Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Contraspionajul francez acuză SUA de spionaj asupra companiei Airbus
Intelligence
Data publicării:
Contraspionajul din Franţa denunţă manevre americane de spionare a Airbus şi a altor companii emblematice din sectoare strategice franceze, potrivit France 3.

Ziarul Le Figaro publică miercuri un document al DGSI (Direcţia Generală de Securitate Internă, subordonată Ministerului de Interne francez) destinat guvernului pentru a alerta autorităţile de la Paris în legătură cu ingerinţa SUA în Franţa.

În acest document, datat 12 aprilie, DGSI precizează: ,,Actori americani desfăşoară o strategie de cucerire a pieţelor de export care, în special în ceea ce priveşte Franţa, se reflectă printr-o politică ofensivă în favoarea intereselor lor economice. Sectoarele vizate corespund domeniilor de viitor, prezentate demult ca strategice de către autorităţile americane, între care aeronautica, sănătatea şi, mai în general, sfera de cercetare''.

Întreprinderile franceze din sectoarele respective ,,fac obiectul unor atacuri selective, în special prin litigii juridice, încercări de colectare de informaţii şi ingerinţe economice'', conform acestui document de şase pagini.

Referitor la Airbus, DGSI subliniază un context extrem de concurenţial în care SUA efectuează ,,manevre pentru a favoriza Boeing pe pieţe promiţătoare'', conform agenţiei de presă EFE.

În raportul său, DGSI notează că fabricantul de avioane european întâmpină ,,dificultăţi ciclice de câţiva ani'' în ceea ce priveşte programele sale de avioane A380, A320 şi A400M şi că este ,,vulnerabil pe teren judiciar'', încercând să evite sancţiuni grele.

Case americane de avocatură intervin în cadrul Airbus în contextul auditelor de conformitate în materie de luptă împotriva corupţiei, avocaţii dispunând din 2015 la un acces privilegiat la datele strategice ale grupului. Experţii DGSI adaugă: ,,Informaţiile de toate felurile sustrase din cadrul Airbus permit cartografierea tuturor intermediarilor şi contactelor grupului, precum şi a axelor sale de dezvoltare internaţională''.

Un alt element îngrijorător menţionat în document este că mulţi dintre aceşti avocaţi ''sunt în contact cu administraţiile americane'' şi că au fost deja responsabili pentru proceduri similare în trecut cu privire la Alstom şi Technip, două companii franceze care au ajuns să fie condamnate la pedepse severe.

