Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zeci de focoase nucleare americane ar putea fi mutate din Turcia în Italia
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Din cauza tensiunilor dintre Ankara și Washington, cincizeci de focoase din armamentul nuclear american ar putea fi mutate de la baza Incirlik din Turcia la o altă bază aeriană americană, și anume Aviano din nord-estul Italiei, relatează presa italiană, potrivit site-ului agenției ANSA, preluat de Mediafax.

Ipoteza a fost menționată luna trecută și de generalul american în retragere Charles Wald, fost adjunct al comandantului Comandamentului European al Statelor Unite, într-un interviu pentru agenția Bloomberg.

Wald a declarat că, „având în vedere anti-americanismul tot mai puternic din Turcia și dorința lui Erdogan de a se apropia de Rusia, trebuie să mutăm urgent aceste arme".

„În mod ideal, noua lor destinație ar trebui să fie în Europa și o posibilitate ar putea fi baza italiană de la Aviano. Din punct de vedere logistic, nu ar exista dificultăți", a adăugat generalul american.

 

Cele 50 de bombe nucleare, jetoane de negociere în relația tensionată dintre Washington și Ankara


Decizia privind mutarea celor 50 de bombe nucleare B-61 se afla de mult pe masa oficialilor americani de la Washington. Astfel, la începutul lunii octombrie oficiali americani din Departamentul de Stat şi din cel pentru Energie, fără să anunțe public, au început să analizeze cum pot fi luate înapoi cele 50 de bombe nucleare pe care SUA le țin de multă vreme, sub controlul propriei armate, la baza aeriană turcă Incirlik, aflată la aproximativ 160 de km de frontiera cu Siria.

Incirlik nu este bază americană, ci este condusă de turci, iar forţele NATO au nevoie de aprobarea guvernului de la Ankara pentru operaţiunile pe care le desfăşoară de acolo. În timpul şi după tentativa de lovitură de stat din Turcia, din 2016, autortitățile de la Ankara au sistat alimentarea cu energie electrică a bazei, iar securitatea armelor a fost asigurată de turci.

 

Turcia ameninţă SUA cu închiderea bazelor de la Incirlik și Kurecik


Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ameninţat că va închide, dacă este necesar, două baze militare strategice utilizate de Statele Unite în Turcia, pe fondul tensiunilor dintre Ankara şi Washington. Ankara ar putea insista ca SUA să părăsească baza aeriană Incirlik dacă Washingtonul progresează pe calea sancţionării ca răspuns la achiziţionarea de rachete S-400 de către Turcia, a declarat la începutul acestei luni ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, într-un interviu exclusiv pentru canalul de știri A Haber.

