Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
US Army, detalii despre sistemele de rachete din Europa
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
US Army a oferit detalii suplimentare despre desfășurarea brigăzii de artilerie a rachetelor americane în teatrul european, transmite defence blog.

Conform unui comunicat recent al serviciului, pe 28 octombrie 2019 la baza armatei americane din Grafenwoehr, Germania, Batalionul 1 din cadrul Brigăzii 41 Artilerie de Câmp a început pregătirea echipamentelor noi și programarea noului software pentru sistemul de rachete cu lansare multiplă. Fiind singura brigadă de artilerie a rachetelor americane din teatrul european, unitatea se pregătește pentru a apăra aliații NATO și pentru a descuraja potențiale agresiuni.

"Brigada folosește sistemul de rachete M270A1 care oferă precizie și este letal. Rachetele ghidate cu care este echipat sistemul, MLRS pot atinge cu precizie ținte aflate la peste 70 de kilometri. Indiferent că vorbim de ținte fixe sau mobile, rachetele lovesc cu precizie, cu daune colaterale reduse, în sprijinul trupelor aliate. Raza afectată de lovitură este de maximum 200 de metri, atât în medii deschise cât în zone urbane", a declarat colonelul Angel M. Llompart Monge.

Vezi și: US Army readuce în prim plan sistemele antiaeriene Avenger


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina a pierdut în premieră și un Mirage 2000. Avionul nu a fost însă doborât de ruși
Mistral 3 e și mai performantă. Racheta franceză, capabilă să lovească bărci mici de asalt și drone
Ungaria a finalizat programul H225M și se laudă că are cea mai modernă flotă de elicoptere din Europa. Dar oare e chiar așa?
Statele Unite readuc armele nucleare tactice în Marea Britanie, semnalând o schimbare majoră în postura militară a NATO
Patru avioane ucrainene au intrat în spațiul României la nord de Maramureș în timpul unui atac masiv rus. România a ridicat două avioane F-16
România s-a integrat perfect în „ecosistemul F-16”. Aviația militară română, singura din Europa unde se antrenează piloți de F-16. În lume doar SUA ne depășesc
Rapid, ieftin și bun: SUA testează rachete low-cost CMMT, lansate de avioane utilitare. Urmează și varianta pentru HIMARS
Apărarea aeriană a Israelului, pusă la încercare: În 12 zile de conflict, rata de succes a iranienilor a crescut de la 8% la 37%
Cât costă programul Mistral 3 al României. MApN vrea să cumpere peste 200 de sisteme antiaeriene MANPAD
China, semnal psihologic către Occident: Primele imagini cu „Monstrul Mării Bohai”, ekranoplanul său experimental
Estonia semnează un acord de 200 de milioane de euro pentru sistemele Mistral 3. România are pe masă o ofertă la fel de avantajoasă
Su-35 chiar are probleme? Un stat care a refuzat cu scandal cel mai promovat avion al Rusiei nu ar fi făcut-o doar la presiunea SUA
Loviturile Rusiei cu Iskander și Kinjal i-au convins pe generalii occidentali: NATO are nevoie de mai multe rachete cu rază lungă de acțiune
Vești proaste pentru ruși: Primele rachete ucrainene cu rază lungă vor ajunge pe front până la sfârșitul lunii. ”După aceea, vor veni cu sutele”
O țară europeană care nu are F-16 va antrena piloți ucraineni pentru F-16. România e și ea cu motoarele turate la maximum
UPDATE: Berlinul neagă că va cumpăra încă 15 avioane F-35. Proiectul european FCAS rămâne în picioare
SUA vor livra trei PATRIOT pentru Ucraina. Două state europene vor plăti pentru sistemele antiaeriene
Scrisoarea generalilor: Mai puține F-35 și anularea programului E-7 Wedgetail pot duce la înfrângerea SUA în următorul război. Demers fără precedent în America
Iranul și-a pierdut încrederea în S-300 rusești și preferă lansatoarele Chinei pentru a-și reconstrui apărarea aeriană distrusă de atacurile Israelului. Nici viitorul Su-35 iraniene nu e sigur
O navă chineză din Mare Roșie, atac cu laser asupra unei aeronave germane. Berlinul l-a convocat pe ambasadorul chinez
Avioanele Gripen chiar sunt pe val: JAS 39 Gripen a „învins” din nou F-16, într-o piață dominată istoric de influența SUA. Istoria se schimbă
Avioanele F-35 ale NATO vor proteja ajutorul militar destinat Ucrainei: „În acest fel, ținem literalmente la distanță amenințarea rusă”
Test revoluționar efectuat de Forțele Aeriene ale SUA, piloţii americani controlează mai multe drone XQ-58 cu avioane F-16C și F-15E
Ei au putut, noi nu. De ce Polonia a reușit ceea ce România nici nu visa în programul de F-16 și nu numai
F-urile României, umăr la umăr cu avioanele Eurofighter ale Aeronautica Militare pentru protejarea graniței NATO
Europa are încă o fabrică de componente F-35. Rheinmetall va produce anual peste 30 de secțiuni centrale de fuzelaj
O companie din SUA va colabora cu Ucraina pentru producția în comun de drone
Un Su-34 în minus. Bombardierul rusesc s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament, în regiunea Nijni Novgorod
Norvegia trimite în Polonia avioanele sale F-35 | Au o singură misiune: să formeze un scut aerian deasupra celui mai important nod logistic din Europa
”În trei luni, situația s-ar putea schimba radical”. Ucraina are pe masă o soluție la problema Shahed

