Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un pilot american explică dezavantajele F-16 în Ucraina: Piste scurte, logistică și S-400 rusești care dau fiori. Există însă o soluție mai bună
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Problemele întâmpinate de aviația rusă în Ucraina sunt evidente, iar Statele Unite pare să înțeleagă situația și amână livrarea aeronavelor americane, în ciuda cererilor repetate ale Kievului de a primi F-15, F-16 sau F/A-18. Cazul Rusiei, care a trecut de la succesele din Siria (acolo unde spațiul aerian era dominat de forțele ruse) la dezastrul din Ucraina, cauzat de eșecul Moscovei în a neutraliza sistemul antiaerian ucrainean, nu trebuie repetat de Ucraina.

Povestea trimiterii de avioane F-16 pe frontul din Ucraina pare să nu se mai termine, argumentele pro și contra fiind la fel de relevante și de solide.

Dacă în privința avantajelor, lucrurile sunt destul de clare, aeronava americană dispunând de un complex radar - arme, care este peste ceea ce oferă avioanele rusești, F-16 ar putea întâmpina pe frontul din Ucraina și unele probleme ce țin de particularitățile războiului de la granița României.

O serie de experți au atras atenția, de-a lungul ultimelor luni, că integrarea F-16 în Forțele Aeriene ucrainene ar însemna schimbări greu de implementat în lanțul logistic (de la întreținerea aeronavelor, până la modernizarea pistelor), ceea ce ar vulnerabiliza prea mult aeronavele.

”F-16 necesită baze aeriene special pregătite, iar acele baze pot fi identificate și vizate de Rusia”, spune un expert.

Aeronava F-16

”F-16 are o priză uriașă de admisie sub bot care aspiră orice de pe sol direct în avion. F-16 necesită baze aeriene foarte curate, foarte bine întreținute”, a declarat Justin Bronk, analist pentru think tank-ul Royal United Service Institute (RUSI). În plus, multe aerodromuri ucrainene au piste prea scurte pentru a fi folosite de un F-16 complet încărcat și înarmat.

 

Sistemele antiaeriene moderne - o nucă prea tare pentru F-16?

Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse - Sistemul S-400

Însă, cel mai mare risc pentru F-16 îl reprezintă spațiul aerian ”burdușit” de sistemele de apărare aeriană inamice, crede John Venable, un fost pilot de F-16, într-un interviu pentru Business Insider.

Fostul pilot de F-16 crede că avioanele de luptă de generația 4, dar și cele de generația 4+, precum F-16, cărora le lipsesc caracteristicile stealth, sunt „complet depășite în medii cu amenințare ridicată” din cauza sistemelor avansate de apărare aeriană.

John Venable este de părere că aeronava F-16 rămâne una competitivă, dar nu în situația în care trebuie să facă față celor mai noi sisteme de apărare antiaeriană, precum S-400 al Rusiei. 

În anii 80, aeronava F-16 dispunea de sisteme de bruiaj foarte eficiente împotriva instalațiilor rusești  SA-6 și SA-11, dar de atunci sistemele antiaeriene rusești au evoluat, explică pilotul american.

 

Ce aeronave occidentale NU s-ar potrivi pistelor din Ucraina

Foto: Avion F/A-18

Avioanele F/A-18 construite în SUA sau Mirage 2000C de fabricație franceză ar fi o alegere „rezonabilă” pentru „pistele relativ austere” ale Ucrainei”, a declarat Justin Bronk pentru Insider.

Totuși, principala problemă a acestor variante este limitările în ceea ce privește muniția aer-aer pe care țările occidentale o pot furniza Ucrainei.

Mirage 2000C poate folosi doar rachete MICA și ar întâmpina dificultăți din cauza radarului său depășit.

