Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Estonia, temeri privind o posibilă agresiune militară din partea Rusiei
Forțele terestre
Data actualizării:
Data publicării:
Estonia suspectează că Rusia se pregătește de un conflict armat în vest, a declarat ministrul estonian al Apărării, Juri Luik, în cadrul unei reuniuni de la Tallinn în amintirea fostului președinte eston, Lennart Meri, potrivit Uawire.org.

Concluzia ministrul estonian al Apărării se bazează pe faptul că Rusia și-a consolidat districtul militar occidental, înființând șapte noi regimente și plasându-le la mai puțin de 50 km de granița de stat. ,,Acest lucru demonstrează că forțele armate ruse se pregătesc de un conflict armat înspre vest", conform agenției de știri RBC, care îl citează pe ministrul estonian al Apărării.

Ministrul este convins că Rusia așteaptă ca NATO să aibă o poziție mai slabă în următorii ani. Acesta și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la decizia Consiliului Europei de a reacorda Rusiei dreptul de vot în cadrul organizației.

De asemenea, există temeri că ridicarea sancțiunilor UE la adresa Rusiei ar putea fi înscrise pe ordinea de zi, în curând. Președintele estonian, Kersti Kaljulaid, a vizitat Moscova la 18 aprilie și s-a întâlnit cu președintele rus, Vladimir Putin. Liderul estonian a comentat că este dificil de negociat cu Moscova, deoarece cele două țări au valori foarte diferite.

Doamna Kaljulaid a recunoscut că nu a reușit să găsească niciun punct de vedere comun cu liderul rus. Consiliul Europei a decis să redea Rusiei dreptul de vot și se fac pregătiri pentru restabilirea statutului de membru pentru această țară. Dreptul Rusiei de a vota în cadrul organizației a fost anulat după ce autoritățile de la Moscova au anexat Crimeea, în 2014.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
România a lansat rachete din sisteme HIMARS, alături de SUA și aliați (Video). România deține inclusiv rachete ATACMS care pot lovi la 300 kilometri
Blindatele Bradley își onorează reputația: Forțele ucrainene au neutralizat un tanc rusesc T-90M (VIDEO)
Rachete Javelin, pentru a descuraja o nouă invazie în Balcani. Kosovo cumpără din SUA 246 de rachete Javelin, în contextul tensiunilor cu Serbia
Noile obuziere cu care rușii speră să domine Pzh-2000 sau Archer: Koalitsiya-SV sunt performante ”pe hârtie”, dar încă nu au demonstrat pe frontul din Ucraina
Transnistria se sperie de un radar GM 200 și câteva blindate Piranha 3 neînarmate. Separatiștii pro-ruși percep R. Moldova ca pe o amenințare militară
Vechile tunuri antiaeriene sovietice ZU-23-2 au fost montate de ucraineni pe vehiculele blindate americane M113
Rusia are planuri ambițioase: Șapte lansări de rachete balistice intercontinentale în 2024, anul în care și noile Sarmat ar trebui să intre în serviciul de luptă
Rusia susține că a distrus două tancuri Leopard 2 lângă Kupiansk
Cu o industrie de apărare tot mai activă, Ungaria va produce blindate de luptă Gidran 4x4 în parteneriat cu Turcia
De ce achiziționează România doar 26 de lansatoare Javelin? Sistemele americane intră în dotarea unității de elită a Armatei, forțele speciale
România are deja o baterie Patriot complet funcțională și se pregătește pentru operaționalizarea celui de-al doilea sistem
K9, livrate la timp pe bandă rulantă. Polonia primește încă 18 obuziere K9 Thunder, o soluție aflată și pe masa României
Forțarea cursurilor mari de apă: Diviziile americane vor avea câte o brigadă de geniu
Un militar român e „cel mai bun luptător” într-o competiție din SUA. Probele deosebit de dificile au inclus efort fizic masiv, mental și operațiuni tactice urbane
Tancurile Merkava au intrat în Khan Younis. Israelul avansează în Gaza și, în premieră, artileria lovește cu obuziere de pe teritoriul Fâșiei
HIMARS e de azi hipersonic. SUA au început livrarea noilor rachete PrSM. Versiunile viitoare vor lovi și ținte în mișcare la 1.000 km distanță
Francezii sunt optimiști că Eurotank va vedea lumina zilei în ciuda zvonurilor. Tancul franco-german de ultimă generație a „apărut” din nou în public
”Am capturat un Bradley al ucrainenilor din 'no man's land' și îi vom afla toate punctele slabe”. Rușii susțin că IFV-ul american pare a fi o versiune modernă
Emiratele Arabe Unite au angajat sute de veterani americani pentru a-și moderniza armata, cooptând inclusiv generali cu 4 stele
M2 Bradley a supraviețuit pe frontul din Ucraina după o lovitură directă de rachetă antitanc (video)
SUA vor redeschide liniile de producție pentru blindatele M2 Bradley și obuzierele M777. ”Avem comenzi pentru sute de unități noi”
Cu ce armament militar nou a defilat Armata României: De la blindate JLTV, la radare GSR. În premieră, a fost prezentat și avionul Bombardier 75 al MAI
Președintele bulgar pro-rus s-a opus prin veto furnizării către Ucraina a blindatelor sovietice BTR-60. Rumen Radev vorbește de „protejarea granițelor bulgare”
Tancul T-90M primește o ”modernizare” rapidă: Inginerii ruși au instalat blindaj Kontakt-1 și plasă pentru protecția anti-dronă
Polonia va cumpăra încă 150 de obuziere sud-coreene K9 și va avea o artilerie de temut, cu peste 1.000 de obuziere autopropulsate
România se pregătește să primească primul tanc american Abrams din cele 54 cumpărate. Abrams - primul tanc cu adevărat modern din istoria Armatei
Premieră în România: Forțele speciale defilează cu noile blindate americane JLTV, alături de mașini Land Cruiser, model 2022, echipate cu mitraliere
Forțați de situația din teren, ucrainenii apelează uneori la tactica sacrificării unor blindate
Tancul Leopard 2A8 atrage toate privirile: Un grup de cinci state europene va achiziționa cea mai modernă versiune a tancului german

