Exerciţii de luptă pe mare pentru întărirea capacităţii de reacţie a Forţelor Navale Române
O flotilă maritimă alcătuită din şapte nave militare româneşti şi străine a părăsit luni dimineaţă Portul Constanţa pentru a executa antrenamente, pe mare, ce cuprind secvenţe tactice la nivel de grup de luptă, informează un comunicat de presă al Statului Major al Forţelor Navale (SMFN).
Conform sursei citate, Dragorul Maritim (DM) Locotenent Lupu Dinescu şi Nava Purtătoare de Rachete (NPR) Zborul vor desfăşura un exerciţiu de tip PASSEX, în comun cu cele cinci nave din Gruparea Navală Permanentă NATO nr. 2 (Standing NATO Maritime Group-SNMG-2) care au făcut o escală de trei zile în România.
În cadrul actualei activări, SNMG-2 este alcătuită din fregatele BGS Verni (Bulgaria), HMCS Fredericton (Canada), ITS Virginio Fasan (Italia), Regina Maria (România) şi TCG Salihreis (Turcia), bastimentele NATO fiind angajate în misiuni de supraveghere maritimă în Marea Neagră, până la data de 12 aprilie. În acest context exerciţiul PASSEX implică manevre şi evoluţii navale cu secvenţe de comunicaţii, de acordare a primului ajutor pe mare, de interdicţie maritimă, luptă antisubmarin şi de luptă la suprafaţă şi de apărare antiaeriană, precum şi de ajutor umanitar.
"Exerciţiile de tip PASSEX consolidează capacitatea de reacţie imediată a marinarilor militari şi interoperabilitatea dintre forţele navele participante, având la bază utilizarea procedurilor standard de operare ale NATO pentru diferite situaţii", se arată în comunicatul SMFN.
Pe timpul escalei în Portul Constanţa a navelor militare din SNMG-2 au fost luate măsuri speciale pentru prevenirea şi limitarea răspândirii COVID-19, potrivit Agerpres.
Astfel au fost anulate toate vizitele oficiale şi atelierele de instruire comune, fiind permise doar activităţile de natură logistică şi de reaprovizionare iar echipajele navelor militare româneşti au fost controlate medical, conform procedurilor în vigoare, la bord fiind luate măsurile de prevenire a infectării, şi au fost asigurate materialele sanitare şi de protecţie.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News