Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Ziua Armatei. Ceremoniile militare, în premieră, fără public
25 oct, 09:11
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că Ziua Armatei României va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate, în format restrâns, în principalele garnizoane din ţară, în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români.

Potrivit MApN, din cauza măsurilor impuse de pandemia de coronavirus, activităţile vor avea loc fără public.

În Bucureşti, activităţile se vor desfăşura, duminică, după următorul program:

* 10,00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I - ceremonie militară de depuneri de coroane de flori, ceremonia de primire a Drapelului de Luptă al Institutului Medico-Militar şi de depunere a jurământului militar de către studenţi ai anului I de la Catedra de Pregătire şi Perfecţionare Medico-Militară Bucureşti.

* 12,00, la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial (Universitatea Naţională de Apărare "Carol I") şi la Monumentul Eroilor Genişti (Piaţa Leu) - ceremonii militare şi religioase de depuneri de coroane şi jerbe de flori.

La Carei va avea loc, de la ora 15,00, la Ansamblul Monumental "Glorie Ostaşului Român", o ceremonie de depuneri de coroane şi jerbe de flori.

 

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

NATO analizează intenţia României de a înfiinţa un Centru de rezilienţă
Transportul vaccinului anti-COVID, asigurat de MApN, MAI şi Ministerul Sănătăţii
Erdogan: Sper că Franţa se va debarasa de problema Macron
Zuckerman: Intenţia Exim US este de a sprijini investiţii strategice în România şi de a asigura linii de finanţare
Rusia joacă rolul pacificatorului: „Nu ne implicăm în treburile interne ale R.Moldova și nici a unui stat CSI”
Parlamentul de la Chișinău a blocat construirea noului sediu al Ambasadei americane în R.Moldova
SUA construiesc o nouă bază militară în Pacific, alternativă în cazul în care Guamul 'cade' într-un conflict cu China
Un bombardier strategic american de tip B-52H a efectuat o aterizare de urgență în Marea Britanie
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro