Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Avioane Craiova nu ar fi modernizat încă niciun avion IAR-99. În 2024 ar trebui încheiată modernizarea pentru toate cele 10 avioane
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Informații apărute în presa locală din Craiova indică faptul că facilitatea Avioane Craiova nu ar fi modernizat încă niciun avion IAR-99. DefenseRomania amintește că în 2020 a fost alocat un contract pentru modernizarea a 10 avioane.
IAR-99 Șoim, sursă foto: Avioane Craiova
IAR-99 Șoim, sursă foto: Avioane Craiova

Potrivit portalului de investigații craiovean Indiscret, Avioane Craiova nu a modernizat încă niciun avion. La aproape trei ani de la acel moment, uzina craioveană nu a reușit să livreze nici măcar unul din cele 10 avioane așteptate de Ministerul Apărării (MApN), deși a încasat mai bine de o treime din bani, precizează sursa citată.

Informația e dată pe surse, ea nu e confirmată. Cert e că nici la nivel oficial nu există date care să confirme că s-ar fi efectuat livrări.

Amintim că în 2020 s-a semnat un contract între Avioane Craiova și Ministerul Apărării pentru modernizarea a 10 avioane IAR-99 Standard la versiunea Standard Modernizat (Șoim).

Potrivit unui anunț al Ministerului Apărării de la vremea respectivă, contractul, în valoare de 275 de milioane de lei fără TVA, are o durată de 4 ani, ultima aeronavă modernizată urmând a fi livrată în termen de 48 de luni de la semnarea documentului. Așadar, durata contractului ajunge la final anul viitor, fără însă să se fi efectuat livrări.

Printre altele avioanele IAR-99 Șoim ar trebui să asigure pregătirea viitorilor piloți români de F-16 Fighting Falcon.

România deține 21 de aeronave IAR-99. Din acestea, 11 au fost deja modernizate, sunt IAR-99 Șoim, în timp ce celelalte 10 au rămas la versiunea Standard din fabrică.

Potrivit ministrului Spătaru, în timpul vizitei șase avioane IAR-99 se aflau în reparații.

În luna aprilie, Florin Spătaru, fostul ministrul Economiei, minister în subordinea căruia se află industria de apărare din România, a vizitat Avioane Craiova. Potrivit fostului ministru în timpul vizitei șase avioane IAR-99 se aflau în reparații. Nu știm însă dacă „reparațiile” făceau parte din contractul de modernizare mai sus menționat.

 

Ce presupune modernizarea celor 10 avioane IAR-99 care ar trebui încheiată în 2024

 

2. Avioane IA... (avioane-craiova_62059900.jpg)

Avioane IAR-99 Standard aflate în proces de mentenanță la Avioane Craiova. Foto: Ministerul Economiei

Potrivit datelor oficiale programul de revitalizare și modernizare a 10 avioane IAR-99 Standard din dotarea Forțelor Aeriene Române la varianta IAR-99 SM (Standard Modernizat) are ca obiectiv realizarea capabilității aeriene de școală și antrenament pentru pregătirea avansată a piloților în vederea trecerii la zborul pe aeronavele F-16 operate de aviația militară română, precum și menținerea capabilității aeriene de sprijin aerian apropiat și intervenția împotriva țintelor aeriene de viteză mică.

Modernizarea IAR-99 Standard include sisteme avansate de avionică și sistem de instruire Embedded Virtual Avionics, precum și capacități de asistență aeriană apropiată și capacități Air to Air și va fi efectuată de către Elbit și Avioane Craiova, cele două companii semnând un contract în valoare de aproximativ 27 de milioane de dolari pentru prima fază a programului. Contractul va fi executat pe o perioadă de patru ani și include suport logistic integrat.

CITEȘTE ȘI: Avioanele IAR-99 Șoim ale României, cu avionică avansată și afișaj pe cască. Elbit modernizează și IAR 330 cu noul sistem BrightNite


