Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Achiziția de avioane Rafale a fost doar începutul. Grecia va cumpăra fregate Belharra din Franța
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Grecia va achiziționa fregate Belharra din Franța, cel puţin asta susţin mai multe publicaţii mass-media elene. Potrivit posturilor de știri grecești OnAltert și OPEN TV, fregatele, cunoscute și sub numele de Belharra, pe care Atena intenţionează să le cumpere, vor deveni în cele din urmă parte a noii flote de nave a Forţelor Navale Elene. Grecia menține strânse legături cu Franța, iar achiziționarea fregatelor franceze Belharra – versiunea de export a FTI (Frégate de Taille Intermédiaire), construite de NAVAL GROUP – este considerată ca fiind cel mai costisitor program de înzestrare întreprins vreodată de forțele sale armate.

Oferta franceză este considerată cea mai potrivită, întrucât îndeplinește criteriile operaționale ale Marinei, oferă o soluție intermediară până la construirea noilor fregate și, în același timp, reprezintă un avantaj pentru șantierele navale grecești, deoarece o parte din fregatele franceze vor fi construite aici, potrivit cotidianului Greek City Times.

Relația strategică pe care Atena și Parisul o construiesc constant în ultimul an a jucat un rol decisiv în selectarea fregatelor din clasa Belharrei. Achiziționarea fregatelor franceze este cel mai mare program de armament implementat vreodată de Forțele Armate Elene. 

Citeşte şi : Grecia, primul client european care va deține avioane Rafale. Pe fondul tensiunilor cu Turcia, contractul cu Franța a fost semnat în timp record

Costul său total se ridică la 5 miliarde EUR.Acesta include construirea a patru fregate multi-rol împreună cu echipamentele acestora, modernizarea fregatelor mai vechi și suport tehnic.

Acordul prevede, de asemenea, achiziționarea a două fregate modernizate La Fayette până la finalizarea construcției celor noilor. Dintre cele patru fregate noi ale Marinei Elene, două ar trebui să fie construite în șantierele navale grecești, conform înţelegerilor stabilite intre Grecia şi Franţa.

Fregatele Belharra – versiunea de export a fregatelor franceze FTI (Frégate de Taille Intermédiaire) – vor putea desfășura o gamă largă de misiuni, cum ar fi război de suprafață, războiul anti-submarin, război antiaerian, patrulare, securitatea maritimă, controlul zonei economice exclusive (ZEE) etc. 

O fregată din clasa Belharra are o lungime de 122 m și un deplasament de 4.460 de tone. Nava va avea un echipaj de 110 persoane, precum și un detașament format din 15 militari care alcătuiesc personalul aeronautic. O fregată va avea, de asemenea, o punte de zbor/aterizare și un hangar pentru a găzdui un avion fără pilot VTOL (decolare și aterizare verticală) sau un elicopter naval NH-90.

Fregatele Belharra pot fi armate cu un singur tun Oto Melara 76mm Super Rapid, două tunuri automate Narwhal de 20 mm – acționate de la distanță, 8 rachete anti-navă Exocet MM-40 Block 3, două Sylver A50 cu 8 celule VLS, patru rachete sol-aer MBDA Aster 15/30 și torpile EuroTorp MU90 Impact.

O fregată Belharra va avea capacitatea de a atinge o viteză maximă de 27 de noduri (50,0 km / h), cu o autonomie maximă de croazieră de 5.000 MM (9.300 km) la 15 noduri (27.8 km / h).


