Atunci când Joe Biden candida doar la funcția de președinte, el a arătat clar că, dacă va fi ales, va stabili un nou curs în abordarea problemelor nerezolvate din Orientul Mijlociu și va restabili o oarecare normalitate (încă nu o definise foarte bine) într-o regiune care este istoric frâmântată și plină de neprevăzut. El s-a angajat să refacă, chiar să îmbunătățească acordul nuclear cu Iranul, să pună capăt războiului din Yemen, să sprijine reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene și să reia sprijinul american pentru kurzii din Siria. În tot același timp, candidatul Biden dorea să remodeleze relațiile cu Turcia, care în opinia sa deveniseră mult prea lipsite de conținut, permițând diversele derapaje (așa le definea el) ale raisului de la Ankara.
Deși au trecut șase luni de la instalarea sa în funcția de președinte ale SUA, toate aceste propuneri încep să își găsească locul într-o strategie americană globală și coerentă. Se poate spune că timpul este scurt, dar atunci când reprezentantul tău este lăsat să aștepte la un hotel, în Viena, săptămână după săptămână, nefiind invitat la negocierile nucleare 5+1, cele cu Iranul, atunci se poate spune că problemele de identificare a unor soluții noi la problemele vechi devine o chestiune nu numai de inteligență dar și de urgență națională.
În cazul concret de la Viena, cel al negocierilor nucleare cu Iranul, la aproape patru săptămâni de la începerea lor, SUA nu au putut nici măcar călca în sala unde acestea au loc, cele două puteri nucleare concurențiale, China și Rusia preluând de facto rolul de locomotivă.
Primus interpares, SUA nu reușesc să treacă de blocada fundamentală care o ridică atât China cât și Rusia, provocând un dialog la care, pe lângă cele două participă, doar puteri europene, Marea Britanie, Germania și Franța. Cei cinci practic au declarat clubul lor nuclear exclusiv, iar discuțiile cu Iranul devin contondente pentru Washington, care este garantul istoric al negocierilor nucleare cu orice actor, fie fostul URSS sau actorii nucleari emergenți cum ar fi Israel, Arabia Saudită, Coreea de Nord etc.
Pe cale de consecință administrația Biden are un timp extrem de scurt la dispoziție pentru a găsi calea spre redeschiderea dialogului cu Iranul în termenii săi, altfel deciziile nucleare de la Viena, dacă vor fi luate fără participarea SUA, vor consfinții un nou etaj de autoritate, nu neapărat intermediar și fără discuție la fel de puternic ca cel reprezentat de fostul JCPOA, care să valideze și opțiuni de securitate non americane.
Maximalismul politic iranian de astăzi, prin care Washingtonului i se cere să reducă sancțiunile economice și cele militare la adresa regimului de la Teheran, precum și refuzul brutal de a negocia retragerea din pozițiile câștigate de către forțele pro iraniene din Siria, Liban sau Irak, produc o ruptură de dialog pe care atât China cât și Rusia o exploatează într-un mod abil.
Excluderea de la orice formă de dialog a SUA, iar cele cinci puteri garante ale dialogului de la Viena confirmă prin însuși formatul oferit Iranului această tendință, induce sentimentul că se dorește construcția unei formule internaționale cu garanți statali alții decât America, fapt care ar zdruncina fundamental politica de aproape 80 de ani de unicitate americană în acest domeniu.
Minorarea importanței nucleare a Rusiei și încercările nereușite ale administrațiilor Obama și Trump de a impune obiectivele lor radicale unei Chine care nu are pilon nuclear principal ca model de apărare națională, au dus, de fapt, la un complex fundamental de frustrări care se regăsesc în formatul de astăzi de la Viena.
Ca atare, fiecare stat din Orientul Mijlociu înțelege că noua abordare a Americii, sau mai bine spus noua reașezare geopolitică americană, nu poate fi ignorată din cauza dependenței lor continue de SUA într-o formă sau alta. Orice actor își dă seama că intervenția geopolitică a Chinei prin imersarea sa în jocul regional schimbă fundamental datele problemelor din regiune. Ca atare în toate capitalele Orientului Mijlociu are loc o reevaluare a pozițiilor, ce păreau efectiv de nezdruncinat numai acum câteva luni.
Deși Biden își intensifică atenția asupra regiunii Asia-Pacific, continuare logică a politicilor atât obamiene cât și trumpiste, interesul geostrategic al Washingtonului și angajamentul față de aliații săi din Orientul Mijlociu rămân aceleași. Strategia diferă, însă, substanțial de cea a predecesorului său. Astfel, administrația Biden dorește să creează noi realități pentru țările afectate, la care acestea, în viziunea celor de la Washington trebuie să se adapteze în consecință.
Decizia lui Biden de a reveni la acordul cu Iranul, la care Israel și Arabia Saudită s-au opus vehement, forțează acum ambele țări să își reevalueze pozițiile. Ambele capitale știu că este iminent să se ajungă la o nouă soluție, cu rădăcini în cea originală, dar cu unele îmbunătățiri.