F/A-18 ar necesita rachete AIM-120C8/D3 pentru a efectua atacuri eficiente de la altitudini joase sau la o altitudine medie sau mare, a spus Bronk, dar este greu de crezut ca SUA va furniza aceste rachete din cauza îngrijorărilor că Rusia ar putea pune mâna pe unele rachete și, astfel, ar obține acces la componentele lor avansate.

 

Varianta optimă pentru momentul actual: JAS-39 Gripen

Foto: JAS-39 Gripen

Soluția cea mai accesibilă, în opinia expertului RUSI, este avionul Suediei, JAS-39 Gripen, proiectat pentru a fi ușor de întreținut și pentru a opera de pe piste de aterizare accidentate.

„Gripen este singura opțiune care combină capacitățile austere și scurte ale pistei cu ușurința în întreținere, avionica avansată și racheta Meteor”, este de părere expertul.

Într-adevăr, Gripen chiar a fost gândit de suedezi astfel încât să poată fi utilizat într-o manieră descentralizată, fără infrastructură de sprijin, deservit de o echipă mică de militari.

Foto: JAS-39 Gripen

Aeronavele Gripen sunt optimizate pentru zboruri joase, electronicele sale sunt adaptate pentru a lupta împotriva rușilor și pot decola și ateriza pe piste foarte scurte, chiar și pe autostrăzi. De altfel, piloții ucraineni sunt familiarizați cu aceste proceduri, așa cum am prezentat și noi, luna trecută.

Problema cea mai mare aici este numărul prea mic de aeronave disponibile la nivel mondial, dar mai ales poziția delicată în care se află Suedia, aflată doar cu un picior în căruța NATO (iar aici putem mulțumi Turciei, care a făcut subtil jocul Moscovei). Stokholmul nu poate risca un asemenea pas (de a trimite Gripen în Ucraina) fără asigurări solide din partea SUA care să acopere situația în care s-ar afla după o asemenea mișcare: un stat non-NATO, care va avea o flotă de avioane sensibil micșorată și o relație cu Moscova, împinsă pe marginea prăpastiei.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Siria prin ochii americanilor: „O călătorie nebună de la izolare la deschidere”. Experții îndeamnă la reforme și avertizează împotriva „conducerii unei țări falimentare”
Kievul avertizează că Rusia ar putea deschide un nou front în nordul Ucrainei, în timp înaintează și la Pokrovsk
„Sunt puțin dezamăgit.” Trump crede că Zelenski încă nu a citit propunerea de pace a SUA. Președintele ucrainean este primit luni de aliaţii săi europeni
Israelul anunță că va rămâne în sudul Siriei și solicită crearea unei zone tampon
"Resturi" de drone ucrainene au lovit din nou uriașa rafinărie din Riazan. Moscova minimizează pagubele
Șeful Armatei Ucrainei: Rușii sunt superiori la artilerie, dar 60% din lovituri sunt realizate de drone; acolo suntem la paritate
"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah

Ştiri Recomandate

Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare
Dezvăluiri din interior despre construcția unei baze de avioane F-16. „Casa” Escadrilei 48 a României de la Câmpia Turzii, finalizată înainte de termen
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat
Rusia condamnă „agresiunea militară” a SUA asupra Venezuelei. Americanii anunță încetarea atacului odată cu arestarea lui Maduro care va fi judecat în State
SUA au dublat de 2.5 ori comanda temutelor rachete Tomahawk în cea mai modernă versiune Block V. Cine sunt cei doi clienți „misterioși” pentru care americanii au accelerat
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Maduro. Stupoare la Caracas, regimul e confuz și admite că nu știe unde e liderul
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Casa Albă spune că Trump a acționat și a atacat Venezuela în baza Articolului II din Constituția SUA
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
Anatomia unui sabotaj strategic. Cum a demantelat CIA, prin mâna Ucrainei, infrastructura energetică a Rusiei
Scut peste orașele ucrainene: Strategia prin care Kievul își protejează sectorul energetic și civilii cu încă două sisteme Patriot
Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
pixel