează capacitatea de luptă: Polonia semnează un acord major pentru achiziția a 10.000 de drone Warmate
Vot în străinătate. Republica Moldova și Marea Britanie, prezență uriașă la urne
România vizează exportul de tehnică militară, odată cu dezvoltarea producției naționale de drone
Companii din România și Bulgaria, ţinte ale unei campanii de spionaj cibernetic: O grupare de hackeri ruși a atacat furnizori de echipamente militare care sprijină Ucraina
Pentagonul vrea să accelereze achiziția de F-35, loturile 18 și 19 totalizând circa 300 de avioane. F-urile 35 ale României ar putea fi printre acestea?
Negocierile dintre Rusia și Ucraina au început la Istanbul
De ce a fost amânat un survol la joasă altitudine al unui bombardier american B-52, într-un stat aliat aflat în coasta Rusiei
Rusia pune România în capul listei scurte unde avioane Rafale franceze cu arme nucleare ar putea ajunge. Din două motive România ar fi „favorită”
Calitate dovedită în luptă? Succesul J-10C și rachetelor PL-15 împotriva Rafale ar putea propulsa vânzările de arme ale Chinei
Flota rusă pierde un cap de pod în Mediterana: Portul sirian Tartus, închiriat către un stat din Golf, la câteva luni după ce contractul cu Rusia fusese reziliat
Ucraina confirmă pierderea unui F-16 după ce acesta a distrus trei ținte rusești. Câte F-uri au pierdut ucrainenii de la aruncarea lor în luptă
Putin l-a demis pe comandantul Forțelor Terestre ale Rusiei, o prezență discretă în public. Gen. Saliukov a fost „reciclat” în echipa fostului ministru al Apărării Șoigu
Zelenski la Ankara: Integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv Crimeea, nu este negociabilă. Ruşii, dispuşi să facă posibile compromisuri
Sistemele HIMARS, în centrul manevrelor militare NATO din Estonia: SUA reafirmă angajamentul pentru apărarea colectivă
Polonia îşi asigură mentenanța pe plan local pentru flota de tancuri Abrams printr-un parteneriat strategic cu compania General Dynamics
Trump a reuşit să genereze confuzie în rândul experţilor militari: Statele Unite intenționează să dezvolte un nou avion de luptă F-55 și să modernizeze F-22
pixel