Poți descărca aplicația:
Atunci când Joe Biden candida doar la funcția de președinte, el a arătat clar că, dacă va fi ales, va stabili un nou curs în abordarea problemelor nerezolvate din Orientul Mijlociu și va restabili o oarecare normalitate (încă nu o definise foarte bine) într-o regiune care este istoric frâmântată și plină de neprevăzut. El s-a angajat să refacă, chiar să îmbunătățească acordul nuclear cu Iranul, să pună capăt războiului din Yemen, să sprijine reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene și să reia sprijinul american pentru kurzii din Siria. În tot același timp, candidatul Biden dorea să remodeleze relațiile cu Turcia, care în opinia sa deveniseră mult prea lipsite de conținut, permițând diversele derapaje (așa le definea el) ale raisului de la Ankara.
Deși au trecut șase luni de la instalarea sa în funcția de președinte ale SUA, toate aceste propuneri încep să își găsească locul într-o strategie americană globală și coerentă. Se poate spune că timpul este scurt, dar atunci când reprezentantul tău este lăsat să aștepte la un hotel, în Viena, săptămână după săptămână, nefiind invitat la negocierile nucleare 5+1, cele cu Iranul, atunci se poate spune că problemele de identificare a unor soluții noi la problemele vechi devine o chestiune nu numai de inteligență dar și de urgență națională.
În cazul concret de la Viena, cel al negocierilor nucleare cu Iranul, la aproape patru săptămâni de la începerea lor, SUA nu au putut nici măcar călca în sala unde acestea au loc, cele două puteri nucleare concurențiale, China și Rusia preluând de facto rolul de locomotivă.
Primus interpares, SUA nu reușesc să treacă de blocada fundamentală care o ridică atât China cât și Rusia, provocând un dialog la care, pe lângă cele două participă, doar puteri europene, Marea Britanie, Germania și Franța. Cei cinci practic au declarat clubul lor nuclear exclusiv, iar discuțiile cu Iranul devin contondente pentru Washington, care este garantul istoric al negocierilor nucleare cu orice actor, fie fostul URSS sau actorii nucleari emergenți cum ar fi Israel, Arabia Saudită, Coreea de Nord etc.
Pe cale de consecință administrația Biden are un timp extrem de scurt la dispoziție pentru a găsi calea spre redeschiderea dialogului cu Iranul în termenii săi, altfel deciziile nucleare de la Viena, dacă vor fi luate fără participarea SUA, vor consfinții un nou etaj de autoritate, nu neapărat intermediar și fără discuție la fel de puternic ca cel reprezentat de fostul JCPOA, care să valideze și opțiuni de securitate non americane.
Maximalismul politic iranian de astăzi, prin care Washingtonului i se cere să reducă sancțiunile economice și cele militare la adresa regimului de la Teheran, precum și refuzul brutal de a negocia retragerea din pozițiile câștigate de către forțele pro iraniene din Siria, Liban sau Irak, produc o ruptură de dialog pe care atât China cât și Rusia o exploatează într-un mod abil.
Excluderea de la orice formă de dialog a SUA, iar cele cinci puteri garante ale dialogului de la Viena confirmă prin însuși formatul oferit Iranului această tendință, induce sentimentul că se dorește construcția unei formule internaționale cu garanți statali alții decât America, fapt care ar zdruncina fundamental politica de aproape 80 de ani de unicitate americană în acest domeniu.
Minorarea importanței nucleare a Rusiei și încercările nereușite ale administrațiilor Obama și Trump de a impune obiectivele lor radicale unei Chine care nu are pilon nuclear principal ca model de apărare națională, au dus, de fapt, la un complex fundamental de frustrări care se regăsesc în formatul de astăzi de la Viena.
Ca atare, fiecare stat din Orientul Mijlociu înțelege că noua abordare a Americii, sau mai bine spus noua reașezare geopolitică americană, nu poate fi ignorată din cauza dependenței lor continue de SUA într-o formă sau alta. Orice actor își dă seama că intervenția geopolitică a Chinei prin imersarea sa în jocul regional schimbă fundamental datele problemelor din regiune. Ca atare în toate capitalele Orientului Mijlociu are loc o reevaluare a pozițiilor, ce păreau efectiv de nezdruncinat numai acum câteva luni.
