Sigur că o asemenea decizie vine de la sine cu implicații majore iar ea trebuie luată la nivelul întregului bloc european, ca un întreg. 

România a fost printre statele care au luat poziție imediat în această chestiune. O bilă albă pentru MAE care la doar câteva ore de la încheierea scrutinului rus a anunțat că România nu recunoaște legitimitatea votului în Crimeea anexată ilegal în 2014 de Federația Rusă și și-a manifestat din nou sprijinul pentru integritatea și suveranitatea Ucrainei. 

Un prim pas: România nu recunoaște alegerile organizate în Crimeea ocupată ilegal de Federația Rusă

Totodată, MAE a luat act cu regret și a denunțat faptul că „Federația Rusă a deschis secții de votare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, în pofida poziției clare, contrare, a autorităților constituționale de la Chișinău, fapt ce contravine suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”.

Alegerile au fost câștigate de Rusia Unită, partidul prezidențial care a acumulat aproximativ 49% din sufragii, iar după redistribuire va trece lejer de 50%. Nicio surpriză.

Au fost alegeri fără opoziție reală, aceasta fiind scoasă de către regimul de la Kremlin în afara legii, așa-zisele partidele de „opoziție” care au participat fiind agreate de către regim, fără presă liberă și fără observatori internaționali. 

În aceste condiții, coroborat cu organizarea alegerilor în Crimeea a cărei anexare e nerecunoscută de UE, dar și în estul separatist al Ucrainei unde Rusia a oferit peste 600.000 de pașapoarte, se ridică întrebarea dacă alegerile ar trebuie sau nu recunoscute.

Aici intervin două scenarii, dar în ambele decizia trebuie luată la nivelul întregului bloc, un mesaj ce denotă unitate, și nu la nivel național. Fie statele UE decid să nu recunoască alegerile ruse organizate în Crimeea și în regiunile ocupate, fie nu recunosc alegerile generale organizate de Kremlin. 

Părerile bineînțeles că sunt împărțite și trebuie să conștientizăm că nerecunoașterea generală a alegerilor ruse organizate în democrația controlată de la Kremlin ar avea repercusiuni majore. Decizia de a nu recunoaște actuala Dumă de Stat rusă ar duce la excluderea Federației Ruse din multe organizații internaționale.

Georgia 2008 și Crimeea 2014 sunt lecții din care Europa trebuie să învețe

Profesorul Răzvan Munteanu, expert în relații internaționale și președintele think tank-ului Chamber of Excellence in International Affairs (CEIA) se numără printre cei care consideră că România nu ar trebui să recunoască alegerile din Federația Rusă și e de părere că e nevoie de un răspuns ferm din partea Occidentului pentru ca lucrurile să nu degenereze. 

Iar invazia Georgiei din 2008 de către Federația Rusă și mai apoi invazia și anexarea ilegală a Crimeei în 2014 sunt episoade care în opinia mea trebuie să dea de gândit Vestului că o stare de dolce far niente poate fi percepută la Kremlin ca un mesaj de slăbiciune din partea Europei. Calcule greșite au mai existat în urmă cu câteva decenii, iar rezultatul tragic îl cunoaștem cu toții. 

Profesorul Răzvan Munteanu, în cadrul emisiunii „Pe Plan Extern” difuzată de DC News TV, a subliniat corect că dezvoltarea unui protectorat al pașapoartelor în regiunea ucraineană Donbas de către Federația Rusă se pliază pe doctrina „Russkiy mir” promovată de Vladimir Putin, prin intermediul căreia Moscova și-a asigurat dreptul de a interveni militar în protejarea minorităților sale. Termenul „Russkiy mir” în traducere se referă la „lumea rusă”.

Aici e vorba de modificarea legii apărării care a avut loc în 2009 în Federația Rusă. Ca urmare a acestor modificări, președintele Vladimir Putin poate decide o intervenție militară fără acordul Consiliului Federal - camera superioară a Parlamentului - pentru apărarea cetățenilor ruși din străinătate sau pentru apărarea unui stat care a cerut ajutorul Rusiei. Cu alte cuvinte, e vorba de o decizie pe care președintele rus o poate lua cu privire la o intervenție militară, fără ca teritoriul rus să fie amenințat. 