Și prima este practic recunoașterea Iranului ca prima putere nucleară cu regim religios la putere. Este o schimbare de paradigmă care propune reevaluări fundamentale atât la Ierusalim cât și la Riad. Cele două capitale, încet dar sigur, încep să realizeze că retragerea greșită a lui Trump din JCPOA a împins Iranul să escaladeze eforturile sale de înarmare nucleară, considerând că este unica soluție de supraviețuire la putere a regimului ayatolahilor.
Tehnologia nucleară militarizată nu este folosită astăzi decât ca argument al validității internaționale a regimului iranian, astfel că astăzi SUA, după patru ani de trumpism cu voce tare, trebuie să încerce să construiască o punte care devine imorală, dar care oferă o deschidere și celuilalt ”jucător” rebel nuclear, Coreea de Nord.
Prin eforturile de construire a noi centrifuge avansate, permițându-i Iranului să îmbogățească cantități mai mari și o calitate superioară a uraniului, acesta este tot mai aproape de construirea unei arme nucleare capabile să schimbe complet echilibrul din regiune. Un profil nuclear ofensiv la Teheran propune Israelului puține soluții de negociere defensivă, chiar și după pacea curajoasă pe care lumea arabă a acceptat-o cu statul evreu. Problema principală va fi că populațiile arabe care înconjoară statul Israel nu vor dori să fie ținta unui șantaj nuclear din partea persană, stat non arab, pentru salvarea altui stat (Israel) tot non arab. Căci din punct de vedere al proiectului iranian, o rachetă nucleară ofensivă va detona fragilul echilibru arab, provocând apariție sentimentelor gregare și rănilor adânci, care nici astăzi nu au fost rezolvate.
De aceea pentru Israel și Arabia Saudită, singura opțiune practică este de a colabora cu SUA. China și Rusia au cu siguranță influența lor în regiune, dar nu se compară nici pe departe cu cea a SUA. Prin formatul de la Viena, de la care lipsește exact cel mai influent actor nuclear, tocmai dislocarea acestei influențe majore se dorește. Iranul este dispus să negocieze partea sa de influență tocmai pentru a disloca SUA, știind că regional, în afară de Israel, nici o țară arabă nu are forța și puterea reală de a se opune expansiunii sale lente, dar sigure în regiune. Opțiunile politice expansive ale lui Suleymani, generalul executat cu o dronă de către administrația Trump sunt confirmate mai mult decât oricând.
Pentru a se asigura că noul acord în curs de dezvoltare va fi atent monitorizat, în special în ceea ce privește clauzele de caducitate, Tel Aviv și Riad au nevoie de SUA. Dar acestea nu par pentru moment a găsi drumul spre sala de negocieri.
Orice gest ar face spre un cât de mic dialog cu Teheran, va produce uriașe dislocări în dialogul cu Koreea de Nord, de fapt cu China pe dosare nucleare care nu privesc sub nici o formă Orientul Mijlociu. Desigur că pentru a încuraja noile paradigme, SUA vor impune agenda lor proprie celor doi actori.
Pentru Israel, dosarul statalității palestiniene, înghețat brutal de către administrația Trump și aproape distrus prin planul său de pace niciodată pe deplin înțeles de către cei din regiune, cu obiective ascunse de meandrele minciunilor ginerelui Kushner, devine, pe zi ce trece, o grenadă fierbinte. Cine și-a imaginat o clipă că un tunel prin care erau obligați palestinienii să traverseze Israel, pe sub pământ, ca niște slugi pe care care boierul de deasupra nu dorește să îi vadă la lumina zilei, era soluția (segragaționistă, rasistă și insultătoare la adresa palestinienilor, dar atât de caracteristică pentru primitivismul cultural și politic al echipei Trump&Kushner), atunci nu a înțeles de loc excrocheria pe care acel plan de pace o reprezenta.
Pe de altă parte, poziția lui Biden cu privire la conflictul israeliano-palestinian a fost foarte consistentă încă de pe vremea când era senator, considerând că soluție existenței a două state rămâne singura opțiune viabilă. Odată instalat la Casa Albă a ordonat reluarea imediată a ajutorului financiar acordat Autorității Palestiniene, suspendat fără argumente de către Trump, și a cerut Israelului să se abțină de la anexarea oricărui teritoriu palestinian, alături de limitarea severă a extinderii așezărilor israeliene existente în Cisiordania.
Având în vedere eșecul Israelului de a forma un guvern de coaliție după patru alegeri în doi ani, împreună cu dezordinea politică dintre palestinieni, este puțin probabil ca ambele părți să poată relua cu seriozitate negocierile de pace în condițiile actuale. Mai mult, atât prim-ministrul Netanyahu, cât și președintele Abbas, care sunt blocați în vechile lor poziții, trebuie mai întâi să părăsească scena politică înainte ca orice discuții reale de pace să se poată relua.