Deși Biden își intensifică atenția asupra regiunii Asia-Pacific, continuare logică a politicilor atât obamiene cât și trumpiste, interesul geostrategic al Washingtonului și angajamentul față de aliații săi din Orientul Mijlociu rămân aceleași. Strategia diferă, însă, substanțial de cea a predecesorului său. Astfel, administrația Biden dorește să creează noi realități pentru țările afectate, la care acestea, în viziunea celor de la Washington trebuie să se adapteze în consecință.
Decizia lui Biden de a reveni la acordul cu Iranul, la care Israel și Arabia Saudită s-au opus vehement, forțează acum ambele țări să își reevalueze pozițiile. Ambele capitale știu că este iminent să se ajungă la o nouă soluție, cu rădăcini în cea originală, dar cu unele îmbunătățiri.
Și prima este practic recunoașterea Iranului ca prima putere nucleară cu regim religios la putere. Este o schimbare de paradigmă care propune reevaluări fundamentale atât la Ierusalim cât și la Riad. Cele două capitale, încet dar sigur, încep să realizeze că retragerea greșită a lui Trump din JCPOA a împins Iranul să escaladeze eforturile sale de înarmare nucleară, considerând că este unica soluție de supraviețuire la putere a regimului ayatolahilor.
Tehnologia nucleară militarizată nu este folosită astăzi decât ca argument al validității internaționale a regimului iranian, astfel că astăzi SUA, după patru ani de trumpism cu voce tare, trebuie să încerce să construiască o punte care devine imorală, dar care oferă o deschidere și celuilalt ”jucător” rebel nuclear, Coreea de Nord.
Prin eforturile de construire a noi centrifuge avansate, permițându-i Iranului să îmbogățească cantități mai mari și o calitate superioară a uraniului, acesta este tot mai aproape de construirea unei arme nucleare capabile să schimbe complet echilibrul din regiune. Un profil nuclear ofensiv la Teheran propune Israelului puține soluții de negociere defensivă, chiar și după pacea curajoasă pe care lumea arabă a acceptat-o cu statul evreu. Problema principală va fi că populațiile arabe care înconjoară statul Israel nu vor dori să fie ținta unui șantaj nuclear din partea persană, stat non arab, pentru salvarea altui stat (Israel) tot non arab. Căci din punct de vedere al proiectului iranian, o rachetă nucleară ofensivă va detona fragilul echilibru arab, provocând apariție sentimentelor gregare și rănilor adânci, care nici astăzi nu au fost rezolvate.
De aceea pentru Israel și Arabia Saudită, singura opțiune practică este de a colabora cu SUA. China și Rusia au cu siguranță influența lor în regiune, dar nu se compară nici pe departe cu cea a SUA. Prin formatul de la Viena, de la care lipsește exact cel mai influent actor nuclear, tocmai dislocarea acestei influențe majore se dorește. Iranul este dispus să negocieze partea sa de influență tocmai pentru a disloca SUA, știind că regional, în afară de Israel, nici o țară arabă nu are forța și puterea reală de a se opune expansiunii sale lente, dar sigure în regiune. Opțiunile politice expansive ale lui Suleymani, generalul executat cu o dronă de către administrația Trump sunt confirmate mai mult decât oricând.
Pentru a se asigura că noul acord în curs de dezvoltare va fi atent monitorizat, în special în ceea ce privește clauzele de caducitate, Tel Aviv și Riad au nevoie de SUA. Dar acestea nu par pentru moment a găsi drumul spre sala de negocieri.
Orice gest ar face spre un cât de mic dialog cu Teheran, va produce uriașe dislocări în dialogul cu Koreea de Nord, de fapt cu China pe dosare nucleare care nu privesc sub nici o formă Orientul Mijlociu. Desigur că pentru a încuraja noile paradigme, SUA vor impune agenda lor proprie celor doi actori.
Pentru Israel, dosarul statalității palestiniene, înghețat brutal de către administrația Trump și aproape distrus prin planul său de pace niciodată pe deplin înțeles de către cei din regiune, cu obiective ascunse de meandrele minciunilor ginerelui Kushner, devine, pe zi ce trece, o grenadă fierbinte. Cine și-a imaginat o clipă că un tunel prin care erau obligați palestinienii să traverseze Israel, pe sub pământ, ca niște slugi pe care care boierul de deasupra nu dorește să îi vadă la lumina zilei, era soluția (segragaționistă, rasistă și insultătoare la adresa palestinienilor, dar atât de caracteristică pentru primitivismul cultural și politic al echipei Trump&Kushner), atunci nu a înțeles de loc excrocheria pe care acel plan de pace o reprezenta.
