Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un tribunal olandez a decis că aurul scitic din Crimeea aparține Ucrainei. Zelenski consideră că este un prim pas spre reintegrarea întregii peninsule
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Pe 26 octombrie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a exprimat în mod public mulțumirea față de decizia instanței olandeze potrivit căreia o colecție de piese din aur scitic, aflată în evidența a patru muzee din Crimeea, trebuie să revină Ucrainei.
Tezaurul scitic din Crimeea, sursă foto: PolishNews.co.uk
Tezaurul scitic din Crimeea, sursă foto: PolishNews.co.uk

Exponatele, aparținând muzeelor din Crimeea, au fost aduse în Olanda în 2014, pentru a fi prezentate în cadrul unei expoziți de profili, și au rămas acolo după anexarea Crimeei de către Rusia.

Un tribunal din Amsterdam a decis, pe 26 octombrie, că aurul scitic este „parte a moștenirii culturale a Ucrainei” și, prin urmare, trebuie transferat la Kiev.

Zelenski a mulțumit instanței din Amsterdam pentru această decizie, precum și angajaților ministerelor ucrainene implicate în recuperarea pieselor istorice.

„Întotdeauna ne luăm înapoi ce este al nostru. Mai întâi, vom aduce înapoi aurul scitic, apoi Crimeea”, a scris Zelenski în mesajele publicate pe rețelele de socializare.

De cealaltă parte, liderul crimeean Serghei Aksenov și-a exprimat indignarea față de decizia instanței din Amsterdam, pe care o consideră „scandaloasă, nedreaptă și ilegală, deși așteptată, având în vedere părtinirea instanțelor europene și atitudinea lor ostilă față de Rusia și Crimeea”.

Aksenov a subliniat că piesele de aur “au fost găsite în ținutul Crimeei, unde au stat sute de ani, și fac parte din moștenirea istorică a peninsulei”.

CITEȘTE ȘI: Pe urmele aurului românesc: Tezaurul României, o operațiune militară. Arhivele ruse dezvăluie destinul aurului evacuat la Moscova în 1916

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Pace pe modelul „coreean”? Franța și Polonia vor să dea șah Rusiei: 40.000 de militari ca forță de menținere a păcii în Ucraina, o garanție că Rusia nu mai atacă
Siria are un premier numit din rândul rebelilor. Urmează stabilirea guvernului de tranziție
Nu a rămas mai nimic din echipamentul Armatei siriene. Bombardamentele israeliene au împiedicat Hezbollah să confiște tehnica de luptă a Damascului
Rusia nu renunță la nicio condiție pentru a opri războiul. Ucraina denunță că cererile ruse echivalează cu o capitulare
IDF a lovit luni ținte din Siria: Depozite de armament și zeci de aeronave pentru a preveni eventuala utilizare a acestora de către forțe ostile
Danemarca și Franța accelerează ajutorul pentru Ucraina. Un lot de obuziere Caesar va veni cu un an mai devreme
Dosarul Siria, în ultimele săptămâni ale administrației Biden: SUA, hotărâte să împiedice renașterea Statului Islamic și fragmentarea Siriei
Trupele ruse au avansat puternic în Ucraina în luna noiembrie: Rusia a cucerit de aproape cinci ori mai mult teritoriu ucrainean în ultima lună decât în tot anul trecut
Desfășurarea de trupe străine în Ucraina, readusă în discuţie: Poate fi o garanție de securitate până la obţinerea statului de stat membru NATO
”Sea Baby” multirol: Drone navale ucrainene au angajat aeronavele și ambarcațiunile rusești folosind mitraliere de calibru mare
Israelul a lansat un atac devastator asupra bazei aeriene Mezzeh din Damasc (Foto/Video)
F-16 nu-i ca MiG-29: Ucraina dezvăluie că a folosit F-16 împotriva Rusiei într-o misiune în care „MiG-29 s-ar fi dezintegrat”
Trump cere încetarea focului și spune că și Ucraina a pierdut 400.000 de soldați în războiul declanșat de Rusia. Zelenski îl contrazice și avansează cifra de 43.000
Iranul îl critică pe Bashar al-Assad fugit în Rusia și dă vina pe Armata Siriei pentru căderea fulgerătoare a regimului
„Prețul pentru prostia lui Putin”. SUA anunță că Rusia a pierdut cel puțin 700.000 de soldați și a irosit peste 200 de miliarde de dolari în război
Căderea regimului Assad. Americanii au lovit mai multe ținte ISIS din centrul Siriei / Armata israeliană a dislocat forţe în partea siriană a Înălţimilor Golan
Forțele Armate Ucrainene au făcut o nou demonstraţie de forţă: Un elicopter Mi-8 ucrainean a vânat o dronă Shahed-136 (Video)
Mii de soldați sirieni au fugit în Irak unde și-au predat armele și au cerut azil
Avionul sirian Il-76, la bordul căruia s-ar fi aflat dictatorul Assad, a dispărut de pe radar: Apar speculaţii că a exista o încercare de doborâre a aeronavei
Rebelii sirieni au luat cu asalt Damascul, susținând că regimul lui Assad a luat sfârșit (Foto/Video): Pentru Orientul Mijlociu, acesta este un moment monumental și o schimbare geopolitică majoră
Obuzierul american M777 de 155 mm, pe frontul din Ucraina - echilibrul dintre puterea de foc și provocările logistice
Rebelii sirieni au capturat sisteme rusești moderne și avioane de antrenament
Rusia va disloca pentru prima în afara țării Oreshnik, racheta balistică lansată cu mare fast împotriva Ucrainei. Producția va fi de asemenea intensificată
Armata Ucrainei pregătește ”Iadul” pentru Rusia: Drona-racheta Peklo are o rază de peste 700 de km
Rusia atacă Siria și de pe mare din Mediterană. Un submarin și două fregate au lovit cu rachete de croazieră Kalibr
Siria, terenul de încercare al Kremlinului pentru războiul din Ucraina: De la rotația generalilor, la testarea de noi arme rusești
Rebelii sirieni au capturat orașul-cheie Hama. Armata lui Assad a reușit să fugă
Blinken: Ucraina trebuie să ia decizii dureroase privind mobilizarea pentru a opri avansul Rusiei pe Frontul de Est
Trump are pe masă trei planuri pentru conflictul din Ucraina. Fiecare implică mai multe arme pentru Kiev, dar niciunul nu include aderarea la NATO
Sudanul acuză Emiratele Arabe Unite că au furnizat drone de atac principalei grupări paramilitare care acționează în interiorul statului african