De aceea, orice s-ar spune, jocul de la Viena, că place sau nu micilor actori regionali și aliaților conjuncturali zgomotoși, poate exprima o soluție de repornire a mai multor dialoguri în același timp. Revenirea la o cât mai normală capacitate de dialog dintre SUA și Iran presupune, printre altele, o tentativă de rezolvare a statalității palestiniene(măcar atât dacă nu o serioasă abordare), cauză în care Iranul a investit decenii de eforturi și resurse umane.
Iranul va condiționa reacceptarea SUA la masa negocierilor nucleare, alături de calitatea superioară a relaților bilaterale directe cu SUA și cu o rescriere, in extenso, a mai multor dosare regionale, printre care cel palestinian este critic și crucial pentru supraviețuirea ayatolahilor la putere în Teheran. Lucru pe care Ierusalim, mai ales dupa deceniul Netanyahu de maximalism politic anti palestinian, nu este pregătit să îl facă.
Cu toată opoziția Israelului, relațiilor bilaterale directe dintre Washington și Teheran vor oferi în cele din urmă cea mai bună opțiune, și nu coaliții de strânsură, oportuniste de moment, care să rezolve doar fragmentar mozaicul de probleme severe pe care Orientul Mijlociu îl are lăsat ca moștenire. Mai mult, pentru a împiedica Iranul să achiziționeze arme nucleare pe termen lung SUA au nevoie de un nou fundament pentru a asigura continuitatea influenței fundamentale la Iersualim.
Riadul nu se află nici el în zona de pace. Solicitarea fermă a președintelui Biden de a se pune capăt războiului devastator din Yemen nu a căzut pe urechi surde, nici la Riad, nici la Teheran. Decizia administrației sale de a suspenda toate exporturile de arme către Arabia Saudită, tocmai pentru a nu pune benzină peste un foc deja întețit, a transmis un mesaj clar regatului saudian că războiul trebuie să se încheie.
Ayatolahii din Iran au înțeles și ei, de asemenea, că nu mai de câștigat din continuarea războiului, care îl sprijineau tocmai pentru a dezechilibra al doilea mare actor pro american din regiune. De fapt, atât Arabia Saudită, cât și Iranul știau de mult că războiul lor din Yemen, purtat prin intermediari, era imposibil de câștigat și căutau fiecare o ieșire care să le salveze onoarea. Spre stupefacția lumii, fiecare aștepta o decizie de la Washington. Deși Trump nu a dorit, pentru că nu îi servea imagologic la nimic, imersarea americană în Yemen, Biden se vede nevoit să ofere ceva Tehranului.
Mai mult, sprijinul necondiționat pe care acesta l-a acordat lui Netanyahu și prințului moștenitor saudian, tocmai pentru ca aceștia doi să promoveze planul său de pace, s-a dovedit insuficient pentru a regla tocmai influența iraniană deja amenințătoare în regiunea Golfului. Acolo, Iranul începuse deja să se manifeste ca putere suverană, amenințând un traseu de navigație critic pentru autoritatea SUA.
Trump și naționaliștii săi nu au reușit nici măcar să sperie cămilele din deșert cu sancțiunile zgomotoase pe care le impuneau unui Teheran deja salvat economic și financiar de către coaliția Beijing-Moscova. Căci guvernul iranian, având spatele asigurat de către cele două puteri euroasiatice, va tura la maximum motoarele proiecției sale de putere atât în apele liniștite ale Golfului Oman cât și la Mediterană. Administrația Trump nu a prevăzut sau nu a realizat masivitatea infiltrării persane peste banda clasică de transmisie a postului preferat Fox News și s-a trezit obligată să rezolve problema Yemen, fapt care i-a displăcut profund lui Donald Trump. Profilul conflictului local nu corespundea planului global de constructor al păcii creionat de cuplul Trump&Kushner și nu oferea platforma cultului personalității care se dorea construită la semnarea tratatelor de pace dintre Israel și lumea arabă.
De aceea astăzi, Biden a propus tăierea efectivă a nodului gordian, și anume formare unui guvern de împărțire a puterii între rebelii houthi și autoritatea legitimă din Sanaa. Soluția răspunde, dacă este să ascultăm surse diplomatice implicate în discuțiile actuale saudite-iraniene, atât necesarului de influență al Iranului cât și ieșirii Arabiei Saudite, cu onoare, dintr-un conflict care eroda permanent locul lor de conducător al lumii arabe. Pentru Israel este pozitiv pentru că oprește alienarea aliatului său, deci pierderea de viteză a Riaduui în relațiile sale cu regiunea.