Pe de altă parte, poziția lui Biden cu privire la conflictul israeliano-palestinian a fost foarte consistentă încă de pe vremea când era senator, considerând că soluție existenței a două state rămâne singura opțiune viabilă. Odată instalat la Casa Albă a ordonat reluarea imediată a ajutorului financiar acordat Autorității Palestiniene, suspendat fără argumente de către Trump, și a cerut Israelului să se abțină de la anexarea oricărui teritoriu palestinian, alături de limitarea severă a extinderii așezărilor israeliene existente în Cisiordania.
Având în vedere eșecul Israelului de a forma un guvern de coaliție după patru alegeri în doi ani, împreună cu dezordinea politică dintre palestinieni, este puțin probabil ca ambele părți să poată relua cu seriozitate negocierile de pace în condițiile actuale. Mai mult, atât prim-ministrul Netanyahu, cât și președintele Abbas, care sunt blocați în vechile lor poziții, trebuie mai întâi să părăsească scena politică înainte ca orice discuții reale de pace să se poată relua.
De aceea, orice s-ar spune, jocul de la Viena, că place sau nu micilor actori regionali și aliaților conjuncturali zgomotoși, poate exprima o soluție de repornire a mai multor dialoguri în același timp. Revenirea la o cât mai normală capacitate de dialog dintre SUA și Iran presupune, printre altele, o tentativă de rezolvare a statalității palestiniene(măcar atât dacă nu o serioasă abordare), cauză în care Iranul a investit decenii de eforturi și resurse umane.
Iranul va condiționa reacceptarea SUA la masa negocierilor nucleare, alături de calitatea superioară a relaților bilaterale directe cu SUA și cu o rescriere, in extenso, a mai multor dosare regionale, printre care cel palestinian este critic și crucial pentru supraviețuirea ayatolahilor la putere în Teheran. Lucru pe care Ierusalim, mai ales dupa deceniul Netanyahu de maximalism politic anti palestinian, nu este pregătit să îl facă.
Cu toată opoziția Israelului, relațiilor bilaterale directe dintre Washington și Teheran vor oferi în cele din urmă cea mai bună opțiune, și nu coaliții de strânsură, oportuniste de moment, care să rezolve doar fragmentar mozaicul de probleme severe pe care Orientul Mijlociu îl are lăsat ca moștenire. Mai mult, pentru a împiedica Iranul să achiziționeze arme nucleare pe termen lung SUA au nevoie de un nou fundament pentru a asigura continuitatea influenței fundamentale la Iersualim.
Riadul nu se află nici el în zona de pace. Solicitarea fermă a președintelui Biden de a se pune capăt războiului devastator din Yemen nu a căzut pe urechi surde, nici la Riad, nici la Teheran. Decizia administrației sale de a suspenda toate exporturile de arme către Arabia Saudită, tocmai pentru a nu pune benzină peste un foc deja întețit, a transmis un mesaj clar regatului saudian că războiul trebuie să se încheie.
Ayatolahii din Iran au înțeles și ei, de asemenea, că nu mai de câștigat din continuarea războiului, care îl sprijineau tocmai pentru a dezechilibra al doilea mare actor pro american din regiune. De fapt, atât Arabia Saudită, cât și Iranul știau de mult că războiul lor din Yemen, purtat prin intermediari, era imposibil de câștigat și căutau fiecare o ieșire care să le salveze onoarea. Spre stupefacția lumii, fiecare aștepta o decizie de la Washington. Deși Trump nu a dorit, pentru că nu îi servea imagologic la nimic, imersarea americană în Yemen, Biden se vede nevoit să ofere ceva Tehranului.
Mai mult, sprijinul necondiționat pe care acesta l-a acordat lui Netanyahu și prințului moștenitor saudian, tocmai pentru ca aceștia doi să promoveze planul său de pace, s-a dovedit insuficient pentru a regla tocmai influența iraniană deja amenințătoare în regiunea Golfului. Acolo, Iranul începuse deja să se manifeste ca putere suverană, amenințând un traseu de navigație critic pentru autoritatea SUA.
