Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UPDATE: Incident în largul coastelor EAU. Marea Britanie atenționează navele din regiune
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Centrul britanic pentru operaţiuni maritime comerciale (United Kingdom Maritime Trade Operations - UKMTO) a anunţat marţi că are cunoştinţă de un ''incident'' care este în desfăşurare în largul coastelor oraşului Fujairah din Emiratele Arabe Unite (EAU), potrivit Agerpres, care citează agenția Reuters.
Sursă foto: Royal Navy
Sursă foto: Royal Navy

UPDATE 3:

Incidentul naval produs marţi în Golful Oman, în largul Emiratelor Arabe Unite, este o "potenţială deturnare", au anunţat Forţele Navale britanice, conform agenţiei Associated Press, citată de Mediafax.

"Este vorba de o potenţială deturnare", au transmis Forţele Navale Regale britanice, fără a oferi detalii.

Flota militară a V-a a Statelor Unite, activă în Orientul Mijlociu, nu a făcut deocamdată niciun comentariu pe tema incidentului.

 

UPDATE 2:

Potrivit agenţiei MarineTraffic, nava Golden Brilliant a pierdut controlul, dar acum se deplasează din nou folosindu-şi propriile motoare, în timp ce compania Dryad Global a transmis că nava sub pavilion panamez Asphalt Princess a fost de asemenea implicată în incident.

Potrivit Dryad Global, marina Omanului a trimis unităţi în zonă pentru a vedea ce se întâmplă. Flota a V-a SUA, cu baza în Bahrein, încă nu a dat declaraţii legate de acest incident.

Conform MarineTraffic, încă o navă, ABYSS, sub pavilion vietnamez, a pierdut de asemenea controlul.

Toate navele menţionate sunt petroliere.

UPTATE: Atenţionarea, bazată pe informaţii dintr-o sursă externă, recomandă extremă prudenţă navelor aflate în zonă, la circa 61 de mile nautice în largul emiratului Fujairah. 

Nava Golden Brilliant, sub pavilion Singapore şi care transportă produse chimice, a transmis marţi după-amiaza în sistemul AIS de monitorizare a traficului maritim mesajul 'Not Under Command'. Acesta indică faptul că o navă nu poate efectua manevre din cauza unor circumstanţe excepţionale.

Știrea inițială:

Atenţionarea, bazată pe informaţii dintr-o sursă externă, recomandă extremă prudenţă navelor aflate în zonă. Centrul britanic afirmă că incidentul în desfăşurare nu este legat de vreo acţiune de piraterie.

Britanicii nu oferă însă mai multe informații cu privire la natura acestui incident și navele implicate.

De semnalat că în portul din Fujairah a acostat noaptea trecută petrolierul Mercer Street, gestionat de o societate a unui miliardar israelian, după ce joi a fost ţinta unui atac în Marea Arabiei pe care SUA, Regatul Unit şi Israelul îl atribuie Iranului, în timp ce acesta din urmă neagă acuzaţiile.

Doi membri ai echipajului, un român şi un britanic, au fost ucişi în acest atac, care conform celor trei ţări care acuză Iranul a fost efectuat cu drone.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