Războiul hibrid purtat de Federația Rusă se desfășoară inclusiv pe teritoriul României

Una din tacticile propagandei ruse e de a susține conflicte etnice în teritoriile în care Rusia nu poate fi prezentată ca o alternativă politică. Acesta e și cazul României, unde pe lângă acest aspect de război hibrid, Moscova apelează și la retorica falsă de „colonie” a Vestului.

În cadrul operațiunilor de război hibrid purtate de Federația Rusă împotriva Occidentului, profesorul Răzvan Munteanu atrage atenția că nici România nu e ferită de asemenea acțiuni ce pot deveni foarte sensibile pe termen mediu și lung, dând exemplul minorităților de care Moscova se folosește pentru acțiuni de destabilizare.

Citez din interviul mai sus menționat:

„Trebuie să fim atenți la modul în care Federația Rusă încearcă să controleze și să influențeze minorități de pe teritoriul nostru precum cea a lipovenilor, sau modul în care încearcă să creeze noi minorități în interesul Federației Ruse precum cea a ceangăilor în zona de nord a țării, Suceava, Maramureș etc. Dar și la modul în care sunt create tensiuni între minorități, acțiune ce reprezintă o componentă a unui război hibrid”.

Pe de altă parte există consecvență în ceea ce privește retorica și propaganda antioccidentală a Kremlinului. Sigur, în diferite etape, ea e accelerată mai ales în preajma alegerilor. 

Retorica antioccidentală nu e o noutate a regimul putinist, ea a servit drept cauză și propagandei sovietice, cel puțin până la Mihail Gorbaciov.

Narativul de cetate asediată a propagandei ruse. Rușilor le e implementată ideea că nu există alternativă la putinism

Particularitatea însă e că după uriașele proteste din 2011 împotriva lui Vladimir Putin, paroxismul antioccidental a atins cote mari la Moscova, Vestul fiind acuzat de instrumentarea protestelor împotriva regimului.

Narativul acesta a fost folosit și în campania acestor alegeri și regimul nu pare să renunțe la el. Mesajul e că „Occidentul decadent” încearcă „destabilizarea Federației Ruse”, promovată de aparatul de propagandă ca „a treia Romă”. Fals, iar o minimă analiză arată cititorului că lucrurile stau exact invers.

Vasili Piskarev, membru al Dumei și al partidului prezidențial Rusia Unită, este cel care conduce comisia de investigare a ingerințelor străine în alegerile din Federația Rusă. Un fel de tribunal al poporului al cărui rezultat se cunoaște dinainte. Citat de portalul rus de propagandă Vzglyad, Piskarev, care ar trebui să fie imparțial, spune că la alegerile din septembrie s-ar fi încercat din interior destabilizarea Federației Ruse, fără succes însă. Astfel că, spune Piskarev, presiunea externă va crește. 

Nota în care trebuie citită declarația acestuia e că Federația Rusă nu are nicio intenție în viitorul apropiat să renunțe la retorica de cetate asediată prin alimentarea iluziei unui dușman extern inventat. Mesajul regimului putinist e simplu: oricât de greu i-ar fi poporului rus și oricât de mari sunt neajunsurile sociale, nu există o altă alternativă la Vladimir Putin, singurul care se opune acțiunii orchestrate de Occident, în special de SUA, de dezmembrare a Federației Ruse. 

Europa, o singură voce în relația cu Federația Rusă

Iar propaganda rusă va lucra în continuare în tentativa de a îi determina pe europeni să își renege valorile și civilizația, cu scopul de destabilizare a UE.

În ceea ce privește poziția pe care Uniunea Europeană trebuie să o aibă în legătură cu recunoașterea sau nerecunoașterea legitimității alegerilor din Federația Rusă, această poziție, indiferent de care va fi, trebuie redată ca un mesaj de unitate din partea întregului bloc european. 

Iar România este statul care, nu o singură dată, prin vocea ministrului Bogdan Aurescu, a ridicat problema unei abordări mai strategice a Uniunii Europene în ceea ce privește Federația Rusă.

Notă: Articolul reprezintă opinia autorului