Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Amiral american: Soldaţii venezueleni "mor de foame"
Forțele terestre
Data publicării:
Soldaţii venezueleni "mor de foame" iar starea armatei lor s-a "deteriorat", chiar dacă pentru moment trupele rămâne fidele preşedintelui Nicolas Maduro, a afirmat joi amiralul american Craig Faller, relatează AFP.

,,Trupele mor de foame, ca întreaga populaţie", a declarat amiralul Craig Faller, şeful comandamentului armatei americane pentru America Latină, în faţa unei comisii a Senatului.

Amiralul a mai spus că starea armatei venezuelene s-a "deteriorat", dar rămâne "fidelă lui Maduro, ceea ce o face periculoasă".

Potrivit amiralului, care şi-a preluat funcţia în noiembrie, armata americană urmăreşte îndeaproape situaţia din Venezuela şi este pregătită să protejeze personalul american şi instalaţiile diplomatice "dacă va fi necesar".

Preşedintele Donald Trump a menţionat deja că toate opţiunile sunt pe masă, inclusiv militară, dar Craig Faller a subliniat că Washingtonul se concentrează asupra eforturilor diplomatice.

Presiunea internaţională se accentuează asupra lui Nicolas Maduro ca să părăsească puterea, iar sprijinul acordat rivalului său din opoziţie, Juan Guaido, creşte. Până în prezent, peste 40 de ţări l-au recunoscut de când s-a autoproclamat preşedinte interimar la 23 ianaurie.

Craig Faller a precizat că Washingtonul caută semne ale unei eventuale "fisuri" în fidelitatea armatei faţă de Maduro, dar a refuzat să spună mai mult în cursul audierii sale publice în comisia senatorială.

Amiralul a mai afirmat că a vizitat frontiera dintre Columbia şi Venezuela, unde soldaţi americani desfăşuraţi de pe nava medicală USNS Comfort au instalat tabere medicale.

Într-o referinţă aparentă la soldaţi venezueleni, amiralul Craig Faller a spus că a văzut "puşti" care au pierdut 13 kilograme într-un an.

,,Toţi sunt slabi, nu au avut niciodată asistenţă medicală, credem că o mare parte a populaţiei se află în acelaşi caz şi credem că populaţia este pregătită pentru un nou conducător", a adăugat el.

