Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Algeria se opune categoric statutului de observator recent obținut de Israel în cadrul Uniunii Africane
Strategica
Data publicării:
Algeria și alte 13 state membre ale Uniunii Africane încearcă să elimine statutul de observator recent dobândit de Israel după o luptă diplomatică de aproape două decenii.

Ministrul algerian de externe Ramtane Lamamra a declarat că "nu va sta cu brațele încrucișate în fața acestui pas făcut de Israel și Uniunea Africană fără consultarea tuturor statelor membre”, acesta considerând că acceptarea Israelului ca membru observator își propune să destabilizeze Algeria, care “este alături de Palestina și de cauzele juste”.

O sursă diplomatică înaltă a declarat cotidianului Al-Araby Al-Jadeed că Algeria poartă discuții la nivel înalt cu doi dintre cei mai mari aliați ai săi, Nigeria și Africa de Sud, pentru a formula un document de poziție africană ce va fi prezentat la următoarea întâlnire a Uniunii Africane.

Sursa a declarat că Algeria lucrează la o propunere de modificare a Cartei Uniunii Africane, care să împiedice orice țară din afara continentului să obțină un statut special în cadrul uniunii.         

Printre țările aliniate poziției Algeriei se numără Africa de Sud, Tunisia, Eritreea, Senegal, Tanzania, Niger, Comore, Gabon, Nigeria, Zimbabwe, Liberia, Mali și Seychelles. Botswana și Namibia au emis, de asemenea, declarații oficiale care se opun deciziei.

Lamamra consideră că decizia de acordare a statutului de observator este invalidă, deoarece a fost luată fără consultarea tuturor statelor membre și "contrazice valorile și principiile consacrate în legea fundamentală a Uniunii Africane".

Acesta va vizita Tunisia, Etiopia, Sudanul și Egiptul pentru a discuta situația Covid-19 și statutul Israelului în Uniunea Africană.

Egiptul este una dintre cele mai influente țări din organismul african și are o mare influență asupra luării deciziilor în cadrul uniunii.

Șeful guvernului de tranziție sudanez, Abdel-Fattah Al-Burhan, a apărat recent normalizarea relațiilor cu Israel, afirmând că "nu are nimic de-a face cu dreptul palestinienilor de a-și stabili statul".

Palestina are deja statut de observator în Uniunea Africană, iar diplomații israelieni au fost afectați de declarațiile recente ale Uniunii Africane asupra conflictului israeliano-palestinian.

