Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 28.05.2022, Flota de Nord a efectuat o nouă lansare-test a rachetei hipersonice Zircon. Lansarea a fost efectuată din Marea Barents asupra unei ținte navale din Marea Albă. (Video)
Un militar al Armatei Române a murit în timpul unui exercițiu de manevrare a tancurilor. El a fost strivit sub un tanc.
Update, comunicat MApN:
Plutonierul Sebastian Șerban din Batalionul 284 Tancuri „Cuza Vodă” din Galați a decedat vineri, 18 martie, pe timpul activităților de instruire în cadrul unui exercițiu de conducere a tancului, fără trageri de luptă, în Poligonul Smârdan din județul Galați.
Militarul coordona manevrele în vederea începerii deplasării unui tanc, moment în care a fost prins între tancul aflat în mișcare și una dintre laturile amplasamentului în care se găsea mașina de luptă. Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul Unic de Urgență 112, iar un echipaj medical al SMURD s-a deplasat la fața locului. Din păcate, leziunile militarului au fost incompatibile cu viața.
În acest moment, Poliția Judiciară Galați efectuează cercetări la fața locului, a fost înștiințat Parchetul Militar Galați, iar la nivelul unității a fost numită o comisie condusă de șeful de stat major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului.
Militarul avea 35 ani, era angajat al MApN din anul 2008 și era căsătorit. Conducerea MApN își exprimă profundul regret pentru tragicul eveniment și este alături de familia îndoliată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 28.05.2022, Flota de Nord a efectuat o nouă lansare-test a rachetei hipersonice Zircon. Lansarea a fost efectuată din Marea Barents asupra unei ținte navale din Marea Albă. (Video)
Următorul lot de transportoare blindate de tip Piranha V care vor intra în dotarea forțelor armate române vor fi echipate cu mortiere autonome de tip Cardom Spear, de calibrul 120 mm, ale Elbit Systems, care vor fi produse în țara noastră.
În Federația Rusă, în oraşul Naro-Fominsk din regiunea Moscovei a fost observată o intensificare a activităţilor militare ale armatei ruse în ceea ce priveşte pregătirea unor noi transporturi de armament. Potrivit analiştilor militari ucraineni ai InformNapalm, care au intrat în posesia mai multor imagini, armata rusă scoate acum din depozite, pe lângă vechile T-62 şi tancuri T-80.
Forțele Terestre americane (US Army) au experimentat, recent, cum un număr mare de drone interconectate, pot fi controlate de un singur operator aflat la bordul unui elicopter sau la sol.
Germania contrazice Polonia cu privire la angajamentul Berlinului de a oferi polonezilor tancuri Leopard 2 în schimbul tancurilor T-72 pe care Varșovia le-a trimis Ucrainei.
Pe rețelele de socializare a apărut un material video care prezintă momentul în care Forțele Armate Ucrainene utilizează în luptă un obuziere autopropulsat CAESAR. Potrivit mass-mediei ucrainene, obuzierul CAESAR folosit de armata ucraineană este unul dintre cele 12 pe care Franţa le-a oferit Ucrainei ca parte a unui pachet de asistenţă militară.
Forțele Armate Ucrainene au început să folosească lansatoare automate de grenade Mark 19 de calibrul 40 mm. Aceste lansatoarele de grenade au fost livrate Ucrainei ca parte a asistenței de securitate oferite de Statelor Unite.
Franța desfășoară sistemul de apărare sol-aer MAMBA în România, ca parte a consolidării posturii de descurajare și de apărare a NATO pe flancul său estic. Franţa va disloca un detaşament de apărare antiaeriană în Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană din Capu Midia, arată un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
Grupul de Luptă al NATO (Battle Group Forward Presence - BGFP) din România se constituie, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră.
Într-o evaluare operațională recentă desfășurată de Forțele Terestre americane (US Army), în poligonul de rachete White Sands, o armă laser de mare putere, care dezvolta 50 KW, a distrus în mod repetat de proiectile de mortier de calibru 60 mm, precum și mai multe drone de dimensiuni mici, medii și mari.
Serviciul de presă al societății Uralvagonzavod din Rusia a anunțat, pe 17.05.2022, livrarea unui nou lot de tancuri T-90M Proryv către trupele ruse.
În urmă cu câteva zile, pe 12 mai 2022, ministrul ceh al apărării, Jana Černochová, declara public că țara sa este pregătită să transfere Ucrainei blindatele de fabricație sovietică pe care le deține, dacă ar primi din Germania tancuri Leopard 2. Soluția se pare că a fost găsită în doar patru zile.
