Atunci când Joe Biden candida doar la funcția de președinte, el a arătat clar că, dacă va fi ales, va stabili un nou curs în abordarea problemelor nerezolvate din Orientul Mijlociu și va restabili o oarecare normalitate (încă nu o definise foarte bine) într-o regiune care este istoric frâmântată și plină de neprevăzut. El s-a angajat să refacă, chiar să îmbunătățească acordul nuclear cu Iranul, să pună capăt războiului din Yemen, să sprijine reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene și să reia sprijinul american pentru kurzii din Siria. În tot același timp, candidatul Biden dorea să remodeleze relațiile cu Turcia, care în opinia sa deveniseră mult prea lipsite de conținut, permițând diversele derapaje (așa le definea el) ale raisului de la Ankara.
Deși au trecut șase luni de la instalarea sa în funcția de președinte ale SUA, toate aceste propuneri încep să își găsească locul într-o strategie americană globală și coerentă. Se poate spune că timpul este scurt, dar atunci când reprezentantul tău este lăsat să aștepte la un hotel, în Viena, săptămână după săptămână, nefiind invitat la negocierile nucleare 5+1, cele cu Iranul, atunci se poate spune că problemele de identificare a unor soluții noi la problemele vechi devine o chestiune nu numai de inteligență dar și de urgență națională.
În cazul concret de la Viena, cel al negocierilor nucleare cu Iranul, la aproape patru săptămâni de la începerea lor, SUA nu au putut nici măcar călca în sala unde acestea au loc, cele două puteri nucleare concurențiale, China și Rusia preluând de facto rolul de locomotivă.
Primus interpares, SUA nu reușesc să treacă de blocada fundamentală care o ridică atât China cât și Rusia, provocând un dialog la care, pe lângă cele două participă, doar puteri europene, Marea Britanie, Germania și Franța. Cei cinci practic au declarat clubul lor nuclear exclusiv, iar discuțiile cu Iranul devin contondente pentru Washington, care este garantul istoric al negocierilor nucleare cu orice actor, fie fostul URSS sau actorii nucleari emergenți cum ar fi Israel, Arabia Saudită, Coreea de Nord etc.
Pe cale de consecință administrația Biden are un timp extrem de scurt la dispoziție pentru a găsi calea spre redeschiderea dialogului cu Iranul în termenii săi, altfel deciziile nucleare de la Viena, dacă vor fi luate fără participarea SUA, vor consfinții un nou etaj de autoritate, nu neapărat intermediar și fără discuție la fel de puternic ca cel reprezentat de fostul JCPOA, care să valideze și opțiuni de securitate non americane.
Maximalismul politic iranian de astăzi, prin care Washingtonului i se cere să reducă sancțiunile economice și cele militare la adresa regimului de la Teheran, precum și refuzul brutal de a negocia retragerea din pozițiile câștigate de către forțele pro iraniene din Siria, Liban sau Irak, produc o ruptură de dialog pe care atât China cât și Rusia o exploatează într-un mod abil.
Excluderea de la orice formă de dialog a SUA, iar cele cinci puteri garante ale dialogului de la Viena confirmă prin însuși formatul oferit Iranului această tendință, induce sentimentul că se dorește construcția unei formule internaționale cu garanți statali alții decât America, fapt care ar zdruncina fundamental politica de aproape 80 de ani de unicitate americană în acest domeniu.
Minorarea importanței nucleare a Rusiei și încercările nereușite ale administrațiilor Obama și Trump de a impune obiectivele lor radicale unei Chine care nu are pilon nuclear principal ca model de apărare națională, au dus, de fapt, la un complex fundamental de frustrări care se regăsesc în formatul de astăzi de la Viena.
Ca atare, fiecare stat din Orientul Mijlociu înțelege că noua abordare a Americii, sau mai bine spus noua reașezare geopolitică americană, nu poate fi ignorată din cauza dependenței lor continue de SUA într-o formă sau alta. Orice actor își dă seama că intervenția geopolitică a Chinei prin imersarea sa în jocul regional schimbă fundamental datele problemelor din regiune. Ca atare în toate capitalele Orientului Mijlociu are loc o reevaluare a pozițiilor, ce păreau efectiv de nezdruncinat numai acum câteva luni.
Deși Biden își intensifică atenția asupra regiunii Asia-Pacific, continuare logică a politicilor atât obamiene cât și trumpiste, interesul geostrategic al Washingtonului și angajamentul față de aliații săi din Orientul Mijlociu rămân aceleași. Strategia diferă, însă, substanțial de cea a predecesorului său. Astfel, administrația Biden dorește să creează noi realități pentru țările afectate, la care acestea, în viziunea celor de la Washington trebuie să se adapteze în consecință.
