Un avion F-16 al armatei americane care se întorcea la baza aeriană March din sudul Californiei s-a prăbuşit peste un depozit aflat în apropiere.
Pilotul a reuşit să se catapulteze la timp.
Incidentul a survenit joi în jurul orei locale 15:45 (22:45 GMT). Un responsabil al pompierilor a precizat că în urma impactului a izbucnit un incendiu, dar nu de mari dimensiuni.
Un purtător de cuvânt al bazei a declarat că pilotul, care efectuase un exerciţiu de rutină, nu a fost rănit în urma prăbuşirii. Autorităţile nu au informaţii privind existenţa altor victime sau pagube materiale.
Autostrada 215 în apropierea căreia s-a produs incidentul a fost închisă timp de o oră.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News