Bloomberg: Putin e mulțumit că 'Erdogan devine un ghimpe în coasta NATO' și speră ca acesta să eșueze și în relațiile cu Biden
Agenția de presă americană Bloomberg a publicat un material referitor la relațiile ruso-turce din ultima perioadă. Potrivit jurnaliștilor agenției, care au preluat inclusiv opinii ale analiștilor ruși, “Vladimir Putin este tolerant în ceea ce privește metodele politicii asertive a lui Recep Erdogan”.
Vladimir Putin și Recep Taip Erdogan, la expoziția MACS-2019 din Rusia. Sursă foto: PJSC "United Aircraft Corporation"
Bloomberg notează faptul că în conflictele regionale, Rusia și Turcia au interese diametral opuse, dar, cu toate acestea, “Putin este mulțumit de faptul că Turcia devine un ghimpe din ce în ce mai mare în cadrul NATO”.
“Președintele rus este încrezător că încercarea lui Erdogan privind o eventuală îmbunătățire a relațiilor cu noul președinte american, Joe Biden, va eșua”, se arată în materialul dat publicității de Bloomberg.
În același timp, jurnaliștii americani atrag atenția asupra intensificării parteneriatului economic și politic dintre Moscova și Ankara, „chiar în pofida faptului că Rusia și Turcia susțin diferite părți într-o serie de conflicte regionale, inclusiv în Libia și Siria”.
Bloomberg citează și o declarație a președintelui grupului de reflecție de la Istanbul, Sinan Ulgen, care notează că „Rusia și Turcia au relații tensionate, dar, în același timp, reușesc să ajungă la compromisuri cu privire la o serie de probleme”.
Publicația consideră că un președinte turc precum Recep Erdogan este, în multe privințe, benefic pentru Moscova astăzi.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News