Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Decembrie 1989: Lovitură de stat sau Revoluție? Rețeaua S, teroriștii și implicarea Securității după 22 decembrie. Andrei Ursu, la Obiectiv EuroAtlantic
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
DefenseRomania prezintă o ediție specială a podcastului Obiectiv EuroAtlantic, dedicată Revoluției române din Decembrie 1989, care va fi difuzată în două părți.
Decembrie 1989: Revoluția română
EXCLUSIV
Decembrie 1989: Revoluția română

Prima parte a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic dedicată Revoluției va fi difuzată live, vineri, 15 decembrie 2023, de la ora 10:10

Invitatul lui Tudor Curtifan în cadrul acestei ediții speciale a podcastului Obiectiv EuroAtlantic este istoricul Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu. Andrei Ursu este fost directorul științific al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 şi membru fondator al Fundației „Gheorghe Ursu” și co-autor al mai multor volume, printre cele mai importante: „Trăgători și mistificatori” și „Căderea unui dictator”.

În prima parte a ediției speciale se va răspunde întrebării „Revoluție sau lovitură de stat?”, se va discuta despre evenimentele din decembrie 1989, începute la Timișoara și ulterior în întreaga țară, cu punctul culminant plecarea dictatorului Nicolae Ceaușescu de pe sediul Comitetului Central (CC), pe 22 decembrie 1989, la ora 12:06.

Preluarea puterii de către noua conducere politică și rolul armatei vor fi dezbătute, de asemenea.

Youtube video image

Partea a doua va fi difuzată săptămâna viitoare, pe data de 22 decembrie, de la ora 11:00

Partea a doua se va axa pe controversatul Dosar al Revoluției și întrebarea: Cine a tras în noi, după 22?, în contextul în care după deposedarea lui Ceaușescu de putere, numărul morților a fost uriaș, peste 800 de victime, în comparație cu cele aproximativ 300 de victime căzute și ele pentru libertate înainte de 22 decembrie 1989, din ordinul direct de deschidere a focului pe care l-a dat Nicolae Ceaușescu.

Andrei Ursu face parte din istoricii care combat rechizitoriul Parchetului General și susțin că după 22 decembrie Securitatea a avut un plan de recucerire a puterii și de eliberare a lui Nicolae Ceaușescu, teroriștii fiind luptători fideli ai Securității și ai fostului dictator Nicolae Ceaușescu. Istoricul a prezentat în acest sens și un studiu bazat pe documente, în 2018, dar care a fost respins de Parchetul Militar. În varianta oficială nu au existat teroriști securiști, Securitatea predând armele în 22 decembrie, iar morții de după 22 fiind victimele unei diversiuni ale noii puteri împreună cu comandanții militari. Toate acestea vor fi dezbătute pe larg în partea a doua a ediției.