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Războiul viitorului, decis acum. Statele Unite forțează crearea „scutului” laser anti-dronă
Noul portavion chinez Fujian e un salt tehnologic demn de o superputere, dar China mai are de învățat: Fujian e la 60% din capacitatea USS Nimitz, un portavion bătrân de 50 de ani
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
Războiul ca un joc pe calculator: Sistemul "viral" prin care Ucraina își recompensează operatorii de drone pentru distrugerea infanteriei ruse
Noua armă enigmatică a Chinei: O navă de luptă semi-submersibilă și fără echipaj ce ar putea schimba paradigma războiului naval
Rusia a lansat la apă misteriosul submarin nuclear Habarovsk. Rușii se laudă că submarinul va putea lansa 6 „supertorpile” Poseidon
TOP 10 arme „invincibile” ale Rusiei: Topul marilor eșecuri, de la bombardierele PAK de generația a 6-a, la Su-75 și tancurile „fantomă”
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Nu doar Gripen. Kievul își dorește o flotă de 250 de avioane noi, inclusiv F-16 și Rafale. Cât costă ora de zbor pentru fiecare
Polonia își cimentează rolul de pilon strategic pe Flancul Estic. Varșovia va deveni hub regional pentru motoarele avioanelor F-15EX
Momentul strategic al Ankarei: Tancul Altay a intrat în producție (VIDEO). O victorie a industrie de apărare a Turciei care redesenează ecuația militară regională
Eurofighter, pe val dintr-un capăt în celălalt al continentului. Europa ridică ștachete și vrea să ia fața F-35 într-un stat care a pus semnul de întrebare pe F-35
România va achiziționa în comun sisteme antiaeriene Mistral 3. Într-un final contractul urmează să fie semnat anul acesta
Navele de luptă ale Europei vor doborî din 2029 drone cu laser iar în viitor și rachete. Fregata Sachsen a efectuat cu succes mai multe teste laser
Ordonanța privind investițiile în industria de apărare, pe masa Guvernului
Rusia a inventat (iar) o armă „unică în lume”. Lumea așteaptă să vadă dacă funcționează mai bine decât cele de pe front
Miza uriașă a „Ferrari-ului F-35”. Lockheed Martin pariază pe modernizare în fața costurilor NGAD: Tehnologie de generația a 6-a pentru a menține dominația aeriană a SUA
Dronele Ucrainei care au ținut în șah „marea” flotă rusă, și în dotarea României? Proiectele comune pe care Ucraina le-a propus României prin SAFE
Bulgaria și Rheinmetall vor construi o fabrică pentru producerea de praf de pușcă și obuze
Polonia apasă pedala reînarmării. Miza strategică a acordului cu Coreea de Sud: Cum devine Varșovia un hub european pentru tancuri de luptă
Ucraina va produce propriile avioane Gripen. Acordul istoric cu Suedia care schimbă paradigma apărării: de ce este preferat JAS 39 în fața F-16
Germania intenționează să achiziționeze arme de peste 370 de miliarde de euro. F-35 și Tomahawk sunt pe listă
Adio F-35, bun venit Typhoon: Turcia semnează cu Marea Britanie contractul pentru 20 de avioane Eurofighter
Polonia, ''uzina NATO'' pentru un nou tip de rachete: Industria poloneză de apărare devine producătorul rachetelor de croazieră americane Barracuda-500
ROMARM începe să respire în sfârșit: Offset în programul K9, dar și discuții despre retehnologizare, producție, muniție și arme pentru Armată și MAI, pe agendă în Coreea

Ştiri Recomandate

Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armatei României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și vrea încă 6 sisteme HIMARS, ajungând la 12 sisteme și depășind cu mult România. Statele baltice se „blindează” cu artilerie
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
Majoritatea germanilor susțin convocarea tinerilor pentru o evaluare a serviciului militar
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Centrul analizei geostrategice s-a mutat la Constanța săptămâna aceasta: Dezbatere internațională de anvergură privind strategia UE la Marea Neagră
O Ucraină înarmată, înfrântă și cu sentimentul trădării, ținută la granița Europei?
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Se înmulțesc semnele lovirii iminente a Venezuelei: Portavionul USS Gerald R. Ford e „pe poziții” iar SUA avertizează avioanele de linie privind survolul Venezuelei
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
Președintele Nicușor Dan anunță finalul dezbaterii privind Strategia de Apărare a României. Aceasta va suferi unele modificări după propunerile trimise
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
SUA anunță Uraina că are o săptămână să semneze planul propus de pace, în aceeași zi în care Rusia dă un ultimatum Kievului
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE
Korea power: De ce mizează Orientul pe tehnologia sud-coreeană. Noile avioane KF-21 sunt și ele pe „lista de cumpărături”
„Articolul 5” fără aderare. Marea iluzie de securitate din planul lui Trump: Ce înseamnă, de fapt, protecția Statelor Unite oferită la schimb cu ruperea teritorială a Ucrainei
Blocajul transatlantic. Marea Britanie retrage oficial dronele Reaper, dar exclude orice donație către Ucraina: Explicația din spatele refuzului categoric
Cotitură strategică a Berlinului: Germania furnizează arme cu rază lungă de acţiune. Se vor produce rachete chiar în Ucraina?
„Africa Corps” sau cum a naționalizat Rusia teroarea (VIDEO). Fantoma lui Prigojin a fost înlocuită rapid cu ,,ștampila'' oficială a Ministerului rus al Apărării
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Plan de Pace sau Dictat? Zelenski a primit un proiect din partea americană. Dacă zvonurile se adeveresc, documentul ar fi o capitulare de facto în schimbul a nimic
pixel