Decizia lui Biden de a reveni la acordul cu Iranul, la care Israel și Arabia Saudită s-au opus vehement, forțează acum ambele țări să își reevalueze pozițiile. Ambele capitale știu că este iminent să se ajungă la o nouă soluție, cu rădăcini în cea originală, dar cu unele îmbunătățiri.
Și prima este practic recunoașterea Iranului ca prima putere nucleară cu regim religios la putere. Este o schimbare de paradigmă care propune reevaluări fundamentale atât la Ierusalim cât și la Riad. Cele două capitale, încet dar sigur, încep să realizeze că retragerea greșită a lui Trump din JCPOA a împins Iranul să escaladeze eforturile sale de înarmare nucleară, considerând că este unica soluție de supraviețuire la putere a regimului ayatolahilor.
Tehnologia nucleară militarizată nu este folosită astăzi decât ca argument al validității internaționale a regimului iranian, astfel că astăzi SUA, după patru ani de trumpism cu voce tare, trebuie să încerce să construiască o punte care devine imorală, dar care oferă o deschidere și celuilalt ”jucător” rebel nuclear, Coreea de Nord.
Prin eforturile de construire a noi centrifuge avansate, permițându-i Iranului să îmbogățească cantități mai mari și o calitate superioară a uraniului, acesta este tot mai aproape de construirea unei arme nucleare capabile să schimbe complet echilibrul din regiune. Un profil nuclear ofensiv la Teheran propune Israelului puține soluții de negociere defensivă, chiar și după pacea curajoasă pe care lumea arabă a acceptat-o cu statul evreu. Problema principală va fi că populațiile arabe care înconjoară statul Israel nu vor dori să fie ținta unui șantaj nuclear din partea persană, stat non arab, pentru salvarea altui stat (Israel) tot non arab. Căci din punct de vedere al proiectului iranian, o rachetă nucleară ofensivă va detona fragilul echilibru arab, provocând apariție sentimentelor gregare și rănilor adânci, care nici astăzi nu au fost rezolvate.
De aceea pentru Israel și Arabia Saudită, singura opțiune practică este de a colabora cu SUA. China și Rusia au cu siguranță influența lor în regiune, dar nu se compară nici pe departe cu cea a SUA. Prin formatul de la Viena, de la care lipsește exact cel mai influent actor nuclear, tocmai dislocarea acestei influențe majore se dorește. Iranul este dispus să negocieze partea sa de influență tocmai pentru a disloca SUA, știind că regional, în afară de Israel, nici o țară arabă nu are forța și puterea reală de a se opune expansiunii sale lente, dar sigure în regiune. Opțiunile politice expansive ale lui Suleymani, generalul executat cu o dronă de către administrația Trump sunt confirmate mai mult decât oricând.
Pentru a se asigura că noul acord în curs de dezvoltare va fi atent monitorizat, în special în ceea ce privește clauzele de caducitate, Tel Aviv și Riad au nevoie de SUA. Dar acestea nu par pentru moment a găsi drumul spre sala de negocieri.
Orice gest ar face spre un cât de mic dialog cu Teheran, va produce uriașe dislocări în dialogul cu Koreea de Nord, de fapt cu China pe dosare nucleare care nu privesc sub nici o formă Orientul Mijlociu. Desigur că pentru a încuraja noile paradigme, SUA vor impune agenda lor proprie celor doi actori.
Pentru Israel, dosarul statalității palestiniene, înghețat brutal de către administrația Trump și aproape distrus prin planul său de pace niciodată pe deplin înțeles de către cei din regiune, cu obiective ascunse de meandrele minciunilor ginerelui Kushner, devine, pe zi ce trece, o grenadă fierbinte. Cine și-a imaginat o clipă că un tunel prin care erau obligați palestinienii să traverseze Israel, pe sub pământ, ca niște slugi pe care care boierul de deasupra nu dorește să îi vadă la lumina zilei, era soluția (segragaționistă, rasistă și insultătoare la adresa palestinienilor, dar atât de caracteristică pentru primitivismul cultural și politic al echipei Trump&Kushner), atunci nu a înțeles de loc excrocheria pe care acel plan de pace o reprezenta.
Pe de altă parte, poziția lui Biden cu privire la conflictul israeliano-palestinian a fost foarte consistentă încă de pe vremea când era senator, considerând că soluție existenței a două state rămâne singura opțiune viabilă. Odată instalat la Casa Albă a ordonat reluarea imediată a ajutorului financiar acordat Autorității Palestiniene, suspendat fără argumente de către Trump, și a cerut Israelului să se abțină de la anexarea oricărui teritoriu palestinian, alături de limitarea severă a extinderii așezărilor israeliene existente în Cisiordania.