Ştiri Recomandate

Pachet militar important acordat Ucrainei de către Germania: Printre altele, tancuri Leopard 1A5, obuziere PzH 2000 sau sisteme Iris-T
41 e mai mare decât 9. Avioanele Gripen au „distrus” Su-27 la foc automat în cadrul unor lupte aeriene de tip dogfight
Carne de tun de la Kim: 1 din 10 militari nord-coreeni trimiși în Rusia au murit deja în luptele cu ucrainenii
Fortăreața Taiwan. Ultima linie de apărare în fața unei invazii chineze va fi formată din tancuri Abrams, o versiune specială dezvoltată pentru Taiwan
Viitorul avion de luptă de generația a VI-a se naște greu. SUA însă aprobă conceptul NGAD, cu echipaj uman
Rusia, o amenințare existențială pentru Finlanda: Apărarea trebuie consolidată prin toate mijloacele posibile
,,Expresul sirian'' se îndreaptă spre portul Tartus: Trei nave mari de desant și două cargouri rusești au intrat deja în Marea Mediterană
Un detaliu mai puţin cunoscut: Avionul de vânătoare stealth F-22 Raptor a luat naştere în urma îngrijorărilor legate de apărarea aeriană siriană
Ce spune un comandat ucrainean despre principalele vulnerabilități și avantaje ale tancului M1 Abrams
Rușii încep să construiască noi adăposturi militare ca răspuns la utilizarea tot mai intensă de către Ucraina a armelor cu rază lungă de acţiune
Coreea de Nord ar livra Rusiei rachete balistice KN-15 Pukguksong-2 pe fondul escaladării conflictului din Ucraina (Foto/Video)
Nu e doar o joacă. Documente clasificate tehnice despre radarul CAPTOR al Eurofighter, publicate pe un forum de gaming al unei companii ruse
De frica Ucrainei rușii extind Flota Mării Negre în Marea Caspică. Noua navă Tucha din clasa Karakurt e „bună de luptă”, dar departe de front
Ciudatul caz al unui F/A-18 doborât din „friendly fire”: SUA pierd un F/A-18E lovit din greșeală de o rachetă a crucișătorului USS Gettysburg
Comandă uriașă plasată pentru 145 de avioane F-35. Americanii vor construi o parte din ele și în Europa, dar și într-un stat din Asia
Polonia ne-a luat-o înainte și dă liber avioanelor F-16 și antiaerienei să doboare drone și rachete ruse, cu o condiție. În ce stadiu e proiectul României?
Arde, uite cum arde. Dronele ucrainene au atacat un depozit de petrol din regiunea Oryol din Rusia (Video)
Ungaria anticipează vremuri dificile și mizează pe România pentru a-și asigura livrările de energie. Vânzarea E.ON România nu e însă bătută în cuie
Franța retrage primul contingent din Ciad, ultima țară din Sahel care mai găzduia trupe franceze 
Unde pun rușii piciorul începe războiul. Un stat din Africa se teme că va fi următoarea țară răvășită de război după ce Rusia a mutat aici armele din Siria
Războiul aerian va arăta complet diferit. Dronele CCA vor revoluționa tot ce știm, dar SUA dau verdictul: F-35 nu va dispărea
Orașul rus Kazan, sub asediul atacurilor ucrainene. Drone kamikaze au lovit mai multe clădiri, zborurile de pe aeroport sunt suspendate (Video)
Rusia a reușit să trezească din somn puterea militară a Germaniei. Primele decizii: Submarine din clasa 212CD, modernizarea avioanelor Eurofighter sau rachete Patriot PAC-3
2% din PIB pentru Apărare e istorie. Trump setează un alt prag mult mai mare pe care țările din NATO trebuie să îl atingă
Masacrul comis de ruși și gropile comune de la Bucha. Înalți diplomați din Austria au vizitat locul masacrului de la Bucha, Ucraina
Se formează noua armată a Siriei. Fondatorul Armatei Siriene Libere: Lucrăm la integrarea facțiunilor și reintegrarea foștilor dezertori în noua armată
SUA oferă un ajutor militar către Taiwan de peste jumătate de miliard de dolari
Membri ai delegației SUA la AP NATO, reprezentanți republicani și democrați, „profund îngrijorați” de „dovezile convingătoare” că Rusia s-a implicat în alegerile din România
Noi schimburi de lovituri între Rusia și Ucraina: Rușii au atacat Kievul cu rachete Iskander și hipersonice Kinjal, în timp ce Ucraina a lovit cu ATACMS și Storm Shadow regiunea rusă Kursk
Prezența militară a SUA în Siria este mai mare decât cea declarată oficial. Pentagonul afirmă însă că asta nu are nicio legătură cu căderea lui Assad  
Carte de vizită pentru atât de criticatele F-16 ale României: F-urile aviației militare române vor apăra cele mai fierbinți regiuni ale Europei
pixel