Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vehiculul blindat Ajax, prea zgomotos şi prea lent pentru gustul armatei britanice. Înalţi oficiali militari urmează să fie traşi la răspundere
Industrie de apărare
Data publicării:
Unul dintre programele cheie de înzestrare militară ale Marii Britanii a ajuns pe masa comisiei parlamentare britanice pentru apărare, nu pentru aprobare, ci pentru a încerca să găsească o rezolvare cu privire la problemele tehnice şi de proiectare ale vehiculelor blindate Ajax, care sunt prea zgomotoase şi prea lente.

Potrivit publicaţiei Defense News, Comisia de Apărare din Parlamentul britanic urmează să chestioneze mai mulţi înalții oficiali din Ministerul Apărării și pe pe reprezentanţii companiei General Dynamics UK cu privire problemele semnificative de proiectare ale vehiculelor blindate Ajax.

 

Achiziţionarea mai multor vehicule blindate Ajax, în diferite configuraţii, reprezintă una dintre priorităţile armatei britanice


Marea Britanie este de mai mulţi ani într-o cursă continuă, disperată am putea spune, pentru îmbunătăţirea capacităţilor de luptă ale forţelor sale armate. Cu toate acestea, Ministerul britanic al Apărării se loveşte continuu de piedici privind implantarea unor programe de înzestrare militară – prea puţin bani, întârzieri nejustificate şi mai nou probleme tehnice la vehicule militare noi.

La începutul acestui an, DefenseRomania a precizat într-o amplă analiza, citând surse britanice, ca vehiculele blindate Ajax, intrate într-o etapă de testare, s-au dovedit prea zgomotos şi prea lent pentru gustul militarilor biritanici. Londra acuzând probleme semnificative de proiectare ale vehiculele blindate Ajax, din partea companiei dezvoltatoare General Dynamics Land System [GDLS].

Săptămâna trecută, General Dynamics a trimis un prim raport către Comisia de Apărare din Parlamentul britanic. Compania a recunoscut ca unele vehiculele blindate Ajax sunt mult prea zgomotoase, dar a dat asigurări că remedierea acestor probleme este în curs de desfășurare.

În septembrie 2014, Ministerul britanic al Apărării a anunțat o comandă pentru 589 de vehicule blindate noi Scout SV [denumite ulterior „Ajax” – în toate cele şase versiuni ale sale ] de la producătorul american General Dynamics Land System [GDLS] pentru aproape 4,5 miliarde de euro. Era vorba atunci de înlocuirea vehiculelor blindate CVR (T) ale armatei britanice.

Primul vehicule blindat de luptă Ajax ar fi trebuit să fie livrat în 2017. Cu toate acestea, termenul nu a fost îndeplinit, armata britanică primind în cele din urmă 14 vehicule Ajax pentru testare în 2020. Această întârziere a fost cauzată de dificultățile de integrare ale tunului CT40 de 40 mm pe turela vehiculelor blindate de luptă Ajax.

 

Etapa de testare a vehiculelor blindate Ajax a fost oprită pentru a doua oară

 

La sfârşitul lunii trecute, DefenceRomania a precizat că etapa de testare şi verificare a noi flote de vehicule de luptă pentru infanterie Ajax, a armatei britanice, a fost oprită pentru a doua oară. Motivul: aceste vehicule sunt atât de zgomotoase încât militarii britanicii au avut nevoie de investigaţii medicale la nivelul cailor auditive.

La momentul respectiv, Ministerul britanic al Apărării a declarat că etapa de testare a noi flote de vehicule de luptă pentru infanterie Ajax – pentru care britanicii au alocat  5,5 miliarde de lire – a fost din nou suspendată, ca urmare a îngrijorărilor cu privire la impactul pe care zgomotul produs de aceste vehicule îl are asupra militarilor.

Cu toate acestea, ministerul britanic al Apărării a dat asigurări că testarea vehiculelor de luptă Ajax va fi reluat atunci când problema o să fie remediată.

În luna iunie, DefenceRomania a precizat, citând surse media britanice, că ministerul britanic al Apărării este nemulţumit de zgomotul excesiv şi vibrațiile pe care le produce caroseria vehiculelor Ajax, atunci când acestea sun în mişcare.

Aceste probleme ar fi determinat armata britanică să impună restricții de viteză vehiculului și să limiteze timpul în care militarii le pot opera.

Faptul că ministerul britanic al Apărării este nemulţumit de calitatea noilor sale vehicule blindate de luptă, provocă îngrijorări deoarece programul militar de înzestrare Ajax este fundamental pentru modernizarea şi îmbunătăţirea capabilităţilor de luptă ale forţelor armate.

Se pare că aceste blindate nu puteau circula cu o viteză mai mare de 30 km / h, deoarece zgomotul excesiv şi vibrațiile erau atât de mari încât echipajul era obligat să poarte o protecție auditivă. Mai mult, vehiculele Ajax, supuse testelor de către militarii britanice, sunt destul de rigide şi stau destul de prost la capitolul mobilitate – una dintre cauzele acestor probleme este legată de masa vehiculului care este mai mare de 40 de tone.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Războiul s-a schimbat ireversibil: Momentul în care o dronă terestră ucraineană „Droid” spulberă un vehicul blindat al armatei ruse (VIDEO)
„VLAH”: Debut oficial pentru primul blindat de luptă 4x4 produs 100% în România
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Grecia cumpără 36 de sisteme de rachete israeliene PULS pentru 650 de milioane de euro
Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Moment istoric la Marea Neagră: Bulgaria a ridicat drapelul pe prima sa navă de război construită local după un secol
În așteptarea mașinilor de luptă: Sub presiunea SUA, decizia României privind MLI devine un test strategic pentru Europa
Criză istorică la nivelul industriei militare americane: SUA recunosc oficial că nu mai au capacitatea să construiască două avioane de generația a șasea simultan
Tensiuni în Europa: Germania evaluează aderarea la programul rival de avioane de luptă GCAP, pe fondul blocajului cu Franța
Ce înseamnă să fii considerat încă aliat cheie al SUA pe Flancul Estic al NATO: Polonia a reușit să obțină o flotă de 250 de blindate Stryker la prețul simbolic de un dolar
Proiectul Talon: Un gigant american vrea să își ia revanșa și dezvăluie noul design de dronă-avion autonomă, pariind pe viteză și costuri reduse (VIDEO)
Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Recorduri în industria de apărare: "Tigrii" europeni și asiatici au avut o creștere spectaculoasă, dar SUA încă domină jumătate din piață
Dacă și Eurotank cade, Franța rămâne descoperită. Câte tancuri Leclerc are Franța și de ce presiunea e pe ea în „disputa” cu Germania
Avioanele saudite F-35, mai puțin avansate decât versiunea israeliană, nu vor survola Riadul mai devreme de cel puțin patru ani

Ştiri Recomandate

Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
DefenseRomania vă urează „La mulți ani și un 2026 cu tot ce vă doriți!”. Vă mulțumim că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
pixel