În acest sens, Le Figaro citează un responsabil având competenţe deosebite în probleme de securitate naţională. Potrivit acestuia, ,,americanii cooperează foarte strâns cu Franţa şi cu serviciile aliate la nivel operaţional împotriva terorismului islamic şi a spionajului chinez şi rusesc, dar 60% din activitatea lor rămâne centrată pe colectarea de informaţii strategice''. ''Toate mijloacele sunt bune pentru a-şi susţine patriotismul economic'', a afirmat el.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rusia pregăteşte terenul pentru o interferenţă majoră în procesul electoral din Polonia: A fost semnalată o creștere alarmantă a atacurilor cibernetice și a campaniilor de dezinformare
Cum se desfăşoară o campanie de recrutare în spionaj pe social media (Video): CIA vrea să intre în casele chinezilor nemulţumiţi de politica Beijingului
Oare în România se poate? Polonia interzice fotografierea infrastructurii critice, inclusiv poduri, tuneluri sau trenuri
Ucraina publică interogatoriul cu cei doi prizonieri de război chinezi (Video): ,,Înainte să ajung pe front, nu ținusem niciodată o armă în mână''
Operațiunea Lunar Hail: Cum a lovit Ucraina podul din Crimeea cu rachete ATACMS, având sprijinul agențiilor militare și de informații americane
Nu toate gafele politice pot fi trecute cu vederea | Aliații SUA, alarmați de scurgerea de informații de la vârful Pentagonului: Dacă aș fi fost Putin, m-aș simți fără loc de muncă
Netanyahu l-a demis pe șeful Shin Bet, serviciul de securitate internă a Israelului. Demiterea sa nu are legătură cu masacrul Hamas din 7 octombrie, spune fostul șef al Shin Bet
Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar adjunct al Ambasadei ruse în România, recent expulzat. Foto: GÂNDUL.RO
EXCLUSIV
Tudor Curtifan: Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar și ofițer GRU, se plimba nestingherit în haine civile la conferințe în România
Șeful serviciului german de informații sugerează că Kremlinul va testa eficacitatea articolului 5 NATO
SRI confirmă implicarea Rusiei în complotul organizației paramilitare ”Comandamentul Vlad Ţepeş”. Șase membri ai organizaţiei, acuzați de trădare
Atac fără precedent al serviciilor ruse la adresa României, pe care o acuză că este controlată de UE. Ministerul român de externe reacționează
Fantoma interferenței serviciilor secrete rusești planează asupra României: Spionajul rusesc ţine să ne demonstreze că-l sprijină pe Călin Georgescu
Pe fondul reluării relațiilor diplomatice ruso-americane, Moscova încearcă să-și reînnoiască rețeaua de spionaj din SUA
Rusia are, din 2023, o unitate specială care comite asasinate și sabotaj în Occident. SSD e în spatele încercării de asasinat a șefului Rheinmetall și a sabotajelor repetate
”Am arestat un șobolan de top al FSB, recrutat la Viena”: Șeful Centrului Antitero din SBU ucrainean, reținut pentru spionaj în favoarea Rusiei
Armata germană a detectat mai multe drone suspecte deasupra bazei unde sunt antrenați militari ucraineni: Uneori pare că inamicul vrea să ne vadă
Sursa foto: Colaj documentar realizat în 2018 de Yahoo News: Former Russian intelligence officer says America îs 'in big trouble’.
EXCLUSIV
Înapoi la ,,lupta din umbră'' din perioada Războiului Rece? Spionajul rusesc îi îndeamnă pe americani să treacă de partea Rusiei: Material video propagandistic menit să contracareze CIA
Cât de lung e brațul Rusiei? NATO confirmă în premieră că tentativa de a-l asasina pe directorul companiei de armament Rheinmetall e parte a unui plan amplu de sabotaj
Un recent caz de spionaj mai puţin cunoscut. Un fost analist al CIA a pledat vinovat pentru scurgerea de informații despre planurile Israelului de a ataca Iranul
Cadru dintr-un material video al campaniei de recrutare în limba rusă a CIA. Sursa foto: YouTube/CIA.
EXCLUSIV
CIA continuă campania de recrutare a ruşilor care lucrează în instituţii de stat (Video): ,,Poate că oamenii din jurul tău nu vor să audă adevărul. Noi vrem''
Ucrainenii au arestat un colaborator al serviciilor ruse, deghizat în femeie, care își făcea selfie-uri în fața facilităților militare ucrainene
SRI a dejucat un sabotaj pe teritoriul României. Operațiunea, organizată de serviciile speciale rusești
Soldați francezi din Comandamentul Forțelor Speciale ale Armatei (CAST). Sursa foto: Commandament des Actions Spéciales Terre.
EXCLUSIV
Franța pregătea un scenariu pentru trimiterea de trupe în Ucraina: Desfășurarea discretă de forțe speciale, simulată în cadrul exercițiului militar Perseus
Viitorul şef al CIA a ridiculizat Rusia: Vrea să concureze cu SUA în domeniul tehnologiei hipersonice, dar are o economie echivalentă cu cea a statului Texas
Petrolierul suspectat că a deteriorat cablurile în Baltica, avea echipamente de spionaj
Ucraina a capturat primul militar nord-coreean care luptă alături de Rusia (Foto). Informația e confirmată de serviciile sud-coreene de intelligence
Cine e în spatele uciderii generalului rus Igor Kirilov, ”Chimicul”: Cu o structură aproape egală cu cea a FBI, Serviciul este incredibil de puternic
Rușii dau târcoale F-16. Serviciile din Ucraina au arestat „agenți ruși” care spionau aerodromurile militare unde pot fi dislocate avioane F-16
Cazul ''Spy Cell'': O reţea de spionaj cu ramificaţii în Bulgaria a acţionat la îndemnul Rusiei, vizate fiind şi sistemele Patriot din Germania
Desecretizarea documentelor CSAT: Ministerul Afacerilor Externe a informat aliaţii României cu privire la tentativele de interferenţe externe în campania electorală

