Ministrul român al apărării, Angel Tîlvăr, a vorbit despre bugetul apărării, în contextul în care președintele SUA Donald Trump a declarat că statele NATO ar trebui să aloce 5% din PIB pentru apărare.
Într-un interviu pentru Reuters, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a spus că Budapesta va cheltui 2% din Produsul Intern Brut pentru armată înainte de data ţintă stabilită de NATO în 2024, de la 1% cât a avut în urmă cu doar câţiva ani, cumpărând armamente şi echipamente de la Turcia, Franţa, Germania şi Cehia, potrivit Agerpres.
"Chiar am înţeles poziţia preşedintelui Trump, care vrea ca europenii să cheltuiască mai mult (pe apărare - n.r.), să pună un accent mai mare pe securitatea lor", a declarat Szijjarto în contextul unei reuniuni la Bruxelles a miniştrilor de externe ai statelor membre ale NATO.
"Am implementat o strategie de modernizare semnificativă şi robustă a forţelor noastre armate, care se va întinde până în 2026. Vom atinge nivelul de 2% în 2023", a afirmat el.
Ungaria, care a aderat la NATO în 1998, a cheltuit în mod tradiţional pentru apărare mai puţin decât alte state membre este-europene, cum ar fi Polonia, dar Szijjarto a subliniat că Ungaria este "foarte hotărâtă să îşi modernizeze armata".
În acelaşi timp, la o întâlnire cu jurnaliştii ungari, Szijjarto a mai declarat că Budapesta îşi va majora cu o treime numărul de militari care servesc în misiuni ale NATO, cum sunt cele din Afganistan şi Kosovo, de la 499 la 669.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Ministrul român al apărării, Angel Tîlvăr, a vorbit despre bugetul apărării, în contextul în care președintele SUA Donald Trump a declarat că statele NATO ar trebui să aloce 5% din PIB pentru apărare.
Preşedintele american, Donald Trump, şi-a dus la îndeplinire ameninţarea cu război comercial şi a impus sâmbătă taxe vamale de 25% pentru produsele din Canada şi Mexic şi încă 10% în plus faţă de taxele existente la produsele chinezeşti, scrie Agerpres.
Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a denunţat sâmbătă drept "calomnie" acuzaţia lui Donald Trump că guvernul său ar avea legături cu traficul de droguri şi a anunţat impunerea de taxe vamale Statelor Unite în represalii la cele anunţate anterior de preşedintele american, transmit Agerpres și AFP.
Polonia reacționează la atacurile rusești cu drone și rachete, care vizează ținte din vestul Ucrainei (în apropierea frontierei comune), la fel ca și România în cazul loviturilor armatei ruse asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.
Comisia Europeană va aloca aproape 1,25 miliarde euro sub formă de granturi din Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) pentru 41 de proiecte transfrontaliere de infrastructură energetică, care au obținut statutul de proiecte de interes comun și proiecte de interes reciproc în 2024, în temeiul cadrului de politică privind rețelele transeuropene de energie (TEN-E).
Structura pentru Situații de Urgență a Republicii Moldova - Comisia pentru Situații Excepționale - a aprobat achiziționarea de gaze naturale pentru regiunea transnistreană și de energie electrică pentru malul drept al Nistrului.
Suedia a lansat cu succes primul său satelit de comunicații militare în spațiu în august anul trecut. Abia vineri, guvernul suedez a anunțat că acesta este primul dintre câțiva sateliți de recunoaștere militară pe care țara scandinavă vrea să-i trimită pe orbită.
După ce anterior președintele american Donald Trump a anunțat că războiul provocat de Rusia poate fi oprit în 24 de ore, iar apoi a vehiculat perioada “mai rezonabilă” de 100 de zile, ieri reprezentantul său special pentru Ucraina și Rusia, Keith Kellogg, a ieșit cu declarații potrivit cărora încheierea războiului din Ucraina este „o chestiune de luni, nu de ani”.
Imediat după învestirea președintelui Trump, Elon Musk a acționat rapid pentru a-și instala aliați la agenția de Resurse Umane cunoscută sub numele de Biroul de Management al Personalului.
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări vineri că va impune taxe vamale la produsele europene, în timp ce urmează să impună taxe de 25% pentru produsele canadiene şi mexicane şi 10% pentru produsele chinezeşti, relatează Agerpres și AFP.
