Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Deși Polonia va începe să producă tancuri K2PL abia în 2027, există deja unele probleme legate de locul şi numărul de companii implicate în procesul de producţie
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
În urmă cu câteva zile, Polonia şi-a comunicat intențiile în ceea ce privește planurile de a produce tancurile coreene K2PL și este vorba despre mai mult de o sută de vehicule pe an, aproape la fel ca Abrams. Dacă și când acest lucru va fi pus în aplicare, Polonia va deveni un important producător de vehicule blindate la nivel european și va putea să livreze o parte dintre aceste vehiculele chiar și pentru export, de exemplu, în România.  
Foaia de parcurs privind producția tancului K2PL. Sursa foto: Hyundai Rotem.
Foaia de parcurs privind producția tancului K2PL. Sursa foto: Hyundai Rotem.

Polonezii vor să producă singuri carenele și tunurile, sistemele electronice și de comunicații de la bord și suspensiile pneumatice pentru tancul sud-coreean K2. Pare ambițios și interesant, dar cu mențiunea că Polonia intenționează să treacă la punerea în practică a unui astfel de plan nu mai devreme de sfârșitul anului 2027 sau începutul anului 2028, deoarece capacitățile de producție corespunzătoare nu au fost încă create.

Poate că, în acest context, concernul militar polonez de stat PGZ, în calitate de unic deținător de facto al monopolului în industria de apărare a țării, nu a considerat necesar să facă niciun anunț "național", de exemplu, ce întreprinderi autohtone vor fi implicate în procesul de producție a tancurilor K2PL, iar acest lucru părea normal într-un anumit fel. Dar, de fapt, a devenit un pretext pentru un scandal politic și mediatic.

În cazul ţării noastre, Coreea de Sud se profilează unul dintre partenerii importanți ai României, în ceea ce privește cooperarea la nivel de industrie de apărare. 

În acest sens, amintim că ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, un acord interguvernamentale privind cooperarea în domeniul apărării.

Referitor la tancurile K2, se pare că blindatele sud-coreene se află pe listă scurtă a României, aspect confirmat și de ministrul apărării, care a adăugat că Armata are nevoie și de MLI-uri noi.

,,Suntem interesați și de un tanc (K2) pe care ei (coreenii - n.r.) l-au dezvoltat și care este bine cotat la nivel mondial. Mai suntem interesați și de o mașină de luptă a infanteriei (MLI-ul ”Redbak”)”, a precizat Tîlvăr.

Publicaţia poloneză Defense24 scrie că managementul PGZ a fost forțat să facă o declarație separată privind oportunitățile pe care le oferă proiectul K2PL, în contextul în care unele surse mass-media poloneze au susţinut că acest concern militar ar fi decis în mod deliberat să excludă unele uzine importante de la participarea la proiect, și anume Wojskowe Zaklady Mechaniczne SA și/sau H. Cegielski SA.

Reprezentanţii concernului militar subliniază contrariul - proiectul de localizare a producției K2PL în Polonia este atât de mare încât va necesita nu numai numărul maxim posibil de uzine aflate în subordinea PGZ, ci și numărul important de de contractori privați. Prin urmare, spun aceştia, răspândirea a tot felul de zvonuri despre proiectul K2PL "afectează în mod negativ starea de spirit socială și perspectivele industriei de apărare" din Polonia.

 

Proiectul de localizare a producției K2PL în Polonia, parte importantă din programul polonez de înzestrare „Wilk” (Wolf)

 

La începutul anului 2020, industria sud-coreeană de apărare anunţa că este interesată să participe la programul polonez de înzestrare „Wilk” (Wolf), cu tancuri principale de luptă K2 Black Panther. Cooperarea industrială constituie o parte importantă a propunerii care a fost stabilită de către compania coreeană Hyundai Rotem.

Astfel, compania sud-coreeană preciza în urmă cu doi ani că intenționează să colaboreze cu industria de apărare din Polonia pentru a dezvolta și produce 800 de tancuri K2 Black Panther. 

Fotografii de la descărcarea tancurilor K2 în portul polonez Gdynia, martie 2024. Imagini publicate de Hyundai Rotem.

K2 Black Panther este un tanc dezvoltat de Hyundai Rotem, folosit de armata sud-coreeană și oferit spre achiziţie Poloniei, Norvegiei şi Egiptului.

K2PL este o versiune a lui K2 Black Panther care a fost proiectată în funcție de cerințele și nevoile armatei poloneze. O machetă a lui K2PL a fost prezentată în septembrie 2020 la MSPO, o expoziție internațională de apărare care a avut loc în orașul Kielce, Polonia.