Penuria de hrană şi medicamente a constrâns 2,3 milioane de persoane să fugă din Venezuela cu începere din 2015.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum au ajuns pierderile Abrams la 50% în Ucraina. Un „monstru” în lupta cu alte tancuri, dar ucrainenii au lansat 17 proiectile într-o clădire care a rămas în picioare
Danemarca și Franța accelerează ajutorul pentru Ucraina. Un lot de obuziere Caesar va veni cu un an mai devreme
România are vehicule Dagor mici, dar înarmate până în dinți. De ce noile vehicule ale forțelor speciale române au un nivel minim de protecție
Drone kamikaze fac praf tancuri T-80 și mașini de luptă BMP-3. Ucraina s-a resemnat după demonstrația militară făcută de Coreea de Sud
Premieră în România: Pentru prima dată drone Bayraktar TB2 din dotarea Armatei noastre vor zbura alături de F-16 și alte avioane ale ROAF
Armata va fi dotată cu blindate tucești Cobra II. România a semnat contractul pentru 1.059 de blindate iar o mare parte din ele vor fi produse în țară
Noul tanc VT-4 s-a defectat în timpul unei demonstrații. China iese la bătaie cu tancul pentru export, dar încă nu e pregătită
Armata SUA a utilizat pentru prima dată lansatorul de rachete M270A2 modernizat în cadrul unui exercițiu NATO
Au fost prezentate planurile pentru o fabrică de obuziere K9 ultramodernă în România. Coreenii propun Armatei noastre și Redback, cea mai avansată mașină de luptă
Rusia, cu arme și bagaje în tabăra Hezbollah: Israelienii au găsit în sudul Libanului rachete rusești antitanc Kornet, produse după 2020
Ucrainenii scot artileria grea...la propriu: Obuzierul sovietic 2S7 Pion, cu proiectile americane, adus în Donbas pentru a sparge pozițiile ruse de lângă Torețk
Tancul de luptă principal (MBT) K-2 "Black Panther", testat în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan. Sursa foto: Pagina oficială de Facebook a redacției militare de televiziune Pro Patria.
EXCLUSIV
Coreea plusează prin livrare în timp record. Dacă România alege tancurile K2 Panther ele ar putea ajunge în țară chiar mai repede decât Abrams
Încă un lot de tancuri americane va ajunge în Ucraina: Australia, pregătită să doneze aproape 50 de Abrams din prima generație
Un tanc T-90M distrus de Ucraina, sabotat de ruși încă din fabrică (Foto): Plăcile de armură din blindajul reactiv ERA, înlocuite cu cărămizi
Artileria e regina: Demonstrație de forță în Est, în contextul războilui rus: În România tragerile de luptă vor fi conduse de HIMARS
Polonia se transformă într-un zid de netrecut. Iulia Joja: Dacă aș fi în locul Rusiei eu aș ocoli Polonia. Dar România cum stă?
K9, tunet românesc și american? SUA iau în calcul achiziția de obuziere K9 și vehicule K10, o alegere pe care România a făcut-o deja
Ucraina deja produce mașini de luptă, urmează în regiune România. Numărul imens de blindate Lynx de care Ucraina are nevoie în război
Croația cumpără Leopard și donează Ucrainei blindate sovietice. De ce România nu își permite luxul unui gest similar în cazul bătrânelor T-55, înlocuite cu Abrams
Grecia cumpără 35 de elicoptere UH-60M Black Hawk, același pedigree cu cele achiziționate și de România, dar nu pentru Armată. Ci pentru MAI
Corpul NATO de la Sibiu desfășoară exercițiul „Arcul Carpatic”: U.S. Army participă cu Divizia 1 Cavalerie a Corpului V
Înlocuitorul tancurilor Leopard și Leclerc se naște greu, foarte greu. Noul Eurotank, un proiect major al Franței și Germaniei, din nou în întârziere
Mașini de luptă de ultimă generație produse în România? Avantajul Redback e că va folosi aceeași linie de producție cu K9 care știm cu certitudine că se va face
De la TR-85 la un adevăr dureros: Mai poate produce România tancuri? Viitoarea achiziție de tancuri ar trebui să țină cont și de ce poate să facă industria
De ce sunt nemții atât de liniștiți deși rușii tocmai demontează un tanc Leopard 2A6 pe care l-au capturat în stare perfectă în Ucraina
Câte obuziere franceze Caesar a primit Ucraina și câte au distrus rușii. Procentul distrugerilor Caesar de către „a doua armată a lumii” e de doar 6%
Ucraina urmează să primescă alte 49 de tancuri americane Abrams. Doar că nu SUA sunt furnizorul, deși americanii au peste 10.000 de Abrams
Despre achiziția României de blindate Cobra II. Ce urmează după ce turcii de la Otokar, singurii intrați în competiție, au fost desemnați câștigători
Tanc coreean de luptă K2 Panther, produs de Hyundai Rotem și testat în România. Photo source: Excelența Sa Kap-soo Rim, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Coreea la București
EXCLUSIV
Corespondență din Coreea: Tancuri K2 pentru România. Care este stadiul discuțiilor și când ar putea fi semnat contractul pentru K2
Rusia intenționează să recruteze 133 000 de militari în timpul noii campanii de recrutare organizată în această toamnă