Având în vedere eșecul Israelului de a forma un guvern de coaliție după patru alegeri în doi ani, împreună cu dezordinea politică dintre palestinieni, este puțin probabil ca ambele părți să poată relua cu seriozitate negocierile de pace în condițiile actuale. Mai mult, atât prim-ministrul Netanyahu, cât și președintele Abbas, care sunt blocați în vechile lor poziții, trebuie mai întâi să părăsească scena politică înainte ca orice discuții reale de pace să se poată relua.
De aceea, orice s-ar spune, jocul de la Viena, că place sau nu micilor actori regionali și aliaților conjuncturali zgomotoși, poate exprima o soluție de repornire a mai multor dialoguri în același timp. Revenirea la o cât mai normală capacitate de dialog dintre SUA și Iran presupune, printre altele, o tentativă de rezolvare a statalității palestiniene(măcar atât dacă nu o serioasă abordare), cauză în care Iranul a investit decenii de eforturi și resurse umane.
Iranul va condiționa reacceptarea SUA la masa negocierilor nucleare, alături de calitatea superioară a relaților bilaterale directe cu SUA și cu o rescriere, in extenso, a mai multor dosare regionale, printre care cel palestinian este critic și crucial pentru supraviețuirea ayatolahilor la putere în Teheran. Lucru pe care Ierusalim, mai ales dupa deceniul Netanyahu de maximalism politic anti palestinian, nu este pregătit să îl facă.
Cu toată opoziția Israelului, relațiilor bilaterale directe dintre Washington și Teheran vor oferi în cele din urmă cea mai bună opțiune, și nu coaliții de strânsură, oportuniste de moment, care să rezolve doar fragmentar mozaicul de probleme severe pe care Orientul Mijlociu îl are lăsat ca moștenire. Mai mult, pentru a împiedica Iranul să achiziționeze arme nucleare pe termen lung SUA au nevoie de un nou fundament pentru a asigura continuitatea influenței fundamentale la Iersualim.
Riadul nu se află nici el în zona de pace. Solicitarea fermă a președintelui Biden de a se pune capăt războiului devastator din Yemen nu a căzut pe urechi surde, nici la Riad, nici la Teheran. Decizia administrației sale de a suspenda toate exporturile de arme către Arabia Saudită, tocmai pentru a nu pune benzină peste un foc deja întețit, a transmis un mesaj clar regatului saudian că războiul trebuie să se încheie.
Ayatolahii din Iran au înțeles și ei, de asemenea, că nu mai de câștigat din continuarea războiului, care îl sprijineau tocmai pentru a dezechilibra al doilea mare actor pro american din regiune. De fapt, atât Arabia Saudită, cât și Iranul știau de mult că războiul lor din Yemen, purtat prin intermediari, era imposibil de câștigat și căutau fiecare o ieșire care să le salveze onoarea. Spre stupefacția lumii, fiecare aștepta o decizie de la Washington. Deși Trump nu a dorit, pentru că nu îi servea imagologic la nimic, imersarea americană în Yemen, Biden se vede nevoit să ofere ceva Tehranului.
Mai mult, sprijinul necondiționat pe care acesta l-a acordat lui Netanyahu și prințului moștenitor saudian, tocmai pentru ca aceștia doi să promoveze planul său de pace, s-a dovedit insuficient pentru a regla tocmai influența iraniană deja amenințătoare în regiunea Golfului. Acolo, Iranul începuse deja să se manifeste ca putere suverană, amenințând un traseu de navigație critic pentru autoritatea SUA.
Trump și naționaliștii săi nu au reușit nici măcar să sperie cămilele din deșert cu sancțiunile zgomotoase pe care le impuneau unui Teheran deja salvat economic și financiar de către coaliția Beijing-Moscova. Căci guvernul iranian, având spatele asigurat de către cele două puteri euroasiatice, va tura la maximum motoarele proiecției sale de putere atât în apele liniștite ale Golfului Oman cât și la Mediterană. Administrația Trump nu a prevăzut sau nu a realizat masivitatea infiltrării persane peste banda clasică de transmisie a postului preferat Fox News și s-a trezit obligată să rezolve problema Yemen, fapt care i-a displăcut profund lui Donald Trump. Profilul conflictului local nu corespundea planului global de constructor al păcii creionat de cuplul Trump&Kushner și nu oferea platforma cultului personalității care se dorea construită la semnarea tratatelor de pace dintre Israel și lumea arabă.