În prezent, Israelul are relații cu 46 de țări africane și parteneriate extinse pe continent, de la comerț la ajutoare.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Trageri reale efectuate de Armata României. Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
România în fața unei noi ordini industriale de apărare. Lecțiile EDIP pentru o țară periferică
Avertisment de pe scena Forumului Aspen-GMF București. Lordul McConnell: „Urmează o nouă eră de instabilitate globală”
Capacitatea de apărare a NATO, confirmată de generalul Dorin Toma: Vă pot spune cu toată convingerea că putem respinge orice potențială agresiune asupra României
Primul transport China - Europa pe traseul nordic a durat jumătate din timpul pe ruta clasică (VIDEO). “Drumul Mătăsii de Gheață” trece însă prin Rusia
Iranul, la un pas de reluarea ambițiilor nucleare? Reconstrucția misterioasă de la complexul Taleghan-2, sub ochii Israelului și ai lumii occidentale
Sfârșitul răbdării: Donald Trump sancționează companiile Rosneft și Lukoil, recunoscând eșecul ,,diplomației'' cu Vladimir Putin
Geopolitica europeană la răscruce | "Gata de un şoc în 3-4 ani": Avertismentul Franței despre o posibilă agresiune militară rusă
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
Efortul de război al Kremlinului începe să fie erodat de tensiuni financiare și opoziție internă
Undă verde de la deputați: Stagiul militar voluntar, pasul către întinerirea rezervei Forțelor Armate Române
Lovitură vitală în inima complexului militar rusesc: Rachetele Storm Shadow, lansate de ucraineni, au vizat Uzina Chimică din Briansk
Lovitură de precizie în Crimeea: Ucrainenii au distrus sistemul radar „Valday”, simbol al defensivei rusești anti-drone (VIDEO)
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Obuzier autopropulsat 2S1 „Hvozdika” al forțelor de ocupație ale Rusiei, prezente în Donbass.
EXCLUSIV
Davai ceas, davai Donbas: De ce vrea Rusia cu orice preț „fortăreața” ucraineană pe care nu o poate cuceri cu tancurile
Pragmatismul care doare | Mareșalul Richards: Ucraina nu poate câștiga împotriva Rusiei fără o implicare directă a forțelor NATO. Dar, asta nu se va întâmpla!
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Geopolitica unei concesii păcătoase: Propunerea lui Trump de "împărţire" a Donbasului și reconfigurarea relațiilor SUA-Ucraina
EXCLUSIV
Diplomația Tomahawk a lui Trump: Cum a forțat președintele SUA dialogul cu Vladimir Putin și ce se joacă la Budapesta
Atac cu drone ucrainene asupra unui gigant industrial rusesc: Uzina de procesare a gazelor naturale din Orenburg, lovită la 1.000 de kilometri de graniță
Rușii au stabilit un record în ceea ce privește numărul de bombe de aviație întrebuințate într-o zi: În 109 atacuri aeriene, au fost folosite 268 de bombe dirijate
Strategia Ucrainei: Cum vrea Kievul să "decolonizeze" Rusia pentru a-și asigura victoria
"Doar Trump": Alexander Stubb avertizează că pace în Ucraina depinde de presiunea exercitată de SUA. Miză, garanțiile NATO și UE oferite
Programe cheie pentru modernizarea României: Camioane Iveco, blindate Piranha 5 și Cobra II sau arme de asalt. Cum să revitalizăm inteligent industria cu bani europeni
Investiție în teroare: Rusia extinde infrastructura de la baza Engels-2, centrul atacurilor cu rachete asupra Ucrainei (FOTO)
Războiul dronelor impune schimbări majore: Armata SUA lansează TIC 2.0 pentru reconfigurarea rolul blindatelor pe câmpul de luptă
Zelenski a cerut Tomahawk la Washington. Răspunsul prudent al lui Donald Trump: „Nu ne este ușor să le dăm” (VIDEO)
Mega-fondul european pentru Ucraina: UE face pași înainte în transformarea activelor înghețate ale Rusiei și banilor din conturi private în ajutor
Mai mult decât rachete: Tomahawk-ul american ca semnal de presiune geopolitică. Miza reală a întâlnirii Trump-Putin în Ungaria
Statele europene, îndemnate să-și schimbe ,,mentalitatea pașnică'': Trei obiective cheie ale noii agresiuni rusești contra NATO
Succesul „răsunător” al Rusiei după Alaska: Noua strategie a Ucrainei de a lovi devastator rafinăriile ruse în adâncimea Federației are la bază informații furnizate de SUA