Contrar agresivității și turpitudinilor administrației Trump sau tentativelor nereușite de a bloca internațional China, astăzi lumea evoluează spre paliere de autoritate sectoriale care, teoretic, ar trebui să producă mai mult echilibru și predictibilitate. Regionalizarea politicii mondiale se observă din ce în ce mai mult. Secretarul de stat Blinken este, de altfel, adeptul principal al sectoarelor regionale care se intersectează în interiorul planului american general pentru următoarele decenii. Dacă Trump a agravat și mai mult diferitele conflicte endemice din Orientul Mijlociu (temporar și din fericire cu fără prea multe consecințe fatale națiunilor implicate), hotărârea actualei administrații de a le rezolva și de a schimba dinamica sectorială, poate reuși să avanseze soluții care au fost conștient eludate de către actorii implicați din ultimii ani. Este o șansă pe care toți cei interesați de a rămâne pe mai departe la putere, că au domiciliul la Ierusalim sau Riad, Teheran sau Viena ar trebui să o accepte imediat.
Nota redacției DefenseRomania: Analiza reprezintă opinia autorului
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Sâmbătă dimineață, la doar câteva ore după un summit istoric în Alaska, care nu a adus niciun armistițiu, președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, au purtat o convorbire telefonică. Un dialog-cheie care a decurs pe două paliere: inițial, o discuție bilaterală, urmată de o conferință telefonică extinsă cu lideri europeni.
Într-o reacție rapidă și tranșantă, ministrul de externe ceh, Jan Lipavsky, a dinamitat retorica propagandei ruse, calificând drept „absurdități” declarațiile președintelui Vladimir Putin de după summitul din Alaska cu Donald Trump. Declarațiile sale au punctat o realitate crudă și dureroasă, pe care Kremlinul încearcă din răsputeri să o estompeze: conflictul nu are la bază decât ambițiile imperiale ale Moscovei.
Lumea a privit cu sufletul la gură spre Alaska. Pentru puțin peste cinci ore, președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, s-au întâlnit față în față la o bază militară din Anchorage. Așteptările erau uriașe, alimentate de declarațiile optimiste ale lui Trump, care promisese o încetare a focului. Finalul a fost însă abrupt și, cel puțin pentru Ucraina, fără niciun rezultat concret.
Un summit crucial se desfășoară astăzi în Alaska, unde președintele american Donald Trump se întâlnește cu omologul său rus, Vladimir Putin. Agenda oficială, axată pe posibila încheiere a războiului din Ucraina, este deja umbrită de o strategie elaborată a Kremlinului: distragerea atenției. Potrivit unei analize a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), Rusia va folosi summitul nu pentru a discuta pacea, ci pentru a încerca să obțină un ajutor economic vital.
SUA blochează un important canal financiar ilegal, prin care Rusia se conecta internațional. Valoarea tranzacțiilor prin el depășise 100 de miliarde de dolari. Administrația americană, înainte cu o zi de summitul Trump – Putin din Alaska, trimite Moscovei un avertisment privind ceea ce va face în continuare dacă Rusia nu acceptă pacea în războiul din Ucraina.
Europa se pregătește pentru o nouă realitate. După ani de zile de investiții timide în apărare, liderii europeni par să fi înțeles că o Rusie agresivă nu este doar un simplu avertisment, ci o amenințare iminentă. Semnalul cel mai clar al acestei schimbări de paradigmă vine nu de la o nouă flotă de tancuri, ci dintr-un proiect aparent banal: redeschiderea unei căi ferate vechi de 170 de ani.
Summitul programat în Alaska, între președinții Donald Trump și Vladimir Putin, a fost prezentat de unii experti internaționali drept o șansă istorică pentru pace. Realitatea, însă, este departe de a fi atât de optimistă. Conform analizei detaliate a The Institute for the Study of War (ISW) și a declarațiilor oficialilor ruși, Kremlinul nu vine la această întâlnire pentru a negocia, ci pentru a impune condițiile unei capitulări totale a Ucrainei.
Ministrul român al Apărării, Ionuț Moșteanu, propune o extindere majoră a prezenței NATO în Marea Neagră, o zonă care a devenit un teatru de război crucial după invazia Rusiei în Ucraina din 2022. Într-un interviu acordat agenției Reuters, oficialul a declarat că grupul de lucru comun format din România, Bulgaria și Turcia, creat inițial pentru a elimina minele navale, ar trebui să evolueze într-un proiect de patrulare. Scopul este clar: protejarea infrastructurii energetice și a rutelor comerciale de potențialele atacuri ruse.
Surse militare rusești au informat, pe 14.08.2025, că Forțele Armate ale Federației Ruse intenționează să testeze în Ucraina o versiune mini a rachetei Oreshnik, respectiv sistemul de rachete Svirel. Potrivit acestora, mai multe instalații de lansare au fost transferate deja la frontiera cu Ucraina.
Elveția, celebră pentru neutralitatea sa, se confruntă acum cu un paradox: cel mai bun avion de luptă pentru apărarea sa aeriană, F-35, vine cu o factură în creștere și o incertitudine politică tot mai mare. Și de vină e, se pare, ar fi politica tarifară impusă de Donald Trump.