De aceea astăzi, Biden a propus tăierea efectivă a nodului gordian, și anume formare unui guvern de împărțire a puterii între rebelii houthi și autoritatea legitimă din Sanaa. Soluția răspunde, dacă este să ascultăm surse diplomatice implicate în discuțiile actuale saudite-iraniene, atât necesarului de influență al Iranului cât și ieșirii Arabiei Saudite, cu onoare, dintr-un conflict care eroda permanent locul lor de conducător al lumii arabe. Pentru Israel este pozitiv pentru că oprește alienarea aliatului său, deci pierderea de viteză a Riaduui în relațiile sale cu regiunea.
Contrar agresivității și turpitudinilor administrației Trump sau tentativelor nereușite de a bloca internațional China, astăzi lumea evoluează spre paliere de autoritate sectoriale care, teoretic, ar trebui să producă mai mult echilibru și predictibilitate. Regionalizarea politicii mondiale se observă din ce în ce mai mult. Secretarul de stat Blinken este, de altfel, adeptul principal al sectoarelor regionale care se intersectează în interiorul planului american general pentru următoarele decenii. Dacă Trump a agravat și mai mult diferitele conflicte endemice din Orientul Mijlociu (temporar și din fericire cu fără prea multe consecințe fatale națiunilor implicate), hotărârea actualei administrații de a le rezolva și de a schimba dinamica sectorială, poate reuși să avanseze soluții care au fost conștient eludate de către actorii implicați din ultimii ani. Este o șansă pe care toți cei interesați de a rămâne pe mai departe la putere, că au domiciliul la Ierusalim sau Riad, Teheran sau Viena ar trebui să o accepte imediat.
Nota redacției DefenseRomania: Analiza reprezintă opinia autorului
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Populația din nordul județului Tulcea a fost trezită din nou de un mesaj RO-Alert, în noaptea de duminică spre luni. Un nou atac rusesc viza infrastructura ucraineană din zona Ismail, la câțiva pași de România. De data aceasta, MApN ne asigură că „nu au fost detectate pătrunderi neautorizate”.
Degradarea mediului strategic european și dispariția constrângerilor tratatului INF (Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty), care interzicea rachetele terestre cu raze între 500 și 5.500 km, au redeschis competiția pentru capabilități de lovire la mare distanță se arată într-o analiză a Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS).
Este legitim, din perspectiva siguranței naționale, ca un contract strategic pentru gaz din Marea Neagră semnat cu o companie rusă precum Lukoil să rămână fără probleme în picioare?
În acest timp, americanii de la Exxon Mobile au decis să părăsească România, și să vândă participația la Neptune Deep, după ce autoritățile de la București au vrut redevențe mai mari, pe principiul "nu ne vindem țara".
Franța a publicat pentru prima dată imagini cu racheta sa cu focos nuclear, ASMPA-R, așa cum se numește varianta recent modernizată a rachetei ASMP.
Site-ul de știri israelian Walla a dezvăluit un acord istoric de apărare între Grecia și Israel. Acest acord este cel mai mare de acest fel dintre cele două țări și își propune să acopere lacunele cruciale din apărarea aeriană a Greciei, care a demonstrat vulnerabilități împotriva rachetelor balistice și a dronelor.
SUA au anunțat azi operațiunea "Southern Spear" și lovirea țintelor narcotice de pe teritoriul Venezuelei. În tot acest context în care tensiunile dintre SUA și Venezuela escaladează, administrația Trump a intensificat prezența militară în Caraibe. Ca răspuns, Venezuela a anunțat o mobilizare militară la scară națională, acuzând Washingtonul că pregătește o intervenție pentru înlăturarea președintelui Nicolas Maduro.
Vizita de la sfârșitul săptămânii trecute, anunțată discret de premierul ungar Viktor Orbán, a fost însoțită de numeroase speculații politice și economice. Dincolo de declarațiile diplomatice și comunicatele oficiale, natura acordurilor semnate și reacțiile interne au stârnit dezbateri aprinse la nivel intern, opoziția acuzând o posibilă „îndatorare masivă” a țării.
Generalul de brigadă (r.) Mircea Mîndrescu, fost comandant la Joint Analysis and Lessons Learned Centre (JALLC) în cadrul NATO, afirmă că fortăreața Crimeea nu e impenetrabilă în ciuda sistemului A2/AD( Anti-Access/Area Denial) realizat de ruși în jurul peninsulei. NATO a reușit să învețe să contracareze militar sistemul, dar în ceea ce privește reziliența rămâne o întrebare la care trebuie să răspundem fără să ne mințim: În cazul ipotetic societatea românească ar fi reacționat la fel ca ucrainenii după patru ani de război?
