China prezintă oficial J-20S, primul avion de luptă stealth cu două locuri din lume, considerat „rivalul lui F-22”
După ce a fost prezentat pentru prima dată în 2021, existența avionului de luptă stealth cu două locuri J-20S, considerat „rivalul lui F-22”, a fost confirmată oficial, iar un model la scară reală a fost etalat la expoziția internațională aviatică și aerospațială din China.
J-20S este o nouă generație de avioane de luptă stealth cu două locuri, dezvoltate de Aviation Industry Corporation of China. Sursa foto: X.
Această aeronavă nu este chiar o noutate, deoarece a ieșit prima dată în evidență la sfârșitul anului 2021, când a fost văzută rulând pe pista de lângă fabrica Chengdu Aerospace Corporation. Cu toate acestea, cea expusă la expoziția internațională de aviație și aerospațială din China, din Zhuhai, este o machetă.
Prezentarea aeronavei J-20S la Zhuhai a fost anunțată de Ministerul Apărării Naționale al Republicii Populare Chineze, menționând că existența acesteia este acum declasificată. Potrivit lui Wu Jiwei, un purtător de cuvânt al Aviation Industry Corp of China, J-20S este un avion de vânătoare cu radar de mare putere, cu rază lungă de acțiune și capabilități multifuncționale.
„Noul avion se caracterizează prin capacitatea sa extremă de a prelua superioritatea în lupta aeriană, de a efectua lovituri de precizie împotriva țintelor terestre și maritime și de a efectua operațiuni de recunoaștere a situației de pe câmpul de luptă, de bruiaj electronic și de comandă și control tactic”, a declarat purtătorul de cuvânt. Acesta a mai adăugat că, „pe lângă sarcinile convenționale, J-20S poate face echipă cu avioane fără pilot în lupta aeriană”.
Modelul de bază J-20, pe care se bazează J-20S, a zburat pentru prima dată în ianuarie 2011 și a fost declasificat oficial în noiembrie 2016 la Zhuhai Airshow, cu puțin timp înainte de a fi pus în serviciu. J-20S ar putea urma o cale similară, deși până acum există doar informaţii cu privire la existenta unor prototipuri.
Pe hârtie, J-20, avionul de luptă stealth chinez de generația a cincea, este echipat cu motorul WS-15, care reprezintă o îmbunătățire semnificativă față de predecesorii săi. Acest motor de ultimă generație sporește puterea și eficiența J-20, sporindu-i viteza, autonomia și manevrabilitatea. Cu motorul WS-15, J-20 apare ca un concurent puternic pentru avionului american F-22 Raptor, în special în ceea ce privește superioritatea aeriană și eficacitatea operațională generală.
În cele din urmă, integrarea motorului WS-15 pe avionul J-20 subliniază aspirațiile măreţe ale Chinei de a se impune ca lider în domeniul aviației militare avansate. Prin investiții susținute în cercetare și dezvoltare, se așteaptă ca capacitățile J-20 și ale motorului său să se îmbunătățească în continuare, reprezentând o provocare semnificativă la adresa reputației F-22 ca principal avion de luptă pentru superioritate aeriană.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News