Războiul hibrid al Rusiei nu este un concept abstract, ci o realitate concretă, iar Norvegia simte acum din plin consecințele sale. Declarațiile șefului serviciului de informații norvegian, Nils Andreas Stensones, conform cărora Rusia reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității naționale, confirmă temerile tot mai mari din Europa. Este un semnal de alarmă pentru o regiune care, decenii la rând, a crezut că pacea este un dat.
În miez de august, Alaska devine, pentru o scurtă perioadă, epicentrul politic al lumii. Aici, președintele american Donald Trump se întâlnește cu omologul său rus, Vladimir Putin, într-un summit care, la prima vedere, pare un exercițiu de diplomație. Dar, în umbra acestei întâlniri, se ascunde o realitate geopolitică dură și plină de incertitudine: soarta Ucrainei.
În capitala germană, la scurt timp după o teleconferință tensionată și plină de implicații strategice, liderii europeni s-au văzut confruntați cu o ecuație politică neașteptată. De la discuțiile lor online, de miercuri, cu Președintele american Donald Trump, a reieșit o schiță a unei păci post-conflict în Ucraina, o schiță care ridică la fel de multe întrebări pe cât oferă răspunsuri.
Trupele ruse și belaruse vor exersa planificarea loviturilor cu arme nucleare și rachete Oreshnik la exercițiile Vest-2025 (Zapad) din septembrie. Ministrul belarus al Apărării, Viktor Khrenin, a declarat acest lucru astăzi (miercuri 13.08.2025) după discuțiile cu președintele Alexander Lukașenko, a informat agenția de stat belarusă Belta.
DefenseRomania a discutat cu corespondentul de război Radu Hossu despre „cimitirul de tancuri” rusești din Ucraina și noua strategie aplicată de ocupant care a pierdut în Ucraina, în iunie, doar 22 de tancuri. Însă acest lucru substituie cu greu pierderile colosale din ultimii trei ani și jumătate iar predicția potrivit căreia Polonia va depăși Federația Rusă rămâne pe masă. Cel puțin la nivel calitativ, Forțele Terestre ale Poloniei vor avea un avantaj în fața Rusiei. Un uriaș cu picioare de lut, însă nucleare.
Într-un gest cu o simbolistică istorică profundă, Președintele Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, se vor întâlni vineri la Baza Elmendorf-Richardson, în Anchorage, Alaska. Alegerea locației nu este întâmplătoare, iar summit-ul reînvie importanța strategică a unei regiuni situate la granița fragilă dintre Est și Vest.
O fantomă a unei erori diplomatice bântuie cancelariile europene în aceste zile, iar numele ei este München 1938. Avertismentul, rostit răspicat și fără echivoc de ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, aruncă o serie de întrebări asupra modului în care s-ar putea desfăşura summitul de vineri dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Comparația cu acordul care a pecetluit soarta Cehoslovaciei și a deschis calea expansiunii lui Hitler nu este o simplă figură de stil, ci o teamă profundă, viscerală, că istoria este pe cale să se repete sub forma unei noi tranzacții cinice, de data aceasta pe seama Ucrainei.
Când un ministru al apărării dintr-o țară NATO îți spune cu onestitate că democrația poate fi cumpărată cu dezinformare, ar trebui să asculți cu atenție. Când îți oferă și dovezi, experimentul pe viu la care a fost martor, atunci avertismentul devine o urgență de securitate națională. Numele său este Martin Sklenar, fost ministru al Apărării în Slovacia, iar mărturia sa este o radiografie a modului în care Rusia capturează o țară europeană din interior, fără să tragă un foc de armă pe teritoriul ei.
Pe 15 august 2025 în Alaska vom asista la un summit istoric sau, mai degrabă, la un spectacol sumbru, în care doi actori principali, președinții Donald Trump și Vladimir Putin, se pregătesc să deseneze noi linii pe harta unei Europe deja sângerate?
Vitali Kliciko, primarul Kievului și un barometru al sentimentului public, a rostit cu voce tare ceea ce mulți șopteau de luni de zile: „Toată lumea în ţara noastră este obosită de acest război”. Nu este o capitulare, ci o constatare rece a unei națiuni ajunse la capătul puterilor. Iar această constatare, venită cu doar câteva zile înainte de întâlnirea fatidică dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska, pică precum o sentință.
Forțele ruse au început să utilizeze o nouă rachetă de croazieră de mici dimensiuni în Ucraina, un semnal clar al eforturilor Moscovei de a-și diversifica arsenalul de atac la distanță cu muniții mai compacte și mai eficiente din punct de vedere al costurilor. Resturile noii arme, apărute în fotografii la începutul lunii august, indică un design care seamănă vizual cu o copie la scară redusă a rachetei britanico-franceze Storm Shadow/SCALP, dar care, din punct de vedere conceptual, este un răspuns direct la racheta-dronă ucraineană „Peklo”.
Aripa dură anti-Putin din Partidul Republican face unele recomandări înaintea summitului Trump-Putin din Alaska pe tema războiului din Ucraina. Senatorul american Lindsey Graham a declarat într-un interviu la emisiunea „Meet the Press” de la NBC News că Rusia și Ucraina ar trebui să facă schimb de teritorii pentru a pune capăt războiului, reiterând comentariile președintelui Donald Trump despre schimburile de teritorii.
Într-un joc diplomatic cu mize uriașe, administrația Trump pregătește o întâlnire bilaterală între președintele american și Vladimir Putin, vineri, în Alaska, pentru a negocia o pace în Ucraina. Semnalul transmis de la Washington este însă unul care provoacă fiori la Kiev și îngrijorare în capitalele europene: soarta Ucrainei ar putea fi decisă fără Ucraina la masă, iar prețul păcii ar putea fi chiar integritatea sa teritorială.
S-au scris tone de cărți, excepțional de valoroase, despre națiuni, imperii și mari puteri mondiale, în care sunt explicate deosebit de clar și logic lecții importante ale istoriei. Sunt adevărate biblii care nu ar trebui ratate într-o educație solidă ale unei națiuni.
În contextul componentei de război informațional și psihologic pe care Rusia îl poartă împotriva Occidentului, concomitent cu cel convențional din Ucraina, sunt alimentate artificial tot mai mult scenarii false privind pregătirea Armatei României de a se alătura Ucrainei în război. La acestea se adaugă dezinformări ce au ca obiectiv discreditarea Armatei române care nu ar fi pregătită să-și îndeplinească misiunea fundamentală: De a apăra teritoriul național și propria populație. Deja a devenit un clișeu al propagandei celebra frază „Rusia ar cuceri România în trei ore”. Ca să nu mai menționăm de prezența robustă a trupelor aliate în țara noastră, unde Franța e națiune-cadru și conduce un grup de luptă la Cincu iar la Mihail Kogălniceanu sunt dislocate unități ale Armatei SUA.
Este așadar totul, de la cap la coadă, fals și parte a războiului informațional purtat prin vectori ai propagandei ruse, dar și idioți utili. Ultimii mulți din păcate.
Atacul rusesc de noapte cu drone explozive Shahed a vizat, pentru prima dată, exclusiv linia întâi ucraineană a frontului.
Rusia pare să fie pe punctul de a efectua un nou test al controversatei sale rachete de croazieră cu propulsie nucleară, 9M730 Burevestnik (cod NATO: SSC-X-9 Skyfall), de la poligonul Pankovo din arhipelagul arctic Novaia Zemlia.
Cabinetului de securitate din guvernul israelian a aprobat planul pentru preluarea militară treptată a întregii Fâșii Gaza, o decizie esențială și riscantă luată inclusiv împotriva recomandărilor armatei israeliene.
Oleksandr Levchenko, diplomat și expert în geopolitică, fost ambasador al Ucrainei în Croația și Bosnia și Herțegovina în perioada 2010–2017, semnează în exclusivitate pentru DefenseRomania un editorial despre „războiul minților” și confruntarea cognitivă și psihologică pe care statul agresor Federația Rusă o poartă împotriva regiunii noastre și a Europei, pe lângă componenta militară a conflictului pe care Rusia l-a dezlănțuit în Ucraina.
Într-o declarație fermă din 7 august 2025, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Oleksandr Sîrskîi, a subliniat că un final favorabil al războiului pentru Ucraina nu poate fi atins printr-o postură pur defensivă, confirmând că la nivelul conducerii militare există planuri pentru noi operațiuni ofensive. Declarația vine într-un moment crucial, pe fondul unor presiuni internaționale pentru acțiune și al unor manevre diplomatice de înalt nivel care ar putea redefini conflictul.
Potrivit premierului Viktor Orban, „soarta Ucrainei pare pecetluită; divizarea țării a început deja”.
Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 08.09.2025, că, prin decret prezidențial, președintele Vladimir Putin i-a acordat Ordinul Curajului generalului de armată Valeri Gherasimov, care îndeplinește funcția de șef al Statului Major General (SMG) al Forțelor Armate (FA) ruse și prim-adjunct al ministrului apărării.
Parlamentarii francezi au votat luni printr-un vot de neîncredere în guvernul prim-ministrului François Bayrou. Bayrou însuși a solicitat votul. Ziarul francez Le Monde relatează că prim-ministrul va demisiona marți.
Un MI-8 rusesc a încălcat spațiul aerian estonian duminică după-amiază, a relatat postul public de televiziune estonian ERR. Șeful misiunii diplomatice a Rusiei la Tallinn a fost convocat la MAE estonian.
Caz de trădare documentat de SRI, în cooperare cu parteneri externi.
Ucrainenii care locuiesc în teritoriile ocupate de Rusia din regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson trebuie să solicite pașapoarte rusești până miercurea aceasta sau riscă să fie deportați din casele lor, conform unui decret emis de liderul Kremlinului, Vladimir Putin, în martie.