Cele două părți ale ediției speciale ale podcastului Obiectiv EuroAtlantic difuzat săptămânal de DefenseRomania vor fi difuzate astfel: Partea (I), vineri, 15 decembrie, începând cu ora 10:10, iar partea (II), vineri, 22 decembrie, începând cu ora 11:00.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Europa care deranjează: Maşina de propagandă a spionajului rusesc sugerează că SUA și Rusia luptă acum împreună împotriva „eurofascismului''
Lista dorințelor lui Putin se măreşte | Kremlinul este „mulțumit” de declarațiile SUA care exclud aderarea Ucrainei la NATO
SUA vor să propună atribuirea unui statut neutru teritoriilor din jurul Centralei Nucleare Zaporojie și să preia controlul acesteia
China testează o bombă non-nucleară cu hidrogen pe fondul creșterii tensiunilor în Indo-Pacific
Cum să demontezi democrația: Lecții pe care aspiranții la autocrați le pot învăța de la Orban al Ungariei
O solicitare a Ucrainei care aproape a şocat mediul politic european: Germania, rugată să transfere 30% din activele sale militare către armata ucraineană
Concesii cât o înfrângere. SUA ar putea recunoaște controlul rusesc asupra Crimeei, iar asta nu ar fi singurul pas în spate: Prezența în Siria ar putea fi înjumătățită
Franța are trei submarine nucleare în Oceanul Planetar și capacitatea de a lovi oricând Rusia. Marea întrebare e dacă blufează după ce deschide umbrela nucleară
Trump încarcă nota aliaților din Asia, care ar putea fi obligați să plătească în plus pentru staționarea militarilor americani în Coreea de Sud și Japonia
Vasile Bănescu, în studiourile DefenseRomania @Screenshot DefenseRomania
EXCLUSIV
Răstignirea, învierea lui Iisus, propagandă și războiul în numele Lui. Vasile Bănescu: Rusia ca antihrist într-o credință răsturnată | Obiectiv EuroAtlantic cu Tudor Curtifan
O explozie a afectat o facilitate unde Northrop Grumman dezvoltă motoare de rachete
Mimarea păcii: Rusia încă plănuiește să lanseze asupra Ucrainei o nou ofensivă militară în această vară
O înregistrare video arată un atac rusesc cu drone FPV asupra Ucrainei, coordonat de la Moscova: Propaganda rusă este acuzată de neglijenţă pentru divulgarea acestor informaţii
Planul de construcție navală al U.S. Navy, semnat de Trump: Pentru a contracara China, Statele Unite au nevoie de o flotă gigant de peste 350 de nave
Contractul care-i ţine pe militarii americani în Europa? NATO achiziționează un sistem militar bazat pe AI de la compania americană Palantir
Schimbare de atitudine pentru Germania: Rachete Taurus pentru Ucraina care trebuie să treacă în ofensivă. Mai mult, Podul Crimeei ar putea fi lovit
Turcia a anunțat o întâlnire între reprezentanții Rusiei și Ucrainei privind Inițiativa Mării Negre
Amploarea conflictului din Ucraina nu mai poate fi ignorată de Statele Unite. Sprijinul militar pe care China și Coreea de Nord îl oferă Rusiei creează un risc de securitate chiar și în Pacific
Rusia îmbină tacticile de luptă sovietice cu utilizarea dronele pentru a respinge acțiunile forţelor ucrainene: Forţele ruse preferă războiul de uzură
Președintele american nu poate obține pacea în Ucraina cât timp administrația sa nu are o viziune unitară. Este Steve Witkoff veriga slabă din echipa Trump?
Complexitatea frontului din Ucraina scoate la iveală minusurile tancurilor Leopard, dar vechiul sistem german Gepard a depăşit toate aşteptările
Marea Britanie și Franța îi vor prezenta lui Trump planul „Forței de reasigurare” în Ucraina în câteva săptămâni
Exercițiul militar NATO 2019. Sursa Foto: Foreign Brief.com.
EXCLUSIV
Proiect ipotetic de pace: Statele Unite propun „modelul vest-german” pentru soluţionarea conflictului din Ucraina
Să ne pregătim pentru modificarea geografiei? Statele Unite ar dori să anexeze Groenlanda apelând la un scenariu hibrid - utilizarea campaniilor publicitare și a rețelelor de socializare
Unde calcă Rusia apar şi tensiuni geopolitice: Imaginile din satelit confirmă că ruşii au mutat avioane de luptă Su-35S din Egipt în Algeria (Foto)
Profesorul Adrian Papahagi, la Obiectiv EuroAtlantic cu Tudor Curtifan
EXCLUSIV
Adrian Papahagi, despre wokeism, Europa și cum a ajuns „un băiat” la Înalta Poartă a SUA ca emisar să reprezinte România | Obiectiv EuroAtlantic, la DefenseRomania
Guvernul chinez a elaborat Carta Albă privind problemele din relațiile economice și comerciale cu SUA
Transferul submarinelor SUA în Australia ar putea fi reevaluat. Washingtonul vrea asigurări că aliații nu vor ezita să se implice într-o confruntare contra Chinei
Rusia lui Putin vrea ca Balcanii de Vest să fie următorul său „loc de joacă”: Este în interesul său să desfășoare aici războaie cibernetice și hibride
Un ordin executiv al Casei Albe vizează accelerarea vânzărilor de armament și reducerea birocrației: Ce vrea Donald Trump de la industria americană de apărare?