Ştiri Recomandate

Kievul anunță că România îi va transfera cel de-al 23-lea pachet de ajutor militar. Moșteanu: Vom colabora la dezvoltarea de produse militare
Micul „David” francez a învins „Goliath”-ul american. O bătălie aeriană între un Rafale și un F-35 stârnește controverse (FOTO/VIDEO)
Nu doar reconstrucția Ucrainei, ci și colaborare româno-ucraineană în tehnică militară. Ionuț Moșteanu s-a întâlnit la Kiev cu omologul său
Canada își onorează angajamentul făcut în iunie la summitul G7: Ucraina va primi luna viitoare un pachet de sprijin în valoare de 1,5 miliarde de dolari
Racheta „Neptunul Long”: Arma secretă a Ucrainei cu rază de 1.000 km, modernizată și testată (Foto/Video)
A fost „clonat” chiar și elicopterul viitorului (Foto). Cazul S-97 Raider al SUA arată că în ascensiunea sa China reușește să „copieze” tot
NATO schimbă viteza: De la documente la aplicarea pe câmpul de luptă a unor soluţii de contracarare a bombelor cu planare și a dronelor cu fibră optică
președintele Rusiei, Vladimir Putin, gesticulează în timpul unei vizite la o bază militară din regiunea Ryazan din Rusia. Sursa foto: Kremlin.ru.
EXCLUSIV
Pacea din Ucraina, o iluzie? Fostul șef CIA, David Petraeus, explică de ce negocierile eșuează: Vladimir Putin este principalul obstacol în calea păcii
Evoluții noi pe frontul din Ucraina: Kievul anunță eliberarea a patru localități din regiunea Donețk, în timp ce trupele ruse avansează în regiunea Dnipropetrovsk
SUA accelerează lansarea AIM-260. Noua generație de rachete schimbă regulile jocului aerian în competiția SUA–China
Avioanele Su-27 ucrainene pot lansa acum rachetele “momeală” americane ADM-160 care păcălesc sistemele antiaeriene rusești
Polonia, noul „tigru” al industriei de apărare: Cum devine un hub european pentru tancuri coreene
Un avion de luptă MiG-29 a intrat într-un stâlp, în timp ce era transportat prin Erevan
Germania și Norvegia vor trimite Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană
O serie de atacuri ucrainene reușite au lovit un port, un aeroport și un terminal GNL de pe teritoriul Rusiei
Forțele ruse sunt înconjurate în zona în zona Dobropillya, anunță gruparea de trupe „Dnipro”
Fost consilier al lui Putin, declarat agent străin în Rusia; A lăudat persoana greșită
Dronele ”Sea Baby” și ”Magura”, greu de replicat: Proiectul SUA de drone navale a înregistrat eșecuri pe linie
SUA deschid robinetul? Peste 3.000 de rachete cu rază lungă (ERAM) ar putea fi vândute Ucrainei. Măsura, după ce Pentagonul a blocat, în ultimele luni, folosirea ATACMS
Ucraina sărbătorește Ziua Independenței. „Nu este o victimă, este un războinic”
Noi tensiuni în Peninsula Coreeană. Focuri de armă trase la graniță, în timp ce Kim asistă la trageri cu rachete de apărare aeriană
Foto: Ministerul Apărării din R. Moldova via Vitalie Iovu
EXCLUSIV
Poate mușca Rusia din R. Moldova cu ajutorul unor marionete de la București? Premierul Bolojan, vizită de reasigurare, la Chișinău
Pierdere grea pentru ucraineni. MiG-29 s-a prăbușit la aterizarea pe timp de noapte, după o misiune de luptă. Pilotul aeronavei și-a pierdut viața
Marea Britanie își dublează capacitățile antiaeriene cu încă șase sisteme Land Ceptor
Patriot 360 de grade. Nou test reușit pentru radarul LTAMDS; În paralel, SUA au o producție record de rachete PAC-3 și vor să atingă 2.000 de unități pe an
Vorbe cu tâlc rusesc: Aflat la centrul pentru arme nucleare, Putin amenință cu submarinele strategice și discută despre Rusia suverană
Sprijin pentru Flancul Estic: Olandezii transferă două sisteme PATRIOT și un NASAMS în Polonia
Ministerul rus de externe afirmă că nu este încă planificată o întâlnire între Putin și Zelenski
Kaliningrad și Marea Baltică: Exerciții militare rusești care ridică semne de întrebare pentru NATO
FBI-ul percheziționează locuința lui John Bolton, fost consilier pe securitate al lui Trump, devenit unul dintre principalii critici ai actualei administrații de la Casa Albă
Este Putin adevăratul conducător al Rusiei sau marioneta lui Lavrov? (ANALIZĂ)
pixel