„Germania este în centrul atenției în mod special”, a declarat un oficial al serviciilor de informații occidentale. „Rusia este capabilă să surprindă orice subiect din Germania cu o viteză și o flexibilitate extraordinare și să îl utilizeze în spațiul informațional. Este înfricoșător cât de rapid, adaptabil și pe termen lung este acest sistem”.
Poliția din orașul polonez Biała Podlaska a anunțat descoperirea „epavei unui obiect zburător neidentificat”. Aceasta a căzut în apropierea graniței cu Belarus, în apropierea punctului de trecere a frontierei Terespol din Polatycz, voievodatul Lublin. Potrivit procuraturii locale, era „probabil o dronă neînarmată care avea inscripții chirilice pe ea”.
În seara de 02 spre 03 septembrie, Rusia a lansat un atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei. Ulterior, au început să apară informații care sugerau că trei bombardiere rusești au suferit o varietate de probleme tehnice.
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat cinic, în stilul său caracteristic, că, în urma negocierilor actuale privind garanțiile de securitate pentru Ucraina, teritoriul acesteia va fi împărțit în trei zone: rusească, demilitarizată și occidentală, relatează Magyar Nemzet .
Forțele ruse au o superioritate numerică de 3 la 1 în oameni și mijloace tehnice față de armata ucraineană pe front, a declarat luni șeful forțelor armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrskîi, transmit Agerpres și EFE.
Semnale de alarmă sunt trase tot mai puternic în Europa, în contextul în care analiștii militari, șefi de stat major sau ofițeri de intelligence avertizează că Rusia ar putea pregăti o confruntare pe scară largă cu NATO în viitorul apropiat.
Nu e niciun secret că Ucraina caută să identifice toate soluțiile posibile pentru a-și întări aviația militară, supusă unor presiuni uriașe în cei trei ani și jumătate de invazie pe scară largă rusă. Orice avion e binevenit, fie că vorbim de MiG-29 sau alte modele sovietice, fie că discutăm de aparate occidentale precum F-16 sau Mirage 2000. În mare parte ucrainenii folosesc avioanele pe post de apărare antiaeriană, fiind parte din capacitatea de a respinge atacurile în valuri ale dronelor rusești care vizează infrastructura civilă și energetică a Ucrainei.
Președintele american Donald Trump a lăsat să se înțeleagă duminica aceasta că ar avea în vedere noi sancțiuni împotriva Rusiei, după atacul aerian fără precedent al Moscovei asupra Ucrainei din noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit Agerpres și AFP.
O operațiune specială a forțelor ucrainene, desfășurată în colaborare cu o celulă de rezistență din regiunea Krasnodar a Rusiei, a neutralizat o instalație critică a uneia dintre cele mai mari rafinării private din regiune, Rafinăria de Petrol Ilsky A.A. Shamara. Atacul, care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, a vizat inima tehnologică a complexului, punând în pericol funcționarea întregii unități.
Rusia a desfășurat duminică noapte cel mai masiv atac aerian de la începutul invaziei sale, folosind peste 800 de drone și lovind pentru prima dată o clădire guvernamentală din Kiev. Asaltul, care a durat 11 ore sub sirenele de raid aerian, a lăsat în urmă cel puțin doi morți în capitală, inclusiv un bebeluș, a confirmat biroul de presă al primarului Kievului.
Mândria aviației americane, avionul de vânătoare F-35, se confruntă cu o asa-zisă furtună perfectă de probleme, dezvăluite într-un raport critic al Government Accountability Office (GAO), organismul de control al Congresului SUA. Sub titlul „Actions Needed to Address Late Deliveries and Improve Future Development”, raportul arată că programul F-35 „continuă să promită prea mult și să livreze prea puțin”, în ciuda rolului său crucial pentru securitatea națională.
Sub privirile perplexe ale aliaților și ale „șoimilor” din ambele partide, Pentagonul pare să pregătească o schimbare fundamentală de direcție strategică, una care ar putea reconfigura nu doar politica americană, ci și echilibrul global de putere. Un proiect al noii Strategii Naționale de Apărare, un document menit să ghideze acțiunile militare americane, propune un viraj spectaculos de abordare: de la angajamentul de a contracara China la o concentrare aproape exclusivă pe apărarea teritoriului Statelor Unite și a Emisferei de Vest.
Șeful spionajului militar ucrainean (GUR), Kirilo Budanov, a spus cu voce tare un lucru pe care mulți îl gândeau în șoaptă: Rusia ar putea iniția o nouă mobilizare. Nu e o simplă ipoteză, ci o „amenințare serioasă”, o amenințare care, în ciuda costurilor umane imense, este perfect realistă.