Secretarul de stat american Marco Rubio a confirmat că SUA vor interveni în cazul unui atac al Rusiei, referindu-se la provocările constante ale Rusiei în statele europene.
Forțele Armate ale Federației Ruse au finalizat crearea Trupelor de sisteme fără pilot. Acest lucru a fost declarat astăzi (12.11.2025) de către locțiitorul comandantului acestor trupe, Serghei Ishtuganov, într-un interviu acordat cotidianului Komsomolskaya Pravda.
Președintele Republicii Centrafricane (RCA), Faustin-Archange Touadera, ar fi apelat la Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru o finanțare crucială: susținerea operațiunilor Corpului African, forța paramilitară succesoare a mercenarilor ruși Wagner, desfășurată în țară încă din 2018.
Trăim într-o realitate strategică fundamental alterată. Așa cum sublinia recent cancelarul german, nu mai suntem într-o perioadă de pace, deși nu suntem, tehnic, nici în război. Această zonă gri, definită de analiști drept „război hibrid”, este exact spațiul de operare preferat al Federației Ruse în confruntarea sa cu Occidentul.
Președintele Nicușor Dan a anunțat că România va avea o nouă Strategie de Apărare.
Negocierile care au loc în aceste zile între Statele Unite și Ucraina depășesc cu mult logica tradițională a asistenței militare. Pe masă se află un potențial acord comercial de miliarde de dolari axat pe drone, o tranzacție care semnalează o inversare de roluri neașteptată: Ucraina, țara aflată sub agresiune rusă, a devenit un laborator de inovație militară, iar Pentagonul pare dispus să-i studieze lecțiile.
Declarația recentă a Președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, prin care solicită din nou partenerilor occidentali mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot, a reaprins dezbaterea privind eficacitatea acestui sistem american pe frontul din Ucraina. Cererea constantă pentru Patriot survine în contextul unor informații din media care sugerează o scădere a ratei de interceptare a rachetelor hipersonice rusești Kh-47M2 Kinjal, ca urmare a modificărilor tactice introduse de ruși.
Descoperirea, în plin război, a celei mai mari baze de lansare și stocare a dronelor Shahed nu este un simplu detaliu logistic, ci expune o strategie militară pe termen lung. Imaginile din satelit de înaltă rezoluție, publicate marți de comunitățile de analişti OSINT, arată că Rusia nu doar continuă războiul cu determinare, ci îl industrializează, construind metodic o infrastructură masivă menită să copleșească apărarea antiaeriană a Ucrainei.
O bombă cu ceas amenință să fisureze unitatea aliaților în sprijinul Ucrainei, iar fitilul a fost aprins de o investigație germană. Concluzia, publicată de The Wall Street Journal și preluată de European Pravda, este explozivă: o unitate de elită ucraineană ar fi sabotat conductele Nord Stream, iar operațiunea ar fi fost supervizată direct de nimeni altul decât fostul comandant-șef al armatei, generalul Valerii Zalujnîi.
Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin spune că Rusia va proceda relua testele nucleare doar în anumite condiții.
Peste cinci miliarde de dolari în armament destinat aliaților NATO și Ucrainei sunt blocate. Nu de o decizie strategică, nu de un adversar extern, ci de ,,paralizia politică'' internă a Statelor Unite. „Shutdown-ul” guvernului american, intrat deja în a 40-a zi, a înghețat livrări critice, expunând o vulnerabilitate majoră în arhitectura de securitate occidentală într-un moment în care războiul din Ucraina nu dă semne de oprire.
Cotidianul rus Kommersant a informat, pe 10.11.2025, că în entitățile constitutive ale Federației Ruse a început recrutarea de voluntari pentru apărarea facilităților deosebit de importante.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește forumul strategic Galați Security Forum, dedicat securității europene și reconstrucției Ucrainei.
Imaginile din satelit, publicate de canalul OSINT Dnipro Osint, confirmă ceea ce rapoartele de pe linia frontului sugerau deja: Ucraina a reușit o lovitură de precizie devastatoare asupra unei baze logistice rusești esențiale, amenajată pe teritoriul fostului Aeroport Internațional Donețk. Pe 5 noiembrie, o operațiune complexă a forțelor ucrainene a vizat și distrus două depozite folosite pentru stocarea și asamblarea dronelor de atac Shahed (cunoscute și ca Geran-2 sau Gerbera).
