Zorii unui nou război rece aduc al treilea război mondial mai aproape decât a fost vreodată?
Echipa de la vârf a președintelui ales al SUA, Donald Trump, a fost audiată în zilele trecute de comitetele de specialitate ale Congresului. Printre cei care au răspuns întrebărilor parlamentarilor americani s-au numărat oficialii care vor ocupa funcțiile de Secretar al Apărării - Pete Hegseth, șef al CIA - John Ratcliffe, precum și cea de Secretar de Stat - Marco Rubio.
Un militar al armatei SUA testează noul sistem de lansare a rachetelor Javelin. Sursa Foto: U.S. Army.
Discuțiile dintre echipa lui Trump și parlamentari nu au adus nimic nou pe subiectul Ucraina și au confirmat intenția viitoarei administrații de la Casa Albă de a încheia războiul ruso-ucrainean până la finalul anului.
Statele Unite pot fi șantajate cu amenințări nucleare?
Cu toate acestea, o remarcă a viitorului șef al CIA, John Ratcliffe, atrage atenția deși nu este neapărat legată de Ucraina, ci mai degrabă de securitatea națională a SUA: „Războiul ruso-ucrainean continuă, răspândind devastările și crescând riscul ca SUA să fie atrase într-un conflict cu o țară cu arme nucleare”, a declarat acesta, pe 15 ianuarie, în cadrul audierii în Comitetul de Informații al Senatului.
S-ar putea spune că remarca lui Ratcliffe este o evaluare normală și logică în conformitate cu realitatea pe care nimeni nu o poate contrazice. Și chiar așa este. Însă și administrația Biden s-a confruntat, în cei aproape trei ani de când susține Ucraina, cu aceeași problemă.
Din toamna lui 2022, moment în care forțele ruse au dat semnificativ înapoi în regiunile Harkov și Herson, Moscova a început cu amenințările nucleare, cu liniile roșii dar, administrația Biden nu a dat nici un pas înapoi în a sprijini necondiționat Ucraina. Dacă i se poate, totuși, imputa ceva administrației Biden, este că a dat cu reticență, ducând la unele întârzieri operaționale, aprobările de întrebuințare pentru arme mai sofisticate cum ar fi sistemul Patriot, avioanele F-16 și rachetele ATACMS.
De asemenea, dacă se analizează perioada Războiului Rece, se observă că pentru SUA au fost momente în care s-au găsit mult mai aproape de un război nuclear decât se află acum. Cele mai emblematice sunt criza rachetelor din Cuba și tensiunile din anii 80, momente în care SUA nu au cedat. Se mai remarcă războaiele din Coreea și Vietnam, când America nu a avut niciun complex să intre direct în luptă deși cunoștea că adversarii săi sunt susținuți de URSS și China. În plus, SUA au sprijinit cu arme lupta pentru libertate a Afganistanului aflat sub ocupația URSS, deși au existat, cu o mare probabilitate, amenințări de natură nucleară.
Pe acest fond istoric, marcat de o bogată tradiție în a susține lupta împotriva oricărei forme de tiranie, remarca lui John Ratcliffe potrivit căreia prelungirea conflictului ruso-ucrainean crește riscul ca SUA să fie angajată într-un conflict cu Rusia, ridică unele nedumeriri. Se pune, astfel, întrebarea dacă SUA vor face schimbări majore în politica sa externă, în sensul de a da înapoi de la angajamentele și abordările sale tradiționale, sub presiunea șantajului nuclear pe care-l face Rusia. Dacă SUA cedează acum în fața amenințărilor nucleare ale conducerii de la Moscova, ce va face mâine? Va ceda cumva estul Europei? Pentru că Moscova va continua cu siguranță șantajul, mai ales când a văzut că a funcționat în cazul Ucrainei.
Pe de altă parte, Marco Rubio, care a fost propus pentru funcția de Secretar de Stat, a privit nevoia de încetare a războiului ruso-ucrainean dintr-o altă perspectivă și anume cea a numărului mare de pierderi umane înregistrate de Ucraina: „Problema cu care se confruntă Ucraina nu este că rămân fără bani, este că rămân fără ucraineni”, a declarat Rubio, pe 15 ianuarie, în fața Comitetului de Relații Externe al Senatului american.
Cantitatea și calitatea rezervelor de luptă ale unei țări angajate într-un război este unul dintre secretele cele mai bine păzite și, de regulă, informațiile care apar în mass-media sunt presupuneri, unele mai apropiate de realitate, în timp ce altele sunt pure exagerări care servesc unui anumit scop de influențare a rezultatului războiului.
În acest adevărat păienjeniș de manipulare informațională, apare uneori, destul de rar, și o informație pur reală din care se pot trage concluzii prețioase. În acest caz, al disponibilității resurselor de a continua războiul, se știe cu siguranță că soldați nord-coreeni luptă de partea Rusiei. Deci, cine a avut nevoie de mii de soldați străini pentru a-i veni în ajutor? În lumina acestei evoluții, cine este mai aproape de epuizarea resurselor umane disponibile de luptă? Fiecare își poate trage de aici singur concluziile despre cine are nevoie de o pauză pentru a-și reveni.
Riscuri și amenințări pentru lumea liberă dacă Rusia primește o pauză în război
Cele mai mari șanse sunt ca administrația de la Casa Albă să meargă mai departe cu planul de oprire a războiului ruso-ucrainean, mai bine zis de înghețare a conflictului. S-a invocat în acest scop inclusiv riscul crescut pentru securitatea SUA care rezultă din prelungirea acestui război. Însă și acest lucru trebuie pus sub lupă.