De ce Zumwalt se oprește la trei în SUA. Cifrele celei mai scumpe și moderne clase de distrugătoare construite vreodată sunt amețitoare
Ruşii au desfăşurat două nave purtătoare de rachete hipersonice “Zircon” în Marea Mediterană
După incidentul petrecut în Canalul Mânecii, a venit rândul unui avion rusesc de recunoaștere să fie monitorizate de avioane ale Royal Air Force
Rușii vor să scoată pe mare al doilea crucișător cu propulsie nucleară. Amiral Nakhimov, purtător de rachete Zircon și Kalibr, va începe testele înainte de sfârșitul anului
F-35 în versiunea F-35C care operează de pe portavioane a primit botezul focului. SUA confirmă prima misiune reală de luptă pentru F-35C
Nave rusești urmărite prin Canalul Mânecii de patrulele ale Royal Navy și Royal Air Force (Foto/Video)
Houthi au atacat navele Marinei SUA. Atacul nereușit a vizat două distrugătoare care ieșeau din Marea Roșie
România a invitat Marea Britanie să se alăture misiunii comune de deminare a Mării Negre
China ridică ștacheta: Al patrulea portavion chinez va avea propulsie nucleară. În lume doar două țări dețin astfel de nave iar una e SUA
Rușii schimbă garda în Marea Mediterană: Fregata “Amiral Golovko” a Flotei de Nord a traversat Canalul Mânecii și se îndreaptă spre Tartus
Harpoon și Exocet, în fața unei noi generații de rachete: Teseo MK2/E. Caracteristicile rachetei după succesul primei lansări
Doliu în Marină: A murit comandorul Valentin Marian Toma, comandantul fregatei Mărășești, cea mai mare navă de război construită vreodată în România
Faceți cunoștință cu noua rachetă europeană SM40 Exocet lansată de submarine: Rază impresionantă și date tehnice privind integrare pe submarine
Mișcare surpriză a Franței: Portavionul Charles de Gaulle urmează să plece în regiunea Indo-Pacific
SUA nu se opresc la THAAD și vor trimite în Orientul Mijlociu mai multe distrugătoare și bombardiere B-52
Incendiu major la un șantier naval submarine nucleare. BAE Systems construiește acolo pentru Royal Navy
Turcia instalează sistem de lansare verticală a rachetelor de croazieră pe cel mai mare submarin al forțelor sale navale
SUA își va înarma navele cu rachete Patriot. Interceptoarele PAC-3 MSE ar urma să contracareze rachetele hipersonice ale Chinei
Rusia le-a furnizat rebelilor Houthi date satelitare pentru atacurile din Marea Roșie. Informațiile au fost transmise prin intermediul Iranului
Distrugătoarele americane ale grupului de luptă Truman desfășoară misiuni în Marea Barents: Această regiune are multiple semnificații strategice din punct de vedere militar
La o zi după ce a efectuat exerciții cu muniție de luptă, China și-a trimis portavionul Liaoning lângă Taiwan
Congresul american a cerut Casei Albe să protejeze cablurile submarine împotriva amenințărilor reprezentate de Rusia și China
O nouă inițiativă germano-norvegiană pe agenda NATO: Consolidarea protecției infrastructurii submarine critice în Europa
F/A-18E Super Hornet realimentând un avion spaniol de tip AV-8B II+ Harrier, deasupra portavionului american U.S. Harry S, Truman, în Marea Mediterană. Sursă foto: U.S. Navy
EXCLUSIV
SUA au schimbat cursul portavionului USS Harry S. Truman spre nordul Europei, departe de Orient. Posibile ipoteze deși situația în Orient e explozivă
Europa, teatrul pentru distrugătoarele Burke ale SUA. A ajuns și USS Oscar Austin, modernizat cu ultima versiune a Aegis Ashore, versiunea navală a scutului din România
Franța anunță când începe producția noului portavion nuclear PA NG. Cea mai mare navă pe care a văzut-o vreodată Europa va fi cu adevărat impresionantă
Desen ilustrativ al unei drone navale ucrainene care atacă fregata rusă Amiral Makarov. Sursa foto: Ukrainian Military Center.
EXCLUSIV
Șahul dat de Ucraina pe mare a schimbat totul: România are ușa deschisă pentru drone și modificarea navelor actuale. O mare putere deja a urmat exemplul
Țara ajunsă în situația dificilă a României a dat indiciu despre ce submarine va alege: Scorpene franceze, soluție aflată și în agenda României
Rușii au lovit încă o navă civilă în Marea Neagră. Incidentul a avut loc în portul Yuzhny din regiunea Odesa
Fost general american: Amenințările rebelilor Houthi la adresa transportului maritim din Marea Roșie avantajează Rusia și China