Ştiri Recomandate

Forțele americane nu pleacă din Europa. Toate calculele arată că pericolul militar rusesc rămâne în continuare foarte mare
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
A refuzat România un proiect comun de producere de proiectile cu Ucraina? Proiectul era bazat pe idei și tehnologii ucrainene
Rusia are stocurile de tancuri, drone și rachete asigurate pe jumătate și o mare problemă. Ce este tantalul, minereul critic de care rușii au nevoie urgent
„Lupii Nopții” ruși amenință Europa: „Motocicliștii lui Putin” au plantat la granița cu Polonia puieți de alun, aluzie la„arma-minune” a Rusiei
Dacă ați crezut că e „aglomerație” de obuziere de 155 mm, tocmai a mai apărut unul: Nemesis, cel mai nou produs de pe piață țintește înlocuirea unui obuzier consacrat
Trump ar putea participa la discuțiile de la Istanbul, iar Orban pregătește terenul negocierilor: Nimeni nu vrea să recunoască, dar am pierdut războiul din Ucraina
Rușii au început să folosească o nouă rachetă de croazieră pe frontul din Ucraina (Foto/Video): Componente de la companii străine ajung în continuare pe mâna industriei ruse de apărare
Pas istoric în reconcilierea turco-kurdă: Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a anunțat că se autodizolvă
Fostul comandant al forţelor armate ucrainene avertizează statele occidentale: Strategiile militare ale NATO, depăşite de provocările pe care le aduce războiul modern
SUA au dat undă verde pentru vânzarea a șase elicoptere Chinook către EAU
Trupe rusești la granița cu Finlanda? Noi imagini din satelit relevă o „activitate tot mai intensă” în locații-cheie aflate în coasta NATO
Contractul pentru noi vehicule de luptă: Programul militar, descris drept o „prioritate” de MApN, are sau nu deja un favorit?
Marea Britanie, îndemnată să-şi mărească arsenalul nuclear pentru a rămâne o putere militară relevantă în faţa Rusiei şi Chinei
Unitatea Occidentului mai primește o lovitură. Liderii europeni cer armistițiu în Ucraina, însă Trump presează pentru negocieri necondiționate, de parcă ar avea o înțelegere secretă cu Putin
Capitularea necondiționată a Germaniei Naziste, o poveste complicată de ruși, în scop propagandistic
Aici s-a ajuns: F-35, în sala de judecată. Un grup de organizații activiste au dat în judecată Marea Britanie pentru că furnizează Israelului piese de F-35
Sabotaj la alt nivel: Serviciile ruse, implicate într-un incendiu masiv care a mistuit un mall din Varșovia. Polonia închide un consulat rus ca răspuns
Trump promite tranzacții de trilioane cu Orientul Mijlociu, însă neglijarea conflictului din Gaza ar putea slăbi influența americană în regiune
Ungaria anulează discuțiile cu Ucraina privind minoritățile naționale. Budapesta, deranjată de acuzațiile de spionaj aduse de Kiev
UE vrea ca industriile de apărare europeană și ucraineană să producă împreună mai mult
Practic nu au știut ce i-a lovit: Primul avion Rafale doborât într-un dogfight a intrat într-o ambuscadă și a fost lovit de o rachetă PL-15 lansată de la mare distanță
România face pași importanți pentru a ține pasul în cel mai tehnologizat domeniu militar: Un adevărat ocean electromagnetic, coloana vertebrală a erei informaționale
De ce au instalat israelienii sisteme de protecție activă în grabă pe tancuri Merkava Mk.3 Astfel de sisteme sunt punctul forte al Israelului
”KGB 2.0”. Kremlinul a adunat cele mai temute structuri de informații rusești pentru a forma o ”unitate anti-Occident”
Cel mai scump cadou din istorie: Qatarul îi oferă lui Trump un Boeing 747-8, pe care Președintele SUA dorește să-l transforme temporar în Air Force One
Singurul om care a contat cu adevărat pentru Putin la parada din Piața Roșie. Fără el, Rusia ar fi pierdut demult războiul
Negocieri de pace fără armistițiu prealabil în Ucraina? Mesaj ferm din partea celor mai importanți susținători europeni ai Ucrainei
Polonia are și norocul unor vecini puternici care să o apere. Prima țară care a finalizat programul F-35 deschide umbrelea deasupra Poloniei
Germania copiază modelul României? Bundeswehr nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina
”Frankensam” are de acum un nume: Raven. Sistemul antiaerian folosește rachete ASRAAM, luate de la vechile avioane Tornado
SUA și China, discuții pentru ”dezescaladarea” războiului comercial. Trump: Am convenit asupra Marii Resetări
Corupția rămâne o amenințare internă gravă pentru apărarea Ucrainei
pixel