Președintele american Donald Trump a promis că va impune tarife de 100% asupra statelor sale membre dacă gruparea economică BRICS decide să creeze o nouă monedă care să înlocuiască dolarul.
China ar construi un complex militar de 10 ori mai mare decât Pentagonul în vestul Beijingului, care să servească drept centru de comandă pe timp de război, au declarat surse din serviciile secrete americane, relatează vineri ziarul britanic Financial Times (FT), preluat de Agerpres și EFE.
Autoritatea italiană pentru protecția datelor a anunțat joi că a blocat modelul chinez de inteligență artificială DeepSeek din cauza lipsei de informații cu privire la utilizarea datelor personale.
Ministrul Apărării al Suediei, Paul Jonson, a anunțat acordarea unui pachet record de ajutor militar către Ucraina. Cu această ocazie, scandinavii au anunțat și o donație de echipamente militare pentru Chișinău.
Pe 30 ianuarie, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei l-a convocat pe ambasadorul Slovaciei, Pavel Vizdal, căruia i-a exprimat „dezaprobarea puternică” față de declarația oficialului Bratislava despre presupusa imixtiune a Ucrainei în treburile sale interne.
Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, a raportat joi că elicopterul avariat efectua un zbor de antrenament atunci când s-a ciocnit la Washington cu un avion comercial ce transporta 64 de persoane şi a dat asigurări că echipajul de la bord era unul "destul de experimentat", informează Agerpres și EFE.
Comisia Europeană a adoptat cel de al cincilea program anual de lucru din cadrul Fondului european de apărare (FEA), alocând peste 1 miliard EUR proiectelor de cercetare și dezvoltare în colaborare în domeniul apărării. Banii sunt alocați dezvoltării tehnologiilor și capabilităților critice de apărare, cum ar fi combaterea terestră, spațială, aeriană și navală, precum și reziliența energetică și tranziția ecologică.
Oficialii europeni analizează posibilitatea ca reluarea aprovizionării UE cu gaze rusești prin conducte să reprezinte o parte a unei posibile soluții de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Susținătorii ideii de a se reveni la achizițiile de gaze rusești consideră că acest lucru ar reduce prețurile ridicate la energie în Europa, ar încuraja Moscova să vină la masa negocierilor și ar oferi ambelor părți un motiv pentru a stabili și a menține încetarea focului.
Un avion de pasageri american cu 64 de persoane la bord s-a ciocnit miercuri seară cu un elicopter, cu trei militari la bord, deasupra capitalei Washington, în apropierea aeroportului naţional Ronald Reagan unde traficul a fost oprit, au anunţat responsabili americani, scriu Agerpres, AFP, Reuters și alte agenții internaționale. Elicopterul implicat în incident era unul militar de tip UH-60 Black Hawk.
Ambasadorul Turciei în Maroc, İlker Klıç, a declarat că delegația s-a întâlnit cu oficiali ai Administrației Naționale de Apărare și Comandamentului Suprem al Forțelor Armate Regale Marocane pentru a identifica oportunități de cooperare în domeniile producției de arme și tehnologiei de apărare.
Poliția română confirmă că trei suspecţi au fost arestați în legătură cu furtul tezaurului de la Coțofenești.
Experții a două organizații de analiză susțin că China pare să construiască, în orașul Mianyang din sud-vestul țării, un centru avansat de fuziune nucleară care integrează și tehnologie laser. Proiectul ar putea sprijini atât proiectarea armelor nucleare, cât și cercetarea în domeniul generării de energie, arată un material Reuters.
Declarație uluitoare făcută de șeful Dumei de Stat ruse, care susține că fostul președinte american Joe Biden și fostul secretar de stat Anthony Blinken ar trebui executați prin scaun electric.
Profesorul de relații internaționale Valentin Naumescu, fost secretat de stat în Ministerul Afacerilor Externe, într-o analiză publicată recent subliniază că Vladimir Putin, președintele Rusiei, nu a fost niciodată ales corect de poporul rus, ci a fost impus de sistemul și elitele de la Kremlin. Poziționarea profesorului Naumescu vine după ce Putin refuză să se așeze la aceeași masă cu președintele Volodimir Zelenski, pe motiv că acesta din urmă ar fi .... ilegitim (!).
Rusia a emis un avertisment prin care condamnă presupusele „abuzuri” ale navelor din țările membre NATO în Marea Baltică.
