BIZONUL NEGRU 21 și-a arătat furia în cadrul exercițiului JUSTICE SWORD 21 (Video)
Militari din cadrul Regimentului 52 Artilerie Mixtă ”General Alexandru TELL”, au executat, în data de 11 mai, în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, trageri de luptă cu muniţie reală, în cadrul exerciţiului ”BIZONUL NEGRU 21”, parte a ”JUSTICE SWORD 21”.
JUSTICE SWORD 21 este un exerciţiu tactic, întrunit, cu trageri de luptă reale (LIVEX), desfăşurat de Armata României şi face parte din complexul de exerciţii de mare amploare DACIA 21, se arată într-o postare a Forțelor Terestre Române.
Artileriştii bârlădeni au demonstrat, încă o dată, faptul că, pentru asigurarea sprijinului prin foc la nivel tactic, sunt compatibili cu structurile militare din cadrul NATO. La sfârşitul activităţilor, aprecierile comandantului regimentului, colonelul Costel-Sorin Balan, nu au întârziat să apară, acesta subliniind faptul că ”militarii deţin abilităţile necesare integrării şi coordonării cu alte structuri şi sunt în măsură să îndeplinească misiunile primite în baremele stabilite și atribuind calificativul FOARTE BINE BATERIA!”.
Imagini de la tragerea de luptă pot fi urmărite aici
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News