Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Britanicii dominau oceanele, dar acum au probleme cu portavioanele. După ce HMS Queen Elizabeth s-a defectat, și noul HMS Prince of Wales a întâmpinat o „defecțiune minoră”
Forțele navale
Data publicării:
Marina britanică, cunoscută în urmă cu două secole ca „regina oceanelor”, azi depășită ca putere navală de SUA, întâmpină mici dificultăți cu cele două portavioane. Amintim că în cursul săptămânii trecute portavionul HMS Queen Elizabeth a fost nevoit să abandoneze manevrele de la exercițiul Steadfast Defender, din cauza unor situații tehnice.
Cele două portavioane britanice HMS Queen Elizabeth și HMS Prince of Wales, navigând pentru prima dată împreună în cadrul unor manevre militare care au avut loc în mai 2021. Foto: Royal Navy
Cele două portavioane britanice HMS Queen Elizabeth și HMS Prince of Wales, navigând pentru prima dată împreună în cadrul unor manevre militare care au avut loc în mai 2021. Foto: Royal Navy

Așa cum scria și DefenseRomania încă de săptămâna trecută, în presă a apărut doar informația privind înlocuirea navei din cauza unor situații tehnice. Mai cu seamă s-a precizat doar că nava amiral a Marinei britanice a întâmpinat probleme la sistemul de propulsie.

HMS Queen Elizabeth a fost înlocuit cu portavionul HMS Prince of Wales, care participă la manevrele Steadfast Defender, din largul coastei arctice norvegiene, o demonstrație uriașă de forță a NATO, care implică peste 20.000 de militari britanici.

 

Probleme sunt și pentru HMS Prince of Wales, noul portavion britanic care a fost nevoit să-și amâne plecarea către manevrele militare

 

2. Portavionu... (portavionul-hms-prince-of-wales_65695100.jpg)

Portavionul HMS Prince of Wales, sursă foto: Royal Navy

Potrivit publicației franceze Opex360, care citează surse ale publicației britanice The Times, noul portavion HMS Prince of Wales, care a înlocuit potravionul HMS Queen Elizabeth, și-a amânat participarea la exercițiile NATO.

Motivul e o defecțiune minoră. Sursa citată precizează că „o scurgere minoră” de combustibil, identificată în timpul controlului de rutină din seara dinaintea plecării, au făcut ca participarea să fie amânată. 

Ministerul Britanic al Apărării a dat asigurări însă că „în curând” portavionul va părăsi portul din Portsmouth, în funcție de condițiile meteorologice. 

E de așteptat totuși ca nava să părăsească în cursul acestei după amiezi portul.

În 2022 noul portavion britanic HMS Prince of Wales a ratat manevrele militare comune cu SUA. În timp ce naviga spre SUA a întâmpinat probleme tehnice care l-au ținut „pe bară” timp de două luni.

Spre sfârșitul anului 2024, HMS Prince of Wales va prelua de la portavionul HMS Queen Elizabeth statutul de navă amiral a Regatului Unit. 

În ceea ce privește HMS Queen Elizabeth, ministerul Apărării de la Londra a dat asigurări că poate răspunde unor „situații de urgență” iar înlocuirea sa cu HMS Prince of Wales pentru exercițiile NATO din aceste zile e doar o măsură de precauție. 

 

Istoricul operațional cu multe dificultăți al noului portavion britanic HMS Prince of Wales

 

3. Avioane F-... (hms-prince-of-wales-f-35_17545000.jpg)

Avioane F-35, aflate la bordul portavionului britanic HMS Prince of Wales. Sursă foto: Royal Navy

După ce a fost declarat complet operațional în octombrie 2021, portavionul a participat la un exercițiu internațional în largul coastei Scoției, în cadrul căruia au fost desfășurate operațiuni comune cu nava soră HMS Queen Elizabeth.

La 1 ianuarie 2022, portavionul Prince of Wales a preluat de la Marina Franceză rolul de navă comandant pentru Forța Maritimă de Înaltă Pregătire a NATO. Nava urma să petreacă următoarele douăsprezece luni la exerciții NATO în Arctica, Marea Baltică și Marea Mediterană. Primul exercițiu, la care a participat, a fost Cold Response 22, un exercițiu condus de Norvegia.

Pe 27 august 2022, portavionul a plecat de la Baza Navală Portsmouth pentru a desfășura exerciții cu Marina SUA, Marina Regală Canadiană și Infanteria Marină Americană și pentru a găzdui conferința comercială și economică Atlantic Future Forum la New York.

Pe 29 august, după ce a suferit probleme mecanice în zona de exercițiu de pe coasta de sud a Marii Britanii, nava a ancorat în largul Insulei Wight. S-a raportat că un cuplaj extern care conectează arborele exterior al elicei la arborele de antrenare de la motoarele de propulsie s-a defectat.

Contraamiralul Steve Moorhouse, directorul Forței de Generare din Comandamentul Naval britanic, a confirmat „deteriorări semnificative ale arborelui și elicei și unele daune superficiale la cârmă. Nu există daune la restul navei”.

Portavionul a sosit la Rosyth pentru reparații pe 12 octombrie 2022 și, inițial, era de așteptat să se întoarcă la Portsmouth în primăvara anului 2023 după finalizarea lucrărilor de reparație. Pe 15 mai 2023, secretarul de stat pentru apărare a negat că portavionul era canibalizat și trecut în conservare, precizând că va fi în serviciu până în toamna anului 2023.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Navele de luptă ale Europei vor doborî din 2029 drone cu laser iar în viitor și rachete. Fregata Sachsen a efectuat cu succes mai multe teste laser
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
Bizar: Un avion F/A18 și un elicopter MH-60R Sea Hawk de pe portavionul american USS Nimitz s-au prăbușit în două incidente separate la 30 de minute distanță
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Un submarin, o problemă mai adâncă: Întreținerea deficitară a flotei ruse de submarine Kilo, accelerată de evacuarea forțată din baza Tartus
Franța dă startul oficial la cel mai mare proiect militar naval al Europei: Portavionul nuclear PA-NG intră în faza de producție fizică
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
Escaladarea tensiunilor în Marea Chinei de Sud: Avioane de vânătoare chineze au simulat atacuri asupra portavionului britanic HMS Prince of Wales
SUA au lovit un vas în largul coastelor Venezuelei. Trump nu exclude operațiuni terestre împotriva traficanților de droguri
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Novorossiisk a evitat scenariul de groază al submarinului ”Kursk”, dar pericolul încă nu a trecut: Prezintă risc de explozie
„Nu aluminiu, ci oțel gros!”: Donald Trump a trasat deja un nou plan pentru U.S. Navy - de a reînvia cuirasatele pentru ,,flota modernă'' a SUA
La un pas de o tragedie de proporții: Probleme mari tehnice cu noul submarin rus Novorossiysk care a pierdut combustibil și nu a mai putut intra în imersiune
Cimitirul de sub apă. Viceamiralul Mihai Panait, șeful Marinei României: De la începutul războiului rus în Ucraina, 50 de nave au fost scufundate în Marea Neagră
Dincolo de manevrele militare Neptune Strike 25-3: Mesajul strategic al NATO, de la Marea Mediterană la Marea Baltică
O nouă țară se alătură clubului select de state care dețin portavioane. Cine țintește achiziția navei Giuseppe Garibaldi și devine „new entry” al portavioanelor
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Ce știm de corveta Hisar cumpărată de România: Nava vine cu o dronă Bayraktar care se va „conecta” cu celelalte achiziționate și armament turc. Rachetele NSM vor fi integrate
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt

Ştiri Recomandate

De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
pixel