Evenimentele din România se află în vizorul polonezilor care nu vor să treacă prin haosul politic care a cuprins România.
Ministrul de externe Emil Hurezeanu a participat, marți, 28 ianuarie 2025, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele UE. Cu acest prilej, șeful diplomației române a avut o întrevedere cu Mark Rutte, Secretarul General al NATO.
După câteva zile de lupte intense, rebelii care face parte din gruparea M23, susținuți de trupele ruandeze, au intrat luni dimineaţa în capitala provincială Goma, situată în apropierea graniţei cu Ruanda, într-una din regiunile cele mai bogate în resurse ale RDC.
După ultimul duș rece, primit de Danemarca săptămâna trecută, principalele state ale UE, Germania și Franța, reacționează prudent dar ferm pe tema Groenlandei și spun că vor veghea la respectarea granițelor europene.
Uniunea Europeană a oferit luni un ajutor de urgenţă de 30 de milioane de euro pentru achiziţionarea de gaze destinate regiunii separatiste Transnistria din estul Republicii Moldova, după ce Rusia şi-a oprit livrările de gaze de la 1 ianuarie, relatează Agerpres și AFP.
Ministrul afacerilor externe, Emil Hurezeanu, a continuat, duminică, 16 februarie, seria de întâlniri si discuții cu omologi si reprezentanți ai statelor si organizațiilor prezente în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen.
China intenționează să-și intensifice activitatea militară în jurul Alaskăi, incluzând foarte probabil zborurile cu bombardiere, a declarat pe 13 februarie principalul general american responsabil cu apărarea Americii de Nord.
Zelenski a îndemnat oficialii eurpeni la înfiinţarea de "forţe armate ale Europei" şi atenţionează că Rusia ar putea escalada conflictul, mai ales în condițiile în care angajamentul Washingtonului pentru securitatea continentului european slăbeşte.
Europa are nevoie de un trimis special în Ucraina pentru a garanta un rol semnificativ al UE în orice negocieri ale procesului de pace.
Trupele ruse au lansat sâmbătă dimineața cel mai puternic atac de la începutul războiului, de pe direcția Kupiansk.
SUA au finalizat dislocarea bombardierelor strategice B-52H în Europa, iar patru aeronave de acest tip vor participa în perioada următoare la misiunea BTF 25-2.
Din România, ministrul apărării și ministrul de externe participă la cea de a 61-a ediţie a Conferinţei internaţionale de securitate de la Munchen (Munich Security Conference/MSC 2025), în cadrul căreia vor fi abordate ameninţările de securitate actuale şi provocările din domeniile politic, economic, comercial şi tehnologic.
Israelul a primit un lot de bombe grele MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat un blocaj impus exportului de muniții de către administrația Biden.
Din toamna trecută, au apărut informații că Rusia întâmpină dificultăți în a înlocui pierderile de vehicule blindate. Totuși, situația s-ar putea schimba la 180 de grade după oprirea războiului din Ucraina, dacă Rusiei i se va permite să producă tehnică militară în același ritm. Un semnal pozitiv vine de la trimisul special al președintelui Trump, Keith Kellogg, care a declarat că Rusia va trebui să facă concesii în negocieri, precum reducerea forțelor armate, dar Moscova știe cum să ocolească astfel de angajamente.
Franța a convenit cu aliații săi organizarea unui summit informal al liderilor europeni - inclusiv a premierului britanic, Keir Starmer - pentru a discuta despre Ucraina, a declarat sâmbătă un oficial al președinției franceze. Patru diplomați europeni au declarat pentru Reuters că întâlnirea va avea loc luni.
Alegerile din România au fost date ca exemplu chiar de către vicepreședintele SUA, pentru a sublinia slăbiciunile Europei.
Măgarii sunt cel mai nou mod de transport pe care trupele ruse au început să-l folosească pe linia frontului din estul Ucrainei, potrivit informațiilor provenite chiar de la militarii ruși.
Înalți oficiali americani și ruși se vor întâlni săptămâna viitoare în Arabia Saudită pentru a se pregăti pentru un summit între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin la sfârșitul lunii februarie pentru a discuta încheierea războiului din Ucraina, a informat Bloomberg, citând „oameni familiarizați cu chestiunea”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins propunerea unei delegații a Congresului SUA de a semna un memorandum prin care Statele Unite ar primi 50% din toate rezervele minerale din Ucraina.
