Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Contacte între România și Egipt pentru armament și tehnică militară. Industria românească va fi prezentă la Cairo cu un stand național
Industrie de apărare
Data publicării:
Sub egida Patromil, mai multe companii din industria națională de apărare, unele private iar altele de stat, vor participa la expoziția internațională de tehnică militară EDEX 2021 din Egipt.
Sursă foto: MApN via Romtehnica
Sursă foto: MApN via Romtehnica

Standul național al României este organizat de Patromil. Reprezentanții industriei de apărare din România vor participa în Egipt la salonul Egypt Defence Expo 2021 (EDEX 2021) în perioada 29.11 și 02.12.2021. 

Este cea de-a doua ediție a EDEX 2021.

Delegația noastră va fi reprezentată în Egipt și la nivel politic. La Cairo vor fi reprezentanți din cadrul MApN, dar și din cadrul Ministerul Economiei.

 

Industria de apărare din România speră ca anul viitor să se concretizeze discuțiile pe care le vor purta în Egipt

 

Totodată, standul nostru din cadrul expoziției va fi vizitat și de președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi. 

Cele opt companii din industria de apărare care sub egida Patromil vor fi prezente și își vor expune produsele în HALL 2 stand A181 din cadrul expoziției de tehnică militară din Egipt sunt: C.N. ROMTEHNICA, C.N. ROMARM, PROOPTICA, INTERACTIVE, BLUE SPACE TECHNOLOGY, CERTSIGN, DRASS si TITAN MASINI GRELE.

DefenseRomania vă va ține la curent cu informații „la cald” despre discuțiile pe care delegația noastră le va avea în cadrul exploziției din Egipt cu reprezentanții de la Cairo.

Patromil va invita partea egipteană anul viitor la expoziția BSDA - Black Sea Defense and Aerospace (BSDA 2022) care va avea loc în mai, prilej cu care industria de apărare din România dorește să semneze acorduri care vor fi discutate cu partea egipteană la expoziția EDEX 2021 de la Cairo.

 

Discuții la cel mai înalt nivel politic pentru cooperare în domeniul industriei de apărare între România și Egipt

 

România și Egiptul au o relația bilaterală importantă. În cadrul vizitei pe care președintele Klaus Iohannis a făcut-o luna trecută în Egipt, șeful statului român a discutat cu președintele egiptean el-Sisi, inclusiv despre cooperarea dintre București și Cairo pe zona de apărare. Prezența unei delegații politice, care îi va însoți la expoziția internațională de armament pe reprezentanții industriei de apărare din România, confirmă interesul țării noastre pentru dezvoltarea relațiilor cu statul african.

„În cadrul discuțiilor am convenit că în perioada următoare trebuie să identificăm noi modalități de a valorifica importantul potențial de dezvoltare a cooperării în domenii cu rol crucial atât pentru România, cât și pentru Egipt: industria de apărare, energie, agricultură, transporturi, IT&C, securitate cibernetică, educație, cercetare și inovare”, preciza luna trecută președintele Klaus Iohannis, după întrevederea avută cu omologul său egiptean.

