Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ungaria susţine aderarea României la Schengen | Szijjarto: Budapesta doreşte menţinerea parteneriatului strategic româno-ungar
News
Data publicării:
Ungaria are un interes întemeiat în menţinerea parteneriatului strategic cu România, care este esenţial pentru evitarea recesiunii, pentru securitatea energetică şi gestionarea valului migrator, a declarat marţi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto la o conferinţă de presă la Budapesta după o întrevedere cu omologul său român Bogdan Aurescu, relatează agenţia MTI şi hirado.hu.

,,Există întotdeauna interese contrare, există întotdeauna elemente perturbatoare care fac zgomot pentru a părea că sunt majoritare. Dar obiectivul guvernelor celor două ţări este de a menţine parteneriatul strategic pentru că acesta este în interesul naţiunilor noastre'', a subliniat Szijjarto.

Ministrul ungar a amintit că guvernul de la Budapesta consideră minorităţile etnice ale fiecărei ţări ca fiind o resursă pentru relaţiile bilaterale. Acest lucru este demonstrat şi de faptul că sprijinul bugetar alocat minorităţii naţionale româneşti din Ungaria a crescut de şase ori din 2010 încoace, iar sprijinul acordat Bisericii Ortodoxe a crescut de şapte ori, a adăugat şeful diplomaţiei ungare.

Peter Szijjarto a evidenţiat că parteneriatul strategic este de mare ajutor în abordarea cu succes a trei dintre cele mai importante provocări ale timpului prezent: cea economică, cea energetică şi cea a migraţiei.

''Uniunea Europeană se îndreaptă în prezent cu paşi repezi spre recesiune'', a cărei contracarare este ajutată de performanţa atingerii unui volum record de circa 10 miliarde de euro în schimburile comerciale româno-ungare anul trecut, iar anul acesta comerţul bilateral a crescut cu încă 29%, a remarcat şeful diplomaţiei ungare.

El a reamintit că România este a treia cea mai importantă piaţă de export pentru economia ungară, o piaţă pe care mai multe companii ungare importante îşi sporesc constant prezenţa, cum ar fi Mol cu 245 de benzinării, OTP cu 97 de sucursale bancare şi Richter cu peste 600 de angajaţi. România joacă de asemenea un rol esenţial în diversificarea aprovizionării Ungariei cu gaz natural, facilitată de extinderea capacităţii de interconectare între cele două ţări de la 1,75 la 2,5 miliarde de metri cubi pe an.

De asemenea, în curând va fi semnat un acord cvadripartit, care va permite Ungariei să importe electricitate verde din Azerbaidjan, prin Georgia şi România. Potrivit lui Peter Szijjarto, România şi Ungaria cooperează de asemenea în gestionarea migraţiei ilegale la frontiere, iar eficacitatea autorităţilor române face posibil pentru Ungaria să se concentreze asupra frontierei sale sudice, unde autorităţile ungare au împiedicat numai anul acesta circa 250.000 de tentative de intrări ilegale.

''Aşadar, acestea sunt trei provocări foarte importante, cu care ne confruntăm astăzi: evitarea recesiunii economice, crearea securităţii energetice şi menţinerea migranţilor în afara ţării. Parteneriatul strategic cu România ne va ajuta în aceste trei chestiuni importante, prin urmare suntem clar interesaţi în menţinerea acestui parteneriat'', a rezumat Peter Szijjarto.

Dat fiind că la graniţa Ungariei cu România nu există presiune migraţionistă, toate argumentele sunt în favoarea faptului că Bucureştiul a îndeplinit condiţiile aderării la spaţiul Schengen, a apreciat ministrul ungar.

Condiţiile prealabile ale aderării României la spaţiul Schengen sunt stipulate clar în legislaţie, deci aderarea nu este o problemă politică, ci una practică, a mai menţionat el la conferinţa de presă, răspunzând întrebării unui jurnalist.

'Decizia nu trebuie adoptată pe baza unei ficţiuni ştiinţifice, ci în urma unei analize fondate pe fapte (...) Nu ne place să abordăm astfel de probleme pe baze ideologice şi politice', a explicat ministrul ungar. 'Nu pot decât să sper că nu numai aderarea României la Schengen, ci toate problemele din Uniunea Europeană în general vor fi soluţionate pe baza faptelor şi a performanţei reale.

Sunt naiv, desigur, pentru că, dacă ar fi fost aşa, Ungaria ar fi primit deja acces la toate fondurile europene', a adăugat el, potrivit hirado.hu. Răspunzând unei alte întrebări, Peter Szijjarto a menţionat că unii politicieni din UE, inclusiv şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, spun deja că sancţiunile împotriva Rusiei nu au fost menite să pună capăt războiului din Ucraina, ceea ce în opinia ministrului ungar dovedeşte că aceste măsuri nu funcţionează şi că este timpul să fie revizuite.

La reuniunea de luni a Consiliului Afacerilor Externe al UE, 'o parte din discuţii s-au desfăşurat într-un mod care a lăsat puţin spaţiu minţii lucide şi dezbaterii calme', a remarcat şeful diplomaţiei ungare.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului
Doi membri ai Gărzii Naţionale, împuşcaţi de un afgan, în apropierea Casei Albe. SUA suspendă procesarea cazurilor de imigrare pentru afgani

Ştiri Recomandate

Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
pixel