Ştiri Recomandate

Mai multe țări din Europa s-au angajat să conducă o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina. România nu e printre semnatari
SUA promit Ucrainei garanții de securitate similare cu cele din Articolul 5 al Tratatului NATO. "Nu vom repeta greșelile de la Minsk", avertizează Merz
România laudă rolul sistemelor americane MEROPS în posibila contracararea a viitoarelor incursiuni de drone
Și Elveția se uită la preț: Mai puține F-35 cumpărate, după ce prețul a crescut cu aproximativ 10%. Când sunt așteptate primele avioane de luptă
India spală imaginea „pătată” de ucraineni a S-400. Problema pentru indieni e că sistemele ruse depind de China, stat împotriva căruia reprezintă principala apărare
Nicușor Dan: China e un mare actor global economic iar România nu poate nega această realitate. Dezvoltarea relației nu trebuie să producă riscuri de securitate
Submarin făcut „artificii” în port (Video) O dronă ucraineană Sea Baby a lovit în plin submarinul rus Varshavyanka chiar în Novorosiisk
Orban ar putea rămâne la putere chiar dacă pierde alegerile: ”Transferul” la Președinție, un truc similar cu cel aplicat de Putin
Foto: 16 rachete balistice și 5 drone kamikaze au distrus un „complexul nuclear israelian”, machetă construită de iranieni, în timpul exercițiilor militare. Sursă: Captură YouTube @IRAN Military Power
EXCLUSIV
35.000 de rachete lansate împotriva unei țări mici: Cum a interceptat IDF rachete iraniene în spațiu. Investițiile majore în cyber au făcut posibilă și celebra operațiune a pagerelor explozive
Mașină de luptă Redback. Foto: Hanwha Aerospace
EXCLUSIV
CEO-ul Hanwha, exclusiv pentru DefenseRomania: Oferta e fără precedent. Nu vizează doar Redback cu produție aici a motoarelor, carenelor sau turelelor. Gigantul coreean vrea să se „mute” în România
Ucrainenii spun ”nu” dictatului: Trei sferturi din populație se opune planului de pace care ar include renunțarea la întregul Donbas
Reorganizare majoră în intelligencul britanic. Pentru prima dată în istorie Ministerul britanic al Apărării înființează o structură de informații pentru a monitoriza Armata
Rusia își declară susținerea pentru Venezuela în fața „presiunilor politice și a șantajului militar” al SUA
Modernizarea tancurilor T-72 ale Cehiei a eșuat. T-72 M4CZ sunt inoperabile și nu pot fi livrate Ucrainei
„Linia frontului este peste tot”: Șefa MI6 avertizează asupra unei noi ere a haosului hibrid și a agresiunii ruse
Shahed cu rachetă R-60 la bord: Serviciile ucrainene de informații vin cu detalii privind modul de lansare al rachetei
Lecția învățată de Finlanda din Ucraina: De ce dronele mari, tip Bayraktar, sunt considerate acum „ținte sigure”, dar soluţia vine de la modelul FPV
Racheta hipersonică „Dark Eagle”: Statele Unite dezvăluie noi detalii despre arma capabilă să lovească China din Guam
Ucraina toarnă apă rece peste entuziasmul occidental: „Zona tampon” din Donbas este doar o teorie, nu un acord
Budapesta a pariat pe blindate germane în 2018 și a câștigat. Flota de tancuri a Ungariei este acum complet operațională
De ce sistemele ruseşti S-400 au devenit inutile fără cipuri occidentale. Criza de muniție care paralizează armata rusă
Sfârșitul erei tancurilor de 70 de tone. Compania General Dynamics livrează prototipul care trebuie să salveze Abrams-ul de la dispariție
Ajutarea Ucrainei cu activele înghețate ale Rusiei e tot mai departe. Alte trei state din Europa se alătură blocajului condus de Belgia și cer „opțiuni alternative”
În timp ce în România unii se ceartă dacă Rusia e sau nu un pericol, în capătul celălalt al frontului tocmai s-a ridicat un zid de buncăre balistice și dinți de dragon împotriva Armatei ruse
Ucraina lasă Rusia în offside la negocieri: Kievul renunță la aderarea la NATO în timp ce Moscova refuză orice negociere în afara capitulării
De ce a scăzut puterea de străpungere a dronelor ruse Shahed. Ucrainenii au noile radare IRIS, versiune specială anti-Shahed care „văd” drona de la o distanță de 8 km
Suntem bulevard pentru drone ruse? Comandantul Suprem: Nu vrem să riscăm să lovim Ucraina, dar România va doborî dronele în anumite condiții
Vehicul blindat 4X4 "VLAH"
EXCLUSIV
Am mers să vedem VLAH, primul prototip de blindat 4X4 românesc după 35 de ani. „Humvee de România” poate fi gata în 2 ani, dar există o provocare
Fisura care duce la căderea cetății ungare? De ce problema lui Orban nu sunt cei 50.000 de oameni din stradă ci că pentru prima oară în 15 ani a pierdut controlul
Merz spune că doar un orb nu vede că Rusia urmează pașii războiului Germaniei din 1938. „Deceniile de Pax Americana pentru Europa s-au terminat”
O nouă navă sub pavilion turcesc, lovită de o dronă a Rusiei în Marea Neagră
Rachete hipersonice Kinjal, dar și Iskander și Kalbir, folosite pentru blocarea non-fizică a accesului Ucrainei la Marea Neagră. Rusia caută să răzbune atacurile asupra petrolierelor ei
pixel