Ştiri Recomandate

Dronele ucrainene fac ravagii pe tronsonul de cale ferată Moscova – Kursk: au fost lovite mai multe substații electrice
După modelul Bahmut și Avdiivka, rușii au transformat orașul Chasiv Yar într-o ruină. Imagini filmate cu dronele confirmă acest lucru (Video)
Înalt oficial american: Războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, puțin probabil să se încheie în viitorul apropiat
Noul IFV Bradley M2A4E1 al U.S. Army dispune pentru prima dată de sistemul de protecție activă Iron Fist
Generalul Ben Hodges: SUA și Germania trebuie să spună în sfârșit: Trebuie să ajutăm Ucraina să câștige, indiferent de costuri
Trupe occidentale în Ucraina? Macron: Dacă Ucraina ne-o cere iar frontul se prăbușește. Nu exclud nimic, ne confruntăm cu un inamic care nu exclude nimic
Rusia bruiază semnalele GPS în regiunea baltică și pe câmpul de luptă din Ucraina. Experții consideră că în ambele cazuri este vorba de război
Ce știm despre Tunetul românesc. Versiunea obuzierelor K9 pe care o va avea România va dispune de cele mai moderne specificații tehnice
Când vor ajunge primele F-16 în Ucraina? Ucraina răspunde ironic, nemulţumită fiind de atâtea promisiuni și amânări
Mutări pe front: De ce transferă rușii din Sud părți ale Diviziei 76 Desant-Asalt pe frontul de Est
Ucrainenii au publicat stocul mare de rachete rusești, de la Onyks sau Kalibr, la hipersonice Zircon. Cu toate acestea, nicio navă de luptă nu e în largul Mării Negre sau Azov
Manta Ray, atât de impunătoare (Foto). SUA au testat cu succes sub apă noua dronă maritimă de ultimă generație
Rachetele americane ATACMS „vizitează” tot mai des obiective din Crimeea. Rușii se tem că Ucraina pregătește terenul pentru „operațiunea Podul Crimeei”
Rusia a folosit arme chimice în Ucraina și nu a fost doar un incident izolat
Fujian e pe mare. Celui mai nou portavion al Chinei îi vor fi testate sistemele de propulsie și sistemele electrice
Varşovia, cerere oficială la Washington pentru ca armele nucleare americane să fie depozitate și în Polonia: Programul Nuclear Sharing ar trebui să fie extins și la țările din flancul estic al NATO
Serviciile secrete britanice indică numele unor înalți oficiali ruși care ar putea fi afectați de arestarea adjunctului ministrului rus al apărării
Lansarea rachetelor AGM-88 HARM de pe avioanele ucrainene MiG-29 și Su-27 se face şi cu ajutorul unui iPad (Foto/Video)
Armata israeliană renunță treptat la bateriile Patriot PAC 2 în favoarea unor sisteme de apărare moderne
Rafinăria rusească din Ryazan lovită de dronele ucrainene (Foto/Video)
"Armata americană este cea mai letală forță de luptă de pe planetă și o vom păstra așa'' - Generalul Austin prezintă proiectul de buget al Pentagonului
Aliații fac o demonstrație forță în Europa: Desant aerian major după al Doilea Război Mondial. Parașutiștii români participă și ei
Cum funcționează Skynex, „distrugătorul german de drone'' care întărește apărarea aeriană a Ucrainei în faţa dronelor Rusiei
Armata ucraineană pregătește terenul pentru lovirea Podului Crimeea. În ultimele două săptămâni, asupra Peninsulei Crimeea au fost executate trei atacuri cu rachete ATACMS
Violențe în Georgia după ce guvernul pro-rus a folosit forța asupra celor care manifestau împotriva legii „influenței străine” pe model rusesc
România, vizată și ea. SUA îndeamnă statele aliate care nu au livrat încă Ucrainei sisteme Patriot să nu mai ezite să o facă
Situație foarte grea pe frontul de Est: Ocupantul rus avansează la nord-vest de Avdiivka, în timp ce Armata Ucrainei depune eforturi mari pentru a opri avansul
Nu doar Marea Britanie și Franța. Britanicii dezvăluie numele celui de-al treilea stat european care a livrat Ucrainei rachete Storm Shadow
Polonia a ales numele pe care îl vor purta avioanele F-35. Au fost publicate și imagini din SUA cu primul F-35 polonez, aproape finalizat
Turcia, de neoprit: După un avion de generația a 5-a, a început proiectarea unui portavion în adevăratul sens al cuvântului, peste TCG Anadolu
Franța accelerează „economia de război” și cere industriei să mărească producția de rachete Aster 15 și 30. Rachetele vor deveni astfel o prioritate
O delegație a grupării teroriste Hamas a părăsit Egiptul și urmează să anunțe dacă acceptă armistițiul propus de Israel și eliberează ostaticii
pixel