Diplomați chinezi, suspectați de spionaj, expulzați din SUA după ce au pătruns într-o bază militară
Administraţia Donald Trump a expulzat în secret doi diplomaţi chinezi suspectaţi că au pătruns în mod neautorizat într-o bază militară din statul american Virginia, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times, potrivit Mediafax.
Incidentul, care nu a fost dezvăluit, a avut loc la sfârşitul lunii septembrie într-o bază militară a Forţelor speciale americane din Norfolk, Virginia.
Doi angajaţi ai Ambasadei Chinei din SUA au pătruns în mod neautorizat cu un vehicul în baza militară americană, fiind urmăriţi şi blocaţi de personalul militar prezent. Autorităţile americane suspectează că unul dintre diplomaţi este agent chinez de spionaj.
În urma incidentului, Washingtonul i-a expulzat pe cei doi diplomaţi chinezi. Nici Statele Unite, nici China nu au anunţat public decizia de expulzare, dar, pe 16 octombrie, Departamentul de Stat american a anunţat restricţii stricte privind activităţile diplomaţilor chinezi, cerându-le să anunţe autorităţile despre orice deplasări pe teritoriul american, inclusiv pentru cele în scop de cercetare.
Este prima dată în peste 30 de ani când Statele Unite expulzează diplomaţi chinezi suspectaţi de spionaj.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News