Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fost ministru israelian judecat pentru acuzații de spionaj în favoarea Iranului
Intelligence
Data actualizării:
Data publicării:
Gonen Segev, fost ministru israelian, care se afla deja în detenţie pentru traficul de droguri, este acuzat ca a furnizat informații sensibile privind securitatea și piața energiei din Israel, Iranului.
Gonen Segev
Gonen Segev

Potrivit actului acuzării, Gonen Segev, ministru al energiei şi infrastructurii între 1995 şi 1996, este acuzat de spionaj, asistenţă acordată inamicului în timp de război şi furnizarea de informaţii "în intenţia de a submina securitatea statului".

El este mai ales acuzat că, începând din 2012, în timp ce locuia în Nigeria, a furnizat informaţii privind amplasarea unor situri ale serviciilor de securitate israeliene, precum şi numele unor responsabili, potrivit timesofisrael.

Doar o parte din rechizitoriul necenzurat de către justiţie a fost făcută public, procesul ţinându-se cu uşile închise. Potrivit Agerpres, aproximativ 50 de articole din acest rechizitoriu au fost cenzurate din "motive de securitate". Ele se referă la modul în care Gonen Segev a obţinut informaţiile pe care le-a furnizat iranienilor şi asupra misiunilor care i-au fost încredinţate. 

Segev a fost arestat în mai pe aeroportul Ben Gurion din apropiere de Tel Aviv şi apoi deţinut în secret până când serviciul de securitate internă, Shin Beth, a anunţat detenţia sa pe 18 iunie. 

Anterior, Guineea Ecuatorială i-a refuzat intrarea din cauza unei condamnări pentru trafic de droguri, potrivit versiunii Shin Beth. 

Segev s-a întâlnit cu contactele sale iraniene în mai multe ocazii în diverse ţări şi le-a transmis informaţii despre securitatea şi resursele energetice din Israel, a precizat Shin Beth în momentul arestării sale.

Ales deputat în 1992 pe o listă de extremă-dreaptă, Gonen Segev şi-a părăsit partidul şi a votat în favoarea acordurilor de la Oslo II în octombrie 1995, permiţând prim-ministrului de atunci Yitzhak Rabin să treacă prin Parlament a doua fază a acestui acord, care trebuia să conducă la crearea unui stat palestinian.

