Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vladimir Putin anunţă pregătirea unui nou program de înarmare a Rusiei
News
Data publicării:
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că de anul viitor Rusia va începe să lucreze la un nou program de înarmare, prin care armata rusă să se echipeze cu arme bazate pe ''noi principii fizice'', prioritatea fiind roboţii de luptă, dronele şi laserele.

,,Anul care vine trebuie să începem să configurăm programul statal de înarmare până în anul 2033 şi programul de dezvoltare a complexului militar industrial'', sarcina principală fiind ''îmbunătăţirea caracteristicilor cantitative şi calitative ale armelor şi echipamentelor militare'', a spus Putin în timpul reuniunii Consiliului de Securitate al Rusiei, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

,,Este vorba despre modele moderne şi de avangardă de arme de înaltă precizie şi mijloace de apărare aerospaţială, aplicarea activă a tehnologiilor inteligenţei artificiale în crearea produselor militare'', a indicat liderul de la Kremlin.

El a vorbit despre extinderea liniei de modele de drone de cercetare şi de atac, precum şi de sisteme de arme cu laser şi hipersonice, bazate ''pe noi principii fizice''. Putin a menţionat de asemenea conceperea unor sisteme robotizate capabile să îndeplinească ''diverse misiuni pe câmpul de luptă''.

Potrivit lui Putin, armata rusă dispune în prezent de o mare cantitate de arme moderne, multe dintre ele fără echivalent la nivel mondial.

,,Aş sublinia în special dezvoltarea cu succes a programului naţional de înarmare (actual), care a permis o reechipare tehnică radicală a structurilor militare'', a spus el, remarcând faptul că atât forţele terestre ruse cât şi flota navală au în proporţie de 68% echipamente militare moderne, iar ''caracteristicile unora dintre ele sunt cu ani înaintea celor corespondente străine''.

Pe de altă parte, el a amintit că în ultimii ani Rusia şi-a ''înnoit doctrina militară şi o serie de documente de planificare strategică ce au definit şi concretizat direcţia de activitate comună a entităţilor militare pentru a garanta securitatea Rusiei şi apărarea ţării''.

Sub aspect geopolitic, Putin a semnalat că în prezent unor vechi conflicte din diverse părţi ale lumii li se adaugă altele noi, în timp ce lumea se confruntă cu ''provocări şi ameninţări grave, incertitudine, o dezvoltare vertiginoasă a tehnologiilor, inclusiv a celor militare, în timp ce concurenţa este în creştere''.

''Principalele puteri dezvoltă activ arme ofensive. Aşa-zisului club nuclear i se alătură de facto noi membri. Foarte preocupantă este şi apropierea infrastructurii militare a NATO de frontierele noastre, precum şi încercările de militarizare a spaţiului'', a mai spus liderul de la Kremlin în timpul reuniunii Consiliului de Securitate al Rusiei.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Indonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Eroare strategică și risc de compromitere a capacității defensive? Viitoarea rezervă voluntară a României riscă să fie formată doar din soldați, fără ofițeri
Și exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) au scăzut în Rusia
Rusia se declară îngrijorată de reluarea testelor cu arme nucleare de către SUA. În același timp Moscova a pregătit și ea un poligon de testare nucleară
Retragerea parțială a trupelor SUA din țara noastră, parte dintr-un plan mai amplu: SUA reduc numărul de militari și din alte state
Lukoil a găsit un cumpărător pentru activele sale internaționale
Ordonanța privind investițiile în industria de apărare, pe masa Guvernului
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
SUA și China au convenit să reducă tarifele vamale
Trump: Reducerea prezenței militare americane în România nu este foarte importantă
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată
Trump a ordonat Pentagonului să reia imediat testele nucleare americane
Kremlinul nu-și lasă oamenii în urmă: Serviciile rusești vor să-l scape pe Potra de extrădare. Cazul aduce aminte de recuperarea omului lui Putin din Ucraina
Polonezii au ridicat MiG-urile 29 pentru a intercepta un Il-20 al Rusiei, care zbura cu transponderul oprit
Reacția NATO după retragerea a 40% din militarii americani din România: Ajustările SUA nu sunt neobișnuite, Alianța își păstrează capacitate de descurajare
Dronele Ucrainei care au ținut în șah „marea” flotă rusă, și în dotarea României? Proiectele comune pe care Ucraina le-a propus României prin SAFE
Bulgaria și Rheinmetall vor construi o fabrică pentru producerea de praf de pușcă și obuze
Moșteanu, despre retragerea militarilor americani: Steagul SUA va flutura în continuare în Romania. Principala forță de apărare e Armata României
Vestea care a lovit la miezul nopții: SUA retrag o parte din trupele din România (surse Kiev Post). Polonia rămâne garantată însă
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Germania intenționează să achiziționeze arme de peste 370 de miliarde de euro. F-35 și Tomahawk sunt pe listă
Trump și noul prim-ministru al Japoniei au semnat un acord privind pământurile rare
Lukoil vrea să-și vândă activele din străinătate după sancțiunile americane
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA
Vânători de Shahed. SUA au reprofilat avioane de atac la sol A-10 Thunderbolt II pentru misiuni de combatere a dronelor