Ştiri Recomandate

Forțele americane nu pleacă din Europa. Toate calculele arată că pericolul militar rusesc rămâne în continuare foarte mare
Rusia are stocurile de tancuri, drone și rachete asigurate pe jumătate și o mare problemă. Ce este tantalul, minereul critic de care rușii au nevoie urgent
„Lupii Nopții” ruși amenință Europa: „Motocicliștii lui Putin” au plantat la granița cu Polonia puieți de alun, aluzie la„arma-minune” a Rusiei
Dacă ați crezut că e „aglomerație” de obuziere de 155 mm, tocmai a mai apărut unul: Nemesis, cel mai nou produs de pe piață țintește înlocuirea unui obuzier consacrat
Trump ar putea participa la discuțiile de la Istanbul, iar Orban pregătește terenul negocierilor: Nimeni nu vrea să recunoască, dar am pierdut războiul din Ucraina
Rușii au început să folosească o nouă rachetă de croazieră pe frontul din Ucraina (Foto/Video): Componente de la companii străine ajung în continuare pe mâna industriei ruse de apărare
Pas istoric în reconcilierea turco-kurdă: Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a anunțat că se autodizolvă
Fostul comandant al forţelor armate ucrainene avertizează statele occidentale: Strategiile militare ale NATO, depăşite de provocările pe care le aduce războiul modern
SUA au dat undă verde pentru vânzarea a șase elicoptere Chinook către EAU
Trupe rusești la granița cu Finlanda? Noi imagini din satelit relevă o „activitate tot mai intensă” în locații-cheie aflate în coasta NATO
Contractul pentru noi vehicule de luptă: Programul militar, descris drept o „prioritate” de MApN, are sau nu deja un favorit?
Marea Britanie, îndemnată să-şi mărească arsenalul nuclear pentru a rămâne o putere militară relevantă în faţa Rusiei şi Chinei
Unitatea Occidentului mai primește o lovitură. Liderii europeni cer armistițiu în Ucraina, însă Trump presează pentru negocieri necondiționate, de parcă ar avea o înțelegere secretă cu Putin
Capitularea necondiționată a Germaniei Naziste, o poveste complicată de ruși, în scop propagandistic
Aici s-a ajuns: F-35, în sala de judecată. Un grup de organizații activiste au dat în judecată Marea Britanie pentru că furnizează Israelului piese de F-35
Sabotaj la alt nivel: Serviciile ruse, implicate într-un incendiu masiv care a mistuit un mall din Varșovia. Polonia închide un consulat rus ca răspuns
Trump promite tranzacții de trilioane cu Orientul Mijlociu, însă neglijarea conflictului din Gaza ar putea slăbi influența americană în regiune
Ungaria anulează discuțiile cu Ucraina privind minoritățile naționale. Budapesta, deranjată de acuzațiile de spionaj aduse de Kiev
UE vrea ca industriile de apărare europeană și ucraineană să producă împreună mai mult
Practic nu au știut ce i-a lovit: Primul avion Rafale doborât într-un dogfight a intrat într-o ambuscadă și a fost lovit de o rachetă PL-15 lansată de la mare distanță
România face pași importanți pentru a ține pasul în cel mai tehnologizat domeniu militar: Un adevărat ocean electromagnetic, coloana vertebrală a erei informaționale
De ce au instalat israelienii sisteme de protecție activă în grabă pe tancuri Merkava Mk.3 Astfel de sisteme sunt punctul forte al Israelului
”KGB 2.0”. Kremlinul a adunat cele mai temute structuri de informații rusești pentru a forma o ”unitate anti-Occident”
Cel mai scump cadou din istorie: Qatarul îi oferă lui Trump un Boeing 747-8, pe care Președintele SUA dorește să-l transforme temporar în Air Force One
Singurul om care a contat cu adevărat pentru Putin la parada din Piața Roșie. Fără el, Rusia ar fi pierdut demult războiul
Negocieri de pace fără armistițiu prealabil în Ucraina? Mesaj ferm din partea celor mai importanți susținători europeni ai Ucrainei
Polonia are și norocul unor vecini puternici care să o apere. Prima țară care a finalizat programul F-35 deschide umbrelea deasupra Poloniei
Germania copiază modelul României? Bundeswehr nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina
”Frankensam” are de acum un nume: Raven. Sistemul antiaerian folosește rachete ASRAAM, luate de la vechile avioane Tornado
SUA și China, discuții pentru ”dezescaladarea” războiului comercial. Trump: Am convenit asupra Marii Resetări
Corupția rămâne o amenințare internă gravă pentru apărarea Ucrainei
India a acuzat Pakistanul de încălcarea armistițiului. Exploziile și focurile de armă continuă să răsune în Kashmir
pixel