Fără îndoială, revolta de 24 de ore orchestrată de Evgheni Prigojin în iunie 2023 a fost un șoc pentru sistemul politic al Rusiei. Lumea a privit cu sufletul la gură cum mercenarii Wagner au ocupat un cartier general militar și au pornit într-un marș spre Moscova, o provocare directă la adresa autorității președintelui Vladimir Putin. Dar a vedea acest eveniment doar prin prisma ambițiilor lui Prigojin înseamnă a rata imaginea de ansamblu, una mult mai periculoasă pentru Kremlin.
Luptători ai grupului de mercenari Wagner sunt patrulează pe o stradă din apropierea sediului central al Districtului Militar Sudic din orașul Rostov pe Don, Rusia, 24 iunie 2023. Sursa Foto: Stringer.
Wagner a fost doar cea mai vizibilă și zgomotoasă componentă a unui ecosistem paramilitar vast și complex pe care Rusia l-a cultivat de zeci de ani. În timp ce atenția lumii era concentrată asupra lui Prigojin, o întreagă încrengătură de alte forțe neregulate – de la companii militare private (PMC) rivale la batalioane de voluntari ultranaționaliști – operau deja în Ucraina. Acestea reprezintă o bombă cu ceas, iar Kremlinul pare să fi pierdut în unele cazuri controlul asupra lor, se arată într-o analiză recentă a publicație Small Wars Journal (SWJ), sub conducerea Universității din Arizona (ASU).
Chiar înainte de revoltă, peisajul militar al Rusiei în Ucraina era deja fragmentat. Pe lângă armata regulată, existau grupuri precum Redut și Convoy, companii militare private despre care se crede că au legături strânse cu Ministerul rus al Apărării și care au fost folosite, în parte, pentru a contrabalansa influența tot mai mare pe care Prigojin o capătă pe frontul din Ucraina. O altă entitate, PMC Patriot, este legată direct de ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, principalul rival al lui Prigojin.
Aceste grupuri, deși mai puțin cunoscute, funcționează după un model similar cu cel al Wagner: recrutează soldați (adesea din aceleași medii) și operează cu un anumit grad de autonomie, îndeplinind obiectivele statului rus fără a purta însemnele oficiale ale acestuia.
Într-o categorie diferită, dar la fel de importantă, se află grupurile paramilitare cu o agendă ideologică clară. Legiunea Imperială Rusă, aripa armată a Mișcării Imperiale Ruse, este un exemplu relevant.
Desemnată ca organizație teroristă de către SUA, aceasta nu doar că antrenează extremiști de dreapta din întreaga lume, dar a și participat activ la luptele din Donbas încă din 2014. Pentru acești ultranaționaliști, Putin nu este un lider suprem, ci un continuator al unui stat sovietic pe care îl disprețuiesc, visând la restaurarea unui imperiu țarist.
Cum a luat naştere cultura paramilitară în Rusia?
Această cultură paramilitară nu a apărut din neant in Rusia. Ea își are rădăcinile în haosul anilor '90. Prăbușirea Uniunii Sovietice a lăsat în urmă o armată gigantică din punct de vedere al resursei umane, dar umilită și subfinanțată. Sute de mii de militari de carieră, cu înaltă calificare în domeniul militar, s-au trezit fără un scop și fără un salariu.
Acest vid a fost umplut de două procese paralele. Primul a fost privatizarea securității: veteranii și-au găsit de lucru în industria de securitate privată aflată în plină expansiune sau, mai ceva si mai extrem, în structurile crimei organizate. Al doilea a fost ascensiunea ideologică a naționalismului radical ca alternativă la comunismul eșuat.
Grupuri precum Unitatea Națională Rusă (RNE) a lui Alexander Barkashov au început să organizeze tabere de antrenament paramilitar încă de la începutul anilor '90.
Wagner și celelalte PMC-uri moderne sunt, în esență, descendenții ,,corporatiști'' ai acestui prim val, în timp ce grupuri precum Legiunea Imperială Rusă continuă tradiția ideologică.
Pactul Kremlinului cu organizaţiile paramilitare
Timp de ani de zile, Vladimir Putin a jucat un joc dublu periculos cu aceste forțe. Pe de o parte, le-a folosit ca instrumente neoficiale ale politicii externe în Siria, Libia, Africa și, cel mai vizibil, în Ucraina. Aceste grupuri i-au oferit posibilitatea de a nega implicarea directă, de a desfășura operațiuni militare și de a arunca în luptă trupe de sacrificiu fără a suporta costul politic al pierderilor din armata regulată. Este o clasică strategie de „externalizare a violenței”.
Pe de altă parte, existența însăși a acestor armate private subminează principiul fundamental al statului modern: monopolul asupra utilizării legitime a forței. Putin a trebuit să suprime grupurile care deveneau prea puternice sau prea independente, dar le-a tolerat și chiar încurajat pe cele care îi serveau interesele.
Revolta lui Prigojin a demonstrat cât de fragil este acest echilibru. Un „șarpe” pe care Kremlinul l-a hrănit a crescut suficient de mare pentru a se întoarce și a-l mușca pe stăpân.
Chiar dacă acea revoltă a eșuat, ea a creat un precedent periculos. A arătat că există alternative la lanțul de comandă al Ministerului rus al Apărării și că un lider cu suficiente resurse, carismă și nemulțumiri poate mobiliza mii de luptători înarmați împotriva statului.
Adevărata problemă pentru Kremlin nu este doar Wagner, ci întregul sistem pe care l-a creat. Este un sistem în care loialitatea este tranzacțională, iar puterea armată este distribuită între actori cu agende proprii.
Într-un război de uzură, în care tensiunile dintre diferitele facțiuni ale puterii de la Moscova sunt în creștere, întrebarea nu este dacă un alt grup va sfida Kremlinul, ci când și în ce condiții. Fiecare dintre aceste grupuri paramilitare sunt echivalentul unei scânteie într-un butoi cu pulbere.
Acest articol reprezintă o opinie.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