Ştiri Recomandate

EXCLUSIV
Cel mai negru scenariu: Încercarea de a retrage SUA din NATO, o greșeală neforțată. Juridic e foarte greu, dar nu e neovie de retragere efectivă pentru a produce un cutremur în Alianță
Generația a 5-a? F-35 și restul: Flota globală F-35 domină cerul, depășind 1 milion de ore de zbor. România a intrat și ea recent în „clubul F-35”
SUA taie oxigenul Ucrainei. De ce tăierea accesului la informații americane e mult mai gravă decât cea a armamentului trimis
Comandant ucrainean: NATO nu e pregătită pentru un război de mare intensitate din punctul de vedere al dronelor moderne
România mută îndrăzneț: Atașatul militar rus și adjunctul acestuia au fost expulzați. Conexiuni cu cercul lui Călin Georgescu?
Rusia vrea ca negocierile de pace cu Ucraina și SUA să aibă loc în Belarus
Momente de răscruce pentru Europa: Pacifiștii Rusiei conduși de Viktor Orban ar putea torpila Summitul UE la care se va discuta inclusiv Planul de Reînarmare
Europa lucrează la restabilirea contactelor Washington-Kiev: Starmer și Macron sunt gata să meargă cu Zelenski în Statele Unite
Bombardierele americane B-52 fac echipă cu aviațiile militare din Est. Avioane F-16 ale României au zburat alături de celebrele B-52
China alocă 7,2% pentru apărare și anunță: Dacă America vrea orice fel de război, suntem gata să luptăm până la capăt
Întoarcerea cu 180 de grade a Americii. Eliberarea Kuweitului a fost o eroare? Războiul împotriva lui Hitler a fost și el tot o eroare istorică?
Premierul Marcel Ciolacu și înalți demnitari români, la un dineu Iftar în București. Ambasadorul Arabiei Saudite a transmis un mesaj pentru pace
”Ne înarmăm”. Aviz clasei politice din România: Coaliția din Germania acționează la unison și decide creșterea investițiilor din apărare
Discursul lui Trump din Congres: Zelenski a transmis că e pregătit să negocieze / Război cartelurilor de droguri, taxe vamale, Panama sau Groenlanda
Curg laudele la adresa lui Trump: După Kremlin, a venit rândul și lui Lukașenko să-l felicite pe noul președinte american pentru abordarea sa față de Ucraina
Zelenski îi întinde bărbătește mâna lui Trump: Incidentul din Biroul Oval, regretabil. Ucraina vrea discuții pentru un acord „în orice moment și în orice format''
Acordul privind mineralele va fi semnat cât mai curând posibil. Zelenski este gata să negocieze, a anunțat Trump
Ucraina va extinde producția de drone la 2.000 pe lună pentru a face faţă Rusiei: Putem slăbi capacitatea de luptă a ruşilor
Joaca de-a aviaţia în Marea Mediterană: Avion de luptă rusesc Su-35, manevre periculoase în apropierea unei drone franceze Reaper (Video)
Fantoma interferenței serviciilor secrete rusești planează asupra României: Spionajul rusesc ţine să ne demonstreze că-l sprijină pe Călin Georgescu
O gură nesperată de oxigen pentru serviciul european de internet prin satelit. Valoarea Eutelsat s-a triplat, în urma zvonurilor că sateliții săi OneWeb ar putea să înlocuiască Starlink
Statele Unite şi-au pus aliații europeni într-un con de umbră. Polonia: Nu s-au consultat cu niciunul dintre aliații săi NATO cu privire la suspendarea ajutorului militar acordat Ucrainei
Călin Georgescu a declarat că susține un referendum pentru ieșirea României din UE și NATO. Toate mesajele propagandei ruse, bifate de Georgescu
Marea victorie a lui Trump ar putea fi denuclearizarea Iranului cu ajutorul regimului Putin
Comisia prezintă ”ReArm Europe” - Planul în 5 puncte ar putea mobiliza sute de miliarde de euro pentru reînarmarea Europei
România riscă să piardă trenul AI. Armata poate și trebuie să primească cu mult peste 3% din PIB, iar șansa poate veni tocmai de la sectorul IT
Cât poate rezista Ucraina fără sprijin american? În toată această furtună e și o veste bună: 40% din armamentul folosit e produs local
Efectul Trump și oprirea ajutorului SUA? Românii au strâns o sumă record pentru Ucraina: „Scut” românesc împotriva dronelor kamikaze rusești
JD Vance explică de ce a ridicat brusc tonul în Biroul Oval: Zelenski nu dorește să discute despre pace, dar o va face
Trump a oprit tot ajutorul militar acordat Ucrainei. Inclusiv livrările de armament american în desfășurare au fost întoarse din drumul spre Polonia
Război comercial (aproape) total: Trump lovește cu taxe vamale Canada, Mexic și China. Se pregătește Europa, în schimb Rusia ar putea fi iertată de unele sancțiuni
pixel