Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dronele maritime ucrainene le dau mari bătăi de cap rușilor: Contracararea acestora va fi inclusă în noile programe de instruire a echipajelor navelor de suprafață
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 30.11.2023, citând o sursă din cadrul Ministerului Apărării, că echipajele navelor de suprafață vor începe să studieze în mod regulat probleme privind combaterea dronelor maritime. Astfel, în programul de pregătire pentru luptă al forțelor de suprafață va fi introdus un nou curs de instruire cu această tematică. De asemenea, în timpul exercițiilor de antrenament și de luptă, echipajele navelor vor trebuie să detecteze dronele maritime care se apropie de acestea și să le distrugă.
Desen ilustrativ al unei drone navale ucrainene care atacă fregata rusă Amiral Makarov. Sursa foto: Ukrainian Military Center.
Desen ilustrativ al unei drone navale ucrainene care atacă fregata rusă Amiral Makarov. Sursa foto: Ukrainian Military Center.

Evenimentele din acest an au arătat că dronele maritime de suprafață devin una dintre cele mai importante amenințări la adresa flotei moderne. În același timp, potrivit experților militari, acestea nu sunt deloc o țintă ușoară.

Ca urmare, programul de pregătire pentru echipajele navelor de suprafață din cadrul Forțelor Navale ale Federației Ruse va include un nou curs de instruire, cu tema “respingerea unui atac al dronelor maritime”. După cum a precizat sursa cotidianului Izvestia din cadrul Ministerului rus al Apărării, elaborarea documentelor necesare în acest sens a fost deja finalizată, iar noi tipuri de exerciții de luptă au fost implementate la toate flotele.

“Înaintea începerii operației militare speciale, echipajele navelor de suprafață aparținând Forțelor Navale au desfășurat exerciții de luptă privind distrugerea unei ținte rapide de mici dimensiuni sau a unei mine plutiroare. Dar, pe baza experienței reale de luptă, instrucțiunile și metodele de răspuns sunt completate acum”, a menționat sursa.

Potrivit declarațiilor acesteia, Forțele Navale ale Federației Ruse au obținut prima experiență de luptă în distrugerea bărcilor de mare viteză în anii 2000, când navele rusești au participat, în cadrul unei coaliții internaționale, la lupta împotriva piraților somalezi din Oceanul Indian.

,,Lupta împotriva dronelor maritime este semnificativ diferită de lupta împotriva bărcilor pirat sau de sabotaj. Misiunea dronei este să se apropie de nava noastră dintr-un unghi favorabil de direcție pentru a reduce sectorul de tragere pentru echipaj și pentru a ajunge în siguranță la distanța de detonare a încărcăturii reale. Astfel, trebuie să învățăm echipajele să manevreze competent pe timpul atacului unei drone pentru a garanta distrugerea acesteia cu foc de artilerie sau de la mitralierele de calibru mare”, a spus interlocutorul jurnaliștilor.

Referindu-se la același subiect, expertul militar rus, Dmitri Boltenkov, a declarat că acțiunile reușite ale navelor de luptă rusești din Marea Neagră fac obiectul unei atenții sporite din partea Forțelor Armate ale Ucrainei.

“Blocada navală a zonelor de coastă, lansările de rachete Kalibr, amenințarea constantă cu debarcarea desantului maritim - toate acestea forțează inamicul să vină cu tactici din ce în ce mai complexe pentru a contracara Forțele Navale ale Federației Ruse. Din aceste motive, militarii ucraineni au început să lupte în mod activ împotriva navelor rusești. În special, aceștia se bazează pe drone maritime de suprafață, care au devenit deja un pericol și o mare durere de cap pentru noi”, a menționat Boltenkov.

În opinia acestuia, ținând cont de faptul că dronele maritime sunt bărci de dimensiuni reduse, cu laturi care nu ies mult deasupra nivelului mării, cel mai important lucru constă în detectarea în timp util a unei astfel de ținte.

,,Prin urmare, este necesar să se organizeze în mod competent observarea non-stop a suprafeței mării. Algoritmul acțiunilor este simplu: observare, detectare, distrugere. De asemenea, echipajul trebuie să fie gata de manevră pentru a evita impactul cu dronele maritime. Pentru a distruge astfel de drone, desigur vor fi folosite instalațiile de artilerie și mitralierele de calibru mare”, a precizat Dmitri Boltenkov.