Cea mai mare amenințare pentru securitatea SUA după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a fost URSS iar nivelul acestei amenințări a fluctuat în funcție de cât de puternică era URSS din punct de vedere militar și economic la fiecare moment de timp. Acum, pentru SUA cea mai mare amenințare pare să fie China, iar Rusia a trecut pe locul doi. Însă cele două au semnat un tratat militar de colaborare al cărui conținut este secret. Deci, amenințarea reală este dată de suma China-Rusia. Și chiar dacă le-am lua separat, amenințarea rusă s-a manifestat în timp ce amenințarea chineză încă mai poate fi descurajată.
Din această perspectivă, se poate pune întrebarea cum vrea administrația americană să fie Rusia, puternică sau slabă? Orice zi, în care trupele Moscovei luptă împotriva Ucrainei, face Rusia mai slabă. O Rusie slabă a pierdut deja Siria de pe orbita sa, a dus la slăbirea poziției Iranului în Orientul Mijlociu cu implicațiile de rigoare care sunt probabila/posibila dispariție a organizațiilor Hamas și Hezbollah care au perturbat zeci de ani găsirea unei soluții de pace unanim acceptate în Orientul Mijlociu. O pauză pentru Rusia în războiul cu Ucraina, va permite Moscovei să vină mai ușor în ajutor Iranului (dar și altor sateliți ai săi) în cazul unui ipotetice operații militare americane de a opri Teheranul în a fabrica arme nucleare.
Desigur, o Rusie mai slabă este mai predispusă la soluții radicale, inclusiv la întrebuințarea armei nucleare și tebuie ținut cont de acest lucru. Dar, o Rusie mai slabă fragilizează poziția conducerii de la Moscova iar scopul final este democratizarea Rusiei și nu prelungirea stării de amenințare prin care Rusia pur și simplu își terorizează vecinii, întreaga Europă și chiar SUA, perturbând dezvoltarea și progresul întregii umanități.
Administrația Biden a fost acuzată că nu a stabilit un „obiectiv final” clar pentru război, dar mai clar și mai sigur pentru SUA decât în a face conducerea de la Moscova să piardă acest război cu o foarte probabilă urmare în democratizarea Rusiei, nu există alt scop.
Marea Britanie a dat un răspuns clar și remarcabil în acest sens, anunțând că va susține Ucraina oricât timp va fi nevoie în lupta sa pentru libertate, semnând un acord de parteneriat bilateral pe 100 de ani în domeniile militar, energetic, științific, cultural, economic și în altele.
America și Europa sunt conectate ombilical din punctul de vedere al securității, iar interesul Rusiei este de a tăia această legătură.
În ultimele zile au fost prezentate de mass-media unele zvonuri privind o misiune europeană de menținere a păcii în Ucraina. Înalți oficiali din Marea Britanie și Franța ar fi discutat pe acest subiect. Potrivit mass-media, trupele SUA ar lipsi complet de pe linia de demarcație care ar urma să treacă aproximativ pe unde va fi linia frontului la încheierea acordului de pace.
Însă, privind înapoi în perioada Războiului Rece, se constată că America - câștigătorul de necontestat al celui de-al Doilea Război Mondial, asupra căreia nu a planat nici cea mai mică urmă de vină față de ororile din perioada 1939 – 1945, spre deosebire de URSS care a fost factorul declanșator al războiului deși a fost unul dintre marii câștigători, un fel de victorie fără glorie - a păzit efectiv cu soldații săi linia de demarcare dintre lumea liberă și lumea oprimată, și a făcut acest lucru foarte bine.
Europa s-a bazat pe America și, probabil, fără să conștientizeze pe deplin urmările acestui fapt, între cele două s-a stabilit o legătură ombilicală, o dependență uriașă de securitate. Rusia a înțeles bine acest lucru și direcția ei principală de acțiune în domeniul războiul informațional a fost reprezentată de ruperea acestei legături, sperând că Europa nu va putea respira singură și va colapsa în lipsa Americii. Mama Rusia, am văzut că, din când în când, își mai omoară câte un copil care vrea să se emancipeze. Ce va face America, vom vedea, deoarece pare că încă nu conștientizează suficient de bine implicațiile pentru ea a ceea ce se întâmplă acum în Europa.
Nu va urma obligatoriu un nou Război Rece în care triumfă cei capabili să atragă atragă cele mai luminate minți. Cei mai buni strategi din peroada post-Război Rece nu au găsit metoda potrivită în a descuraja Rusia să atace Ucraina. Finlanda și Suedia, prin aderarea la NATO, au dat un răspuns care ar fi fost cea mai bună metodă în opinia lor. Oare China va fi descurajată în a ocupa Taiwanul printr-o abordare ambiguă?
Rusia nu a fost descurajată în a ataca Ucraina. Poate învață și Georgia și Republica Moldova și chiar România ceva din acest lucru. Un atac armat al Chinei asupra unei insule de 350 pe 120 de km cât are Taiwanul, comparativ cu 1.200 pe 650 km cât are Ucraina lungime și lățime, la o confruntare armată total disproporționată, nu este nici măcar război, este o execuție publică.
Actuala fază în care a ajuns omenirea, într-o stare avansată de degradare a securității mondiale, pare să fie rezultatul unui șir lung de mici treburi lăsate nerezolvate, inclusiv de a nu reacționa adecvat la primele semne de revenire a imperialismului rusesc. La timpul respectiv era nevoie de un efort minim pentru a le corecta, însă acum va fi nevoie de un consum uriaș de energii pentru a aduce omenirea pe o traiectorie normală, a păcii și libertății. Cu cât se întârzie mai mult acest lucru cu atât costurile vor fi mai mari, crescând totodată și șansele unui derapaj total. Este, înainte de toate, o problemă de leadership.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
