Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un KC-46A Pegasus al SUA a efectuat o misiune record de anduranță: Zbor de 36 de ore și aproape 26.000 km acoperiți
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Un avion KC-46A ”Pegasus”, din Aripa 157 Realimentare Aeriană de la Baza Pease a Gărzii Naționale Aeriene din statul New Hampshire, a zburat non-stop 36 de ore, în perioada 16-17 noiembrie, într-o misiune de anduranță, acoperind 16.000 de mile (aproape 26.000 de km), în cea mai lungă misiune, de până acum, a Comandamentului pentru Mobilitate Aeriană (AMC).
KC-46
KC-46

„Această misiune extinsă este încă un exemplu de aviatori capabili, care își asumă responsabilități și fac schimbări pentru a accelera ritmul de întrebuințare a KC-46A”, a declarat generalul Mike Minihan, comandantul AMC. „Misiunea Total Force evidențiază imperativul de a gândi diferit, de a schimba modul în care ne facem treaba și de a oferi opțiuni Forței Întrunite.”

KC-46A Pegasus oferă flexibilitate strategică Forțelor Aeriene prin amestecul său unic de continuitate (zboruri pe durate și distanțe mari – nota autorului) și prezență (număr mare de aeronave – nota autorului). Deoarece KC-46A poate fi alimentată în timpul zborului, aeronava poate rămâne în zonele de operații pentru a asigura sprijinul necesar avioanelor de luptă. În timpul misiunii, aeronava a alimentat avioanele de vânătoare F-22 în zona Pacificului, fiind ea însăși alimentată de trei ori, potrivit unui comunicat de presă al AMC.

Echipajul a folosit rețelele de comunicații atât securizate cât și neclasificate, disponibile la bordul KC-46A, precum și sistemele de conștientizare a situației, ceea ce permite o gamă largă de utilizări viitoare. Capabilitățile de conștientizare a situației de la bordul platformei permit protejarea acesteia în medii contestate, se mai precizează în comunicat.

În februarie 2011, KC-46A Pegasus a fost selectată de către Forțele Aeriene ale Statelor Unite (USAF) pentru a înlocui vechile Boeing KC-135 Stratotankers. În 2019, aeronava a intrat în serviciul USAF și până în ianuarie 2021, Boeing deja livrase 42 de aparate către USAF. Comandantul AMC, generalul Mike Minihan, a aprobat ca, începând cu 14 septembrie 2022, KC-46A Pegasus să poată fi  desfășurată operațional la nivel global. USAF intenționează să procure 179 de avioane Pegasus până în 2027.

Locotenent-colonelul Joshua Renfro, noul lider al echipei multifuncționale KC-46A din AMC, a descris importanța misiunii.

„Realizarea acestei misiuni de către (Baza Aeriană) Pease este al treilea succes consecutiv care demonstrează continuitatea aeriană a KC-46A, bazându-se pe misiunile anterioare de 22 și 24 de ore”, a declarat el. „AMC se angajează într-o abordare deliberată pentru a lărgi atât domeniul de întrebuințare a KC-46A cât și capabilitățile sale de comandă-control la nivel global.”

Un monitor al performanței umane a colectat, pe timpul zborului, date cantitative. Aceste date, împreună cu cele adunate în cadrul celorlalte misiuni recente de peste 20 de ore, vor fi folosite la luarea deciziilor pentru oportunitățile viitoarele de angajare a aeronavei, care depășesc normele (de angajare).

Echipajul aeronavei este format din trei membri – doi piloți și un operator pentru realimentarea cu combustibil. La bordul avionului sunt amenajate 18 locuri de odihnă pentru încă un echipaj și pentru personal medical.

După o altă misiune record, aeronava KC-46A a aterizat în „Cod 1” – gata să zboare fără probleme.

Locotenent-colonelul Brian Carloni, comandantul Grupului 157 Operații, și-a exprimat satisfacția pentru noua realizare.

„Această misiune a fost un adevărat exemplu de Total Force Integration. Experiența atât a Gărzii (Aeriene), cât și a aviatorilor aflați în serviciul activ, în executarea acestei misiuni a demonstrat cât de crucială este munca în echipă în orice scenariu de război”, a declarat Carloni.

Conceptul Total Force Integration constă în activitatea comună a aviatorilor din serviciul activ, Rezervă și Garda Națională, în sprijinul misiunii Forțelor Aeriene ale SUA.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

„15 minute de manevre extreme”: Cum a supraviețuit un pilot american de F-16 unui atac cu rachete în Orientul Mijlociu
Aviația Strategică rusă și-a schimbat tacticile privind loviturile cu rachete asupra Ucrainei. Majoritatea avioanelor Tu-160 și Tu-95MS decolează acum din Extremul Orient
F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
De ce nu au mai fost ridicate de la sol azi avioanele F-16 ale României. MApN demontează o teorie falsă: „În caz de război F-urile se ridică în orice condiție”
Avioanele Gripen, târâte într-un scandal de corupție. Cum e explicat prețul de 183 de milioane de euro pentru un singur avion
Renașterea „Fantomei”: De ce reactivează Statele Unite linia de producție a bombardierului B-2 Spirit și ce trădează această decizie despre întârzierea B-21 Raider
Sfidare la granița UE: Rusia a ridicat deasupra Balticii un bombardier strategic proaspăt modernizat, având la bord o rachetă de croazieră activă
Sudanul forțează achiziția de avioane Su-35 în schimbul accesului strategic al Rusiei la Marea Roșie
F-35-ul polonez primește „colții” necesari pentru a impune respect în spațiul aerian: A fost semnat acordul de 500 de milioane de dolari cu SUA pentru rachete AIM-120D-3
De ce americanii tocmai și-au doborât singuri o dronă MQ-9 Reaper
Rusia spune că luptele reale la care avioanele Su-57 au luat parte sunt incomparabil mai grele decât cele ale F-35 și F-22. Stand up comedy cu avioane
Eficiența „chirurgicală” a avioanelor Mirage 2000 și paradoxul apărării aeriene ucrainene (Foto/Video). De ce o rată de interceptare de 98% nu este suficientă pentru a descuraja Rusia
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
Bilanțul real al utilizării avioanelor F-16 în Ucraina: Cum au interceptat 1.300 de rachete rusești și au preluat 80% din misiunile de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Nu doar că nu e sfârșitul pentru F-22, ci e o nouă eră. În premieră un pilot american a controlat din cockpit o dronă de luptă MQ-20 Avenger
De la dovada celor şase rachete ruseşti doborâte la acordul strategic. Cum a folosit Ucraina avionul Mirage 2000 pentru a obține 100 de avioane Rafale de la Franța
Gripen latino american. JAS 39 Gripen învinge oficial F-16 american, tocmai în „curtea din spate” a SUA

Ştiri Recomandate

Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
DefenseRomania vă urează „La mulți ani și un 2026 cu tot ce vă doriți!”. Vă mulțumim că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
pixel