Potrivit expertului, pentru a distruge astfel de bărci este necesar să se utilizeze instalațiile automatizate cu foc rapid de tip AK-630, care au fost orientate anterior spre combaterea rachetelor de croazieră. În plus, navele pot fi consolidate cu instalarea unor noi mitraliere grele. De asemenea, în golfuri și la bazele navale este necesar să se organizeze o pază de coastă întărită și să se instaleze bariere de protecție.

Este important și ca navele din cadrul Forțelor Navale să colaboreze cu aviația, care și-a dovedit deja eficiența în detectarea și distrugerea dronelor maritime. După cum s-a constatat, avioanele noastre de vânătoare, cu ajutorul radarelor de la bord, pot vedea bine astfel de bărci. De asemenea, elicopterele Mi-8 și Ka-29 sunt folosite deja pentru lupta împotriva dronelor maritime”, a concluzionat Boltenkov.

Comentariul autorului: În ultimii ani, dronele aeriene s-au dovedit a fi vedetele conflictelor moderne, în special pe timpul luptelor din Siria, Libia și Nagorno-Karabakh.

Dronele maritime de suprafață reprezintă “o găselniță” a conflictului dintre Rusia și Ucraina, care va afecta însă în mod semnificativ războaiele viitorului. Întrebuințarea masivă a acestora în Marea Neagră a fost impusă de faptul că Ucraina nu mai dispune practic de nave de luptă și a trebuit să reacționeze cumva împotriva amenințării navelor rusești.

Într-o primă fază, dronele maritime au fost aduse din străinătate, în special din SUA și Marea Britanie, dar, în ultimul timp, partea ucraineană a început să-și producă singură astfel de mijloace navale. Din acest motiv, Flota rusă din Marea Neagră se confruntă cu o multitudine de drone maritime lansate de militarii ucraineni și cu o mare diversitate a acestora.

Deocamdată, Forțele Navale rusești nu au suferit pierderi semnificative din cauza dronelor maritime ucrainene. Țintele acestora au fost reprezentate, în special, de nave de mici dimensiuni sau de nave auxiliare. Însă, apariția tot mai frecventă a acestora în Marea Neagră și perfecționarea metodelor de lovire pot să reprezinte o amenințare reală, inclusiv pentru navele de luptă de mari dimensiuni.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Navele de luptă ale Europei vor doborî din 2029 drone cu laser iar în viitor și rachete. Fregata Sachsen a efectuat cu succes mai multe teste laser
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
Bizar: Un avion F/A18 și un elicopter MH-60R Sea Hawk de pe portavionul american USS Nimitz s-au prăbușit în două incidente separate la 30 de minute distanță
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Un submarin, o problemă mai adâncă: Întreținerea deficitară a flotei ruse de submarine Kilo, accelerată de evacuarea forțată din baza Tartus
Franța dă startul oficial la cel mai mare proiect militar naval al Europei: Portavionul nuclear PA-NG intră în faza de producție fizică
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
Escaladarea tensiunilor în Marea Chinei de Sud: Avioane de vânătoare chineze au simulat atacuri asupra portavionului britanic HMS Prince of Wales
SUA au lovit un vas în largul coastelor Venezuelei. Trump nu exclude operațiuni terestre împotriva traficanților de droguri
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Novorossiisk a evitat scenariul de groază al submarinului ”Kursk”, dar pericolul încă nu a trecut: Prezintă risc de explozie
„Nu aluminiu, ci oțel gros!”: Donald Trump a trasat deja un nou plan pentru U.S. Navy - de a reînvia cuirasatele pentru ,,flota modernă'' a SUA
La un pas de o tragedie de proporții: Probleme mari tehnice cu noul submarin rus Novorossiysk care a pierdut combustibil și nu a mai putut intra în imersiune
Cimitirul de sub apă. Viceamiralul Mihai Panait, șeful Marinei României: De la începutul războiului rus în Ucraina, 50 de nave au fost scufundate în Marea Neagră
Dincolo de manevrele militare Neptune Strike 25-3: Mesajul strategic al NATO, de la Marea Mediterană la Marea Baltică
O nouă țară se alătură clubului select de state care dețin portavioane. Cine țintește achiziția navei Giuseppe Garibaldi și devine „new entry” al portavioanelor
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Ce știm de corveta Hisar cumpărată de România: Nava vine cu o dronă Bayraktar care se va „conecta” cu celelalte achiziționate și armament turc. Rachetele NSM vor fi integrate
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt

Ştiri Recomandate

DefenseRomania vă urează „La mulți ani și un 2026 cu tot ce vă doriți!”. Vă mulțumim că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
pixel