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

În timp ce firmele de apărare caută să se extindă, Fitch crede că reînarmarea Europei trebuie pregătită: 500 de miliarde este o sumă realistă pentru următorii 5 ani
Achiziția de tancuri K2 ar putea deschide ușa României către investiții majore în infrastructură. Portul Constanța ar putea beneficia și el de cooperarea cu Coreea de Sud
Securitatea României, garantată și de o industrie autohtonă de apărare mai puternică. Bolojan nu exclude nici creșterea prezenței militare Aliate în Flancul de Est
Polonezii aprobă redirecționarea către apărare a fondurilor PNRR. General: În caz de război muniția ne ajunge doar o săptămână sau două
Aegis va intercepta rachete hipersonice. Performanță excelentă a unui sistem Aegis, similar cu cel dislocat în România de către SUA
Rușii au aruncat în luptă sistemul „Super Pantsir”. În premieră versiunea Pantsir-SM-SV a fost văzută pe frontul din Ucraina
Ministrul Economiei: Am câştigat pe fond procesul de expropriere pentru fabrica de pulberi Victoria / La Plopeni se va produce muniție de 155 mm
Germania merge înainte cu F-35 iar Rheinmetall face marele anunţ: Începe producția de secțiuni centrale de fuzelaj pentru avioane
Un secret bine păstrat încă din 2019: Boeing și Lockheed Martin au efectuat fiecare zboruri cu un prototip ,,X-Plane'' ca pregătire pentru programul NGAD
Industria poloneză de apărare dezvoltă un nou vehicul de luptă pentru infanterie: Uşa este deschisă şi pentru investitori străini
Pe fondul tensiunilor cu state aliate, SUA propun Turciei revenirea la F-35. Dar vor sistemele rusești S-400 dezasamblate în baze americane
Francezii nu pierd timpul și propun ca „vidul” lăsat de F-35 să fie înlocuit de avioane Rafale, într-o ofertă adresată Portugaliei și Canadei
Statele europene ar trebui să „colaboreze” pentru a dezvolta sisteme de arme laser, recomandă șeful MBDA
Compania americană Kratos pregătește în secret proiectul pentru dezvoltarea unei drone hipersonice: Vrem să fie mai puțin costisitoare decât orice proiect militar cunoscut în prezent
Tot ce știm despre Boeing F-47 NGAD: Primul avion de vânătoare din lume de generația a 6-a este aici şi schimbă total rolul pilotului
Din punct de vedere al dependenţei de echipamente militare, Canada este la degetul mic al SUA: Distrugătoarele canadiene din clasa River au sisteme de luptă americane
Statele Unite au făcut marele anunț: F-47 e viitorul avion de luptă de generația a VI-a care va înlocui F-22 (Video)
În ciuda tensiunilor cu Statele Unite şi până la noi alternative la echipamentul militar american, Canada intenționează să achiziționeze sistemul HIMARS
Francezii, „cu dragoste pentru tancurile rusești T-14”. În premieră un elicopter Tiger a lansat racheta antitanc Akeron LP de ultimă generație
Germania, ultima pe lista lungă cu state care au îndoieli despre F-35. Ședință de urgență. Achiziția de F-35 merge înainte
Bolojan: Statele UE ar putea colabora pentru producția și achiziția comună de armament. Programele PATRIOT și F-35 ale României ”vor fi derulate în bună regulă”
Portavioanele, coșmarul și visul Rusiei. Cu Amiral Kuznețov rugină, Rusia are două proiecte: Prima navă, imposibil de realizat iar a doua ar fi o greșeală teribilă
UE anunță Strategia pentru oțel și aluminiu. Planul va fi coloana vertebrală pentru reînarmarea Europei
Războiul dronelor din Ucraina reflectă o evoluție către sistemele fără pilot | Statele Unite vor să dezvolte o armată de UAV-uri, iar implicarea unor companii ucrainene nu este exclusă
Europa are o strategie pentru reînarmare. Investițiile de sute de miliarde de euro vor prioritiza echipamentele europene
Prima putere militară care spune „nu” avioanelor J-35. „F-35-ul chinezesc” încă nu convinge
Cu Storm Shadow și ATACMS limitate ”din soft”, ucrainenii trebuie să se bazeze pe Made in Ukraine: Long Neptune e gata, urmează drone cu rază de 3.000 de km și chiar rachete balistice
O schimbare a politicii SUA privind Groenlanda va încuraja Danemarca să acorde prioritate sistemelor europene de apărare aeriană în fața celor din Statele Unite?
Veste bună: Europa, la doar câțiva ani distanță de rachetele TP15 și RJ10 care străpung apărarea antiaeriană inamică. „Super rachete” pentru Super Rafale