El a fost numit apoi ministru al energiei şi infrastructurii. În 2003, acest medic a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru tentativă de fraudă cu cartea de credit. Un an mai târziu, el a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru trafic de droguri ecstasy. Iranul este inamicul declarat al Israelului, care apreciază că programul nuclear şi balistic al Republicii islamice reprezintă pentru el o ameninţare existenţială.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Sursa foto: Colaj documentar realizat în 2018 de Yahoo News: Former Russian intelligence officer says America îs 'in big trouble’.
EXCLUSIV
Înapoi la ,,lupta din umbră'' din perioada Războiului Rece? Spionajul rusesc îi îndeamnă pe americani să treacă de partea Rusiei: Material video propagandistic menit să contracareze CIA
Cât de lung e brațul Rusiei? NATO confirmă în premieră că tentativa de a-l asasina pe directorul companiei de armament Rheinmetall e parte a unui plan amplu de sabotaj
Un recent caz de spionaj mai puţin cunoscut. Un fost analist al CIA a pledat vinovat pentru scurgerea de informații despre planurile Israelului de a ataca Iranul
Cadru dintr-un material video al campaniei de recrutare în limba rusă a CIA. Sursa foto: YouTube/CIA.
EXCLUSIV
CIA continuă campania de recrutare a ruşilor care lucrează în instituţii de stat (Video): ,,Poate că oamenii din jurul tău nu vor să audă adevărul. Noi vrem''
Ucrainenii au arestat un colaborator al serviciilor ruse, deghizat în femeie, care își făcea selfie-uri în fața facilităților militare ucrainene
SRI a dejucat un sabotaj pe teritoriul României. Operațiunea, organizată de serviciile speciale rusești
Soldați francezi din Comandamentul Forțelor Speciale ale Armatei (CAST). Sursa foto: Commandament des Actions Spéciales Terre.
EXCLUSIV
Franța pregătea un scenariu pentru trimiterea de trupe în Ucraina: Desfășurarea discretă de forțe speciale, simulată în cadrul exercițiului militar Perseus
Viitorul şef al CIA a ridiculizat Rusia: Vrea să concureze cu SUA în domeniul tehnologiei hipersonice, dar are o economie echivalentă cu cea a statului Texas
Petrolierul suspectat că a deteriorat cablurile în Baltica, avea echipamente de spionaj
Ucraina a capturat primul militar nord-coreean care luptă alături de Rusia (Foto). Informația e confirmată de serviciile sud-coreene de intelligence
Cine e în spatele uciderii generalului rus Igor Kirilov, ”Chimicul”: Cu o structură aproape egală cu cea a FBI, Serviciul este incredibil de puternic
Rușii dau târcoale F-16. Serviciile din Ucraina au arestat „agenți ruși” care spionau aerodromurile militare unde pot fi dislocate avioane F-16
Cazul ''Spy Cell'': O reţea de spionaj cu ramificaţii în Bulgaria a acţionat la îndemnul Rusiei, vizate fiind şi sistemele Patriot din Germania
Desecretizarea documentelor CSAT: Ministerul Afacerilor Externe a informat aliaţii României cu privire la tentativele de interferenţe externe în campania electorală
Agentul „Alice”. O rusoaică din New York, acuzată că a mințit cu privire la legăturile sale cu FSB: A participat constant la evenimente anti-Putin la ordinul spionajului rusesc
Kirilo Budanov, șeful informațiilor Armatei ucrainene, amenințat cu schimbarea. Ce i-a transmis Casa Albă lui Zelenski în septembrie pe acest subiect
Serviciile de informații rusești și-au activat o „cârtiță” chiar în rândul Forțelor ucrainene pentru Operații Speciale (FOS)
Serviciile britanice de informații explică de ce Rusia este îngrijorată de posibilele atacuri ucrainene asupra navelor rusești din Marea Caspică
Armata de spionaj a Beijingului depășește așteptările: 600.000 de agenți în serviciile de informații chineze
Sabotajul rusesc este în creștere, avertizează serviciile de informații europene. Până în 2030, vor fi capabili să atace teritoriul NATO
MI5 avertizează că serviciile rusești de informații folosesc intermediari pentru acțiuni de sabotaj organizate pe teritoriul statelor europene
Şeful spionajului militar ucrainean a numit factorii care creează cele mai mari probleme trupelor ucrainene: Ajutorul militar nord-coreean acordat Rusiei este cea mai mare îngrijorare
Mijloacele rusești de război electronic se află în vizorul serviciilor de informații militare occidentale. Franța folosește surse OSINT pentru dezlegarea misterelor acestora
Bundeswehr este vizat de serviciile secrete rusești. Ce ar vrea să știe Kremlinul
O unitate notorie a agenției ruse de informații militare (GRU) desfășoară atacuri cibernetice împotriva țărilor occidentale
Ce s-a ales de Wagner Group la un an de la moartea lui Evgheni Prigojin? Foștii mercenari fac acum parte din Rosgvardiya și din forțele cecene Akhmat
"Spionaj deosebit de intim", când agenții ruși își mint proprii copii. Detalii despre familia care a fost repatriată în Rusia după schimbul de prizonieri cu SUA
Forțele pentru Operaţii Speciale ale Ucrainei, atac asupra forţelor ruse aflate la gura de vărsare a fluviului Nipru (Foto/Video)
Serviciile speciale ucrainene plănuiau asasinarea președintelui Putin și ministrului rus al apărării. Planurile au fost dejucate după o convorbire telefonică între miniștrii apărării din Rusia și SUA
”Patria nu te-a uitat”, consemnul Kremlinului pentru toți spionii ruși din Vest. Schimbul de condamnați va amplifica acțiunile de spionaj ale Moscovei?