După ani de eșecuri și frustrări, programul de realitate augmentată al Armatei SUA, cunoscut inițial sub numele de Integrated Visual Augmentation System (IVAS), renaște sub o nouă denumire, Soldier-Borne Mission Command (SBMC), și cu o nouă abordare. Pentagonul renunță la vechiul parteneriat cu Microsoft și se orientează către două companii-cheie, Anduril și startup-ul Rivet, ambele având misiunea de a dezvolta viitoarele display-uri optice care ar putea revoluționa lupta pe câmpul de bătălie.
În mijlocul unei piețe europene de apărare aflată în efervescență, Boeing a lansat o nouă ofensivă pentru a-și consolida poziția în Polonia. Sub lumina reflectoarelor de la expoziția MSPO 2025, gigantul american a venit cu un pachet de oferte care depășește simpla vânzare de avioane.
Rusia a lansat sute de drone de atac și rachete spre orașele ucrainene în noaptea de 06 spre 07 septembrie, lovind mai multe clădiri rezidențiale din Kiev, au raportat oficialii ucraineni, citați de kyivindependent.com.
Statele Unite trebuie să devină mai reziliente în fața amenințărilor la adresa propriei securităţi, în contextul în care angajamentele militare globale pun o presiune imensă pe capacitatea de apărare a națiunii, a avertizat generalul în retragere Glen D. VanHerck, fost comandant al Comandamentului de Nord al SUA (NORTHCOM) și al Comandamentului de Apărare Aerospațială al Americii de Nord (NORAD).
La capătul a 13 ani de pierderi, de datorii gigantice și, mai nou, de insolvență, Romaero București (RORX), un nume strategic al industriei de apărare românești, reușește o performanță spectaculoasă: un profit de 2,5 milioane de lei în primul semestru al anului 2025. O schimbare de macaz monumentală, având în vedere că în aceeași perioadă a anului trecut compania se scufunda în pierderi de aproape 25 de milioane de lei.
Ankara se pregătește să intre într-o nouă eră a apărării, marcând un moment istoric pentru industria militară turcă. Producția de serie a tancului principal de luptă Altay, considerat de oficialii turci o „realizare a unui vis de 100 de ani”, a demarat oficial la noua fabrică BMC din capitală.
Polonia își consolidează rapid capabilitățile de apărare, mizând pe o combinație de achiziții americane de înaltă tehnologie și investiții masive în propria industrie de apărare. La expoziția MSPO 2025 din Kielce, s-au semnat contracte de miliarde de zloți, menite să asigure interoperabilitatea cu NATO și să reducă, în același timp, dependența de alte națiuni.
Statele și Ucraina ar negocia în acest moment un acord cu o valoare de 100 de miliarde de dolari. Nu este un simplu contract de achiziție, ci un troc strategic în care armele americane de ultimă generație ar putea fi plătite cu drepturi de proprietate intelectuală asupra inovațiilor tehnologice ucrainene.
În contextul unei competiții acerbe pentru supremația pe piața globală a dronelor, președintele american Donald Trump a decis să schimbe regulile jocului. Totul se vrea a fi o mutare strategică, menită să ofere companiilor americane un avantaj decisiv în fața concurenței venite din China și Turcia.
Extinderea capacităților de producție ale companiei românești Automecanica SA din Mediaș, unde vor fi produse blindatele 4x4 Cobra II ale Armatei României vizează revitalizarea industriei prin crearea unui hub național industrial în zona de apărare, capabil să susțină dezvoltarea de tehnică militară la standarde NATO, inclusiv cu obiectivul ca în viitor industria de apărare din România să „iasă” și pe piața externă. În acest sens Automecanica Mediaș e implicată într-un proces de achiziție a companiei Popeci Utilaj Greu.
După o pauză lungă, dronele Bayraktar TB-2 aparținând Forțelor Armate ale Ucrainei au început să execute din nou misiuni de atac împotriva forțelor rusești. Cel mai recent exemplu a venit miercuri (03.09.2025), într-un atac asupra unei ambarcațiuni rusești și a trupelor de pe coasta Mării Negre.
Ucraina este pe punctul de a primi o cantitate mare de rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune, cu scopul de a contracara invazia rusă prin lovirea țintelor strategice aflate în spatele liniilor de front. Primele livrări de rachete Extended-Range Attack Munition (ERAM) nu deschid doar un nou canal de aprovizionare cu arme cu rază lungă de acțiune, dar reprezintă și un nou model de viteză în achiziția, dezvoltarea și producția în masă a armelor aeriene pentru Pentagon.
Printr-o mișcare surprinzătoare, dar bine calculată, Ministerul francez al Forțelor Armate a anunțat o investiție masivă în sistemul de radar Nostradamus, o tehnologie concepută în anii '90, care a zăcut mult timp într-un con de umbră. Decizia, publicată la 5 septembrie, nu este doar un simplu program de modernizare, ci un semnal clar transmis Europei: Franța își asumă rolul de lider în dezvoltarea unei capacități de detectare timpurie proprie, capabilă să contracareze amenințările balistice și hipersonice care redefinesc peisajul geostrategic.