Ştiri Recomandate

Arde, uite cum arde! (Video) În regiunea Vladimir, un important depozit de arme rus e în flăcări. Incendiu „ciudat” la Arsenalul 51
Surpriză plăcută: În timp ce Ucraina luptă pentru independența informațională față de SUA, o putere asiatică îi oferă accesul la datele sateliților săi
Planul de pace al SUA în războiul din Ucraina: Emisarul lui Trump, Steve Witkoff, așteptat la Moscova de ruși
Challenger 3 va fi un tanc cu adevărat impresionant. Marea întrebare e: Cel mai bun tanc construit vreodată sau un proiect niciodată finalizat?
Rusia spune că nu există planuri concrete despre negocieri pentru o încetare a atacurilor asupra zonelor civile
Armata de roboți care scrie viitorul războiului: Ucraina a devenit un „laborator de război”, un poligon militar de testare a viitoarelor tehnologii
„Încetarea focului” de Paște propusă de Vladimir Putin, o operațiune de PR pentru a-l calma pe Trump
Militarii britanici se pregătesc pentru războiul modern (Video): Au exersat distrugerea un roi de drone cu o nouă armă cu microunde
Europa care deranjează: Maşina de propagandă a spionajului rusesc sugerează că SUA și Rusia luptă acum împreună împotriva „eurofascismului''
Statele Unite, într-un punct critic al dependenţei de China: Nu se pot produce drone fără componente chinezeşti
Rusia lansează un atac masiv cu drone asupra orașului Odesa, pe fondul apelului Kievului pentru încetarea focului asupra infrastructurii civile
Noi bombardiere modernizate rusești se vor alătura trupelor care lovesc Ucraina. Primul lot de aeronave Su-34M din acest an a fost livrat Forțelor Aerocosmice
Un alt stat european este deranjat de politica lui Trump. După ce F-35 a fost numit „opțiunea Ferrari”, acum se cere renunțarea la avionul american printr-o petiție
SUA vor să propună atribuirea unui statut neutru teritoriilor din jurul Centralei Nucleare Zaporojie și să preia controlul acesteia
Lista dorințelor lui Putin se măreşte | Kremlinul este „mulțumit” de declarațiile SUA care exclud aderarea Ucrainei la NATO
Cum să demontezi democrația: Lecții pe care aspiranții la autocrați le pot învăța de la Orban al Ungariei
China testează o bombă non-nucleară cu hidrogen pe fondul creșterii tensiunilor în Indo-Pacific
Nici măcar ucrainenii nu știu ce au distrus (Video). Un monstru blindat pe șine, lovit inteligent sub „burtă” în Rusia, în cel mai vulnerabil punct
O solicitare a Ucrainei care aproape a şocat mediul politic european: Germania, rugată să transfere 30% din activele sale militare către armata ucraineană
S-au înecat la mal? Cine și de ce blochează pe ultima sută de metri achiziția Turciei de avioane Eurofighter, într-un moment dificil pentru aviația militară turcă
Dacă negocierile comerciale eșuează și Trump impune tarifele, UE amenință SUA cu restricții la unele exporturi europene către State
Bombardarea Yemenului pe Signal ia amploare. Hegseth, șeful Pentagonului, mai avea un grup de Signal cu familie și prieteni unde oferea informații clasificate
Armistițiul de Paște propus de Putin, doar un exercițiu de imagine: “Este un spectacol cu un singur spectator - Donald Trump”
Încă un Bradley, capturat în Ucraina. "Ucigașul de tancuri", prezentat de ruși ca un mare trofeu
Rușii încă visează la Transnistria, dar recunosc că “deocamdată, nu avem resurse pentru a captura Odesa și Mîkolaiv”
România va avea șapte sisteme PATRIOT. Ce știm despre programul de rachete și care sunt necunoscutele
Britanicii au ridicat două Eurofighter de două ori în doar 48 de ore pentru a intercepta avioane rusești care se apropiau de frontiera NATO
Lagăre de reeducare și uniforme militare rusești - drama copiilor ucraineni răpiți de Mama Rusie
Su-57 visează la performanțele F-35, dar rușii mizează pe cifre. Câte avioane ar putea arunca în luptă Rusia, dacă ar declanșa un război major
Nemții își fac încă o dronă kamikaze: Virtus, copia modernă a dronei rusești Lancet
Fantoma Escadrei ruse din Marea Mediterană: Rusia mai are în regiune doar două nave, după ce fregata Amiral Golovko a plecat în Oceanul Atlantic
Rușii sunt aproape de recuperarea completă a regiunii Kursk. Militarii ucraineni mai controlează o singură localitate de pe teritoriul rus
pixel