Au trecut aproape trei ani de la momentul în care Rusia a început invadarea pe scară largă și total neprovocată a Ucrainei.
De atunci, pentru Ucraina, războiul a avut atât coborâșuri cât urcușuri, iar acum pare că se îndreaptă către final. Potrivit administrației de la Casa Albă, după discuții cu Kievul și Moscova, inclusiv o convorbire telefonică între președinții Trump și Putin, soluția opririi războiului ruso-ucrainean începe să se întrevadă.
Cu aceste noi intrări, proiectul numără acum 23 de țări, o altă creștere față de cele 15 inițiale care au început programul în octombrie 2022.
Armin Papperger arată că este de neclintit în privința planurilor pentru Ucraina. Nu contează dacă va fi război sau pace, Rheinmetall va fi acolo, a spus el, transmițând un mesaj de solidaritate cu națiunea ucraineană și inspirând în același timp liderii europeni.
Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, a semnalat faptul că, în anul 2024, ca răspuns la creșterea percepțiilor amenințărilor, cheltuielile globale de apărare au crescut la 2,46 trilioane de dolari. Țările din Asia, Orientul Mijlociu și Africa de Nord și Europa au înregistrat creșteri bugetare majore, deși apelul recent al președintelui Trump pentru o cheltuială minimă de 5% din PIB în rândul membrilor NATO rămâne nefezabil pentru majoritatea țărilor.
Ministerul Britanic al Apărării a anunțat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, care include drone, tancuri de luptă principale T-72 și sisteme de apărare aeriană.
Negocierile de pace între Rusia și Ucraina vor fi mediate de o echipă a președintelui SUA care nu îl include și pe Reprezentantul special pentru Ucraina, Keith Kellogg.
Eliberarea ostaticilor a venit după o săptămână în care au existat temeri că un acord de returnare a ostaticilor în schimbul eliberării prizonierilor palestinieni ar fi pe punctul de a se prăbuși.
Forțele aliate ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au pregătit un nou model de desfășurare rapidă în Europa de Est, fără ajutorul Statelor Unite. Ei îl testează ca parte a exercițiului de șase săptămâni Steadfast Dart 2025, relatează agenția AP.
Accidentul petrecut vara trecută, când un pilot ucrainean și-a pierdut viața în timpul unei misiuni de respingere a unui atac cu rachete, a fost rezultatul unui ”friendly fire”, dezvăluie The Wall Street Journal.
Autoritățile din Republica Moldova au arestat trei cetățeni moldoveni suspectați de legături cu gruparea paramilitară rusă Wagner, a anunțat vineri agenția Europol, transmite Reuters.
Se spune adesea că pregătirea unui pilot de vânătoare este mai valoros decât aurul, dar acum, datorită unui raport al Ministerului Apărării al Marii Britanii, acest lucru poate fi certificat. La propriu.
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, asigură partenerii europeni şi aliaţii NATO că ţara noastră rămâne un aliat de încredere, ferm angajat faţă de o Uniune Europeană coezivă, de o Alianţă euro-atlantică mai puternică şi de un parteneriat transatlantic solid.
Peste 2.000 de tablouri și ceasuri de lux în valoare de 60.000 de euro au fost găsite de procurorii anticorupție în urma perchezițiilor efectuate, vineri, într-un dosar în care ar fi vizat comandantul Logisticii Armatei Române, generalul Cătălin Ștefăniță Zisu.
Întreaga presă rusă vuiește după ce, într-un final, industria rusă a reușit să vândă Su-57, avionul autohton de generația a 5-a.
Vicepreședintele american J.D. Vance a criticat răspunsul României la interferența Rusiei în alegerile prezidențiale din noiembrie.
De când Rusia a invadat Ucraina la începutul lui 2022, Orban a fost un critic vocal al poziției UE privind sancțiunile împotriva Moscovei.
Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat un decret prin care îl numește pe diplomatul Cristian Diaconescu în funcția de consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională. Totodată, acesta din urmă ca conduce și Cancelaria Prezidențială.
Președintele ucrainean Zelensky i-a spus președintelui american Donald Trump, în timpul unui apel telefonic din 12 februarie, că dictatorul rus Vladimir Putin pretinde doar că vrea să poarte discuții de pace pentru că îi este frică de liderul american, relatează publicația americană Axios, care citează un oficial ucrainean și alte trei surse familiare cu detaliile conversației.