De ce nu pot exista garanții de securitate pentru Ucraina fără trupe occidentale: Europenii au „cules dividendele păcii prea repede”, ignorând eforturile pentru apărare
Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO, a lansat recent un apel șocant, dar deloc surprinzător: Ucraina nu poate primi garanții de securitate „de neclintit” fără ca națiunile europene să trimită trupe pe teritoriul său. Într-o declarație pentru BBC, fostul premier danez a subliniat că următoarele săptămâni vor fi decisive pentru a se constitui o „coaliție a celor dispuși” să acționeze. Aceste cuvinte, rostite la scurt timp după întâlnirile de la Washington și Alaska dintre liderii occidentali, scot la iveală o realitate dură: angajamentele verbale nu sunt suficiente, iar decalajul dintre retorică și acțiune în privința apărării Ucrainei este enorm.
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
Rasmussen, care a recunoscut că NATO și comunitatea internațională au reacționat „prea ezitant, prea blând” la anexarea Crimeei în 2014, pledează pentru o schimbare radicală de mentalitate în Europa. Acesta consideră că liderii occidentali l-au subestimat constant pe Vladimir Putin, a cărui viziune este modelată de educația sa de agent KGB.
Rasmussen insistă că europenii au „cules dividendele păcii prea repede” și trebuie să-și reorienteze eforturile către apărare, chiar dacă asta înseamnă mai puține investiții în domenii sociale.

În urma summitului Trump-Putin, au apărut discuții concrete, dar pline de ambiguitate, despre un pachet de garanții de securitate pentru Ucraina. Se vorbește despre o „forță de reasigurare” formată din trupe britanice, franceze și din alte 10 țări, care ar urma să fie dislocate în Ucraina odată cu încetarea ostilităților.
Sursele citate de Bloomberg sugerează că această inițiativă ar avea sprijinul tacit al SUA, care ar oferi „o rezervă” prin partajarea de informații, supraveghere și eventual sisteme de apărare aeriană, dar fără a trimite soldați la sol.
O promisiune goală sau o soluție reală?
Problema fundamentală, însă, este că aceste discuții, oricât de urgente ar părea, repetă un scenariu familiar și frustrant. Aceleași argumente au fost purtate și în 2023, înainte de summitul NATO de la Vilnius, fără a se ajunge la un rezultat concret. Oricât de mult și-ar dori Ucraina să adere la NATO, varianta cea mai sigură, protejată de Articolul 5, a fost exclusă de SUA și de o parte din Europa.

Asta forțează căutarea unei „misiuni pe comandă”, pline de complicații și de întrebări fără răspuns: Ce țări ar trimite trupe? Care ar fi regulile lor de angajament? Cum ar reacționa în cazul unui atac? Cine ar plăti?
Dincolo de declarațiile grandioase, realitatea este extrem de „murdară”. Președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul britanic Keir Starmer, deși lideri ai unor puteri nucleare, se confruntă cu probleme politice și economice interne care ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea lor reală de a susține o astfel de misiune.
Germania, de exemplu, este indecisă, iar armata sa redusă ar face dificilă chiar și o desfășurare de mică amplorare. Un oficial polonez de rang înalt, sub protecția anonimatului, a fost și mai direct, arătând că Polonia, deși are cea mai mare armată din UE, nu poate slăbi forțele de la propriile granițe pentru a trimite trupe în Ucraina. Și Italia, prin vocea prim-ministrului Giorgia Meloni, a exprimat prudență, sugerând că trimiterea de trupe ar putea declanșa o escaladare necontrolabilă.
Această reticență este alimentată și de opoziția fermă a Rusiei. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova, a avertizat că prezența trupelor NATO în Ucraina riscă o „escaladare incontrolabilă cu consecințe imprevizibile”.
Lecția dură a istoriei: Să nu repetăm Memorandumul de la Budapesta din 1994
Pentru Kiev, această dezbatere este „deprimant de familiară”. Ucraina a fost arsă deja de promisiuni goale. Memorandumul de la Budapesta din 1994, prin care Kievul a renunțat la armele nucleare în schimbul unor „asigurări de securitate” din partea SUA și a Marii Britanii, a fost un eșec lamentar. Niciun tratat cu Rusia nu a fost respectat ulterior.
În ciuda declarațiilor optimiste ale lui Trump, care a promis protecții „asemănătoare cu Articolul 5”, și a eforturilor diplomaților de a construi o coaliție, discursul despre garanții de securitate pentru Ucraina rămâne, deocamdată, mai mult o iluzie decât o realitate.
Așa cum a rezumat un diplomat polonez, „Nimic nu se va întâmpla, pentru că luptele nu se opresc”. Occidentul pare a fi într-un impas: americanii par reticenți să se apropie prea mult de poziția Rusiei, iar europenii, deși susțin Ucraina, nu par pregătiți să-și asume riscurile unei intervenții militare directe.
Argumentul lui Rasmussen, deși curajos, riscă să rămână doar un alt apel la acțiune care se lovește de realitățile dure ale politicii, finanțelor și, cel mai important, ale voinței de a acționa. Până la urmă, așa cum sugerează un alt diplomat, „uneori e greu de înțeles despre ce vorbim”. Și asta, în contextul războiului, este cel mai periculos lucru.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News