Trump și naționaliștii săi nu au reușit nici măcar să sperie cămilele din deșert cu sancțiunile zgomotoase pe care le impuneau unui Teheran deja salvat economic și financiar de către coaliția Beijing-Moscova. Căci guvernul iranian, având spatele asigurat de către cele două puteri euroasiatice, va tura la maximum motoarele proiecției sale de putere atât în apele liniștite ale Golfului Oman cât și la Mediterană. Administrația Trump nu a prevăzut sau nu a realizat masivitatea infiltrării persane peste banda clasică de transmisie a postului preferat Fox News și s-a trezit obligată să rezolve problema Yemen, fapt care i-a displăcut profund lui Donald Trump. Profilul conflictului local nu corespundea planului global de constructor al păcii creionat de cuplul Trump&Kushner și nu oferea platforma cultului personalității care se dorea construită la semnarea tratatelor de pace dintre Israel și lumea arabă.
De aceea astăzi, Biden a propus tăierea efectivă a nodului gordian, și anume formare unui guvern de împărțire a puterii între rebelii houthi și autoritatea legitimă din Sanaa. Soluția răspunde, dacă este să ascultăm surse diplomatice implicate în discuțiile actuale saudite-iraniene, atât necesarului de influență al Iranului cât și ieșirii Arabiei Saudite, cu onoare, dintr-un conflict care eroda permanent locul lor de conducător al lumii arabe. Pentru Israel este pozitiv pentru că oprește alienarea aliatului său, deci pierderea de viteză a Riaduui în relațiile sale cu regiunea.
Contrar agresivității și turpitudinilor administrației Trump sau tentativelor nereușite de a bloca internațional China, astăzi lumea evoluează spre paliere de autoritate sectoriale care, teoretic, ar trebui să producă mai mult echilibru și predictibilitate. Regionalizarea politicii mondiale se observă din ce în ce mai mult. Secretarul de stat Blinken este, de altfel, adeptul principal al sectoarelor regionale care se intersectează în interiorul planului american general pentru următoarele decenii. Dacă Trump a agravat și mai mult diferitele conflicte endemice din Orientul Mijlociu (temporar și din fericire cu fără prea multe consecințe fatale națiunilor implicate), hotărârea actualei administrații de a le rezolva și de a schimba dinamica sectorială, poate reuși să avanseze soluții care au fost conștient eludate de către actorii implicați din ultimii ani. Este o șansă pe care toți cei interesați de a rămâne pe mai departe la putere, că au domiciliul la Ierusalim sau Riad, Teheran sau Viena ar trebui să o accepte imediat.
Nota redacției DefenseRomania: Analiza reprezintă opinia autorului
Potrivit datelor publicate de mass media ruse, unul din sateliții Sentinel-1 lansat de Agenția Spațială Europeană ar fi fost puternic atacat de stațiile de război electronic din Rusia. Probleme în funcționarea acestuia au apărut joi, 22 iulie, când dispozitivul explora peninsula Crimeea și zona Donbas.
Militarii detașamentului de apărare antiaeriană rotația a IX-a din Polonia i-au invitat pe camarazii lor americani din cadrul contingentului „Dark Riffles” la o prezentare a tehnicii militare, unde au fost prezentate părții americane sistemele Gepard.
Agenția de presă rusă RIA Novosti a informat, pe 26.07.2021, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial, că, în localitatea Voronezh, a început producerea unui avion de conducere a trupelor în cazul unui război nuclear, pe baza aeronavei Il-96-400M.
Zilele acestea un distrugător al US Navy a efectuat un test cu noile rachete SM-6 Dual II ale sistemului Aegis de intercepție a rachetelor balistice în cadrul programului FTM-33.
Japonia trebuie să înțeleagă că Rusia consideră că problema Insulelor Kurile este închisă iar premierul rus Mihail Mişustin vizitează teritoriul rus, a declarat vicepreședintele Comisiei pentru afaceri externe a Consiliului Federației Ruse, Vladimir Dzhabarov.
Prima ediție a exercițiului militar ucraineano-britanic ”Buzduganul cazac” s-a desfășurat în perioada 12-24 iulie în regiunea Nikolaev sub coordonarea comandantului Forțelor Terestre ale Ucrainei, general-colonel Oleksandr Sirski.
Câteva zeci de persoane au manifestat luni la Teheran împotriva întreruperilor de curent, iar în cursul protestelor s-au făcut auzite sloganuri împotriva puterii, a relatat televiziunea de stat, potrivit Agerpres, care citează AFP şi DPA.
Înalți oficiali din Taiwan pun presiune pe industria constructoare pentru a lansa la apă primul submarin construit autohton cu sprijin american. Toate acestea din cauza relațiilor tot mai tensionate cu China.