Statul Major al Forțelor Armate Ucrainene a declarat că Forțele pentru Operații Speciale, în cooperare cu Forţele de Apărare Teritorială, continuă să poarte un adevărat război de gherilă în spatele liniilor inamice pentru a bloca rutele de aprovizionare cu armament ale armatei ruse. Astfel, Forțele pentru Operaţii Speciale ale Armatei Ucrainene au aruncat în aer o cale ferată importantă din punct de vedere strategic, mai precis un pod care leagă oraşele Rubezhnoie și Severodonețk din Lugansk.
Mașinile de luptă rusești pentru sprijinirea tancurilor de tip Terminator au fost semnalate, pe 15.05.2022, în raionul localității Severodonețk din Regiunea Lugansk, unde forțele aliate ale Rusiei și Republicii Populare Lugansk au ajuns la periferia orașului și desfășoară lupte în condiții urbane.
În ultimele zile discuțiile cu privire de tehnică militară grea de către România pentru Ucraina s-au înmulțit, mai ales în contextul vizitei efectuate la Kiev de înați oficiali români.
Primi militari ucraineni au ajuns deja în Germania. Aici, la o şcoala a Bundeswehr (armata germană), soldaţii ucraineni vor fi pregătiţi de instructori militari germani şi oladezi cum să opere obuzierele autopropulsate Panzerhaubitze 2000, oferite Ucrainei de Germania şi Olanda ca parte a unui pachet de asistenţă militară.
Forțele de Apărare Isareli (IDF) au început duminică cel mai mare exercițiu militar din istoria statului Israel. Mii de soldați și rezerviști vor lua parte la acest exercițiu, denumit "Chariots of Fire", inclusiv forțele aeriene, marina și forțele regulate, a relatat The Jerusalem Post.
Industria de apărare din Germania pune presiune pe decidenții politici de la Berlin pentru a da undă verde ajutorului militar care ar putea ajunge în Ucraina. În acest context, vehiculele de luptă ale infanteriei de tip Marder, ar putea înfrunta invadatorul rus în doar câteva zile.
În ultima perioadă, pe Internet au apărut o serie de informații potrivit cărora 150.000 de militari din Rusia și republicile separatiste luptă împotriva a 600.000 de militari ucraineni. De asemenea, s-a spus că în Rusia nu a fost efectuată niciun fel de mobilizare.
Tancul T-14 Armata, „bijuteria” forțelor terestre ruse, nu a participat până în prezent la invazia asupra Ucrainei, în pofida faptului că industria se laudă cu el și cu capacitățile noului tanc care e mai mult prezent la paradele militare din Piața Roșie din Moscova, cu ocazia Zilei Victoriei.
DefenseRomania a participat în cursul acestei săptămâni la o vizită la facilitatea de producție din Limoges, centrul Franței, a producătorului de blindate francez Arquus.
Atacul rus cu rachetă petrecut marţi în regiunea Transcarpatia din vestul Ucrainei a fost detectat de radarul slovac, iar toate sistemele defensive slovace sunt în alertă pentru a asigura securitatea ţării, a declarat ministrul apărării Jaroslav Nad, înaintea şedinţei de guvern de miercuri, transmite agenţia slovacă TASR.
Serviciul de presă al Ministerului Apărării din Republica Belarus a anunțat că, pe 04.05.2022, a început desfășurarea unei verificări inopinate privind nivelul de pregătire al forțelor de reacție.
Mai multe exerciţii multinaţionale ale Forţelor pentru Operaţii Speciale se vor desfăşura în România, până pe 13 mai, a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
În cursul zilei de ieri România a anunțat testarea cu succes în poligonul Uzinei Mecanice Plopeni a unei lovituri termobarice dintr-un lansator de tip AG-9. Ministrul Economiei Florin Spătaru a anunțat că produsul după omologare va intra în producția de serie și înzestrarea Armatei noastre cu acest tip de muniție va fi prioritară.
Guvenul României a anunțat testarea cu succes în poligonul Uzinei Mecanice Plopeni a unei lovituri termobarice dintr-un lansator de tip AG-9. Florin Spătaru, ministrul Economiei, a anunțat ulterior că România e pregătită să fabrice acest tip de muniție pentru Ministerul Apărării Naționale.
Pe rețelele de socializare circulă imagini foto și video cu tehnică militară americană care s-ar deplasa prin țara noastră către Ucraina.
Grupul german Rheinmetall s-a oferit să vândă Ucrainei 88 de tancuri Leopard 1A5, punând o presiune și mai mare pe Bundestag, în contextul în care conducerea politică a Germaniei a ezitat în ceea ce privește tehnica militară trimisă Ucrainei.
Forţele Terestre Române au fost permanent o referinţă atât pentru celelalte categorii de forţe, dar şi pentru naţiune, afirmă premierul Nicolae Ciucă.