La începutul lui noiembrie 2025, Bucureștiul a devenit centrul dezbaterii globale despre viitorul apărării. NATO-Industry Forum, desfășurat în capitala României, a adunat lideri politici, militari și industriali din toate colțurile lumii. Tema întâlnirii, „Rearming NATO – Innovate, Accelerate, Sustain”, a fost mai mult decât un slogan. A fost o declarație de responsabilitate: Alianța nu mai poate funcționa pe reflexe de pace într-o lume aflată deja într-un război prelungit de uzură.
Respingerea de către NATO a cererii lui Zelenski de a închide spațiul aerian ucrainean a fost cea mai dureroasă decizie, precizează fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg.
Forțele pentru Operații Speciale ale Ucrainei (SSO/FOS) au confirmat o operațiune chirurgicală executată încă de pe 6 octombrie în Crimeea ocupată, soldată cu distrugerea unui sistem S-400 „Triumf” și a unui depozit strategic de muniții. Anunțul tardiv, făcut public abia pe 8 noiembrie din motive de „securitate operațională”, este confirmarea unei campanii metodice, asimetrice, care vizează erodarea completă a capacității militare a Rusiei în peninsulă.
Într-un discurs care sună mai mult a declarație de război decât a alocuțiune birocratică, Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a pus vineri pe masă o reformă radicală a modului în care Pentagonul cumpără armament. În fața directorilor executivi ai giganților din industria de apărare, de la ,,clasici'' la noii veniți din Big Tech precum Google sau startup-uri ca Anduril, mesajul a fost clar: „Schimbați-vă sau veți dispărea.”
Armata Statelor Unite ale Americii a realizat că este periculos de mult în urmă şi că trebuie să facă o schimbare serioasă în ceea ce priveşte doctrina militară. Astfel, Pentagonul plănuiește să achiziționeze cel puțin un milion de drone în următorii doi până la trei ani, adică până în 2028. Nu este o simplă modernizare a arsenalului militar american, ci o cursă contra-cronometru pentru a recupera un decalaj strategic masiv față de adversari și pentru a rezolva o vulnerabilitate critică: dependența industrială de China.
Un avertisment de o claritate tăioasă vine de la vârful Armatei SUA din Pacific, semnalând o schimbare de abordare impusă de noua realitate geopolitică. Generalul Ronald Clark, comandantul Comandamentului Armatei SUA din Pacific (USARPAC), trage un semnal de alarmă public privind nevoia urgentă de reformă, subliniind că „prețul eșecului este mult prea mare”.
Comandamentul Sistemelor Spațiale (SSC) al Forței Spațiale a SUA a anunțat oficial că a semnat un memorandum de înțelegere cu Departamentul Apărării, în cadrul căruia s-a stabilit că un număr de aliați cheie pot avea acces la tehnologia de navigație de cea mai înaltă precizie și rezistență la bruiaj, așa cum este cunoscut “Echipamentul utilizatorului GPS militar” (MGUE) utilizat de americani..
Într-un colț al Flancului Estic, Polonia lansează cel mai mare program de pregătire a apărării din istoria sa modernă. În celălalt colț, România se luptă să peticească o rezervă operațională îmbătrânită, pe care șeful Statului Major al Apărării a numit-o recent, pe bună dreptate, „o problemă de siguranță națională”.
Problemele în industria de apărare germano-franceză nu sunt reflectate doar de ceea ce se preconizează deja a fi eșecul viitorului avion de vânătoare european de generația a 6-a, dar și de stadiul la care se află viitorul tanc european, cunoscut popular sud denumirea de Eurotank. Deși aici lucrurile stau mai bine decât în cazul avionului european, există întârzieri și viziuni diferite privind viitorul tanc care ar trebuie să înlocuiască modelul francez Leclerc și cel german Leopard.
Iluzia că Unchiul Sam va veni întotdeauna să ne salveze s-a risipit în noroaiele de la Cincu, în urma simulării unor manevre militare efectuate în cadrul Dacian Fall. Într-un amplu reportaj al agenției americane Bloomberg se precizează că scenariul testat de NATO ne arată o Europă descoperită, obligată să înfrunte o eventuală invazie rusă bazându-se strict pe propriile forțe convenționale, în timp ce sprijinul american, altădată automat, devine o variabilă incertă, limitată strict la logistică și nu la bocanci pe teren
După aproape 4 ani de război, Moscova se vede nevoită să strângă șurubul pentru populație și să crească cheltuielile militare: se taie de la sănătate și programe sociale, iar banii merg la Armată. Per total, Rusia intenționează să aloce pentru forțele sale armate cel mai mari procente din buget, de la Uniunea Sovietică încoace.