Discuții despre cooperarea în domeniul industriei de apărare au avut loc și în această vară între ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu și Sameh Hassan Shoukry, ministrul afacerilor externe al Egiptului. Întrevederea din iulie dintre șefii celor două diplomații a avut loc în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Mai au viitor elicopterele de atac? Franța mută inteligent și le integrează într-un singur aparat: Un elicopter Gazelle și o dronă au făcut deja primul pas
România va doborî drone cu noul sistem ReDrone al Elbit. Ce știm despre ReDrone, sistem conceput pentru lupta împotriva UAV-urilor
Rusia a pierdut în 2024 peste 4.000 de tancuri și blindate. Câte tancuri „noi” au primit rușii în 2024?
Turcia e de neoprit în noul an: A început construcția portavionului MUGEN, dar și a mult așteptatului distrugător TF-2000 și a unui submarin
Rusia forțează Ucraina să se adapteze: Noua mini-rachetă MK1 de doar 0.5 metri, soluția împotriva dronelor de joasă altitudine rusești
Avertisment pentru europeni: Cu industria militară turată la maxim, Kremlinul va profita de pace pentru a-și construi un stoc uriaș de rachete
Rusia bate la ușă, iar industria germană de apărare avertizează: ”Ar trebui să mergem spre 3-3,5% din PIB”
”E mai puternic decât HIMARS”. Serbia se înarmează masiv, dar nu din Rusia sau SUA: Lansatoare PULS și drone Hermes 900 din Israel, un partener tot mai important al Belgradului
De la tractoare la blindate de luptă. Aflată în colaps, celebra fabrică de tractoare Ursus din Polonia se reprofilează radical în fața amenințărilor Rusiei
Industria rusă învață din greșeli: Tancurile T-90 și T-72, modernizate împotriva dronelor. ”Tancul de acum nu mai seamănă cu unul din 2022”
Moscova are o nouă modalitate de a-și reface deficitul de personal: Radierea datoriilor la bancă pentru noii soldați (informațiile britanice)
Ruşii au reuşit să extragă de pe frontul din Ucraina un tanc Abrams (Foto/Video): Uzina rusă Uralvagonzavod l-a preluat, fiind spus deja unei inspecţii
Industria militară turcă se extinde în Europa. Baykar preia compania italiană Piaggio Aerospace
Grecia va furniza Ucrainei rachete Sea Sparrow: Acestea au fost scoase din arsenalul armatei elene
Rușii dispun de o rezervă de aproximativ 1.400 de rachete, cu care pot ține în șah Ucraina pentru mult timp. Alte câteva sute de rachete pot fi produse în fiecare lună
Arabia Saudită are în vedere achiziționarea a până la 100 de avioane de luptă turcești Kaan, în timp ce avionul F-35 fabricat în SUA rămâne inaccesibil
Franța trece la următorul concept hipersonic: Noua rachetă ASN4G va atinge viteza de 7 Mach și va fi lansată din aer de avioane Rafale
Moment istoric pentru industria din Turcia: Anka-3, primul avion turc de luptă stealth fără pilot și simbolul „independenței industriale”, livrat în curând
Germania consolidează forțele de blindate ale Ucrainei prin livrarea a încă 15 tancuri Leopard 1A5
Israelul va extinde producția de rachete sol-aer Arrow-3 pe fondul creșterii amenințărilor cu rachete
De ce au fost coreenii eliminați din licitația României privind achiziția de sisteme SHORAD/VSHORAD și cine se mai află în competiție
Raport al serviciilor americane de informații: Bombardierul chinez stealth H-20 va transforma proiecția puterii strategice a Chinei până în anii 2030
Putere de foc uriașă cu sute de obuziere. Polonia se străduiește să devină cea mai mare forță militară din Europa prin achiziționarea obuzierelor Krab și K9A1
Tancul modern Arjun Mk II, „made in” Africa de Nord? Propunere interesantă făcută de India unui stat african pentru producția de Arjun Mk II
Armata britanică testează cu succes o armă cu unde radio capabilă să neutralizeze roiurile de drone
Faceți cunoștință cu noul obuzier autopropulsat al SUA care poate doborî și rachete de croazieră sau avioane: Poate lansa obuze la viteze de peste 9.000 km/h
Viitorul avion de luptă de generația a VI-a se naște greu. SUA însă aprobă conceptul NGAD, cu echipaj uman
Un detaliu mai puţin cunoscut: Avionul de vânătoare stealth F-22 Raptor a luat naştere în urma îngrijorărilor legate de apărarea aeriană siriană
Comandă uriașă plasată pentru 145 de avioane F-35. Americanii vor construi o parte din ele și în Europa, dar și într-un stat din Asia
Rusia, reaprovizionată cu armament greu din Koreea de Nord (Video): Un nou transport de artilerie nord-coreeană a fost trimis armatei ruse

