Doi piloţi militari au murit miercuri după ce elicopterul Mi-35 în care se aflau s-a prăbuşit în provincia afgană Farah, din vestul ţării, din cauza unei probleme tehnice, a anunţat Ministerul Apărării de la Kabul, transmite Reuters.
Elicopterul transporta provizii pentru forţele de securitate afgane din zonă, a indicat ministerul într-un comunicat, transmite Agerpres.
Într-un alt incident, un elicopter Mi-17 a efectuat o 'aterizare de urgenţă' în provincia afgană estică Paktia, tot din cauza unei probleme tehnice, însă nicio persoană nu a fost rănită, potrivit Ministerului Apărării.
Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al poliţiei locale a afirmat că elicopterul Mi17 s-a prăbuşit la scurt timp de la decolare şi că zece persoane, printre care şi autorul declaraţiei, au fost rănite, unele aflându-se în stare critică.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News