NATO analizează adoptarea unor măsuri mai proactive ca răspuns la escaladarea războiului hibrid desfășurat de Rusia și trecerea astfel la o nouă strategie în contextul atacurilor hibride ruse care includ atacuri cibernetice, operațiuni de sabotaj și încălcări repetate ale spațiului aerian aliat.
Aviația militară a României, și cea aliată, nu a mai evoluat azi la verticală în timpul paradei dedicată Zilei Naționale a României. Fapt care, din nou, a stârnit o dezbatere privind capacitatea avioanelor F-16. Teza principală e, desigur, „avioane care au costat sute de milioane de euro nu pot decola în condiții meteo nefavorabile”.
Președintele Poloniei își restrânge programul vizitei în Ungaria din cauza discuțiilor lui Orban cu Putin și a continuării cooperării cu Rusia.
Parada militară organizată la Bucureşti cu prilejul Zilei Naţionale a României se desfăşoară luni, începând cu ora 11:00, în Piaţa Arcului de Triumf.
Achiziția avioanelor de luptă Saab Gripen de către Columbia a intrat într-o nouă etapă de tensiune politică, după ce procuratura columbiană a solicitat Ministerului Apărării explicații complete privind contractul în valoare de peste 16 trilioane de pesos, echivalentul a aproximativ 3,1 miliarde de euro.
Încă de la începutul anului trecut, relațiile egipteano-turce au cunoscut o schimbare strategică rapidă, reflectată clar în sectoarele militar și de apărare.
Presa germană a informat că, pe 28 noiembrie, în Polonia a fost activată apărarea antiaeriană după ce au fost detectate activități intense ale aviației rusești în apropierea flancului estic al NATO.
Vocile care contează la Kiev și în cancelariile occidentale încep să articuleze cu voce tare ceea ce istoricii militari intuiau deja, dar politicienii refuzau să accepte: războiul din Ucraina nu se va încheia cu o paradă a victoriei în Piața Roșie și nici cu prăbușirea imediată a regimului de la Kremlin.
Recentele anunțuri venite de la Kiev, Stockholm și Paris privind posibila achiziție a unui număr impresionant de avioane de luptă europene - 100 de Rafale și până la 150 de Gripen - au generat mult entuziasm în spațiul public. Un total de 250 de aparate de zbor sună, într-adevăr, spectaculos. Totuși, dacă privim situația la rece, dincolo de retorica politică și de scrisorile de intenție, realitatea este mult mai nuanțată.
Invalidând calculele strategice care au dictat politica de apărare americană în ultimele decenii, președintele Donald Trump a anunțat, pe 27 noiembrie 2025, o decizie care remodelează doctrina de descurajare a Statelor Unite: achiziția de noi bombardiere B-2 Spirit.
La scurt timp după întoarcerea dintr-o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin, premierul ungar, Viktor Orban, a acordat un interviu publicației germane Welt am Sonntag, în care a declarat că, după încheierea ostilităților, Ucraina ar trebui să redevină un stat tampon între Rusia și țările NATO.
Președintele american Donald Trump a provocat un val de șoc la nivel global sâmbătă, 29 noiembrie, anunțând pe contul său de pe rețeaua socială TruthSocial că spațiul aerian "deasupra și în jurul Venezuelei" ar trebui considerat "complet închis".
Informațiile recente venite de la Berlin, conform cărora luna octombrie a marcat un record absolut în ceea ce privește activitatea dronelor deasupra bazelor militare germane, nu trebuie citite ca simple statistici ale unor incidente izolate de securitate.
Președintele american Donald Trump a anunțat pe 18 noiembrie, în timpul vizitei prințului moștenitor saudit Mohammed bin Salman la Casa Albă, aprobarea sa de a vinde avioane de vânătoare stealth avansate F-35 către Riad, ca parte a unui acord strategic de apărare care include și achiziționarea a 300 de tancuri Abrams fabricate în SUA, o mișcare care consolidează parteneriatul de apărare dintre Statele Unite și Arabia Saudită.
Misterul exploziilor care au zguduit vineri două petroliere aflate la intrarea în strâmtoarea Bosfor s-a risipit mai repede decât fumul negru ridicat de pe punțile navelor avariate. Nu a fost vorba despre mine marine rătăcite aşa cum se credea și nici despre accidente tehnice cauzate de uzură morală a navelor, ci despre o operațiune chirurgicală asumată Ucraina.