Ştiri Recomandate

US Army, prezentă la o paradă militară în Polonia. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
EXCLUSIV
Asul din mânecă și norocul României? Trei motive cruciale pentru care SUA nu se vor retrage din România
După un zbor de peste 1.700 de kilometri, dronele ucrainene au lovit un gigant chimic rusesc
Germania vrea armată obligatorie / Abordarea României: Serviciu militar voluntar; proiectul, trimis deja în Parlament
Aflat la putere de un sfert de secol, Putin e îngrijorat de alegerile din România / MAE român: Rusia nu poate da lecții de democrație; acolo, opozitia e asasinată la doi pași de Kremlin
Putin spune că Rusia nu a provocat niciodată vreun război și de fapt „tigrul de hârtie” e NATO
Belgia, ultima victimă a dronelor rusești care au isterizat Europa
Venezuela condamnă un presupus zbor ilegal al unui avion de vânătoare american în largul coastei sale
Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război
„Dormiți liniștiți, nu ne provocați”: Strategia lui Vladimir Putin de descurajare a statelor europene se rezumă la ameninţări cu atacuri iminente
Tomahawk vs. ,,tigrul de hârtie'': De ce aleg acum Statele Unite să încurajeze Ucraina să lovească în inima sistemului rusesc de rafinării
Un general eston explică de ce doborârea avioanelor rusești MiG-31 ar fi fost o greşeală strategică: Analiza incursiunilor Rusiei și riscul de escaladare
Sistemele Patriot ar avea o rată de succes în scădere în Ucraina. Rușii au reprogramat rachetele Iskander și lovesc prin surprindere
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Tancurile României se „bat” cu achiziția de F-35. Ce știm despre program și cum tancurile intră fulgerător în topul celor mai mari achiziții din istoria României
Ce mai aruncă Rusia în luptă pe frontul din Ucraina? Un lot nou de vehicule blindate BMPT „Terminator” trimis la sacrificiu în faţa dronelor (VIDEO)
Ungaria va cumpăra gaze de la compania franceză Engie, dar nu renunță la gazul rusesc
Zidul se ridică. Președintele Nicușor Dan spune că „în câteva luni” zidul împotriva dronelor rusești ar putea deveni operațional
Sancțiunile nu funcționează? Aviația civilă din Rusia, nevoită să-și ”canibalizeze” opt aeronave Boeing pentru piese de schimb
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Proiectul de lege privind serviciul militar VOLUNTAR, discutat azi în Guvern. Patru luni de pregătire militară, în condiții similare cu cele ale militarilor profesioniști
SUA vor furniza Ucrainei informații pentru atacuri în interiorul Rusiei, scrie presa americană
Militarii francezi au urcat pe unul dintre petrolierele Flotei Fantomă a Rusiei (Video). Boracay, suspectat că era folosit pe post de portavion pentru dronele rusești
Punctul de cotitură al noului război hibrid. Cum ,,flota din umbră'' a Rusiei a forțat NATO să iasă ,,la vânătoare'' în Marea Baltică
Rușii discută despre reacordarea gradului de mareșal în armată. Deocamdată însă, le lipsește eroul care ar putea să-l poarte
Centrala nucleară de la Cernobîl a rămas fără electricitate după un bombardament rusesc
Viktor Orban spune că Ungaria nu e pregătită să renunțe la petrolul rusesc, lucru cerut de SUA
Trupele ruse și-au intensificat atacurile aeriene în luna septembrie: Peste 5.600 de drone și 185 de rachete au vizat ținte de pe teritoriul Ucrainei
Premiul Nobel: Miza personală a lui Donald Trump în geopolitică
Rusia, aproape de eșec total: De la benzină nelimitată la rații de 10-30 de litri. Atacurile ucrainenilor au paralizat rafinăriile, iar logistica armatei e afectată
Lovitură simbolică în Crimeea: O dronă ucraineană a „orbit” ochii sistemului rusesc S-400, atacând chiar radarul destinat să o intercepteze
Instruirea operatorilor rusi de drone. Sursa foto: pl-llc.ru.
EXCLUSIV
Europa își caută scut: Din Norvegia și până în România, incursiunile dronelor forțează Europa să ridice mai rapid „Zidul” anti-dronă
pixel