Ştiri Recomandate

Trump confirmă că retragerea parțială a trupelor SUA s-a luat în coordonare cu Casa Albă, dar afirmă că "Relația cu România este foarte bună"
IAR-99 Șoim. Sursă foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Privatizarea, ultima șansă pentru IAR-99 Șoim? Mișcare tectonică în industria românească: O companie, interesată de Avioane Craiova
Vânătorul de mine HMS Blyth din clasa Sandown. Foto: Royal Navy
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru Marina României: Încă un vânător de mine, în contextul în care 9 nave comerciale au fost avariate de mine marine în Marea Neagră
Șpagă pentru înzestrarea Armatei României: Ministrul Moșteanu a refuzat orice contact cu o persoană care a încercat să ofere 1 milion de euro pentru influență. Dosarul, pe masa DNA
Eurofighter vs. Rafale în „bătălia” pentru echilibrul strategic din Mediterană. Cum mută grecii după achiziția istorică a Turciei de 44 de avioane Eurofighter
Comisia Europeană a înăsprit regulile privind vizele pentru ruși
Ucraina a pulverizat un centru logistic vital al Rusiei (VIDEO): 1.000 de drone Shahed, distruse pe aeroportul din Donețk transformat în bază militară
Probleme pentru Lukoil în SUA: Vânzarea activelor, blocată de Departamentul Trezoreriei care a etichetat cumpărătorul Gunvor drept ”marionetă a Kremlinului”
Industrializarea Siberiei cu veterani din război. Propunerea lui Șoigu trădează colapsul demografic al Rusiei
Lavrov, în dizgrație după convorbirea telefonică eșuată cu Rubio? Kremlinul respinge speculațiile
Inovație după modelul Ucraina: Germania are o nouă armă anti-dronă. Sistemul Skyranger primește upgrade-ul mult aşteptat
Măcelul din Pokrovsk: Rusia își schimbă tactica și aruncă rezervele de elită în luptă, dar Ucraina transformă ofensiva într-un „cimitir al blindatelor”
Are Europa, de fapt, o armată? Studiul care arată deficitul uriaș de trupe și de ce depindem de SUA și de rezistenta Ucrainei pe front
Fake news major despre intrarea României în război. Ministrul Ionuț Moșteanu sesizează CNA și acuză o „formă de trădare morală” ce alimentează propaganda rusă
Jocul de-a războiul s-a terminat. Armatele viitorului se mută într-un spațiu virtual, un „metavers” militarizat
„America First” lovește Flancul Estic. Congresul SUA se revoltă împotriva retragerii trupelor din România, în timp ce NATO încearcă să calmeze spiritele
Photo source: NATO
EXCLUSIV
Să învățăm de la Ucraina: Flota de drone. Am. Pierre Vandier, Comandantul Suprem pentru Transformare: Am discutat și cu România. Modelul e deja testat și poate fi adus și în Marea Neagră
Fabrică de armament, sursă foto: Romarm
EXCLUSIV
Ce cumpărăm de cele 16 miliarde din SAFE? Și cum facem ca România să fie producătoare de arme, nu simplu client | Viorel Manole, directorul Patromil, la Obiectiv EuroAtlantic
Kazahstanul se alătură istoricelor Acorduri Abrahamice privind recunoașterea Israelului. Lovitură strategică cu manta a SUA în Asia Centrală, în fața Rusiei și Chinei?
Rușii au livrat un nou lot de Su-34, „calul de bătaie” al aviației în Ucraina. Câte avioane Su-34 au fost pierdute de la începutul invaziei
Pregătiri pentru vizita lui Erdogan? Ministrul de Externe, Oana Țoiu, vizită în Turcia unde a fost primită la Ankara de omologul ei
Rusia acuză că soldații ei sunt uciși în Ucraina de muniția și armamentul livrat de „fratele sârb”. Rușii arată pisica vecinilor noștri
Încă un pas în afara orbitei Moscovei: Sprijinită intens de Turcia, Armata azeră se aliniază la standardele NATO
„Țintă de mare valoare” lovită de ucraineni (FOTO/VIDEO). Cum a fost distrusă baza de drone Shahed din Donețk
„Reabilitare” pe frontul ucrainean? Ce se ascunde în spatele deciziei Marii Britanii de a trimite controversatele blindate Ajax
SUA vor stabili o prezență militară în Siria. Obiectivul e procesul de pace cu Israelul
„Pacea prin forță” a lui Mark Rutte: NATO cere industriei de apărare „supra-producție” pentru a depăși Rusia. Ce înseamnă „dividendul apărării” anunțat la București?
Mark Rutte anunță noua țintă strategică a NATO: 5% din PIB pentru Apărare. Președintele Dan: „Reînarmarea nu e o alegere, e o necesitate”
Nu mai au tehnologie: Cum a ajuns PAK DA, bombardierul rus al viitorului „victima” războiului din Ucraina. Scurgere masivă de documente
Mega-achiziție de aproiape 2 miliarde de euro: Croația își transformă armata cu tancuri Leopard și obuziere Caesar
NATO - Industry Forum 2025, la București. Mark Rutte și Nicușor Dan dau startul în ziua 2
Diplomația F-35: SUA, pe cale să spună „da” vânzării F-35 unei puteri cu capacitate de hegemon în regiune, un punct de cotitură în Orient
pixel