Ştiri Recomandate

„Articolul 5” fără aderare. Marea iluzie de securitate din planul lui Trump: Ce înseamnă, de fapt, protecția Statelor Unite oferită la schimb cu ruperea teritorială a Ucrainei
Blocajul transatlantic. Marea Britanie retrage oficial dronele Reaper, dar exclude orice donație către Ucraina: Explicația din spatele refuzului categoric
Korea power: De ce Emiratele Arabe Unite mizează 15 miliarde pe tehnologia militară sud-coreeană
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE
Cotitură strategică a Berlinului: Germania furnizează arme cu rază lungă de acţiune. Se vor produce rachete chiar în Ucraina?
„Africa Corps” sau cum a naționalizat Rusia teroarea (VIDEO). Fantoma lui Prigojin a fost înlocuită rapid cu ,,ștampila'' oficială a Ministerului rus al Apărării
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Plan de Pace sau Dictat? Zelenski a primit un proiect din partea americană. Dacă zvonurile se adeveresc, documentul ar fi o capitulare de facto în schimbul a nimic
Rusia și China se duelează prin proxy: Su-57 vs. sisteme antiaeriene HQ-9B. În scenarii simulate un HQ-9 doboră cu ușurință un Su-57, dar cu o condiție
Harta Ucraina
EXCLUSIV
Munchen 1938, reeditat? Ucraina, „teritorii în schimbul păcii” și riscurile pentru România | Hari Bucur-Marcu, la Obiectiv EuroAtlantic
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
UE discută noi sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei. Sancțiunile ar putea afecta țările care facilitează activitățile acestor nave
De la Alexandroupolis la Giurgiu, în 24 de ore. Europa plănuiește un Schengen militar, cu aprobări de tranzit acordate în maxim 6 ore. ”Astăzi durează luni de zile”
România nu cumpără 300 de tancuri Abrams, dar un alt stat o face. La fel ca și în cazul nostru pariul e în continuare pe tancuri
Germania recunoaște că nu poate ajunge la 3,5% pentru apărare până în 2029. Câteva dintre programele de înzestrare ale Bundeswehr
Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
Bilanțul real al utilizării avioanelor F-16 în Ucraina: Cum au interceptat 1.300 de rachete rusești și au preluat 80% din misiunile de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Avertismentul șefului spionajului militar ucrainean: Fereastra de pace se închide în 2026. Ce prevede planul confidențial în 28 de puncte aprobat de Donald Trump
„Nu am fost consultați”: UE respinge ideea unui plan de pace american impus fără acordul Ucrainei
Cum schimbă sistemele germane Skynex ecuația războiului de uzură din Ucraina în prag de iarnă. Soluția tehnică pentru contracararea atacurilor de saturație cu drone
Când corporațiile trasează liniile frontului. Șeful Airbus sparge marele tabu: Europa are nevoie de bomba nucleară tactică pentru a descuraja Rusia
Instruirea operatorilor rusi de drone. Sursa foto: pl-llc.ru.
EXCLUSIV
Războiul nervilor cu drone: Rusia testează procedurile anti-UAV ale României într-o situație limită
Armata germană a preluat în mod simbolic primul tanc Leopard 2A8 de nouă generație. Cehii au comandat și ei 44 de tancuri de acest tip
Reforma în educație a Ucrainei nu „țintește” minoritatea română. Șeful Administrației Militare Cernăuți: Orice copil va putea învăța în limba română, Ucraina va asigura întreaga logistică
Polonia lansează Operațiunea Orizont: Sabotajele Rusiei, combătute cu zece mii de militari polonezi. Bonus: Task-force cu Ucraina
Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
„Flota de Aur” hipersonică a SUA care va trebui să scufunde Marina Chinei, în prezent cea mai mare forță navală din lume ca dimensiune
pixel