Disidentul rus Aleksei Navalnîi: La ordinul lui Vladimir Putin, o echipă de agenţi ai FSB a încercat să mă ucidă
Disidentul rus Aleksei Navalnîi a declarat luni că o echipă de agenţi ai serviciului secret rus FSB (Serviciul Federal de Securitate) a încercat să-l ucidă la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, transmite DPA.
Agenţii FSB care l-au urmărit pe Navalny din 2017 în mai mult de 30 de călătorii pe care acesta le-a. Sursa foto: Bellingcat.com.
Potrivit unei înregistrări postate pe YouTube de Navalnîi, această echipă a încercat de cel puţin două ori să-l otrăvească cu substanţa neurotoxică Noviciok, înainte de incidentul din luna august, când i s-a făcut rău la bordul unui avion cu care zbura între Tomsk şi Moscova, ulterior fiind transferat la un spital în Germania unde i s-a confirmat otrăvirea cu Noviciok.
Opozantul rus mai susţine ce tentativele precedente de a-l otrăvi au eşuat pentru că echipa de asasini a fost atentă să nu folosească o doză prea mare de otravă, întrucât o moarte instantanee ar fi fost prea uşor de investigat.
Aleksei Navalnîi îşi sprijină afirmaţiile pe înregistrări telefonice şi date ale pasagerilor companiilor aeriene, considerându-le o dovadă a faptului că a fost urmărit de agenţii FSB, potrivit Agerpres.
Organizaţia jurnaliştilor de investigaţie Bellingcat, care l-a susţinut pe Navalnîi în investigaţiile sale, susţine într-o declaraţie că un membru al grupului presus implicat în ultima tentativă de asasinare a opozantului rus îi raporta direct preşedintelui Vladimir Putin.
Autorităţile ruse au negat în mod repetat orice implicare în tentativa de asasinare a lui Navalnîi.
Tot cu un agent neurotoxic din grupa Noviciok au fost otrăviţi în urmă cu doi ani în Marea Britanie fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia. Ei au supravieţuit, dar un cetăţean britanic care a intrat în contact cu respectiva substanţă a murit.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News