Polonia a semnat la începutul acestei luni contractul pentru achiziționarea a 250 de tancuri americane Abrams, în cea mai modernă versiune. E un contract uriaș care se ridică la 4.3 miliarde de euro și asupra căruia s-au ridicat unele sprâncene în contextul în prima fază a războiului din Ucraina, dar și în conflictul din Nagorno Karabah, dronele și sistemele moderne au depășit tancurile.
Statele Unite susțin apelurile Ucrainei pentru o zonă demilitarizată în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporijie, după ce confruntările între forțele ruse și ucrainene s-au intensificat, a declarat joi un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
Potrivit news.usni.org, portavionul american George H.W. Bush (CVN-77) a plecat, pe 10.08.2022, din Baza Navală Norfolk, urmând să execute primul marș de lungă durată în zona de responsabilitate a Flotei a VI-a .
Departamentul Apărării al SUA a dezvăluit că Washingtonul a trimis rachete antiradar în Ucraina pentru a viza sistemele radar rusești, ca parte a eforturilor sale de a îmbunătăți capacitățile militare ale Ucrainei.
De la începutul agresiunii militare ruse în Ucraina, mulţi analişti militari s-au întrebat des cum ''a doua cea mai mare armată a lumii'' se află într-o stare atât de precară, ţinând cont de zecile de militare anunţate de ministerul rus al apărării ca investiţie pentru programe de înzestrare. Răspunsul a venit destul de repede: starea precară în care se află acum armata rusă se datorează faptelor de corupţiei ale superiorilor din ministerul rus al apărării şi din conducerea complexului militar industrial.
Compania militară privată rusă, cunoscută sub numele de "PMC" "Wagner Group", se află pe lista lungă a instrumentelor pe care Rusia le foloseşte pentru a-şi atinge scopurile, atât în Ucraina, cât şi în alte state. Pentru a-și masca acţiunile, care de multe ori seamănă cu cele ale unor grupări teroriste, această organizaţie se ascunde sub masca unei ''companii militare private'', care nu are însă nimic de-a face cu modul în care este înțeles acest termen în lumea civilizată.
Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a declarat joi că este improbabil ca Vladimir Putin să reuşească vreodată să ocupe Ucraina, relatează DPA.
Aviația militară a Bulgariei se confruntă cu probleme cât se poate de serioase, fapt admis chiar de ministrul Apărării de la Sofia care a anunțat că vecinii noștri de la sud de Dunăre negociază preluarea unor avioane în leasing pentru a îndeplini misiunile de poliție aeriană.
Fostul șef al Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse din perioada 2004-2008, general de armată Yuri Baluyevsky, apreciază că dronele comerciale simple de tip quadrocopter de producție chinezească au făcut o adevărată revoluție în întrebuințarea artileriei tradiționale.
Primele imagini din satelit ale bazei aeriene ruse Novofedorivka din Crimeea după explozii au fost publicate în mediul online de @OSINTua (specialist OSINT) și preluate de presa ucraineană.
Rusia a atacat zeci de ţinte militare şi civile în încercarea de a-şi stabili controlul deplin asupra regiunilor Lugansk şi Doneţk, în estul Ucrainei, cu 120 de rachete care au lovit zona din jurul oraşului Nikopol (sud) în cursul nopţii, au declarat responsabili ucraineni, citaţi de Reuters și Agerpres.
Marea Britanie şi Danemarca îşi vor suplimenta ajutorul militar şi financiar furnizat Ucrainei, au anunţat cele două ţări occidentale, ai căror reprezentanţi s-au întâlnit joi la Copenhaga cu ministrul apărării ucrainean pentru a discuta despre sprijinul pe termen lung pentru ţara est-europeană invadată de Rusia în 24 februarie, transmite Reuters.
Ucraina cere de mai mult timp statelor aliate avioane de luptă, nu doar sovietice Su-25 sau MiG-29, dar și avioane moderne de generația a IV-a, cu precădere F-16 Fighting Falcon sau F-15. Forțele armate ucrainene insistă că au nevoie de aceste aeronave pentru contraofensivă și eliberarea teritoriilor ocupate de forțele ruse.
În aceste zile pe rețele de socializare au apărut mai multe materiale video cu o coloană de sisteme HIMARS ale Armatei române pe șoselele din România. MApN a anunțat azi că la începutul lunii au avut loc activități de instruire cu aceste sisteme.
Criza din Kosovo e departe de a se termine, ea fiind amânată. Kosovo a anunțat că nu va renunța la procedura de reînmatriculare a autovehiculelor şi de, ceea ce Belgradul numește „schimbare a documentelor personale a cetățenilor din nord”, decizie care a fost amânată pentru 1 septembrie și care a stârnit un val de violențe din partea sârbilor kosovari. De partea cealaltă Serbia acuză Priștina că urmărește să genereze un război, însă kosovarii explică că legea vine cu multe beneficii iar în jurul ei au fost generate numeroase fake news-uri.