Armamentul principal al K2 Black Panther constă într-un tun cu țeavă lisă de 120 mm/L55 de fabricație germană Rheinmetall produs sub licență în Coreea de Sud. Tunul dispune de un încărcător automat cu 16 proiectile gata de tragere.  Alte 24 de proiectile sunt stocate în interiorul carenei. Armamentul secundar include o mitralieră coaxială de 7,62 mm montată pe partea stângă a tunului, iar o mitralieră grea K-6 de 12,7 mm este montată în partea dreaptă a turelei.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE
Korea power: De ce mizează Orientul pe tehnologia sud-coreeană. Noile avioane KF-21 sunt și ele pe „lista de cumpărături”
Blocajul transatlantic. Marea Britanie retrage oficial dronele Reaper, dar exclude orice donație către Ucraina: Explicația din spatele refuzului categoric
Cotitură strategică a Berlinului: Germania furnizează arme cu rază lungă de acţiune. Se vor produce rachete chiar în Ucraina?
Rusia și China se duelează prin proxy: Su-57 vs. sisteme antiaeriene HQ-9B. În scenarii simulate un HQ-9 doboră cu ușurință un Su-57, dar cu o condiție
România nu cumpără 300 de tancuri Abrams, dar un alt stat o face. La fel ca și în cazul nostru pariul e în continuare pe tancuri
Germania recunoaște că nu poate ajunge la 3,5% pentru apărare până în 2029. Câteva dintre programele de înzestrare ale Bundeswehr
Cum schimbă sistemele germane Skynex ecuația războiului de uzură din Ucraina în prag de iarnă. Soluția tehnică pentru contracararea atacurilor de saturație cu drone
Armata germană a preluat în mod simbolic primul tanc Leopard 2A8 de nouă generație. Cehii au comandat și ei 44 de tancuri de acest tip
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
,,Scutul Ucrainei'' devine mai puternic? De ce upgrade-ul lansatoarelor Patriot la standardul M903 este o mutare strategică pentru ucraineni
Ucraina joacă în liga mare. După Rafale și SAMP-T franceze, vine rândul Spaniei, iar surpriza vine din Grecia: Coproducție de drone navale
Câte tancuri pot produce rușii anual? Vestea bună e că exporturile s-au prăbușit, cea proastă că Rusia își reface stocurile pulverizate în Ucraina
Urmează prezentarea primului prototip VLAH: Prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Cum fabrică regimul Lukașenko muniție „oarbă” pentru armata rusă. Linii de producție și ingineri aduși special din China pentru sistemele GRAD
O nouă armă a Rusiei, aruncată pe frontul din Ucraina. Shahed-101, drona iraniană low-cost proiectată pentru atacuri de saturație și rezistentă la bruiaj
Mașină de luptă a infanteriei de tip Lynx. Photo source: Rheinmetall
EXCLUSIV
Noi detalii despre „achiziția” de Lynx a României: Care sunt semnele de întrebare înainte de decizia finală 
De la giganți industriali la faliment iminent. Cum au ajuns fabricile de tancuri și avioane ale Rusiei să fie înecate în datorii și paralizate de birocrație
Ucraina primește 100 de avioane Rafale de la Franța. Când vor ajunge pe front și, mai ales, cine plătește factura?
Inițiativa de muniție rămâne blocată la Praga: De ce NATO nu poate prelua proiectul abandonat de cehi
După Brazilia, și Columbia alege Gripen. Ofensiva suedezilor de la SAAB ar putea fi încununată cu un contract istoric pentru Europa: 150 de avioane livrate Ucrainei
Cât costă cele mai cunoscute vehicule blindate din lume. Piranha 5 românesc stă chiar foarte bine
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Rachetele ucrainene Flamingo devin încet dar sigur coșmarul antiaerienei Rusiei. Atacuri masive în Crimeea ocupată și în interiorul Federației
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă

Ştiri Recomandate

Mai multe țări din Europa s-au angajat să conducă o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina. România nu e printre semnatari
SUA promit Ucrainei garanții de securitate similare cu cele din Articolul 5 al Tratatului NATO. "Nu vom repeta greșelile de la Minsk", avertizează Merz
România laudă rolul sistemelor americane MEROPS în posibila contracararea a viitoarelor incursiuni de drone
Și Elveția se uită la preț: Mai puține F-35 cumpărate, după ce prețul a crescut cu aproximativ 10%. Când sunt așteptate primele avioane de luptă
India spală imaginea „pătată” de ucraineni a S-400. Problema pentru indieni e că sistemele ruse depind de China, stat împotriva căruia reprezintă principala apărare
Nicușor Dan: China e un mare actor global economic iar România nu poate nega această realitate. Dezvoltarea relației nu trebuie să producă riscuri de securitate
Submarin făcut „artificii” în port (Video) O dronă ucraineană Sea Baby a lovit în plin submarinul rus Varshavyanka chiar în Novorosiisk
Orban ar putea rămâne la putere chiar dacă pierde alegerile: ”Transferul” la Președinție, un truc similar cu cel aplicat de Putin
Foto: 16 rachete balistice și 5 drone kamikaze au distrus un „complexul nuclear israelian”, machetă construită de iranieni, în timpul exercițiilor militare. Sursă: Captură YouTube @IRAN Military Power
EXCLUSIV
35.000 de rachete lansate împotriva unei țări mici: Cum a interceptat IDF rachete iraniene în spațiu. Investițiile majore în cyber au făcut posibilă și celebra operațiune a pagerelor explozive
Mașină de luptă Redback. Foto: Hanwha Aerospace
EXCLUSIV
CEO-ul Hanwha, exclusiv pentru DefenseRomania: Oferta e fără precedent. Nu vizează doar Redback cu produție aici a motoarelor, carenelor sau turelelor. Gigantul coreean vrea să se „mute” în România
Ucrainenii spun ”nu” dictatului: Trei sferturi din populație se opune planului de pace care ar include renunțarea la întregul Donbas
Reorganizare majoră în intelligencul britanic. Pentru prima dată în istorie Ministerul britanic al Apărării înființează o structură de informații pentru a monitoriza Armata
Rusia își declară susținerea pentru Venezuela în fața „presiunilor politice și a șantajului militar” al SUA
Modernizarea tancurilor T-72 ale Cehiei a eșuat. T-72 M4CZ sunt inoperabile și nu pot fi livrate Ucrainei
„Linia frontului este peste tot”: Șefa MI6 avertizează asupra unei noi ere a haosului hibrid și a agresiunii ruse
Shahed cu rachetă R-60 la bord: Serviciile ucrainene de informații vin cu detalii privind modul de lansare al rachetei
Lecția învățată de Finlanda din Ucraina: De ce dronele mari, tip Bayraktar, sunt considerate acum „ținte sigure”, dar soluţia vine de la modelul FPV
Racheta hipersonică „Dark Eagle”: Statele Unite dezvăluie noi detalii despre arma capabilă să lovească China din Guam
Ucraina toarnă apă rece peste entuziasmul occidental: „Zona tampon” din Donbas este doar o teorie, nu un acord
Budapesta a pariat pe blindate germane în 2018 și a câștigat. Flota de tancuri a Ungariei este acum complet operațională
De ce sistemele ruseşti S-400 au devenit inutile fără cipuri occidentale. Criza de muniție care paralizează armata rusă
Sfârșitul erei tancurilor de 70 de tone. Compania General Dynamics livrează prototipul care trebuie să salveze Abrams-ul de la dispariție
Ajutarea Ucrainei cu activele înghețate ale Rusiei e tot mai departe. Alte trei state din Europa se alătură blocajului condus de Belgia și cer „opțiuni alternative”
În timp ce în România unii se ceartă dacă Rusia e sau nu un pericol, în capătul celălalt al frontului tocmai s-a ridicat un zid de buncăre balistice și dinți de dragon împotriva Armatei ruse
Ucraina lasă Rusia în offside la negocieri: Kievul renunță la aderarea la NATO în timp ce Moscova refuză orice negociere în afara capitulării
De ce a scăzut puterea de străpungere a dronelor ruse Shahed. Ucrainenii au noile radare IRIS, versiune specială anti-Shahed care „văd” drona de la o distanță de 8 km
Suntem bulevard pentru drone ruse? Comandantul Suprem: Nu vrem să riscăm să lovim Ucraina, dar România va doborî dronele în anumite condiții
Vehicul blindat 4X4 "VLAH"
EXCLUSIV
Am mers să vedem VLAH, primul prototip de blindat 4X4 românesc după 35 de ani. „Humvee de România” poate fi gata în 2 ani, dar există o provocare
Fisura care duce la căderea cetății ungare? De ce problema lui Orban nu sunt cei 50.000 de oameni din stradă ci că pentru prima oară în 15 ani a pierdut controlul
Merz spune că doar un orb nu vede că Rusia urmează pașii războiului Germaniei din 1938. „Deceniile de Pax Americana pentru Europa s-au terminat”
O nouă navă sub pavilion turcesc, lovită de o dronă a Rusiei în Marea Neagră
Rachete hipersonice Kinjal, dar și Iskander și Kalbir, folosite pentru blocarea non-fizică a accesului Ucrainei la Marea Neagră. Rusia caută să răzbune atacurile asupra petrolierelor ei
pixel