Potrivit unui raport al Adunării Parlamentare a NATO, în cadrul alianței, Statele Unite au poziţionat în avangardă aproximativ 150 de arme nucleare, în principal bombe B61, în Europa, pentru a fi utilizate de avioane din SUA şi din ţări aliate. Aceste bombe sunt stocate în şase baze americane şi europene – Kleine Brogel din Belgia, Büchel (Germania), Aviano şi Ghedi-Torre din Italia, Volkel (Olanda) şi Incirlik, Turcia.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Danemarca, acord pentru încă 16 avioane F-35. Flota daneză va cuprinde și drone de luptă colaborative
Star Wars 2.0 | China susține că are deja un concurent la sistemul antirachetă ”Golden Dome”
Mirage 2000D, în noua configurare RMV sau pe scurt „Vânătorul de drone”. Ce îmbunătățiri au adus francezii după ce au studiat războiul purtat de ruși
Ucrainenii ne confirmă temerile: Eficiența Patriot s-a prăbușit la 6% după ce rușii au tras „lozul norocos” pentru rachetele hipersonice Kinjal lansate de pe MiG-31K
Britanicii au „scanat” Rusia. Avioane RC-135 și P-8 Poseidon, sprijinite de americani, au survolat granițele Rusiei. Tranzitând apoi România și Marea Neagră
Turcia chiar vrea Eurofighter. Iar dacă nu va ajunge la un acord pentru avioane noi, planul B sunt avioane la mâna a doua dintr-un stat surpriză
Accidentele aviatice se țin lanț în Rusia: Un avion de vânătoare MiG-31 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Lipețk din vestul țării
Germania pariază în continuare pe Eurofighter: Încă 20 de aeronave, livrate forţelor aeriene germane până în 2034
Reacția nervoasă a propagandei Rusiei la posibila livrare de Tomahawk către Kiev: Vom ataca Polonia
Bulgaria acuză că primul F-16, în cea mai modernă versiune Block 70 Viper, i-a fost livrat defect și are scurgeri de combustibil. De ce întârzie reparația
Drone suspecte survolează fabricile din Belgia, unde se produce FZ275 LGR - una dintre rachetele cele mai eficiente împotriva dronelor
80% din misiuni executate cu avioane F-16: Cum s-a adaptat Ucraina și a respins agresiunea rusă
Un sfert de escadrilă. Bulgaria primește încă două avioane F-16, dar Forțele Aeriene nu îndeplinesc încă misiuni de protecție a spațiului aerian
"Puffy Neptune". Ucraina prezintă varianta 3 a rachetei de croazieră care a distrus nava Moskva
Se vinde „F-ul chinezesc” care a doborât primul Rafale din istorie. A doua țară din lume care cumpără avioane J-10 din China
Drone de război electronic, o "cărămidă" importantă pentru zidul de drone al NATO. "EW-UAS" se află în faza de teste
S-a „scurs” o imagine rară cu avionul rus Su-75 Checkmate. Deși caută să resusciteze Su-57, rușii par să insiste pentru un avion de generația a 5-a cu un singur motor
Cu ce reușesc ucrainenii să lovească rafinăriile Rusiei. Flamingo e ”bijuteria coroanei”, dar greul îl duce o dronă de 55 de mii de dolari
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Europa, ”vizitată” iar dinspre Est: 25 de baloane meteorologice din Belarus au cauzat închiderea aeroportului din Vilnius
Rusia folosește în Marea Baltică tactici la limita războiului, acuză danezii / Kievul îi învață pe europeni cum să doboare dronele. ”Piloții de drone Sting au primit zeci de întrebări”
F-16 pakistaneze doborâte? India publică propriul bilanț, la câteva luni după scurtul război cu Pakistanul
Un model ce ar putea fi aplicat și de România? Ucraina țintește să devină „vioara întâi” în materie de drone, cu transfer tehnologic masiv din SUA
Se caută avioane Mirage 2000 pentru Ucraina. Un stat european spune că simte presiuni pentru a-și vinde flota de Mirage 2000
O nouă livrare în Europa de F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-16. Jumătate din numărul de avioane comandate de Slovacia a fost bifat
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Rușii folosesc o nouă armă: Bombă aeriană cu motor de pe AliExpress. Racheta de croazieră ”Banderol” poate fi lansată din drone
Avioane de luptă Gripen, ca și sosite în Ucraina? „Când le veți vedea în aer, veți înțelege”. Ucraina așteaptă încă un lot de F-16 și va deține o flotă occidentală mixtă
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1

Ştiri Recomandate

Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachtă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
SUA se pregătesc să lovească Venezuela: De ce primele ținte pentru F-35 vor fi avioanele Su-30 și care e riscul în ciuda diferenței uriașe de forță militară
Surpriză plăcută în Armata R. Moldova: Obuziere moderne ATMOS de 155 mm. Achiziție istorică care nu a fost anunțată oficial ci prezentată în timpul tragerilor
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Ucraina le-a pregătit rușilor o nouă surpriză pe lângă Flamingo. Au fost lansate și rachete Long Nepune împotriva țintelor din Rusia (Video)
Cinci țări importante din Europa s-au angajat să coopereze cât mai strâns pentru a combate amenințarea hibridă a Rusiei
Ce a obținut Viktor Orban după vizita la Trump: Zero sancțiuni, la schimb cu arme, LNG și echipamente nucleare din SUA
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbușit în nord-vestul Rusiei
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
Rachetele ucrainene Flamingo devin încet dar sigur coșmarul antiaerienei Rusiei. Atacuri masive în Crimeea ocupată și în interiorul Federației
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
Cine clipește primul? Ursula von der Leyen: „Putin crede că poate rezista mai mult decât noi. Greșește” UE a deblocat un nou ajutor pentru Ucraina
Crimeea nu e impenetrabilă. Gen. Mîndrescu: Avem ac pentru cojocul sistemului A2/AD. Dar românii ar fi rezistat ca societate precum ucrainenii? Ar fi bine să nu ne mințim
SUA vor apăra Europa de Est de un atac al Rusiei. Rubio clarifică și la ce se referă ”testarea capacităților nucleare” anunțată de Trump
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Răspunsul UE la războiul hibrid al Rusiei: De ce noul „serviciu de informații” al Bruxelles-ului creează mai multe probleme interne decât rezolvă
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
pixel