Cehia a primit deja trei din cele 14 tancuri Leopard 2A4 promise de Germania în schimbul sprijinului cu tehnică acordat Ucrainei
Încă două tancuri de luptă Leopard 2A4 au sosit în Praslavice, Republica Cehă. Aceasta este o a doua tranșă din donația de 14 tancuri asigurată de Germania pentru a permite armatei cehe să își păstreze capacitatea de luptă, după ce anul trecut a transferat Ucrainei tancurile sale T-72M de producție sovietică.
Primul tanc principal de luptă Leopard 2A4 a trecut în urmă cu o lună testele cerute de armata cehă pentru introducerea în serviciul de luptă, astfel că, în prezent, se așteaptă formarea unor noi unități pentru deservirea acestor blindate.
Pe lângă cele 14 tancuri și un vehicul de recuperare, Germania va asigura și un pachet inițial de piese de schimb, muniție și asistență timp de trei ani de la furnizor, inclusiv pregătirea tanchiștilor armatei cehe în exploatarea vehiculelor, valoarea totală a donației fiind estimată la aproximativ 200 de milioane de dolari.
„După cum le place militarilor să spună, și este pe deplin adevărat, nu există armată fără o brigadă de blindate grele. De aceea am alocat acestui aspect o mare parte din timpul meu, încă de la început. Se apropie semnarea contractului privind vehiculele șenilate de luptă pentru infanterie CV90, iar împreună cu alte tancuri Leopard reprezintă o trecere clară către o armată dotată cu tehnologie occidentală modernă. Tancurile Leopard înseamnă, de asemenea, o întărire semnificativă a compatibilității în cadrul NATO. Această tehnică este folosită și de vecinii noștri apropiați, Polonia și Ungaria”, a declarat ministrul Apărării Jana Černochová.
În cadrul programului de schimbare a echipamentelor „Ringtausch” - prin care guvernului german intenționează sprijinirea Ucrainei prin înlocuirea cu armament occidental a tehnicii militare de proveniență sovietică existente încă în unele state europene - Rheinmetall va furniza în curând Republicii Cehe alături de tancuri și alte echipamente militare.
Cele 11 tancuri de luptă rămase ar trebui să fie livrate Cehiei până la sfârșitul acestui an. Vehiculul blindat de recuperare Buffalo este montat pe șasiu de Leopard 2 îmbunătățit și va fi furnizat până la jumătatea anului 2024.
În octombrie 2022, reprezentanții Ministerului Apărării al Republicii Cehe au semnat o serie de contracte cu parteneri germani. Astfel, a fost încheiat un memorandum de înțelegere, un acord de implementare pentru instruire, un aranjament administrativ și un acord privind aprovizionarea cu tancuri.
Armata cehă a facut public faptul că, după exploatarea edificatoare a tancurilor Leopard 2A4 donate de Germania, are în vedere achiziționarea a aproximativ 50 de tancuri din cea mai nouă versiune, Leopard 2A7+.
"Leopard 2A4 ne vor pregăti pentru cel mai modern Leopard, în versiunea 2A7", se menționa într-un mesaj din februarie al Forțele Armate Cehe.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News