Zelesnki: Zecile de mii de morți obligă Ucraina să câștige războiul. Nu vom oferi Rusiei nicio ieșire
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat ''dispus să discute'' cu omologul său rus Vladimir Putin, ''dar fără ultimatumuri'', şi respinge orice acord care să ''salveze faţa'' acestuia sau să ofere ''o ieşire pentru Rusia'' din situaţia în care aceasta a intrat prin agresiunea împotriva Ucrainei, conform unor extrase dintr-un interviu acordat de Zelenski postului italian RAI, relatează agenţia Agerpres, citând EFE.
Ucrainenii trebuie să câştige războiul cu Rusia pentru că ''nu au dreptul să-l piardă după zecile de mii de morţi'' în urma invaziei ruse, a indicat Zelenski. ''Pentru noi, victoria înseamnă să ne recuperăm lucrurile, pentru ei înseamnă să fure ceva. Nu suntem pe picior de egalitate, Rusia este mai puternică, dar omenirea este alături de noi şi simţim că, puţin câte puţin, noi câştigăm'', consideră preşedintele ucrainean.
Aşadar, a continuat el, armata rusă trebuie să plece cât mai repede din Ucraina şi să răspundă pentru ce a făcut. ''Ştiu că Putin dorea un rezultat, dar nu l-a obţinut. Să ni se propună ceva pentru a salva faţa preşedintelui rus nu este corect. Ucraina nu va salva faţa cuiva plătind'' cu propriile sale teritorii, a spus Zelenski, care a respins ideea că s-ar putea căuta ''o ieşire pentru Rusia'' sau că Ucraina ar putea ''recunoaşte independenţa Crimeii''.
Cât despre negocierile cu Rusia, el a susţinut că acestea sunt dificile pentru că ''în fiecare zi ruşii ocupă localităţi, mulţi oameni şi-au părăsit casele, au fost asasinaţi de ruşi'' şi cetăţenii ucraineni suferă ''torturi şi asasinate'', ceea ce ''complică mult lucrurile''.
Negocierile ruso-ucrainene continuă prin teleconferinţă, dar fără să înregistreze progrese. După reuniunea de la Istanbul din 29 martie nu a mai avut loc nicio întâlnire faţă în faţă între cele două delegaţii. În timp ce Ucraina acuză Rusia că trupele sale au comis atrocităţi în teritoriile ocupate, Rusia acuză Ucraina că a revenit asupra unor propuneri formulate la Istanbul şi consideră că aceste schimbări de poziţie sunt rezultatul unor influenţe ale Washingtonului asupra Kievului.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News