Ştiri Recomandate

F-16 devine mai puternic: Noul sistem de război electronic Viper Shield permite avionului de luptă să bruieze rachetele inamice
Rușii susţin că au planuri ambițioase pentru producția de avioane militare în acest an: Noi versiuni ale aeronavelor Su-35S și Su-57 sunt promise armatei
Într-o declarație rară, Kievul recunoaște că are 45.000 de militari ucraineni morți în războiul cu Rusia. Armata Ucrainei folosește deja unități robotizate complet autonome
România și-a trasat obiectivul de a semna 10 contracte mari de înzestrare anul acesta. Armament individual de ultimă generație, Piranha 5 și sisteme de apărare cu rază scurtă și foarte scurtă
Sistemele autonome vor juca un rol tot mai important în războaiele asimetrice: Armata SUA își consolidează capacitățile de atac prin achiziția de muniții Switchblade
Marina SUA a testat cu succes armele laser: HELIOS, folosit împotriva unei drone aeriene
Arctica, ocean rusesc? Dacă Trump vrea Groenlanda, noi vrem Arctica. Aliatul lui Putin propune rusificarea numelor
Rușii și-au umflat mușchii în Nord: Bombardiere Tu-95 au patrulat cu rachete de croazieră Kh-101 la vedere. Aliații au răspuns cu F-35
Transportor blindat TAB-71M, produs de România în perioada Războiului Rece, sub licență sovietică. Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApM)
EXCLUSIV
Sistemul Patriot donat Ucrainei e doar vârful aisbergului. „Secretul” ciudat al României când pe toate mitralierele trimise Ucrainei scrie „Cugir”
UE va cheltui încă 250 de milioane pentru a dezlega Moldova de energia rusească. Fondurile, utilizate pentru compensarea facturilor și pentru investiții
Trump vrea ca SUA să preia controlul asupra Fâşiei Gaza. S-ar putea întâmpla o strămutare majoră din Gaza?
Raportul instituțiilor franceze: Alegerile din România, ţinta unei operațiuni sofisticate. Legăturile merg până la o firmă cu sediul în Ucraina
Zelenski: Dacă SUA nu este pregătită să ne accepte în NATO, să ne dea arme nucleare
Turcia intenționează să stabilească două baze militare în Siria și să desfășoare avioane de luptă F-16
Polonia și Ucraina consolidează cooperarea în domeniul apărării pentru a-și perfecționa forțele armate
De ce nu ne putem încrede în intențiile politice ale Rusiei după un acord de încetare a focului în Ucraina? Gitanas Nauseda: Ruşii vor folosi această pauză pentru a-și consolida forţa militară
Primul oraș din Germania care interzice Bundeswehr să-și facă publicitate pentru recrutare. Cele două partide extremiste au votat cot la cot
De ce trece Armata Ucrainei la o organizare pe corpuri. După trei ani de război Ucraina își adaptează armata
Țările de Jos vor livra Ucrainei un nou lot de avioane F-16 în 2025: Pentru ucraineni, aceste aeronave vor oferi un impuls major pentru capacitățile de luptă aeriană
Cu piloții în prima linie luptând în tranșee? Frontul din Ucraina se clatină, dar ucrainenii încă rezistă valurilor de atacuri ruse
SUA. Armistițiu în războiul comercial cu vecinii săi, dar nu și cu Beijingul. Cum a răspuns China la tarifele lui Trump
O veterană din armata SUA, invitată specială la Super Bowl 2025
Arctica înghețată devine următul „punct fierbinte”? Aliații, nevoiți să se adapteze războiului dronelor în Arctica pentru a „recupera” avansul Rusiei
Scenariul avioanelor F-16 ale României care „nu au putut decola” din cauza pistei înghețate, adaptat la F-35 de ruși, dar într-o nouă formă
De ce sunt vitale depozitele de gaz umplute la timp: Ucraina ajunge în zona roșie și e obligată să cumpere gaze la preț dublu. România a consumat peste 50% din depozite
Coreea de Sud își integrează cele mai puternice nave de luptă într-o singură flotă. Măsura, luată ca urmare a amenințărilor nucleare și cu rachete ale Coreei de Nord
„From America with love”: Arme împotriva Rusiei, dar pământurile rare ucrainene să ajungă în SUA. E oferta propusă Ucrainei de Trump
Apărarea europeană trebuie să accelereze, dar "nu va funcţiona" fără SUA. Rutte: Plafonul minim pentru apărare va fi ”considerabil mai mare de 2%”
Armata SUA va achiziționa aproximativ 700 de obuze M109A7 până în 2050, ca parte a efortului major de modernizare a artileriei
Primele imagini cu un Su-27 ucrainean care lansează bombe JDAM-ER de 500 kg asupra unor ținte rusești (Foto/Video)
O dronă rusă a intrat în spațiul aerian al R. Moldova dinspre Ucraina
Turcia își exprimă interesul pentru avioane de generaţia a VI-a: De ce este tentant pentru turci proiectul european SCAF?
pixel