Crucea Roșie a dezvăluit că Israleul a făcut cel puțin 13.000 de victime după ce au recurs la arme în Fâșia Gaza.
Recurgerea la gloanţe reale de către Israel împotriva manifestanţilor palestinieni în Fâşia Gaza a făcut cel puţin 13.000 de răniţi din martie până în prezent şi reprezintă pentru serviciile medicale o provocare fără precedent, a afirmat luni un responsabil al Crucii Roşii, citat de AFP.
"Marea majoritate a răniţilor spitalizaţi sunt atinşi serios, unii suferind de multiple răni provocate de gloanţe", a precizat în cursul unei întâlniri cu presa, la New York, Robert Mardini, responsabil pentru Orientul Mijlociu în cadrul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR). Circa 1.400 de palestinieni au fost loviţi fiecare de căte trei până la cinci gloanţe, în special în picioare, a indicat el.
"Este o criză de o amploare fără precedent în Fâşia Gaza", a afirmat Robert Mardini. Volumul de activitate pentru echipele de intervenţie şi personalul medical o depăşeşte pe cea din timpul războiului din 2014 între Israel şi Hamas, a adăugat acesta. Crucea Roşie internaţională intenţionează să deschidă o nouă unitate cu 50 de paturi la spitalul din Gaza, a precizat el.
Israelul susține că și-a protejat frontierele
Cel puţin 132 de palestinieni au fost ucişi de tiruri israeliene de la 30 martie, începutul unei mişcări de protest în enclava controlată de mişcarea islamistă Hamas, de-a lungul frontierei. Niciun israelian nu a fost ucis.
Palestinienii din Gaza protestează împotriva blocadei israeliene care sufocă enclava de peste 10 ani şi pentru dreptul la întoarcere a palestinienilor care au fugit sau au fost alungaţi de pe pământurile lor la crearea statului Israel în 1948.
Israelul afirmă că a tras cu gloanţe reale în ultimă instanţă pentru a-şi proteja frontierele, soldaţii şi populaţia. El acuză Hamas că se serveşte de proteste pentru a-şi masca atacurile împotriva soldaţilor israelieni şi tentativele de infiltrare în Israel, conform Agerpres.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News