Iranul a respins miercuri ca neîntemeiată acuzaţia Statelor Unite la adresa unui iranian pentru un complot ce ar fi vizat uciderea lui John Bolton, consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Donald Trump, transmite Agerpres, care citează Reuters.
În poligonul Centrului de instruire al Forțelor Terestre Poloneze din Poznań, Mariusz Blaszczak, ministrul polonez al apărării, a luat parte la prima sesiune de pregătire a soldaților polonezi care urmează să opereze primele tancuri Abrams.
Este vital să terminăm faza activă a războiului cu Rusia înainte de venirea iernii, întrucât persistă riscurile de atac din partea agresorului rus asupra infrastructurii de alimentare cu energie şi agent termic în Ucraina, a declarat miercuri seara şeful cancelariei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak, potrivit Agerpres, care citează Interfax-Ukraina şi DPA.
Rusia se confruntă cu provocări tot mai mari în a menţine controlul asupra zonelor ocupate din sud-estul Ucrainei, asta după ce activitatea forțele de gherilă loiale Kievului şi-au intensificat activitatea şi ucid tot mai multe persoane care se declară susţinătoare ale demersurilor Moscovei - organizarea de referendumuri în regiunile ocupate.
Fostul preşedinte al Afganistanului, Ashraf Ghani, a rupt tăcerea la aproximativ un an după căderea guvernului său, într-un interviu în care a învinuit SUA, pe politicienii afgani şi alţii pentru preluarea puterii de către talibani, transmite Agerpres, care citează DPA.
Comandamentul pentru apărarea aerocosmică a Americii de Nord (NORAD) a anunțat că, în perioada 08-10.08.2022, sistemul comun de apărare antiaeriană al SUA și Canadei a identificat două avioane de cercetare rusești în apropiere de Alaska.
Danemarca va trimite instructori militari în Marea Britanie pentru a antrena soldaţi ucraineni şi, de asemenea, are în vedere să pregătească ofiţeri ucraineni în Danemarca, a anunţat ministrul apărării danez Morten Bodskov într-un interviu publicat miercuri de cotidianul Jyllands-Posten, transmite Reuters.
Un oficial guvernamental ucrainean a declarat miercuri pentru The Washington Post că atacul asupra bazei aeriene ruse din Novofedorivka, Peninsula Crimeea, a fost opera Forţelor pentru Operaţii Speciale ale armatei ucrainene.
Elicopterul, un model Mi-8, a intrat fără permisiune în spaţiul aerian al Estoniei în seara zilei de 9 august, au anunţat forţele armate estoniene. Ministerul de Externe de la Tallinn l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în legătură cu acest incident şi i-a prezentat o notă de protest.
Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu transportoare blindate de tip Piranha V pe străzile din București, imagini care la o primă analiză relevă un fapt interensat: Se pare că sunt gata noile variante de Piranha V ce urmează să fie livrate Armatei României.
La inițiativa Ministerului Economiei, în ședința de Guvern din data de 03 august 2022, a fost aprobat prin hotărâre de guvern Planul de restructurare operațională a Societății ROMAERO S.A. pentru perioada 2022-2031.
Rusia a creat 'aproape sigur' o nouă formaţiune majoră de forţe terestre pentru a veni în sprijinul efectivelor deja implicate în campania sa militară în Ucraina, a anunţat miercuri Ministerul britanic al Apărării, citat de Reuters.
China şi-a retras o promisiune de a nu trimite trupe sau personal administrativ în Taiwan după ce va lua insula înapoi, arată un document oficial publicat miercuri, citat de Reuters, care semnalează totodată decizia preşedintelui Xi Jinping de a acorda mai puţină autonomie decât a sugerat anterior.
Producătorul vedetelor de patrulare rusești din clasa Raptor (Proiect 03160), Șantierul Naval Pella din Sankt Petersburg, a anunțat că ambarcațiunile de acest tip vor fi modernizate, ținând cont de întrebuințarea lor în cadrul operațiilor militare din Ucraina.
Un grup de experți a efectuat un posibil scenariu bazat pe calcule ce țin inclusiv de factorul meteorologic, în cazul unei catastrofe nucleare la centrala de la Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa.
Noaptea trecută (9 - 10 august), armata rusă a bombardat raionul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk, despărțit doar de Nipru de forțele ruse.
Ca urmare a vizitei efectuate în Taiwan de Nancy Pelosi, speakerul Camerei Reprezentanților și al treilea om în statul american, China a demarat exerciții militare de amploare în jurul insulei pe care o revendică.
Turcia încă mai are speranțe că va achiziționa din SUA cele 40 de aeronave de luptă F-16 ” Fighting Falcon”.