Viktor Iușcenko, cel de-al treilea președinte al Ucrainei și omul care a simțit pe propria piele toxicitatea influenței rusești, a ieșit recent la rampă cu un avertisment brutal. Fostul lider de la Kiev compară propunerile de „pace” venite dinspre Washington cu Acordul de la Munchen din 1938.
Într-o Europă care încă dezbate reactiv despre reintroducerea stagiului militar sau despre cum să-și completeze stocurile de muniție, Estonia alege din nou să privească securitatea națională nu ca pe o sarcină exclusivă a armatei, ci ca pe o competență civică fundamentală.
De la începutul războiului din Ucraina, Marea Neagră a devenit mai mult decât o simplă întindere de ape, ci o tablă de șah minată, unde regulile navigației internaționale sunt rescrise de nevoia Rusiei de a-și finanța războiul și de incapacitatea comunități internaționale de a opri complet acest flux.
Într-o perioadă în care atenția globală este fixată pe linia frontului din estul Ucrainei, o altă bătălie, mai subtilă dar infinit mai periculoasă, se desfășoară în spațiul aerian al nordului Europei. Fotografiile recente publicate de Forțele Aeriene Suedeze, surprinzând un bombardier strategic rusesc Tu-22M3 deasupra Mării Baltice dezvăluie o realitate incomodă pentru strategiile de apărare ale NATO: Rusia nu doar că își menține capacitatea de proiecție a forței nucleare și convenționale, dar reușește să-și regenereze flota de bombardiere în ciuda sancțiunilor, testând reacţia statelor baltice şi scandinave.
Într-un război de uzură, victoria nu se măsoară doar în kilometri pătrați de teritoriu recucerit, ci și în capacitatea de a „orbi” adversarul, lăsându-l expus și vulnerabil în fața unor lovituri care vizează însăși infrastructura vitală a frontului.
O explozie spectaculoasă, un nor purpuriu toxic și o tăcere asurzitoare din partea Kremlinului. Evenimentele de vineri, 28 noiembrie, de la poligonul Yasny din regiunea Orenburg, par să confirme un nou eșec major în programul de modernizare nucleară al Rusiei. Deși Moscova încearcă să proiecteze imaginea unei forțe strategice invincibile, dovezile vizuale și contextuale indică faptul că „super-armele” promovate agresiv de Vladimir Putin au o problemă fundamentală: refuză să zboare.
Viktor Orban a mers din nou la Moscova, unde a obținut din partea lui Vladimir Putin recunoașterea relațiilor excelente dintre cele două țări.
Negocierile dintre Sudan și Rusia pentru achiziția de avioane de luptă Su-30 sau Su-35 au depășit stadiul de simplă tranzacție militară, transformându-se într-un troc strategic definitoriu pentru viitorul Africii de Nord-Est.
Vineri seara, Ucraina a primit o lovitură care nu a venit dinspre Moscova, ci din interiorul propriilor sale instituții. Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui și, de facto, al doilea cel mai puternic om din statul ucrainean, și-a prezentat demisia. Nu a fost o retragere onorabilă, ci una forțată de perchezițiile procurorilor anticorupție (NABU) chiar în locuința sa.
Dezvăluirile recente din presa britanică, potrivit cărora Donald Trump i-a trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova pentru a pune pe masa Kremlinului recunoașterea controlului rusesc asupra teritoriilor ocupate, confirma în continuare cum se raportează azi Statele Unite la conflictul din Ucraina.
Țările din întreaga lume cheltuiesc sume enorme pentru achiziționarea și fabricarea de arme pentru a-și menține securitatea națională, a descuraja potențialele amenințări și a-și demonstra puterea la nivel regional și global. Cheltuielile militare reflectă nu numai prioritățile de apărare ale unei țări, ci și ambițiile sale tehnologice, alianțele strategice și considerațiile geopolitice.
Sub pretextul unei ofensive tehnice împotriva cartelurilor de droguri, Statele Unite redesenează arhitectura de securitate din America Latină. Acordul recent semnat de SUA cu Republica Dominicană este considerat de experţi ultima piesă dintr-un dispozitiv militar masiv care, privit de sus, seamănă izbitor cu o blocadă navală și aeriană în jurul regimului de la Caracas.
Cooperarea tehnologică dintre Israel și România pare să fi generat nu doar un produs competitiv, ci și un precedent important pentru implicarea industriei românești.
Polonia nu mai așteaptă de mult timp ca securitatea europeană să fie desenată în cancelariile vestice, ci își construiește metodic statutul de pilon central al NATO pe Flancul Estic. Semnarea recentului contract pentru rachetele AIM-120D-3 este o altă declarație de intenție despre cum va arăta doctrina de apărare a Poloniei în următorul deceniu.
